Mamă, ce curaj am să scriu despre asta

Despre cartea asta s-au scris alte cărți și s-au dat doctorate. Iar eu o citesc și scriu despre ea ca despre o poveste. O să mă ciufulească rău niște mari critici. Dar mă gândesc doar că de-a lungul timpului am pierdut o grămadă din cărțile mari. Din lipsă de timp, din ideea că a apărut ceva nou, că pe ăștia bătrâni poți să-i recuperezi, n-am citit-o la vremea ei… Argumente se pot găsi. Ce pot spune e că, odată ce ai început-o, nu te mai poți lăsa. Povestea e fabuloasă, personajele excelent gândite, iar fresca e detaliată. [citat nume=”Ion Popescu” descriere=”Cel mai tare orator”] E o poveste despre cum trăiau oamenii bogați acum 200 de ani. Și trăiau bine, fără rețele de comunicare și televizor.[/citat] Aveau o grămadă de timp pentru ei, pentru discuțiile lor și pentru a se uita mai atent la oameni.

Cine iubește istoria bătăliilor se poate amuza cu detalii despre câteva mari lupte și mai ales despre funcționarea armatelor atunci când nu existau comunicații. Câte mari bătălii or fi fost de fapt înfrângeri, câte victorii au fost date de noroc, câte decizii geniale au fost de fapt întâmplare chioară și mai ales cum istoria a fost scrisă mai curând de natura umană decât de inteligența ei!

CYMERA_20131019_201610

Îmi pare bine că am avut noroc să citesc Război și Pace la peste 30 de ani, mai ales că o parte din lungile pasaje eseistice erau aproape să mă biruiască.

[citat tip=”gaska” nume=”Vlad Petreanu”]Mă întreb ce alte cărți mari oi fi lăsat deoparte de-a lungul timpului. N-ar strica să facem aici, împreună o listă. O să ne fie folositoare.[/citat]

Ținând cont că am luat cartea din colecția Adevărul, zic că am citit-o (aproape) pe gratis.

PS: Mai e un câștig în Război și Pace: o să vedeți cum Vadim Tudor folosește nume și situații din carte pentru a invoca fapte istorice pe care le dă ca sigure și de relevanță pentru poporul român. Am verificat, personajele cu pricina sunt doar în romanul lui Tolstoi, iar Vadim le folosește cu un tupeu dezarmant. Măcar cu asta l-am prins.

 

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *