justitie

Cazul Isărescu e o boală care ține de 30 de ani

Subiectul de astăzi este important și delicat pentru că vorbește despre probabil cel mai credibil om din România, dar și despre un lucru pe care țara noastră nu l-a rezolvat de 30 de ani. Așadar, ziare.com a publicat documentele care îl acuză pe Mugur Isărescu c-a fost colaborator al Securității. De ce este important?

”Câte copile mai trebuie să moară ca statul român să facă ceva?”

Trebuie să discutăm despre acest eșec major al statului român, care i-a dat voie unui criminal în serie să incendieze un copil de 17 ani. Eu o să vă dau câteva indicii despre vinovați. 

Înainte de a merge mai departe, vă rog să o ascultați pe Mariana, ascultătoare noastră de la România în Direct. Mesajul ei este important. 

”Voi presa ați discutat o săptămână despre trabucul lui Ludovic Orban. Despre acest caz ar trebui să discutați o lună. Fata asta nu va mai fi om în vecii vecilor. Nu numnai că cictatricile fizice îi vor rămâne acolo, dar sufletul ei va fi măcelărit. Cine are drept de viață asupra ei? Un criminal? Un criminal care a mai omorât patru oameni. Ce sistem este ăsta? Ce sistem hrănește Poliția care a zis nu ne interesează, dăm pagina și o trimitem la centrul de recuperare? Și acolo ce-i facem? O dăm în grija unei bătrâne de 82 de ani. Luați-o ca o problemă de matematic și disecați-o ca să înțelegem toate dimensiunile ei. Nu suntem într-o republică arabă unde o femeie este egală cu o capră. Întrebarea me astăzi este: câte copile trebuie să mai moară ca statul acest asă facă ceva, iar polițiștii să-și facă treaba?”

Mariana, încerc să-ți răspund ție și tuturor românilor îngroziți de ce s-a întâmplat. Eliberarea condiționată este o procedură legală pentru toți deținuții din România, care au executat o două treimi din pedeapsă. Sunt mai multe condiții cumulatorii, iar în cazul acestui criminal, Comisia de eliberare condiționată a stabilit că toate sunt îndeplinite. 

Această comisie este alcătuită din comandantul penitenciarului, din ofițerul de probațiune, dintr-un medic și un psiholog. Toți cei de la Drobeta Turnu Severin au căzut de acord că Turnagiu s-a îndreptat. De cinci ani ieșise la muncă, deși se afla acolo de 26. De asemenea, purtarea sa fusese bună în penitenciar, primind câteva zeci de recompense de-a lungul anilor. Doar în șapte ocazii în 26 de ani a încălcat normele penitenciare.

Probabil că Turnagiu era văzut ca un deținut bun de către cei de acolo. Dar sigur mai este și un alt motiv.

Un raport Apador-CH despre penitenciarul din Drobeta arată un grad uriaș de supraaglomerare, cel puțin în anul 2013. Astfel deținuții aveau la dispoziție fiecare sub 2 metri pătrați. Sunt convins că toate penitenciarele  fac eforturi să scape de astfel de deținuți. Turnagiu chiar are un proces împotriva statului român în care cere despăgubiri pentru condiții. 

Această cerere a ajuns la Judecătorie, care a refuzat eliberarea, dar apoi a mers la Tribunal. Acolo, potrivit Libertății, a fost eliberat de același judecător care a mai eliberat recent un deținut pe viață, cu omoruri. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului spune că așa e legea. 

Corect. Așa e. Doar că judecătorul poate și nu e obligat să elibereze. Nu e  clar cum și-a format convingerea. La fel cum nu e clar în ce măsură elementele probațiunii au fost respectate. Nimeni din poliție nu a răspuns până acum de ce, după plângerea fetei, un recidivist periculos nu a fost anchetat mai mult de poliție. 

În fine, să ajungem și la Direcția de Protecție Socială. Fata a fost audiată în prezența funcționarilor, plângerea ei a fost infirmată, bunica a venit și-a luat-o acasă și asta a fost tot.

O ascultătoare România în Direct, angajată la o astfel de direcție mi-a spus că, pe hârtie, totul a fost minunat. Dar că multe cazuri pe  care le știe se rezolvă doar pe hârtie. Și apoi mi-am adus aminte de un alt infractor celebru care stă la închisoare pentru că două angajate de la Protecția copilului lucrau la PSD și nu acolo unde ar fi trebuit să salveze copii. 

Și aș pune mâna în foc că toți funcționarii pe care i-am enumerat, pe hârtie, sunt de neatins. Dincolo de asta, o copilă a căzut pradă unui nemernic, deși toate hârtiile sunt în regulă.   

Photo by Jordan Benton from Pexels

Dacă vrea să nu mai fie ”toxic”, PSD poate desființa Secția Specială

Miercuri am trăit cu impresia că episodul anti-justiție de la noi s-a încheiat. Mai ales că PSD a numit legile pe care le-a tot depus în Parlament ca fiind toxice. Doar că, așa cum spuneam, drumul până la reabilitare este mult mai complicat și mai lung. Pentru că răul este deja făcut. Iar dovada a venit joi la prânz.

Plenul CSM a votat un aviz negativ pentru un proiect de lege al USR care ar fi trebuit să ducă la desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, celebra Secție Specială. 

Pentru cine își mai amintește, această structură a fost inventată de PSD-ul lui Liviu Dragnea și a fost considerată un instrument de presiune asupra magistraților. Cel mai cunoscut este dosarul pe care Secția i l-a făcut Laurei Codruța Kovesi și care s-a sfârșit cu un eșec asurzitor și rușinos pentru procurorii care l-au făcut . Înalta Curte nu numai c-a respins dosarul, dar l-a și desființat în totalitate. Per ansamblu, Secția Specială nu a reușit să facă multe dosare și nici acelea cu un succes strălucit. 

Unul dintre argumentele de înființare a fost faptul că la DNA s-ar fi aflat 3000 de dosare ale unor magistrați. PSD a susținut la data respectivă că asta dovedește uriașul abuz al DNA asupra magistraților. Cifra, în fapt, reprezenta suma plângerilor depuse împotriva unor magistrați de-a lungul mai multor ani, iar numărul real de fapte investigate era 300.  Abuzul DNA nu a fost demonstrat niciodată de SIIJ. Dimpotrivă, SIIJ a contribuit prin acțiunile sale la încetarea unor dosare penale, cel mai cunoscut fiind al lui Viorel Hrebenciuc. 

În schimb, unul dintre șefii SIIJ, procurorul Gheorghe Stan a ajuns judecător constituțional. Adina Florea, înlocuitoarea nu a reușit, însă, în voturi succesive ale CSM să fie numită la ședința secției.

După această recapitulare, vă aduc înapoi la ședința de joi. Membrii CSM au avut ocazia să arate clar dacă doresc această secție sau nu. Încă de la începutul ședinței, două organizații ale magistraților au solicitat CSM să aibă un rol activ în promovarea unor proiecte care să ducă la desființarea SIIJ. 

Magistrații din CSM au avut posibilitatea să aleagă în a da un aviz favorabil legii inițiate de USR, un aviz favorabil dar cu observații sau un aviz negativ. În urma votului, a rezultat că CSM nu este de acord cu legea USR. Adică, va rezulta în plenul Parlamentului că legea USR nu are sprijinul celui mai important organism profesional. Și așa, într-o astfel de alcătuire parlamentară proiectul de lege nu avea mari în șanse. 

Cum prin ordonanță, Secția specială  nu poate fi desființată pentru că noi am votat la referendum împotriva ordonanțelor în justiție, singura modalitate este o lege în Parlamentul viitor. Deci, răbdare!

Problema este, însă mai complicată de atât. Populată cu magistrați controversați, dezavuată de majoritatea judecătorilor și procurorilor, Secția este singura care are capacitatea legală de a opri corupția din sistem. Nimeni altcineva nu poate instrumenta dosare reale și corecte cu fapte de corupție săvârșite de magistrați. Este clar, în tot acest timp, că nu o poate face, dar că poate organiza o vânătoare de vrăjitoare. 

De asta spun că, dincolo de lacrimile de crocodil ale PSD, care a numit aceste legi toxice, problema rămâne. Iar dacă partidul lui Marcel Ciolacu vrea să dea un semn real de reabilitare, ar trebui să desființeze Secția.   

 

Ziua în care noul PSD i-a zis celui vechi că-i toxic. Îl credem?

Miercuri a avut loc un moment simbolic în Parlamentul României. Sau cel puțin așa l-a dorit PSD, fix la un an de la încarcerarea lui Liviu Dragnea. Fostul său partid a respins toate inițiativele de modificare a codurilor penale și a altor legi din justiție,  care se mai aflau în Parlament. Să fie acesta un moment de îndreptare? Renunță PSD la politica de ciuntire a legii din România?

La fix un an de când Liviu Dragnea face pușcărie și la o zi de când acestuia i s-a respins o nouă cerere de eliberare,PSD a adus în plen un noian de legi de modificare a justiției. Nu mai puțin de șapte. Erau depuse fie de fruntași PSD, fie de formațiuni satelit ale acestuia, dar și de PNL.

Vorbim aici de legea care prevedea pușcărie pentru cei care divulgă date din dosarele penale. Sau de cea care aducea pedepse mai mici pentru concursul de infracțiuni. A fost respinsă și inițiativa de interzicere a încătușării celor arestați preventiv, dar și cea care grația câte o treime din pedepsele celor aflați în pușcărie. A picat și legea depusă de PNL care reglementa închisoarea la domiciliu. 

Mișcarea a fost pregătită din timp de noul PSD, cel al lui Marcel Ciolacu și a născut proteste din partea gărzii dure a partidului. Zilele trecute gruparea l-a criticat pe Ciolacu că e prea prietenos cu PNL-ul. Deși zăceau de vreme bună în Parlament, legile au fost puse pe ordinea de zi cu 24 de ore înainte și imediat după ce Liviu Dragnea suferă o nouă înfrângere juridică. Ca lucrurile să fie și mai spectaculoase, Marcel Ciolacu l-a pus pe Florin Iordache să conducă această parte a ședinței de plen. Mișcare a stârnit ironii și proteste în sală, ceea l-a făcut pe Iordache să se retragă. În schimb, unul dintre liderii noului PSD, Alfred Simonis a repudiat, deși cu jumătate de gură, trecutul toxic al partidului.

„Niciunul dintre noi nu suntem iniţiatori. Mă bucură faptul că împreună, prin consens, pentru că eu am propus introducerea pe ordinea de zi, respingem aceste iniţiative legislative aberante, toxice”

Este acesta, însă, semnul că avem, de-a face cu un nou PSD? Unul care să respingă cu totul aventura politică prin care a trecut în ultimii ani? Este astăzi conștient PSD de modul în care a călcat în picioare justiția din România, de faptul că a pus la îndoială onestitatea ca principiu sau de faptul c-a pus la aceeași masă interlopii cu cinstea? Dar de faptul că instituțiile statului au fost puse în slujba fărădelegii, iar cele care mai luptau au fost șubrezite?

Da, s-a făcut un pas, dar drumul este mult mai greu. În primul rând, multe dintre legile României sunt schilodite astăzi și dau cale liberă unor interpretări, conflicte de interese sau incompatibilități. Drumul pentru echilibrarea procesului de justiție este mai complicat și va dura ani buni. La fel și cel pentru recuperarea unor valori. De-abia când PSD se va angaja în lupta politică în această zonă, el va redeveni un partid care să nu mai fie privit ca unul toxic de o mare parte dintre români.  

 

CCR nu mai are credibilitate. Se mai poate face ceva?

Războiul dintre CCR și Guvern este un moment critic pentru democrația românească. El arată un sistem statal atât de putred încât nu poate funcționa nici în fața morții. Ce poate fi făcut?

Răsturnarea stării de urgență de către CCR și oprirea valului de amenzi aplicate populației au fost ultimele picături în războiul pe care PNL și președintele Iohannis îl duc cu actuala Curte. Ludovic Orban a anunțat că este începutul unei schimbări profunde. 

”Suntem din ce în ce mai hotărâți să găsim soluții pentru a schimba prevederile constituționale care reglementează activitatea CCR, pentru că este clar că trebuie schimbate dacă au dus la o asemenea componență a Curții care a devenit un inamic al Constituției.”

Mesajul e clar: nu ne place ce decizii luați, componența trebuie schimbată.Domnul Orban știe că aceasta este doar o amenințare dintr-o construcție mai amplă. Cu actualul parlament, Curtea și modul său de funcționare nu pot fi schimbate. Și poate nici cu viitorul dacă scorul nu se așează bine pentru PNL și USR. Ce face domnul Orban acum este doar o pregătirea electorală, acolo unde tema Curții poate deveni importantă. Ca în orice campanie, ai nevoie de un inamic, iar PNL tocmai a găsit un cal bun de bătaie. 

CCR are destul bube în cap. Le-am tot povestit. De la cazul Kovesi și până la participarea activă la destrămarea sistemului penal, hotărâri date pentru o persoană, desființarea unor incompatibilități, erata la referendum sunt tot atâtea episoade controversate din istoria sa. Inclusiv capacitatea de a se face preș în fața mai marilor zilei.  

Declararea stării de urgență ca neconstituțională și oprirea amenzilor sunt firești, însă. Până și inițiatorii lor știau că acolo este o problemă. Starea de urgență a fost declarată pe un mecanism greșit și acceptat pentru că altă soluție nu era. Când s-a decretat, Parlamentul nu putea fi fizic întrunit, fiind în izolare. Mărirea amenzilor era greșită, dar Iohannis și echipa sa au ales că sănătatea și oprirea pandemiei sunt  mai importante decât respectarea legii la milimetru.  Decizie firească și aproape aproape inatacabilă. Mai ales că Iohannis nu are veleități de autocrat.  

Problema arată însă un mecanism statal viciat. Pentru că ea ar fi putut fi rezolvată dacă forțele politice implicate ar fi stat măcar o oră la aceeași masă și s-ar fi consultat asupra soluțiilor. Marele păcat al democrație românești este că e într-un război neîncetat. Or în fața unui dezastru de asemenea magnitudine era o datorie a tuturor forțelor politice să se consulte asupra implicațiilor pe care le presupun măsurile din criză. 

Nu au făcut-o nicio secundă, ba, mai mult, au încercat și de-o parte și de alta să se poziționeze. Ca să adâncească problema, chiar în al 13-lea ceas, Curtea rămâne zeflemitoare și-i comunică guvernului că în chestiunea amenzilor ” e treaba lui cum se descurcă”. Pentru că așa arată colaborarea instituțională în România.

Anunțul lui Orban ne aduce o nouă bătălie de durată, care ne va măcina o vreme . Curtea nu poate fi schimbată, membrii ei nu pot fi dați afară pentru că nu ne plac, atribuțiile lor nu pot fi schimbate pentru că acum nu răspund unor imperative. Toate acestea pot costa în timp.  Iar problema nu este în mecanismele de numire de la Curte, ci în selecția oamenilor care ajung acolo. 

Până când candidaturile nu vor fi supuse dezbaterii publice, până când criteriile de selecție nu vor limpezi, dar și bazate pe profesionalism, chestiunea nu se va rezolva. Și mai ales până când politicienii de la stânga la dreapta nu vor înceta să considere curtea un mecanism care să răspundă la comenzile lor. 

De asta, am stat un pic și am judecat cum ar trebui să arate toată această poveste, într-o lume normală. Și iată la ce concluzii am ajuns

Curțile Constituționale sunt curți politice. Ar trebui să stabilim asta de la bun început. Cel mult juridico-politice, dacă vreți să introduc o nuanță. Ele sunt construite pentru a se respecta cadrul constituțional, pentru a lămuri anumite controverse, dar cel mai important sunt făcute pentru a păstra anumite curente corecte ale societății și a impulsiona unele noi. Ele trebuie să lămurească probleme grele ale societății și pur și simplu să ne împiedice să o luăm razna. Prima curte constituțională, cea de acum 100 de ani, în Austria a avut chiar un scop declarat de a ține Parlamentul în frâu. 

În mod evident, Curțile constituționale sunt o emanație politică și un teren de joacă al politicienilor. Membrii lor sunt numiți de către politicieni și pentru asta sunt construite sisteme mai mult sau mai puțin infailibile. Nu există sistem perfect. Dar mai peste tot în lume, ele au un numitor comun: judecătorii sunt persoane al căror grad de profesionalism este cel mai înalt. Ei sunt profesioniști respectați și nu oameni care primesc cea mai importantă sinecură dintr-o țară.

Ce avem în România?

Avem o curte în care sunt 5 magistrați, 3 politicieni și un profesor de drept. Dacă vă uitați la cv-ul celor cinci magistrați veți vedea că nu există criterii  unitare care să le arate gradul de profesionalism. Singurul criteriu este ca acesta să aibă 18 ani vechime în magistratură. Ca și cum alt tip de experiență profesională nu ar fi relevantă. 

Ce criterii ne lipsesc?

Mapa profesională trebuie să fie una impecabilă și să aducă condiții de integritate importante. 

Analiza publică trebuie să fie cât se poate de riguroasă. Iar ei trebuie să răspundă unor întrebări de natură să ne edifice asupra unor probleme controversate din societate. Pentru că 9 ani, sunt cei care au o putere absolută trebuie să știm dinainte ce gândesc  în anumite chestiuni. Cum văd politica penală a statului, cum se poziționează în chestiuni mai vechi de drept constituțional, de separare a puterilor în stat. Dar de exemplu ar trebui să știm și ce gândesc în materia drepturilor și libertăților civile, a parteneriatului civil, a căsătoriilor între homosexuali, avort și altor probleme cu care societate se va întâlni la un moment dat. Analizarea lor ar trebui să fie mult mai riguroasă

Eu văd necesitate alcătuirii unui dosar public cu mapa profesională, lucrări științifice, inclusiv masterul sau licența, dar și răspunsuri detaliate la o serie de întrebări precum cele de mai sus. De asemenea audierea trebuie să fie publică și nu numai în fața unui organism politic, ci și a unora profesionale. Oamenii aceștia au putere egală cu a unui președinte.

Există deja semne de profesionalizare în ceea ce privește numirile. Sunt câțiva judecători care au ce să caute acolo. Cred că e un proces pe care societatea trebuie să-l urmeze. Pentru asta este o condiție: presiune publică constantă pentru dezinfectarea deciziei politice. 

Mai jos aveți și dezbaterea mea cu Vlad Petreanu, pe această temă la Avocatul Diavolului. 

Avocatul Diavolului, cu Vlad Petreanu și Cătălin Striblea: Poate fi depolitizată Curtea Constituțională?

Avocatul Diavolului, cu Vlad Petreanu și Cătălin Striblea: Poate fi depolitizată Curtea Constituțională?https://www.europafm.ro/avocatul-diavolului-cu-vlad-petreanu-si-catalin-striblea-poate-fi-depolitizata-curtea-constitutionala/

Publicată de Radio Europa FM pe Vineri, 8 mai 2020

 

 

Păcatele lui Vlad Voiculescu

Tot timpul am fost cumva fericit că nu am apucat să fiu matur pe vremea comuniștilor. Că nu știu cum aș fi reacționat la diversele teste ale societății de atunci. Și habar n-aveam ce să fac dacă mă trezeam singur, din cine știe ce motive, în fața Securității. Am toată admirația pentru oamenii care au reușit să se opună practicilor mârșave ale ofițerilor de Securitate. De la prieteni și cunoștințe mai în vârstă am aflat că puteai să te opui și nu era musai să colaborezi. Mi-au povestit asta Vlad Petreanu, Stelian Tănase, Florin Iaru și alți oameni în care am încredere. 

Chiar stăteam să mă gândesc zilele trecute că, la noi, povestea cu colaboratorii securității a avut doar două victime reale: Carol Sebastian și Mona Muscă, ambii plecând din spațiul public. Și-am spus că, după atâția ani de mârșăvii politice de la plecarea lor, nu mi se mai par așa vinovați. Cred că pentru orice faptă există o pedeapsă și o reintegrare. Nu e cazul aici.

Habar n-am de ce tatăl lui Vlad Voiculescu a dat declarații la Securitate. Nu știu de ce a colaborat. Are mai puțină importanță. Nota lui despre o activitate banală a unui coleg ar fi putut să-i distrugă viața acestuia, dacă nu s-a și întâmplat asta. Cred c-ar fi putut să se opună. Nu a făcut-o și va căra povara și tocmai i-a transmis-o fiului. În viață, de la părinți, iei multe lucruri și bune și rele, chiar și unele de care ești nevinovat. 

Dar nu vreau să alunec în ideea „sunt toți la fel”, „tot copiii securiștilor au ajuns la putere”, „nu putem vorbi de oameni noi”, „pe alții de la alte partide praf îi făceați.”  În viață există nuanțe. Și trebuie să ții cont de ele, mai ales când e vorba de relația părinți copii. 

Da, aș judeca un părinte și un copil care folosesc resursele statului, rețeaua de partid sau cea a Securității pentru a aranja viitorul copilului. Când ai o funcție sau ești fost colaborator sau ofițer și ai făcut din asta o pârghie pentru odraslă, e o problemă. 

Dacă un copil de securist sau colaborator are o pârghie pentru a ajunge la putere, e un lucru de urmărit, mai ales dacă primește o sinecură. Modul de accedere în funcția publică poate fi chestionat. Mai ales dacă numitul nu are calitatea profesională pentru a ajunge acolo. Cred că și pe blogul ăsta e o listă de odrasle împinse în față cu semne de întrebare. 

„Nu putem vorbi de oameni noi”. Pata asta o să-l urmărească pe Voiculescu toată viața. Singurul mod de rezolvare era să nu se fi născut sau să renunțe voluntar la orice funcție publică. Pe care deocamdată nu o are și, probabil, nu o va avea. Asta ar însemna o lustrație și pentru a doua generație, ceea ce ar încălca multe principii. 

În fine, mai e și argumentul „sunt toți la fel”. Or aici stăm tocmai pe dos. Pentru că Vlad Voiculescu a făcut în România niște lucruri pe care puțini le-au făcut. Le-a dat o mână celor abandonați de către toți securiștii și cei din aparatul de partid. Iar asta este o diferență fundamentală. Pentru mine, realizarea sa Magic Camp, pe care am văzut-o cu ochii mei, este excepțională. 

Dacă mâine cineva va demonstra că tatăl lui Vlad Voiculescu s-a folosit de banii și influența căpătată ca informator la Securității ca să-i asigure acestui ascensiunea publică și politică, îmi asum că m-am înșelat. Și voi admite că politicianul are o problemă mare. Sau dacă cineva va arăta că Securitatea și urmașii săi i-au ghidat acestuia pașii tocmai pentru că are o istorie în familie, atunci iarăși avem o problemă și că ea trebuie judecată la fiecare alegere. 

Deocamdată știu că familia Voiculescu a pus la dispoziția Magic Camp o parte din casă și terenul pentru activități. 

În rest, ca să fie clar, îmi place Vlad Voiculescu pentru ce-a construit în spațiul public din România și pentru c-a ajutat mii de oameni.  În politică nu are niciun cec în alb, însă. Cred că are o carieră în care trebuie încă să demonstreze. Și că nu putea să vină la PMB înaintea lui Nicușor Dan. Îmi plac politicienii care construiesc ani de zile la un proiect. De asta cred că Nicușor avea întâietate. Am scris lucrurile de mai sus pentru că nu vreau să judecăm otova.   

Cazul „super-tare” al doamnei Pintea

În cazul doamnei Pintea, flagrantul DNA este de modă veche. Adică pe modelul de acum 7-8 ani când instituția asta începuse să zbârnie. Ce se scrie în referatul pentru propunerea de arestare pare să fie fără dubii.  De altfel, judecătorul a și dispus arestarea pentru că probele par evidente. Asta nu înseamnă că doamna Pintea este vinovată. Poate este ceva ce nu înțelegem noi în toată această poveste. Iată mai jos câteva fragmente din această referat.

Împrejurarea că inculpata PINTEA SORINA avea cunoștință de aspectele care vor fi discutate de suspectul (…..) cu (…..) la BUCUREȘTI în 26.02.2020, cu privire la remiterea anterioară a sumei de 10.000 de euro și de necesitatea primirii unei noi sume de bani reprezentată de un procent de 7% din valoarea contractului, rezultă din chiar conținutul procesului verbal de redare a înregistrării conversatiilor purtate de inculpata PINTEA SORINA cu suspectul (…..) în 28.02.2019, imediat premergător constatării infracțiunii flagrante. 

Înainte de întalnirea care a condus la constatarea flagrantă a infractiunii suspectul (…..) a sunat pe (…..) ca să se intereseze de cuantumul plăților efectuate de SPITAL către (…..) SRL, fiindu-i comunicat cuantumul de acesta. (…..) . Practic suspectul (…..) a vrut să se asigure că i-a cerut suma corectă lui (…..), cu referire la procentul de 7% pretins anterior. (…..) Este foarte important de precizat că aceasta este declaratia dată de suspectul (…..) în data de 27.02.2020, deci înainte de constatarea infractiunii flagrante din 28.02.2020 când i-a dat inculpatei SORINA PINTEA suma de 120.000 de lei.

Așa, ca idee, pare că mai e cineva în povestea asta și e cineva din București care a știut de afacere. Dar să mergem mai departe

Astfel, din comunicarea purtată (…..) în biroul SORINEI PINTEA de aceasta și de suspectul (…..), rezultă fără dubiu, faptul că SORINA PINTEA cunoștea foarte bine, (…..) nu doar că în punga neagră cu inscripția “(…..)” primită de la (…..) se aflau bani, ci și cuantumul exact al acestei sume. Totodată, în comunicare SORINA PINTEA spune clar că ea nu a fost de acord cu un procent de 3% din contract și recunoaște că a propus un procent de 7% din contract, procent care de altfel a și fost adus la cunoștință de intermediarul (…..) lui (…..) cu ocazia întalnirii din data de 26.02.2020 ce a avut loc între cei doi la sediul (…..), fapt ce demonstrează din nou de la cine a plecat cererea ce a condus la primirea acestor sume de bani necuvenite, și anume de la SORINA PINTEA. Inculpata SORINA PINTEA a exclamat chiar ”super tare” după ce a aflat că (…..) i-a trimis 120.000 de lei, respectiv “perfect”, după ce a aflat că (…..) a fost de acord cu remiterea procentului de 7% din contract. După ce suspectul (…..) îi comunică SORINEI PINTEA faptul că s-a scăzut suma de 10.000 de euro pe care aceasta din urmă i-a primit în luna decembrie, SORINA PINTEA confirmă spunând “da”.

Pare că dialogul e fără dubii, dar asta nu poate stabili decât un judecător. Deocamdată, doamna este nevinovată, procurorii trebuie să dovedească tot ce susțin și este un drum lung până la finalul procesului. 

Indubital, doamna Pintea este un star al PSD. Chiar și în vremea în care Liviu Dragnea a făcut cel mai urât PSD din istorie, ea s-a bucurat de simpatie. În primul rând pentru că nu făcea parte din cohorta de mediocri sau proști aduși de Dragnea. Doi, pentru că înțelegea bine sistemul, se adresa oamenilor, făcea vizite inopinate, dar și pentru că părea normală. 

De asta lovitura este cu atât mai dureroasă pentru PSD. Dacă cel mai onest și popular om al său încasează câte 40 de mii de euro, cum o fi în rest? Sigur că în orele următoare o să auziți tot felul de istorii sau le-ați auzit deja. Unele o să vă spună că este o înscenare. Altele că este o luptă internă pentru putere în PSD. Unii zic că este un avertisment pentru PSD să lase planul președintelui cu anticipatele. Sau că este modul fericit în care se înscăunează noul șef al DNA. 

Și dacă ar fi toate patru adevărate la un loc și tot ar avea mai puțină importanță. Aici, noi trebuie să vedem ce este important pentru societate. Dacă este adevărat ce i se impută doamnei Pintea, atunci suntem în fața unui scenariu catastrofal. 

Un funcționar public condiționează construirea unei secții de cardiologie, absolut necesară, de primirea unor bani. Asta înseamnă licitația nu este acordată celei mai bune firme, ci uneia de sistem. Asta înseamnă că prețul este mai mare decât face ca să intre și șpaga de partid. Asta ar înseamna că bugetul și  noi pierdem pentru că în funcție sunt niște hoți. Și-ți dă un semn că se fură  peste tot și la orice. Și, mai grav, că nu poți avea încredere în mai nimeni. Restul? Perdele de fum. 

Și ca să vedeți cât de important este, citiți acest articol de acum doi ani din Graiul Maramureșului, când ziarul făcea un apel către băimărenii care vor să doneze doi la sută din impozite către construcția acestei secții. 

Importanţa înfiinţării acestei specializări chirurgicale de vârf este susţinută de două motive puternice:
• Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate şi morbididate în Maramureş, iar numărul celor care suferă de asemenea afecţiuni este în creştere.
• În Spitalul judeţean a început cu ani în urmă un program de dezvoltare a specializărilor din aria bolilor cardiovasculare. În această direcţie, şi Asociaţia “Prietenii Spitalului Judeţean “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, cu sprijinul donatorilor, a dotat în 2016 Laboratorul de Angiografie şi Cateterism Cardiac cu un rotablator în valoare de 19 000 de euro, un aparat necesar intervenţiilor de implant de stent.
Legislaţia actuală impune pentru continuarea programului de implanturi de stent şi existenţa unui Compartimentul de Chirurgie Cardiovasculară, altfel acest program nu va mai putea fi desfăşurat.
Până în prezent, asociaţia a donat pentru realizarea Compartimentului de Chirurgie Cardiovasculară un aparat de anestezie finanţat de echipa de la SIFA INTERNATIONAL.
Chiar dacă sumele necesare pentru realizarea acestui obiectiv sunt mari, întreaga comunitate maramureşeană va înţelege importanţa lui.

Mă întreb ce vor apune oamenii care în mod onest au făcut donații pentru acest lucru. O fi plecat și banii lor în șpagă? 

Stenograme din mațele mafiei (II)

Miercuri am discutat cu ascultătorii Digi FM despre povestea de la Arad cu pesediștii care controlau DRDP-ul. Ce mai povestește lumea. Pentru cine nu știe ce-am scris ieri, aici. 
 
”Nu pot vorbi că poate mă recunoaște după voce dar eu am lucrat pentru un parlamentar PSD care avea camioane și în vamă Nu eram controlat.”
 
”La Constanta, patronii platesc 1000 euro per camion, pe lună. Dar nu toți patronii, ci doar cei aleși. restul nu au nicio șansă.”
 
”Sunt șofer. La fiecare 500 de kilograme depășire, dau la frontieră 100 de euro. Patronul știe și-mi decontează banii.”
 
”Din Ungaria spre România nu poți intra cu supra-greutate. Ești obligat să intri în parcările din Ungaria la control. Acolo nu ai ce face. Eventual, declari o altă marfă.”
 
”În Arad, mafioții din conducere au camioane. E cel puțin o firmă care dacă are 10 camioane, se întorc cu spatele, iar pe mine mă ia. Cu noi vorbesc colegii și ne spun când sunt controale. Și așa aflăm și noi. Ar trebui retrase licențele pentru supraîncărcare. În fiecare lună se dau 2000 de lei per camion, șpagă. Dacă nu dai șpagă, în două săptămâni te controlează.
 
”Este doar vârful aisbergului. Faceți control la Oancea, Albița, Borș. La fiecare mică depășire dăm 100-150 de euro de camion. E șpagă, în lipsa amenzii care este mare. Dacă s-ar pune un ofițer sub acoperire, ar vedea.”
 
”Astă vară am adus un transportor din afară. Persoana pentru care-l aduceam mi-a zis să merg într-o vamă mică și să pun 50 de euro în acte. Am refuzat. În vamă mi-au făcut supra-control, dar nu mi-au găsit nimic.”
Vă asigur că dacă stăteam două ore în direct strângeam zeci de mărturii. Eu cred că este edificator, însă. Ani de zile partidele au încurajat existența unui sistem mafiot care să înlocuiască statul. Acesta a fost acaparat în totalitate. Concomitent a fost încurajată încălcarea legii. Pentru că, dacă tot ți se cere șpagă, măcar să ai și tu un câștig.
 
De aici nenorociri pe drumuri, moarte, dezastre, nereguli exploatate la maximum și drumuri distruse. Și încasări inexistente la bugetul de stat. E un cerc vicios care include evaziune, extorcări și apoi renunțarea la serviciile pe care statul trebuie să le ofere. Imposibilitatea noastră de a construi ceva, aici se regăsește. 
 
Aveți acum o imagine exactă asupra ceea ce înseamnă stat paralel. Nu e vorba de cei care vor să-i prindă pe mafioți, ci de această mafie care practic a înlocuit structurile de stat și care asigură că lucrurile se întâmplă conform planului stabilit, nu potrivit nevoilor comunității. 
 
Poate vă întrebați de ce acești oameni nu reacționează și nu merg la Parchet. Pentru că au fost abandonați și le este frică. Li s-a spus că toată lumea fură și că cine este cinstit e un nemernic. Au asistat și au înțeles inversarea valorilor. Au văzut cum cei care au făcut ceva în sens invers au fost stigmatizați, loviți și alungați. Cei mai mulți aleg apoi să plece sătui de statul care-i obligă să fie parte din mafie. 
 
Despre asta a fost lupta ultimilor ani și a celor care urmează. Când vom repara asta, România va deveni o țară normală. 

Cum au încălecat hoții România

Ieri, procurorul general, Bogdan Licu, i-a trimis o scrisoare ministrului Justiției în care îl ruga să ia în considerare modificarea unei bucățele de legislație din România. Este vorba de o prevedere din Codul Penal care spune că părțile se pot împăca la infracțiunea de furt calificat și asta duce la încetarea acțiunii penale. Chiar dacă s-a făcut la plăngere prealabilă sau la autosesizare.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că, dacă cineva ți-a intrat în casă cu chei potrivite sau noaptea și-ți ia tot de acolo, dacă te-a furat în autobuz sau dacă era mascat, are posibilitatea ca, atunci când este prins, să se împace cu tine și să scape de pușcărie. 

Fiți atenți la ce-a dus asta în ultimii șase ani. Iată ce spune procurorul general:

Solicitarea procurorului general al P.Î.C.C.J. este întemeiată pe analiza și verificările pe care le-a dispus anterior și care au dus la concluzia că este necesară eliminarea posibilității împăcării pentru infracţiunea prevăzută de art. 229 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) Cod penal, având în vedere că măsura nu a condus la reducerea infracționalității în perioada de referință 2013-2019 în care a fost în vigoare textul alin. (2) al art. 231.

Potrivit datelor statistice privind infracțiunea de furt calificat, numai în perioada sem. I 2019, la nivelul Ministerului Public s-au adoptat soluții de clasare într-un număr de 3932 cauze prin împăcarea părților, iar în alte 604 cauze prin retragerea plângerii prealabile, acestea depășind cu mult numărul inculpaților trimiși în judecată pentru această infracțiune în semestrul I al anului 2019, respectiv 2871.

Astfel, se observă că se înregistrează o tendință de scădere continuă a numărului inculpaților trimiși în judecată, mai mică însă decât a procentului de creștere a numărului soluțiilor de clasare prin împăcarea părților și retragerea plângerii prealabile.

Prin urmare, criminalitatea în materie nu a scăzut, însă s-a redus fermitatea reacției sistemului judiciar față de acest fenomen.

Ca să fie clar tuturor. De la începutul anului până acum în România au fost șapte mii de furturi calificate. În mai bine de jumătate, de fapt în majoritate, autorii s-au împăcat cu victimele. Cum or fi reușit asta? Păi închipuiți-vă un pic o mică localitate din România. Acolo unde Poliția, procurorii, politicienii și hoții sunt mână în mână. 

Cine are chef să mai facă un necaz omului? Nu mai bine ne înțelegem ca să fie bine la toată lumea. Nu mai bine ne înțelegem de teamă, cu amenințări, cu vorba bună, bani, în unele situații? De ce să ne facem unii altora necazuri?

Puneți-vă un pic în această situație! Omul ajunge cu greu la Poliție. Cu chiu cu vai, cazul său este anchetat, se dă de urma hoților și apoi omul ajunge față în față cu ei, membrii unui clan interlop. La sugestia polițiștilor, care nu mai au chef de un dosar, mai sfătuit de un om de bine, omului i se pune în față această variantă. El știe că Poliția nu prea are timp de el, mai vede la televizor că hoții sunt la modă și la putere. Și-i mai vede ieșind pe capete din pușcărie, ca urmare a unor legi binevoitoare. Bașca, scuzele adresate de șefii țării către toți cei din pușcării. Mai bine o lasă în plata Domnului ca să nu-i rupă capul.

Dar poate vă întrebați cum a a apărut povestea asta în viața oamenilor cinstiți din România. Și mai ales cum a picat așa pleașcă pe hoții din toată țara. Păi, să vedem. 

Modificarea Codului Penal a început în 2009. M-am uitat, acest articol, 231, nu apare în acea reglementare. El apare de abia în Legea 187 din 24 octombrie 2012. Poate vă întrebați ce este cu această lege. Acesta este actul care pregătește intrarea în vigoare de un an mai târziu a Noului Cod Penal, cum se numea. Legea de aplicare, în mod oficial. 

Interesant este că acest nou articol, cu această formă, nu apare în textul adoptat de Senat. Am căutat cu penseta, articolul acolo pentru că așa spune Comisia Juridică din Cameră c-ar fi apărut. Dacă iei documentele la mână, însă, o să vezi că prima apariție în text este la Comisia Juridică din Cameră, cu formularea că așa vine de la Senat. Eu nu am găsit-o acolo deloc. Poate, totuși, site-ul nu mai înregistrează toate documentele. 

La Senat, găsiți aici componența Comisiei Juridice. Printre celebrități, domnii Ghișe, Greblă, Șova, Urban. Dar atenție, vorbim de anul 2010, că atunci s-a discutat. La Cameră, obișnuiții de serviciu : Iordache, Nicolicea, Ruxandra Jipa, știți voi. 

Nu știu dacă acest articol 231 a fost gândit ca o pârghie pentru hoți. M-am uitat prin anliza juridică a momentului și erau opinii favorabile. Nu a existat, însă, nimeni, care să se opună. Este posibil ca el să fi fost văzut ca o variantă la micșorarea numărului de deținuți și la o reducere a presiunii pe justiție. A mers fix în sens invers: a pus presiune pe populație.  Coroborat cu toată mizeria ultimilor ani, el a dus la un rezultat monstruos care a îngenuncheat România cinstită. Dacă s-a schimbat ceva după plecarea lui Dragnea, vom vedea în zilele următoare. 

Traian Berbeceanu: ”Polițiștii nu vor să-și pună pielea în băț, să ajungă ca Berbeceanu”

Traian Berbeceanu nu-și arată vârsta. Are 52 de ani, dar arată mai bine ca un bărbat de 45. Nu era o glumă atunci când le-a spus colegilor din Poliție că trebuie să mai meargă și la sală. Are un piept imens, de ridicător de greutăți, și brațe pe măsură. E tuns cel mai scurt cu putință. Și face o mare economie de cuvinte. Este ca și cum ar controla fiecare emisie vocală și și-ar lua timp să chibzuiască fiecare vorbă pe care o spune. E abraziv, contondent, direct și sincer. 

Sunt convins că mediul în care a lucrat l-a făcut dur, de piatră. E sigur pe el și pe ce-a muncit, nu are nevoie de vorbe în plus. Nu jignește, nu dă sentințe, dar își știe treaba. Lumea îl consideră un erou. După ce a demantelat mai multe clanuri din România, o înscenare judiciară l-a adus în temniță. A câștigat procesul la fond, iar procurorii care l-au anchetat au fost condamnați la închisoare. Asta l-a făcut iubit. 

Am vorbit în mijlocul cazului Caracal, imediat după ce și-a lansat cartea Radiografia unei mârșăvii judiciare. 

Cartea. De ce era necesară?

Am debutat cu scrisul la această carte imediat după pronunțarea sentinței în prima instanță, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv după luna iunie a lui 2016. Undeva în primăvara anului 2017 am finalizat-o. Au fost perioade în care am lucrat mai intens și altele în care nu am putut din cauza trăirilor pe care am încercat să le descriu în carte. Nu aveam starea necesară pentru a le transpune în scris.

Apelul. Care este stadiul procesului său? Ce Rol au avut modificările adoptatea de Parlament la legile justiției. 

Achitarea pentru toate faptele pentru care am fost trimis în judecată s-au dat pe faptul că nu există fapta, nu pe alt temei procedural. Nu fiindcă nu ar fi indicii sau probe, ci pur și simplu faptele pentru care am fost trimis în judecată nu există. Deși achitarea de către completul de trei judecători ai ICCJ a avut loc în iunie 2016, DIICOT-ul, cel care m-a trimis în judecată, au atacat și ei cu apel. Aveau obligația morală să motiveze apelul și să arate Înaltei Curți care sunt motivele de apel în 30 de zile. Au făcut-o într-un an. Din punctul meu de vedere este o tergiversare nejustificată. Ulterior judecarea apelului a început la completul de judecători. Au apărut apoi deciziile acelea alea CCR cu Completele de 5. A fost dat înapoi, s-a repartizat unui alt Complet de 5, a reînceput. Acum a venit ultima decizie a CCR cu Completele de 5 și așteptăm cu mare interes să vedem ce se întâmplă, respectiv motivarea pe care judecătorii CCR o să o facă la ultima decizie pe care au dat-o.

Încă mai e polițist?

În suflet sunt polițist. O să rămân polițist totdeauna. A fost meseria pe care am făcut-o cu dedicație și cu absolut totală implicare, însă nu mai sunt activ. În urmă cu un an de zile m-am pensionat fiindcă am împlinit stagiul necesar, aveam vechimea, vârsta.

Eu cred că România se desparte prea devreme de profesioniștii săi. Este un pensionar tânăr, de 25 de ani. Cum vede această problemă?

Din punctul meu de vedere polițiștii, cel puțin cei din sistemul operativ, și în mod deosebit cei din structurile de combatere a criminalității organizate, în cei 25 de ani de activitate, până la pensie, au parte de o uzură psihică, fizică, o uzură a sănătății deosebite. Părerea mea e că aceștia pot fi folosiți pentru experiența lor și ulterior celor 25 de ani. Măcar încă 5, 6, 7 ani în funcții neoperative. În mod deosebit în posturi în care pot să împărtășească din experiența lor polițiștilor care se află pe băncile instituțiilor școlare ale poliției sau vin imediat de pe băncile Academiei sau ale Școlilor de Agenți de Poliție.

Se iese și mai devreme la pensie. Acum nu se mai iese decât la împlinirea vârstei de 50 de ani. Ca să argumentez ce am spus mai devreme, în cursul anului 2004, în timp ce investigam o grupare infracțională care parțial este descrisă și în carte, în timp ce eram la serviciu, am suferit un infarct miocardic. Am fost luat cu ambulanța, dus la Spitalul Județean, dus apoi cu o altă ambulanță la Timișoara la Institutul Inimii. E o meserie care uzează forate mult. Infarctul a fost cauzat de oboseală, de stres, de alimentație necorespunzătoare, combinat cu consum de cafele în exces, de fumat… E o meserie care te uzează și îți creează mari problem

Ce crede despre pensiile speciale?

Nu există pensii speciale la poliție. Sunt pensii de serviciu care sunt reglementate legal. Cuantumul lor este mult sub ceea ce se vehiculează în spațiul public. Nu sunt pensii extraordinare. Sigur, din punctul meu de vedere, probabil că este nedrept ca pensia unui polițist care a lucrat în structurile operative, la judiciar sau la crimă organizată să fie la fel ca și pensia unuia care iese tot după 25 de ani de poliție, dar dintr-o structură neoperativă.

Eu am în jur de 7.000 de lei pensia, dar este una dintre pensiile mari pentru că am ocupat o funcție de comandă foarte importantă, adică am coordonat activitatea structurilor de combatere a crimei organizate pe județele Hunedoara, Alba și Sibiu.

L-am rugat să-mi explice ce se întâmplă în viața unui polițist de capătă dreptul să devină pensionar mai devreme.

E greu să vă descriu o zi din viața unui polițist pentru că activitățile noastre se întindeau pe perioade mult mai lungi de timp când investigam o grupare infracțională. Plecam dimineața la serviciu și s-a întâmplat de nenumărate ori să ne întoarcem după o săptămână, două, după o lună. Se termină o dată cu dovedirea activităților infracționale ale persoanelor sau a grupurilor de persoane investigate.

Eu eram șeful Brigăzii Alba care avea în componență mai multe servicii specializate: Antidrog, Cyber Crime, Criminalitatea Macroeconomico-financiară. La nivelul fiecăruia dintre aceste servicii se instrumentau dosare penale privitoare la grupuri de infractori care săvârșeau genul respectiv de infracțiune.

 Acum traficul și consumul de droguri sunt infracțiunile preponderente. În momentul următor pot fi cele de criminalitate economico-financiară. La un moment ulterior poate să fie traficul de persoane și traficul de emigranți. Toate sunt importante, toate se comit.

Din ce am observat eu, infracționalitatea a escaladat în ultima perioadă. După percepția mea, e vorba despre ultimii 4, 5 ani. Cred că infracționalitatea a crescut foarte mult și că structurile de aplicare a legii au pierdut un pic de teren. Problemele acestea legislative, încercări de modificare a Codului Penal, a Codului de Procedură Penală. Din punctul de vedere al poliției, dar și al Ministerului Public, al instanțelor, cred că toate aceste sisteme sunt subfinanțate. Nu există suficientă logistică pentru a-ți desfășura activitățile în bune condiții.

Modificările legislative din timpul perioadei Dragnea au împiedicat și activitatea Poliției. A simțit că lumea interlopă e bucură de ele?

Nu mi s-a întâmplat să-mi râdă (infractorii) în nas, dar am perceput reacții de genul ăsta în special în mass-media, din partea unor presupuși infractori, unii chiar dovediți infractori. Mă gândesc că dacă o instanță ca ICCJ te condamnă pentru săvârșirea unei infracțiuni, definitiv, o să fii numit infractor până la urmă.

Percepeam (modificările) ca pe niște piedici intenționate puse sistemului judiciar.

Probabil (scopul a fost) ca anumite infracțiuni aflate în cercetare să nu mai poate fi investigate și trimise în judecată, să urmeze dosarul calea firească și să se obțină soluții definitive. Au fost încercări de tergiversare a acestor dosare până la împlinirea unor termene de prescripție. De curând CCR a respins acele modificări care vizau reducerea termenelor de prescripție.

Legătura între politică și lumea interlopă

În cadrul dosarelor pe care le-am investigat am întâlnit și situații de legături nefirești între oameni politici și membri ai unei grupări infracționale, dar nu i-am tratat ca pe niște oameni politici. În cauzele respective i-am tratat ca pe membri ai grupării.

În momentul în care ești om politic, reprezentant al unei instituții importante a statului și afli că persoana X are probleme de natură penală, că există suspiciuni că săvârșește infracțiuni sau afli din mass-media că este investigat sau cercetat, iar tu nu încerci să te detașezi de omul ăla, ba din contră, cultivi în continuare relația cu el, deja din punctul meu de vedere, ca polițist sau ca cetățean, e o problemă. Au fost situații în care cauzele investigate ne-au rezultat astfel de legături, de apropieri.

Cred că lumea interlopă, traficanții de droguri, de persoane, persoane care comit infracțiuni cu violență, sunt de fapt cei care profită de aceste modificări sau încercări de modificări legislative, alături de cei pentru care ele sunt făcute. Politicienii și-au făcut niște găuri pentru ei, niște portițe de scăpare, de care beneficiază din păcate și această lume interlopă.

Intervenții din partea superiorilor. Cum arată și ce i s-a cerut

Au fost situații punctuale. Nu le infirm, dar nici nu aș vrea să mă refer la ele în momentul ăsta. Au fost două, trei situații de genul ăsta, în urmă cu mai mulți ani. Nu le-am dat curs și pe urmă nu am mai fost deranjați. Pur și simplu te sună și-ți spune, fără vreo legătură, fără să-ți ceară ceva, că X este un băiat bun, că își vede de treaba lui, că afacerile lui sunt legale. Îți sugerează că acea persoană e protejată sau că e în grațiile celui care intervine. Ironizam la telefon și mă lăsau în pace.

Au fost situații în care ca pârghii prin care poți să creeze presiune asupra ta, trimit echipe de control, corp de control. Îți verifică activitatea în cele mai mici amănunte, verifică și activitatea subordonaților tăi. Încearcă să găsească ceva care să-ți fie imputat ulterior și să poată să te sancționeze ca avertisment sau să te destituie din funcție.

Care este miza conducerii Poliției Române. De ce ar vrea un politician să controleze Poliția?

Am argumentat și în carte. Din percepția mea și ce a rezultat din activitățile efectuate la urmărirea penală și în cercetarea judecătorească a fost că s-a mers pe principiul: „Ori el, ori noi! Ori Berbeceanu, ori noi”. Persoanele respective au conștientizat că informațiile la care ajunsesem cu privire la presupusele activități nelegale comise de ei, ar fi putut să genereze dosare penale în care să fie cercetați și eventual judecați și condamnați. Ar fi putut să declanșeze cercetări disciplinare către structuri ale Ministerului Public sau către CSM. Eram pregătit și psihic și profesional și omenește, dar nu credeam că se va întâmpla.

Un moment cheie a fost arestarea sa. Cum a văzut familia ce s-a întâmplat atunci?

Fiul meu era foarte mic și au încercat soția, în mod deosebit, cât și bunicii, să facă cumva să nu afle adevărul, pentru că era destul de greu să-i explici unui copil de 5 ani jumătate ce înseamnă o înscenare judiciară. Fiul meu era obișnuit cu faptul că plecăm în misiuni prelungite, dar cu toate astea știa că trebuie să vorbim în fiecare seară. Nu exista misiune în care să plec și să nu vorbesc cu el seara înainte de culcare, să poată să doarmă liniștit. Atunci soția i-a spus că sunt plecat într-o misiune inițial. Celor de la locurile de detenție le-am spus că nu am nicio pretenție, decât să mi se permită să-mi sun de la telefonul public din arest fiul în fiecare seară. Ulterior soția i-a spus că lucrez sub acoperire și că sunt într-o închisoare ca să-i prind pe cei răi.

Pentru el a fost o perioadă traumatizantă și din păcate experiența asta tristă nu a lăsat cicatrici doar asupra mea, ci și asupra familiei, echipei. Fiul meu nu a mai avut copilărie. A trecut de la perioada aia candidă și lipsită de griji, s-a maturizat brusc din păcate.

Ne-a fost greu tuturor, dar am fost o familie puternică și am reușit să ne mobilizăm, să ne înarmăm cu răbdare, cu putere, cu foarte mult curaj și cu credința pe care ne-au oferit-o exemplele de-a lungul carierelor noastre, că adevărul nu poate fi cosmetizat și că totdeauna iese la iveală.

Arestul văzut de partea cealaltă

Arestul nu are cum să nu te afecteze. Cum descriam și în carte, în locuri de detenție fusesem de sute de ori până atunci, ca polițist. Brusc m-am trezit aruncat după gratii. Sentimentul este unul foarte puternic și negativ. Nu te dărâmă, dar este departe de a-ți face bine.

(Arestul e) cumplit. E un loc în care indiferent de vinovății sau nevinovaţii, nicio persoană nu ar trebui să stea. Condițiile sunt absolut improprii. De Evul Mediu.

Cum a fost întâlnirea cu ”clienții” săi în arest?

Vorbeam și în carte de faptul că atunci când am ajuns în arest mi-am dat seama că mitul acela potrivit căruia un polițist arestat este o victimă a tot felul de abuzuri și agresiuni în sistemul penitenciar nu există, pentru că persoanele de la locul de detenție urmăreau foarte intens cazul Berbeceanu de unde se aflau. Cunoșteau în amănunt ceea ce se întâmpla, iar când mă întâlneam cu ei la telefoane, la plimbător, la instanțele de judecată, mă încurajau, îmi cereau să nu mă las și să lupt până la capăt. Au avut un comportament absolut corect față de mine, pentru că și eu, ca polițist am avut un comportament absolut corect față de ei, chiar dacă la un moment dat, am propus măsuri preventive. Am făcut-o însă în mod corect.

Am vorbit despre schimbul de mesaje dintre polițiști și lumea interlopă în cazul Caracal. Colaborarea cu infractorii este corectă?

Am văzut în spațiul public tot felul de astfel de susțineri. Eu nu am perceput așa ceva. Nu cred că este firesc ca polițiștii să negocieze cu cei care se prezumă că încalcă legea. Cum să le spună polițiștii grupărilor infracționale: „Puteți să vă luptați între voi cât vreți, rupeți-vă oasele, omorâți-vă, dar nu agresați pe altcineva!”? Este posibil să fie situații izolate în țară. Nu exclud lucrul ăsta, dar în orice caz nu se întâmplă așa ceva la modul general. Poliția nu negociază cu grupările infracționale nimic.

Dacă e așa, nu e corect. Vreau să cred și să insist încă o dată că dacă e așa, e un caz izolat.

Nu e nimic nefiresc să îți obții informații de la persoane care la un moment dat au fost cercetate penal, trimise în judecată, condamnate, care și-au efectuat pedepsele sau care la un moment dat ar putea să comită astfel de infracțiuni. Informațiile serioase și adevărate, cu valoare operativă nu pot fi obținute de la bibliotecă sau cofetărie. Poți să iei informații de oriunde, cu condiția să le exploatezi în mod corect și onest, inclusiv din punct de vedere judiciar, cu condiția obligatorie de a nu-l proteja pe cel care ți-a dat informația, când la rândul său poate comite o altă infracțiune. El nu trebuie să primească nimic. Din experiență, infractorii au sentimentul că dacă îți oferă o informație bună urmăresc după lucruri clare. Dacă e o informație bună despre un grup rival sunt șanse mari ca acela să dispară, odată cu concurența. În al doilea rând, crede că îți câștigă ție bunăvoința, ceea ce nu ar trebui să fie deloc adevărat.

Au fost mediatizate doar situații negative. Probabil astea prind la public mai mult. În mod cert, trebuie mediatizate pentru a nu se repeta. Sunt absolut convins că sunt și exemple pozitive foarte multe care nu sunt mediatizate sau bine mediatizate. Probabil că aceste structuri suferă de un marketing prost făcut. Nu este însă deloc lipsit de importanță faptul că eu, ca om provenit din sistem, percep că activitatea poliției, cel puțin a celor din structurile de combatere a criminalității organizate, s-a mai estompat. Nu mai este atât de agresiv. Polițiștii nu mai au atât de multă determinare.

Poliția a atins cel mai de jos nivel cu putință ca imagine pentru public. Care este gradul de profesionalism din poliție?

Sunt în sistem polițiști foarte buni, foarte bine pregătiți profesional, dar am discutat cu ei. Cât am stat la București m-am întâlnit cu mulți colegi. E sentimentul că nu mai vor să riște, să-și pună pielea în băț. Îmi spuneau că nu mai e nicio siguranță. Îți faci meseria, vrei să-ți faci treaba și ajungi ca Berbeceanu. Foarte mulți colegi din țară cu care am discutat au percepția asta.

Numirile în poliție se fac și pe merit?

Numirile la vârful poliției au fost mereu politizate și vor fi mereu. Problema nu e că numești politic un șef de poliție, dar interesul tău ca partid de guvernământ e să numești un profesionist, ca să nu creeze deservicii. Nu aș vrea să mă refer la persoane, pentru că pe unii nu i-am cunoscut, deși dacă ar fi fost polițiști valoroși, cu rezultate notabile, în mod firesc ar fi trebuit să aud de ei. Pot să vă dau ca exemplu ultima numire a domnului chestor Vasilescu. Pe mine mă încântă. E un profesionist. A făcut parte din structurile de combatere a crimei organizate, din cele operative la direcții de operațiuni speciale. Îl știu dedicat și implicat. Cred că este un adevărat profesionist.

În timp ce vorbim ascultătorii îi propun funcția de Ministru de Interne

Nu m-am gândit la așa ceva. Le mulțumesc celor care se gândesc în locul meu la așa ceva și care m-ar vedea într-o asemenea postură. Personal, nu că îmi cunosc limitele, dar sunt sigur că nu m-aș regăsi într-o asemenea funcție pentru că știu ce implică.