Ziua în care noul PSD i-a zis celui vechi că-i toxic. Îl credem?

Miercuri a avut loc un moment simbolic în Parlamentul României. Sau cel puțin așa l-a dorit PSD, fix la un an de la încarcerarea lui Liviu Dragnea. Fostul său partid a respins toate inițiativele de modificare a codurilor penale și a altor legi din justiție,  care se mai aflau în Parlament. Să fie acesta un moment de îndreptare? Renunță PSD la politica de ciuntire a legii din România?

La fix un an de când Liviu Dragnea face pușcărie și la o zi de când acestuia i s-a respins o nouă cerere de eliberare,PSD a adus în plen un noian de legi de modificare a justiției. Nu mai puțin de șapte. Erau depuse fie de fruntași PSD, fie de formațiuni satelit ale acestuia, dar și de PNL.

Vorbim aici de legea care prevedea pușcărie pentru cei care divulgă date din dosarele penale. Sau de cea care aducea pedepse mai mici pentru concursul de infracțiuni. A fost respinsă și inițiativa de interzicere a încătușării celor arestați preventiv, dar și cea care grația câte o treime din pedepsele celor aflați în pușcărie. A picat și legea depusă de PNL care reglementa închisoarea la domiciliu. 

Mișcarea a fost pregătită din timp de noul PSD, cel al lui Marcel Ciolacu și a născut proteste din partea gărzii dure a partidului. Zilele trecute gruparea l-a criticat pe Ciolacu că e prea prietenos cu PNL-ul. Deși zăceau de vreme bună în Parlament, legile au fost puse pe ordinea de zi cu 24 de ore înainte și imediat după ce Liviu Dragnea suferă o nouă înfrângere juridică. Ca lucrurile să fie și mai spectaculoase, Marcel Ciolacu l-a pus pe Florin Iordache să conducă această parte a ședinței de plen. Mișcare a stârnit ironii și proteste în sală, ceea l-a făcut pe Iordache să se retragă. În schimb, unul dintre liderii noului PSD, Alfred Simonis a repudiat, deși cu jumătate de gură, trecutul toxic al partidului.

„Niciunul dintre noi nu suntem iniţiatori. Mă bucură faptul că împreună, prin consens, pentru că eu am propus introducerea pe ordinea de zi, respingem aceste iniţiative legislative aberante, toxice”

Este acesta, însă, semnul că avem, de-a face cu un nou PSD? Unul care să respingă cu totul aventura politică prin care a trecut în ultimii ani? Este astăzi conștient PSD de modul în care a călcat în picioare justiția din România, de faptul că a pus la îndoială onestitatea ca principiu sau de faptul c-a pus la aceeași masă interlopii cu cinstea? Dar de faptul că instituțiile statului au fost puse în slujba fărădelegii, iar cele care mai luptau au fost șubrezite?

Da, s-a făcut un pas, dar drumul este mult mai greu. În primul rând, multe dintre legile României sunt schilodite astăzi și dau cale liberă unor interpretări, conflicte de interese sau incompatibilități. Drumul pentru echilibrarea procesului de justiție este mai complicat și va dura ani buni. La fel și cel pentru recuperarea unor valori. De-abia când PSD se va angaja în lupta politică în această zonă, el va redeveni un partid care să nu mai fie privit ca unul toxic de o mare parte dintre români.  

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Ziua în care noul PSD i-a zis celui vechi că-i toxic. Îl credem?

  1. Avatar de facto spune:

    Legile justiției au fost toxice doar pentru PSD. Mai bine zis, efectul lor a fost toxic datorită enormului aparat de propagandă dezlănțuit împotriva lor.
    În rest au fost niște legi normale (fără a fi perfecte, dar ce lege este perfectă pentru totdeauna), care au îndreptat multe nereguli și în special urmăreau tocmai independența justiției și îndepărtarea ei de controlul politic.

    Secția specială, cea mai puțin controlată din punct de vedere politic instituție din aparatul de justiție, a fost și este cel mai mult atacată de cei care controlează în fapt justiția și de propagandiștii năimiți sau naivi, imbecili, după caz.

    Pe fondul acesta, gălăgioșilor mincinoși sau pârâtori exhibiționiști din prostie pe la porțile înalte, de unde se alegeau cu un măngăiat pe fruntea-ngustă le-a fost ușor să demonizeze tot ceea ce venea dinspre PSD. Cu prețul târârii în mocirlă a țării și al pozei lor de mari deontologi, au mințit tot occidentul despre marii corupți ai țării – rezumați, iată, la condamnarea lui Dragnea pentru un prejudiciu de câteva zeci de mii de lei (recuperat de altfel) și de care niciun martor nu l-a acuzat.

    În rest … mucles. Mai ales pentru afacerile de zeci și sute de milioane (uneori, miliarde) pe care justiția apărată (sic!) de reforme le scapă printre degete de 30 de ani.

    N-am habar de … bucătăria PSD. Dar … s-or fi săturat și ei (sper, nu știu încă) să fie ciuca bătăii și fariseismului adevăraților hoți, mitocani și mitomani care controlează, din interese de clan sau din prostie, partea de sistemul de justiție coruptă și retrogradă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!