Informația cu adevărat șocantă la povestea cu șoferul Touaregului

Șoferul Touaregului este controlor de trafic la Romatsa. Controlor de trafic. Încă o dată: con-tro-lor de trafic. Adică omul îi îndrumă pe piloți, unii în situații dificile, să ajungă la sol.

”Avocaţii au mizat pe faptul că bărbatul are o carieră impresionată, este controlor de zbor la Romatsa, şi până acum nu a mai avut probleme cu legea. Şefii Romatsa nu au comentat situaţia angajatului lor.”, zice Digi 24. 

În imaginația mea, dar doar a mea, oamenii aceștia, care ghidează avioane, ar trebui să fie niște tipi liniștiți, reci calculați și care nu-și pierd cumpătul niciodată. Nici măcar atunci când sunt nervoși, au o zi proastă sau i-a părăsit iubita. Contezi pe ei să te țină în viață

Să înțeleg însă că, dacă domnul Sănducu are o ceartă cu șefii săi, ar putea deturna un avion, la nervi? Sau că poate face șicane pilotului în cazul unui afront mai vechi? Să înțeleg ca regulile nu sunt tocmai punctul lui forte și că le aplică doar când are o zi perfectă?

Dar nici măcar asta nu e cel mai relevant lucru. Cum se întâmplă ca un om antrenat să clacheze de maniera de a putea ucide niște semeni în trafic? Nu este testat psihologic? A fost testat psihologic? Mai știa cineva că are probleme de natura asta?

Întâmplarea asta ar trebui să strârnească o furtună la Ministerul Transporturilor, care trebuie să pună niște întrebări. Altfel, data viitoare, cine știe ce o să mai facă un om pe care ei l-au pregătit să fie echilibrat.

În rest, nu avem o problemă. Cred că judecătorii care l-au arestat preventiv au făcut lucrul corect. Oamenii care sunt agresivi în trafic trebuie îndepărtați. Este chiar mai rău decât o bătaie într-un bar.

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

35 de comentarii la Informația cu adevărat șocantă la povestea cu șoferul Touaregului

  1. Avatar Ioana spune:

    Domnule Striblea, facand parte din acest domeniu, as dori sa fac niste precizari, fara a comenta sau dezaproba hotararea justitiei, fara a incerca sa-l dezvinovatesc pe colegul meu.
    Din scoala, controlorii sunt invatati ‘sa-si lase problemele la usa’, atunci cand sunt de serviciu. Iar treaba asta le reuseste de minune. Oricat de mari, grele, dureroase ar fi. Indiferent despre ce membru al familiei e vorba.
    In meseria noastra sunt divorturi (mai mult de jumatate sunt divortati), boli cardiace, cancere, infarcturi, atacuri cerebrale, etc, mult peste medie.
    Stresul acestei meserii e extrem de otravitor, dar viclean de dulce. Nu stii asta decat atunci cand te ajunge. Pentru ca meseria de controlor de trafic aerian este un drog! Este meseria de care te indragostesti pe loc si o faci, pana iesi la pensie (daca apuci), cu aceeasi pasiune ca la inceput. Iti da foarte multe, insa iti ia inzecit! Toti stim asta, dar nimeni nu se lasa de ea.
    Vizita medicala anuala este obligatorie, fara ea nu poti profesa. Iar examenul psihologic face parte din ea.
    Creierul uman e un mecanism extrem de delicat, cu multe, foarte multe necunoscute, iar omul poate reactiona, uneori, fara noima.
    In incheiere, va las un link (primul gasit pe google) unde puteti citi un studiu despre stresul in aceasta meserie si repercusiunile acestuia, daca doriti sa aveti o imagine intreaga. O sa va rog sa remarcati ca este un intreg capitol despre stresul de la locul de munca, dar mai nimic despre urmarile acestuia dupa serviciu.
    Multumesc!

    http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download?doi=10.1.1.127.5526&rep=rep1&type=pdf

  2. Avatar Ioana spune:

    Si da, oamenii acestia sunt linistiti, reci, calculati si nu-si pierd niciodata cumpatul. Atunci cand sunt la serviciu.
    Si da, urmeaza CU STRICTETE regulile.
    In fiecare secunda.
    Daca n-ar fi asa, planeta ar fi plina de catastrofe aviatice.
    Pentru ca in toata lumea, serviciile de trafic aerian, de la proceduri pana la vizita medicala, urmeaza aceleasi reguli.
    De fapt, aviatia din intreaga lume, ca sa fiu mai clara, urmeaza ACELEASI reguli.

    1. Catalin Catalin spune:

      Doamna, e ca si cum mi-ati spune ca omul si-a pierdut cumpatul pentru ca are megastres la munca. Altfel, de curiozitate, in ziua cu accidentul s-ar fi concentrat mai bine daca il sicana pe omul acela?

  3. Avatar Ioana spune:

    Domnule Striblea, da, e posibil ca si din motivul asta sa-si fi pierdut cumpatul.
    Ce voiam sa spun e ca e tot om, la fel ca noi. Da, are capacitate marita la stres, insa nu infinita.
    Repet, nu incerc sa-l dezvinovatesc!
    Ma sperie, insa, calea pe care se merge la noi in tara, in orice domeniu: se despica firu-n patru si se cauta solutii pentru efecte, fara a cauta si inlatura cauzele.

  4. Avatar Mario spune:

    Alegatiile doamnei Ioana nu faca altceva decat sa evidentieze faptul ca il cunoaste prea bine pe faptuitor, iar subiectivismul abordarii releva si o anumita legatura sentimentala cu acesta. Nu, doamna Ioana, un om nu are voie sa-si piarda cumpatul si sa atace alt om din senin, in orice stare de stres ar fi. Examenul de psihologia muncii este precar, de regula il trece si un individ cu tare severe comportaamentale. Magistratii au apreciat corect pericolul social al acesti fapte, iar daca medical nu se gasesc elemente de iresponsabilitate care sa inlature raspunderea penaal, domnul controlor de traafic trebuie sa raspunda in fata legii. Daca sunt stresat sa stiti doamna Ioana, nu dau in caap oamenilor pe strada, ca asa mi se nazare mie sau nu-mi place mutra unuia.

  5. Avatar sorin spune:

    Cam fara noima, da! Asta ca sa va citez doamna Ioana. Echilibrul este unul singur nu e de un fel la serviciu si de alt fel in afara lui. De asta se mai despica firul in patru in asemenea situatii. Soarta victimei putea fi tragica, putin a lipsit.

  6. Avatar Darius spune:

    Cred cu tarie ca era un profesionist la munca (desi nu il cunosc) dar la fel de bine cred ca merita ani buni de inchisoare pentru fapta comisa . O scapare de moment dar care merita sanctionata aspru .

  7. Avatar vaida francisc atila spune:

    In cazul de fata nu a murit nimeni.
    Tuturor aparatorilor cu circumstantieri mai mult sau mai putin in favoarea faptuitorului …le sugerez sa se puna in locul victimei.

  8. Avatar Dr Vladyk spune:

    Stiti ce stresanta e stomatologia? Va dau linkuri sa vedeti ce loc ocupam in top suiciduri sau ma credeti pe cuvant? Mai ales in Uk unde cohortele de avocati te pandesc ca hienele pt cea mai mica greseala si iti poti pierde painea? Nu omor oameni totusi cand ies de la servici. Poate nu sunt inca destul de stresat lol

  9. Avatar luc spune:

    problema mai mare este ca era si cu copilul de cativa ani in masina!! idioten

  10. Avatar boerescu sorin spune:

    cred ca dna Ioana este putin subiectiva si confunda putin lucrurile!

  11. Avatar Octavian spune:

    Ca sa faci ce a facut acest om, eu nu cred ca e scapare de moment. Chiar trebuie sa ai probleme cu capul.

    Pe cati din trafic ati vazut facand asa ceva ? Nici macar pe cei care se injura sau se iau la bataie n-am vazut sa faca asemenea gesturi.

  12. Avatar R2D2 spune:

    Ar fi bine ca ss va uitati in parlament, guvern sa ga ganditi cati si teste psihologice facute sau cati au studii de specialitate in domeniul respectiv, legislativ sau executiv. Dupa aceea sa ba ganditi ca-l trimiteti in parlament si guvern si raspund (oare?) de 18 milioane de vieti. Si apoi sa va uitati la voi, de cate ori nu v-ati pierdut cumpatul in trafic, ati injurat sau ati facut manevre riscante.
    Si sa va mai intreb ceva: cum v-ati simti daca in jur de 48-52 de ani ati simti ca nu mai aveti capacitatea fizica si psihica necesara practicarii profesiei dvs., stiind ca iesiti la pensie la 65 de ani si ca deciziile voastre gresite pot umple cimitire? Poate asa intelegeti cam ce perspectiva au controlorii de trafic stiind ca de exemplu pilotii se pensioneaza la 52 de ani exact din aceleasi motive pentru care ei trebuie sa astepte 65 de ani sau moartea. Nu-i asa ca e stresant? Si asta e doar unul din motive. Mai sunt cateva.

  13. Avatar Monica spune:

    Dle Striblea, dvs va cititi scrierile? Pe mine ma ingrozesc de-a dreptul! Ca sa afirmati ca un controlor de trafic aerian „ar putea deturna un avion la nervi”, mi se pare inconstienta jurnalistica! Numai faptul ca va poate trece un astfel de gand prin cap e destul de grav dar sa il mai si impartasiti cititorilor dvs e cu mult mai periculos decat „fapta” in sine! Sincer, nu stiu cine ar trebui supus unui control psihologic in cazul de fata! Chiar asa s-a ajuns in ziua de astazi, sa scrieti asa slobozi fara nici un fel de responsabilitate fata de ceea ce scoateti atat pe gura cat si pe hartie?! Iar in ceea ce priveste accidentul in sine, chiar asta a si fost : un accident! Si nu ceva premeditat atata timp cat soferul semnalizeaza schimbarea benzii! Slava Domnului ca nu au fost victime!

    1. Catalin Catalin spune:

      Doamna, judecatorii sunt de alta parere. Cat despre sanatate si examene pdihologice, va aduc aminte ca anul trecut un om nebun a prabusit un avion.

  14. Avatar Mimi spune:

    Intre executarea unei manevre greșite, periculoase și intenția de a omorâ oameni e cale foarte lunga.

  15. Avatar alupigus spune:

    Trage-i o poseta peste ochi, cucoana!

  16. Avatar alupigus spune:

    Si mai sunt cativa care ne conduc…

  17. Avatar alupigus spune:

    Doamna, poate ne explicati cum ar trebui sa se comporte controlorii de trafic de pe aeroporturile unde chiar este trafic aerian, nu ca la noi, unde avem aeroporturi cu trafic vai de el…

  18. Avatar alupigus spune:

    Daca erai in Logan tot atat de ingaduitoare erai? La fel de calma ai fi acceptat explicatiile idiotului, ca a avut o zi proasta la serviciu?

  19. Avatar Dani spune:

    Pe doamna Monica o cam depaseste subiectul…nu asa se comporta, mai ales un controlor de trafic! Nu o fi vrut sa iasa chiar asa, nu l-a ajutat nici lipsa de experienta a soferului de logan dar nu se face asa ceva! Si pt ce??? Ca nu s-a evaporat sa ii faca loc, omul se retragea dar asa ca si tatal meu…incetisor…ma pun la somn ca sunt stresat rau dupa ziua de serviciu!

  20. Avatar Ioana spune:

    Domnule Mario, nu-l cunosc decat din vedere pe respectivul controlor, pentru ca ne desfasuram activitatile in locatii diferite. Insinuarile dvs sunt jenante si misogine.
    Unde ati citit, in comentariile meu, ca-i tin partea colegului respectiv?!
    N-am facut decat sa prezint o parte infima a specificului acestei meserii, despre care multi stiu, dar prea putini o cunosc.
    Cu toate astea, la fel ca despre orice domeniu, toti isi dau cu parerea.
    Examenul psihologic pe care il dau anual controlorii nu este cel de psihologia muncii, domnule! Este un examen cu totul diferit si la alt nivel decat cel la care faceti referire.
    Am avut o reactie pentru ca ma doare ca profesionalismul TUTUROR colegilor mei (600 in toata tara) sa le fie pus la indoiala, eu stiind ce inseamna meseria asta.
    O zi buna va doresc!

  21. Avatar Radu spune:

    Cele de mai sus ar putea fi u frumoasa nuvela despre aceasta profesie.
    Discutia era despre PERSOANA: din cate cred rezulta din film, „persoana” se ducea la serviciu …!
    Banuiesc ca multe din argumentele dvs. au fost ridicate si de colegii pilotului german care a prabusit avionul in Franta…!?!
    Nici macar daca ar fi fost un ins oarecare de pe strada nu este acceptabil sau scuzabil ceea ce a facut intrafic. Credeti ca daca omori pe cineva ai vreo scuza? Huidu a fost „linsat” dupa crima pe care a facut-o intr-o situatie poate similara. Dar colegii au avut bun simt sa NU SCUZE compartarea lui.
    Dincolo de orice este un gest individual, dar si raspunderea pentru el.

  22. Avatar Victor spune:

    Eu am fost inginer de teren in telecomunicatii aproape 20 de ani. Toate firmele care se respecta se lauda cu ce standarde de protectie a muncii au. Dar, sa va dau un exemplu: in anii 2000 testele medicale pe care le facea un inginer care trebuia sa fie apt sa lucreze la inaltime erau: test de efort cu electrocardiograma si masurare de tensiune, trei teste prihologice (unul de raspuns la stres, unul de rezolvare rapida de probleme, unul standard de IQ – fiecare din aceste 2 cu 200 de intrebari), analize complete de singe, urina, fecale (inclusiv HIV, HPV), test de echilibru, audiometrie, cursuri extinse de lucru la inaltime) – erai in afara normelor, stateai pe margine…. in 2013 – ultimul meu an pe teren, testul a constat dintr-o luare de singe pentru glicemie (si atit – din deget), o palpare abdominala si o ascultare la plamini, niste intrebari de 2 bani din partea unui psiholog, niste intrebari comune de la un medic generalist, un test de echilibru…. asta era tot… si nu depindeau de mine atitia oameni. Eu cred ca pentru un controlor de zbor testele prihologice ar trebui facute de 4 ori pe an si sa dureze minim 8 ore (asa cum durau si testele mele acum 16 ani). Un test psihologic trebuie sa te stoarca de minciuna si de raspunsuri automate.

  23. Avatar Radu spune:

    Dincolo de cele mentionate anterior, am revazut filmul si raman stupefiat de pozitia d-nei Ioana: ati remarcat cumva faptul ca ar fi incercat cumva sa franeze dupa accident ? Nu mai zic ca a oprit probabil la 100 m si nici macar nu A SARIT din masina sa vada ce a facut !!
    Si totusi are tupeul sa sustina (chiar si indirect, prin declaratia avocatului) ca incidentul a fost neintentionat si ca a fost doar „o mica neatentie la schimbarea directiei de mers”.
    Fara suparare, dar este exact genul de argument cu care suntem INTOXICATI de atata amar de vreme de cei ajunsi….
    Aceasta reactie arata clar lipsa de responsabilitate, ceea ce da dreptate total d-lui Striblea sa puna aceste intrebari.

  24. Avatar Ioana spune:

    Domnule Radu, in care propozitie sau fraza din comentariile mele ati gasit cele afirmate de dvs?!
    Unde am spus (scris) eu ca este neintentionata manevra?!
    Unde comentez eu gestul colegului meu?!
    Unde comentez eu decizia justitiei?!
    Imi pare rau, insa treaba cu intoxicarea va apartine.

  25. Avatar Razvan spune:

    Dacă mureau cei acroșati ce mai zicea?

  26. Avatar Monica spune:

    Dle Striblea, e o amestecatura in gandurile dvs…prea amestecatura…dar eu una va inteleg daca faceti si emisiuni pe la Antene! Scenarita si datul cu presupusul despre orice par a fi preocupari de baza mai nou! Totusi un coleg de-al dvs avea dreptate intr-o privinta: „Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul!” Din pacate nu ati inteles ideea sau nu vreti sa intelegeti…

  27. Avatar Monica spune:

    Si dle Striblea inca una si ma duc: la cine faceati referire in raspunsul dvs, la vreun pilot pe care l-ati facut „erou” pe Antene?! Si acolo tot controlorii erau de vina?! Va rog, nu va deranjati sa-mi raspundeti ca ne-a lamurit raportul CIAS! Poate macar acum sa incercati sa intelegeti mesajul meu!

    1. Catalin Catalin spune:

      Acum cand vorbiti de Antene imi dau seama ca discutia este inutila.

  28. Avatar Monica spune:

    Prin ceea ce „promovati” aici pareti chiar mai rau decat Antenele, din pacate…dar nici acum se pare ca nu ati inteles ideea, dle Striblea! Recititi-va singur si din nou randurile initiale si reflectati un moment! Modul dvs de abordare pare cel putin „in imaginatia mea, dar doar a mea”, unul intr-o directie total gresita…”informatia cu adevarat socanta” este de fapt maniera in care comentati! Ne-am saturat de astfel de jurnalism! Se poate unul normal sau cerem prea mult? http://juniorjobs.ro/blog/2012/11/profesia-de-jurnalist/

  29. Avatar Lucretius spune:

    Controlor,necontrolor, e clar ca omul nu are tiglele pe casa.Daca masina lovita nu urca in panta si se rasturna in sosea , ganditi-va ce carambol se producea. Cucoanele ce-l iubesc asa mult pe individ, sa-i duca pachete la arest !

  30. Avatar Marius spune:

    O fi crezut ca fratii Micula merg cu Loganul?

  31. Avatar Marius spune:

    In tarile in care cetatenii sunt educati, astfel de gesturi nu se fac, indiferent de meseria prestata. Se vede ca sunt oameni de care educatia nu se lipeste in niciun caz, nici chiar atunci cand stau la Miami o luna pe an, pe banii statului, chipurile pt a exersa engleza, asa cum patesc controlorii de la Romatsa.

  32. Avatar Alex spune:

    Testele psihologice anuale pot fi înșelate , cu timpul vei învăța cum sa ai un scor bun , am avut parte la fostul ”job” de controale anuale și învățasem toate diagramele și întrebările , simplu ; în schimb stresul și salariul de mizerie m-a făcut sa îmi dau demisia pana la urma , controlori de trafic în schimb au venituri tocmai ca sa le facă viata ”de afara” mai ușoară și cu mai puține probleme , în rest toți avem necazuri sau probleme de sănătate , cum ar fi sa ne transformam , oricare din trafic , autovehiculele în arme , în rest sunt legende frumoase cum a fost el doborât de stres .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *