justitie

Au ajuns politicienii să ne facă hoți pe noi

Întâi te-au învățat că ”alesul” este deasupra ta. Că are drepturi și libertăți care ție niciodată nu-ți sunt accesibile. Te-au ținut la cozi pe care le-au sărit, te-au dat la o parte de pe drum ca să treacă cu coloanele lor care vin de niciunde și se duc spre nicăieri.

Ți-au limitat dreptul la vot și i-au pus pe morți să voteze. Și-au construit sisteme de protecție și de imunitate care i-au scos mereu în afara justiției. Ți-au spus că militarii trimiși în Afganistan sunt cumva la o plimbare și și-au făcut griji de viața lor complicată la cantina Parlamentului , acolo unde o friptură este trei lei.

Mai mult

Iohannis de la ”altfel de politică” la ”nu voi fi spectator”


Discursul de ieri al Președintelui Iohannis este ceva mai important decât ar părea la prima vedere. Pentru că marchează o schimbare a Președintelui și sosirea sa într-o zonă pe care a repudiat-o până acum câteva luni. Iohannis ne anunță că nu mai vrea să fie președintele liniștit pe care îl propunea cu ceva vreme în urmă și că intră tare în jocul de la București.

O să explic un pic mai încolo și ce ar putea să facă. Prima întrebare este legată însă de moment și de ce Președintele a hotărât să-și schimbe  atitudinea.

Mai mult

Informația cu adevărat șocantă la povestea cu șoferul Touaregului

Șoferul Touaregului este controlor de trafic la Romatsa. Controlor de trafic. Încă o dată: con-tro-lor de trafic. Adică omul îi îndrumă pe piloți, unii în situații dificile, să ajungă la sol.

”Avocaţii au mizat pe faptul că bărbatul are o carieră impresionată, este controlor de zbor la Romatsa, şi până acum nu a mai avut probleme cu legea. Şefii Romatsa nu au comentat situaţia angajatului lor.”, zice Digi 24.  Mai mult

Ce nu este în regulă cu afacerea medicamentelor scumpe

Povestea asta cu medicii luati pentru că prescriau tratamente scumpe contra beneficii se întâmplă de ani buni in Romania. Și, da, e o forma de corupție corporate. Nu trebuie să ne amăgim că e doar vina unor doctori. Ce ar trebui să vedem mai departe.

1. E un loc comun că medicii merg la congrese, în excursii, schimburi de experiență și mese lunare în locuri dichisite, pe banii companiilor de medicamente. În spitale, uneori  apare și un mic dejun de lux, ca o atenție din partea companiilor. Ancheta asta va fi cu adevarat viabilă când voi vedea reținerile de la firmele respective. Și când aceste rețineri vor merge până sus. Medicii nu aleargă după toate avantajele astea, ci sunt căutați cu ele.  Mai mult

Mesaj pentru președintele CSM, domnul Marius Tudose

Domnule judecător Tudose,

Vă scriu acest mesaj pentru a-mi exprima uimirea față de modul în care instituția pe care o coordonați percepe realitatea și acționează ca urmare a nemulțumirilor publicului față de actele de justiție. Mă refer, în primul rând, la cazul violului de la Vaslui.

În data de 28 aprilie o instanță din Vaslui  a dispus schimbarea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. Nu exista o obligație a judecătorului să facă acest lucru și ea s-a datorat, cel mai probabil, unei înțelegeri între procuror și inculpații care și-au recunoscut vinovăția. O altă instanță a dispus și ca cei patru inculpați, cei care nu au recunoscut, să primească arest la domiciliu pentru că ”ar fi o discriminare”. Mai mult

Mai ușor cu petiția pentru arestarea violatorilor de la Vaslui

60 de mii de cetățeni și un fost președinte au semnat o petiție pentru arestarea violatorilor de la Vaslui, cei 7 suboameni care au lăsat inconștientă și cu traume pe viață o fată din comuna lor. Nu există gest sau circumstanță atenuantă care să-i ierte câtă vreme or mai trăi pe acest pământ. Și o să vadă asta curând, cât vor sta în pușcărie. Dar, de aici și până la petiție este o cale lungă.

Niciodată și niciunde, petiția și cererea populară nu pot determina deciziile unor judecători. Și nici reducerile de taxe. De asta avem instituții, ca să le respectăm și să le acordăm încredere în chestiuni grele și delicate. Pentru că oamenii aceștia au pregătirea necesară în astfel de situații și pentru că ei au și prostul obicei de a mai citi câte ceva. Ceea ce, dacă ni s-ar întâmpla și nouă, nu am mai stă să semnăm petiții. Așadar, unde e problema? Mai mult

Politicul a echilibrat meciul cu justiția

La un moment dat, Sebastian Lăzăroiu spunea că politicienii vor câștiga bătălia cu justiția. ”Au genele mai tari, sunt deja la a treia generatie. S-au multiplicat. Procurorii si judecatorii sunt cam la prima generatie. Se vede si din modul de actiune al taberelor. Clasa politica face ce a invatat mai bine. Nu lupta deschis, foloseste cele mai de neimaginat tertipuri, trage de timp si asteapta ca actiunile justitiei sa se erodeze in perceptia publica. Vor sa arate ca justitia e ineficienta in actiunile ei. Mimeaza acordul cu actiunile judiciare, dar se ascund in spatele unor institutii cu responsabilitate colectiva, cum e Parlamentul, ca sa blocheze tot ce misca”

Să vedem cum stă situația:

1. Parlamentul este plin de inițiative de modificare a Codului Penal și Codului de Procedură Penală. Discuțiile merg de la modul de folosire a cătușelor, până la modul în care se fac arestările preventive. Ultima propunere vizează chiar ca arestările să nu se facă la prima oră a dimineții ca să nu sperie copiii. O tâmpenie, în paranteză fie spus.

2. Șefele justiției, Livia Stanciu și Laura Codruța Kovesi sunt supuse celei mai puternice ofensive cu putință pentru a fi înlăturate din funcții. Cazul Rarinca a picat ca o mănușă pentru treaba asta.

3. CSM este zguduit de afirmațiile fostului său membru, Adrian Neacșu, care spune că erata hotărârii CCR, care a dat rezultatul referendumului din 2012, ar fi fost redactată chiar de șefele CSM de la acesată dată. Ce nu se potrivește aici este faptul că domnul Neacșu și-a adus aminte trei ani și o condamnare mai târziu de acest lucru.

4. DNA și judecătorii au rămas deocamdată cu punctele marcate la începutul anului, odată cu ridicarea Elenei Udrea. Și cu cea mai înaltă cotă de popularitate ale unor instituții. Dar, ca orice cotă de încredere, ea este menită erodării, dacă nu este însoțită de măsuri, acțiuni și fapte noi care să vină în întâmpinarea dorințelor publicului.

De aceea mie îmi miroase din ce în ce mai tare a praf de pușcă. Îi dau dreptate lui Lăzăroiu că, în timp, s-ar putea ca politicienii să câștige sau să asigure echilibrul, dar încă suntem departe. Așa că aștept să văd răspunsul. Mingea e la justiție zilele astea și cred că răspunsul va fi realmente exploziv. Dacă aș fi politician, nu m-aș simți bine. Sau or fi alții la rând?

foto: shutterstock.

 

Cum l-a scos Zegrean pe colegul Greblă

Augustin Zegrean a detonat o bombă uriașă.  Omul zice cu subiect și predicat că SRI face presiuni pe judecătorii CCR.

„Nu vreau să intru în contradicție cu instituțiile statului, dar din păcate acest lucru nu s-a înțeles. Este și Serviciul Român de Informații, a fost chiar un comunicat, chiar după prima lege „Big Brother”. Ni se spune că am creat un vid legislativ de o gravitate excepțională, or, legea pe care am declarat-o neconstituțională nu era lege. Era deja un vid.” Mai mult

Băsescu despre justiție în 1999. Fix pe dos decât astăzi

Ascultați înregistrarea de mai jos și vedeți ce credea Traian Băsescu despre justiție, procurori și arestări de politicieni în 1999.


Mai mult