CCR nu mai are credibilitate. Se mai poate face ceva?

Războiul dintre CCR și Guvern este un moment critic pentru democrația românească. El arată un sistem statal atât de putred încât nu poate funcționa nici în fața morții. Ce poate fi făcut?

Răsturnarea stării de urgență de către CCR și oprirea valului de amenzi aplicate populației au fost ultimele picături în războiul pe care PNL și președintele Iohannis îl duc cu actuala Curte. Ludovic Orban a anunțat că este începutul unei schimbări profunde. 

”Suntem din ce în ce mai hotărâți să găsim soluții pentru a schimba prevederile constituționale care reglementează activitatea CCR, pentru că este clar că trebuie schimbate dacă au dus la o asemenea componență a Curții care a devenit un inamic al Constituției.”

Mesajul e clar: nu ne place ce decizii luați, componența trebuie schimbată.Domnul Orban știe că aceasta este doar o amenințare dintr-o construcție mai amplă. Cu actualul parlament, Curtea și modul său de funcționare nu pot fi schimbate. Și poate nici cu viitorul dacă scorul nu se așează bine pentru PNL și USR. Ce face domnul Orban acum este doar o pregătirea electorală, acolo unde tema Curții poate deveni importantă. Ca în orice campanie, ai nevoie de un inamic, iar PNL tocmai a găsit un cal bun de bătaie. 

CCR are destul bube în cap. Le-am tot povestit. De la cazul Kovesi și până la participarea activă la destrămarea sistemului penal, hotărâri date pentru o persoană, desființarea unor incompatibilități, erata la referendum sunt tot atâtea episoade controversate din istoria sa. Inclusiv capacitatea de a se face preș în fața mai marilor zilei.  

Declararea stării de urgență ca neconstituțională și oprirea amenzilor sunt firești, însă. Până și inițiatorii lor știau că acolo este o problemă. Starea de urgență a fost declarată pe un mecanism greșit și acceptat pentru că altă soluție nu era. Când s-a decretat, Parlamentul nu putea fi fizic întrunit, fiind în izolare. Mărirea amenzilor era greșită, dar Iohannis și echipa sa au ales că sănătatea și oprirea pandemiei sunt  mai importante decât respectarea legii la milimetru.  Decizie firească și aproape aproape inatacabilă. Mai ales că Iohannis nu are veleități de autocrat.  

Problema arată însă un mecanism statal viciat. Pentru că ea ar fi putut fi rezolvată dacă forțele politice implicate ar fi stat măcar o oră la aceeași masă și s-ar fi consultat asupra soluțiilor. Marele păcat al democrație românești este că e într-un război neîncetat. Or în fața unui dezastru de asemenea magnitudine era o datorie a tuturor forțelor politice să se consulte asupra implicațiilor pe care le presupun măsurile din criză. 

Nu au făcut-o nicio secundă, ba, mai mult, au încercat și de-o parte și de alta să se poziționeze. Ca să adâncească problema, chiar în al 13-lea ceas, Curtea rămâne zeflemitoare și-i comunică guvernului că în chestiunea amenzilor ” e treaba lui cum se descurcă”. Pentru că așa arată colaborarea instituțională în România.

Anunțul lui Orban ne aduce o nouă bătălie de durată, care ne va măcina o vreme . Curtea nu poate fi schimbată, membrii ei nu pot fi dați afară pentru că nu ne plac, atribuțiile lor nu pot fi schimbate pentru că acum nu răspund unor imperative. Toate acestea pot costa în timp.  Iar problema nu este în mecanismele de numire de la Curte, ci în selecția oamenilor care ajung acolo. 

Până când candidaturile nu vor fi supuse dezbaterii publice, până când criteriile de selecție nu vor limpezi, dar și bazate pe profesionalism, chestiunea nu se va rezolva. Și mai ales până când politicienii de la stânga la dreapta nu vor înceta să considere curtea un mecanism care să răspundă la comenzile lor. 

De asta, am stat un pic și am judecat cum ar trebui să arate toată această poveste, într-o lume normală. Și iată la ce concluzii am ajuns

Curțile Constituționale sunt curți politice. Ar trebui să stabilim asta de la bun început. Cel mult juridico-politice, dacă vreți să introduc o nuanță. Ele sunt construite pentru a se respecta cadrul constituțional, pentru a lămuri anumite controverse, dar cel mai important sunt făcute pentru a păstra anumite curente corecte ale societății și a impulsiona unele noi. Ele trebuie să lămurească probleme grele ale societății și pur și simplu să ne împiedice să o luăm razna. Prima curte constituțională, cea de acum 100 de ani, în Austria a avut chiar un scop declarat de a ține Parlamentul în frâu. 

În mod evident, Curțile constituționale sunt o emanație politică și un teren de joacă al politicienilor. Membrii lor sunt numiți de către politicieni și pentru asta sunt construite sisteme mai mult sau mai puțin infailibile. Nu există sistem perfect. Dar mai peste tot în lume, ele au un numitor comun: judecătorii sunt persoane al căror grad de profesionalism este cel mai înalt. Ei sunt profesioniști respectați și nu oameni care primesc cea mai importantă sinecură dintr-o țară.

Ce avem în România?

Avem o curte în care sunt 5 magistrați, 3 politicieni și un profesor de drept. Dacă vă uitați la cv-ul celor cinci magistrați veți vedea că nu există criterii  unitare care să le arate gradul de profesionalism. Singurul criteriu este ca acesta să aibă 18 ani vechime în magistratură. Ca și cum alt tip de experiență profesională nu ar fi relevantă. 

Ce criterii ne lipsesc?

Mapa profesională trebuie să fie una impecabilă și să aducă condiții de integritate importante. 

Analiza publică trebuie să fie cât se poate de riguroasă. Iar ei trebuie să răspundă unor întrebări de natură să ne edifice asupra unor probleme controversate din societate. Pentru că 9 ani, sunt cei care au o putere absolută trebuie să știm dinainte ce gândesc  în anumite chestiuni. Cum văd politica penală a statului, cum se poziționează în chestiuni mai vechi de drept constituțional, de separare a puterilor în stat. Dar de exemplu ar trebui să știm și ce gândesc în materia drepturilor și libertăților civile, a parteneriatului civil, a căsătoriilor între homosexuali, avort și altor probleme cu care societate se va întâlni la un moment dat. Analizarea lor ar trebui să fie mult mai riguroasă

Eu văd necesitate alcătuirii unui dosar public cu mapa profesională, lucrări științifice, inclusiv masterul sau licența, dar și răspunsuri detaliate la o serie de întrebări precum cele de mai sus. De asemenea audierea trebuie să fie publică și nu numai în fața unui organism politic, ci și a unora profesionale. Oamenii aceștia au putere egală cu a unui președinte.

Există deja semne de profesionalizare în ceea ce privește numirile. Sunt câțiva judecători care au ce să caute acolo. Cred că e un proces pe care societatea trebuie să-l urmeze. Pentru asta este o condiție: presiune publică constantă pentru dezinfectarea deciziei politice. 

Mai jos aveți și dezbaterea mea cu Vlad Petreanu, pe această temă la Avocatul Diavolului. 

Avocatul Diavolului, cu Vlad Petreanu și Cătălin Striblea: Poate fi depolitizată Curtea Constituțională?

Avocatul Diavolului, cu Vlad Petreanu și Cătălin Striblea: Poate fi depolitizată Curtea Constituțională?https://www.europafm.ro/avocatul-diavolului-cu-vlad-petreanu-si-catalin-striblea-poate-fi-depolitizata-curtea-constitutionala/

Publicată de Radio Europa FM pe Vineri, 8 mai 2020

 

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “CCR nu mai are credibilitate. Se mai poate face ceva?

  1. de facto spune:

    CCR nu și-a pierdut credibilitatea decât în ochii necunoscătorilor (98% eufemism!), răuvoitorilor sau IohOrbanilor cu judecata strimbată de ipocrizie. Însă lupta pentru demolarea principalelor instituții ale statului este cu siguranță pe placul inamicilor României mai ales că cel mai adesea nici nu îi costă pe ei nimic, demolarea fiind făcută cu abnegație frenetic-exuberantă de o mulțime de voluntari erijați în formatori de opinii.

    Acești IohOrbani, incapabili măcar de un minim atașament la principii sănătoase, amestecă părerismele cu minciunile atât de nonșalant încât e greu să-i clasifici în, neinformați, angajați politic (sau altcumva) ori … proști sadea.

    De la aceștia poți afla că:

    – starea de urgență a fost declarată neconstituțională, deși nu e așa
    – că CCR a avut ceva cu mărimea amenzilor, pe când CCR semnalează lipsa criteriilor care să lege vinovăția de cuantumul amenzii
    – că rezoluția (decizie, neexistând) CEDO în cazul Kovesi vs. Romania e de o gravitate imensă și a fost îndreptată spre CCR (chiar dacă CCR nu e nominalizată). Ei nu-ți vor spune însă de sutele de decizii efective de condamnare de către CEDO pentru purtări, anchete abuzive și condamnări cu încălcarea dreptului la judecată corectă, care au așezat standardele din RO alături de cele din Rusia și Turcia; nu-ți vor spune că asta implică necesitatea operării unor schimbări majore în sistemul judiciar (că e ilogic să nu schimbi metoda care îți produce constant rebuturi).
    – că CCR ar fi fost zeflemitoare, nu că ar fi spus că nu dorește să interfereze cu ceea ce nu are în atribuții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *