Cum l-a scos Zegrean pe colegul Greblă

Augustin Zegrean a detonat o bombă uriașă.  Omul zice cu subiect și predicat că SRI face presiuni pe judecătorii CCR.

„Nu vreau să intru în contradicție cu instituțiile statului, dar din păcate acest lucru nu s-a înțeles. Este și Serviciul Român de Informații, a fost chiar un comunicat, chiar după prima lege „Big Brother”. Ni se spune că am creat un vid legislativ de o gravitate excepțională, or, legea pe care am declarat-o neconstituțională nu era lege. Era deja un vid.”

Adăugați aici diversele tipuri de presiuni politice și publice  ca să fie tabloul complet. Eu nu zic că acestea trebuie să nu existe. Pentru că ar fi nenatural. În plus, dacă nu faci față la bătaie, nu te faci judecător la CCR. Sau ocupi altă demnitate publică. Cred însă că s-a ajuns la un punct dureros, dacă însuși șeful CCR iese public să arate aceste lucruri. Iar un alt judecător se plânge la Comisia Europeană din același motiv. Eu cred că în culise s-a depășit o limită.  O limită care nu a fost atinsă nici în miezul bătăliei dintre USL și Băsescu în 2012.

Nimeni și mai ales nimeni cu o putere atât de mare ca a serviciilor nu are dreptul de a folosi alte pârghii decât democratice pentru a forța o decizie care influențează masiv societatea românească. Mai ales când legile alea sunt atât de proaste că CCR le-a picat repetat.

Și ar mai fi ceva. Declarația de ieri a lui Zegrean dă altă lumină cazului  Toni Greblă. Cazul lui va fi foarte greu de dezlipit acum de o răzbunare a serviciilor. Căci te poți întreba oricând dacă nu cumva faptele de acum 5 ani ale lui Greblă au ajuns tocmai acum la scadență, pentru că CCR nu a vrut legile care limitează spațiul privat. O fi așa? Răspunsul la întrebarea asta va fi o perpetuă dezbatere. Iar o viitoare acceptare a legilor de către CCR va fi analizată și din acest punct de vedere.

Dar un lucru e sigur. Judecătorul CCR trebuie să se retragă cât de degrabă din poziția sa, pentru ca impactul asupra Curții să fie limitat.

 

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Cum l-a scos Zegrean pe colegul Greblă

  1. Avatar mal malcu spune:

    SI DACA E NEVINOVAT , CUM FACEM ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *