Când visele devin realitate

Sute de copii împânzesc terenul Sălii Polivalente din Cluj. E finalul Trofelui Carpați de la Cluj, de săptămâna trecută, după meciul cu Suedia. Copiii aleargă în mici grămezi, după fiecare dintre jucătoare. Și nu contează că am luat bătaie la aproape 10 goluri. Mica Brădeanu se fotografiază cu toată lumea. Ada Nechita e într-un mol rulant ca la rugby. Paula e sărutată din toate părțile, după ce numele i-a fost strigat minute în șir. Pe tunelul de la vestiare e un haos complet. Peste o sută de copii și adolescenți sunt adunați în fața ușii pe care o blochează complet. Fiecare fată care iese trebuie să treacă printr-un tunel de pixuri, aparate foto, carnetele de semnături, steaguri în care sunt înveșmântate. Nicicând nu mi-a fost dat să văd atâta iubire pentru naționala de handbal.

10930866_916711888350871_8956961058685861413_n

Printre cei care s-au adunat acolo e Silviu Roșu, student în anul doi la Litere. O așteaptă cu răbdare de înger pe Cristina Neagu. Cris iese ultima din vestiar, la o oră după meci. Are de străbătut tunelul în al cărui capăt așteaptă în liniște Silviu. E momentul semnăturii pe tricou și al fotografiei mult-așteptate. Pe care Silviu nu o va vedea niciodată. O va atinge și va vorbi despre ea, dar nu o va vedea. Silviu este nevăzător, dar iubește sportul. Invitația pentru Asociața Derzelas l-a adus în sală. Simte meciul, îl trăiește , se îmbibă cu atmosferă. Lângă el este mereu cineva care îi povestește. E pus strategic în fața lui Costi Prună, comentatorul lui Digi, pe care îl ascultă ca într-o transmisie radiofonică. Când dăm gol, sala îl poartă pe sus, iar când pierdem simte mai amar decât noi. Bucuria lui cuminte m-a înmuiat cu totul. Și pe fetele astea care altminteri sunt uneori de fier.

11081252_863808043680141_4179008889156340656_n

E 12 noaptea când ne adunăm la masă. Lorand Balint, e directorul de marketing al FRH, poziție care maschează de fapt titulatura lui mult mai importantă de lider al publicității din România. Boți conduce agenția Leo Burnett, dar aici cară steaguri, scaune, taie muzică, face fotografii, coordonează, face programări, dar și marketing de nivel mondial. În miez de noapte îl caut să-i arunc o glumă legată de dacii cu care a umplut sala. Nu știu cum i-a venit ideea, dar a fost devastatoare. Nu-l găsesc. A picat în pat cum a ajuns și nu a mai reușit să se ridice. O să fie în picioare mâine la șapte să o ia de la capăt. Nu am văzut om să muncească mai mult. Reprezentanții naționalei Germaniei îl abordează discret și încearcă un schimb de experiență.

11071673_10204625074480844_450835712475351845_n

Narcisa Lecușanu încă e în ședință tehnică cu reprezentanții echipelor. E un nod de relații, limbi străine, telefoane. Știe și vede pe toată lumea. Și invers. Lângă ea, moldoveanul Dan Arnăutu un fel de fac-totum al Federației trece cu umor de la coordonare de voluntari, la pază și apoi la reprezentare la nivel VIP.

10351084_817596018323892_2770980509351437813_n

Mă întorc în sală unde Vladimir al meu și Ștefan al lui Boți au rămas cu telefoanle suspendate în aer. Respiră sacadat, cu pupilele mărite și picioarele tropăind. Trăiesc cu adevărat. Se îmbibă de România, aplauze și sentimentul victoriei. Iar eu împreună cu cei de la BRD îi dau un steag uriaș Angelei Ciuciulin Pop, acest Manolo al României. Tobele ei conduc de câțiva ani tot ce înseamnă fanii handbalului românesc.

10458341_916691408352919_6691289560477293929_n

Sus, în înaltul tribunei, președintele FRH Alex Dedu ține pumnul strâns în sus. Sala e în picioare și cântă neașteptatul imn : ”cu căciulile pe frunte…” În urmă cu mai bine de șase luni când a început nebunia asta, stăteam în sala de consiliu de la FRH și Alex spunea: ”cum ar fi să avem o sală plină cu căciuli de dac pe cap și toată lumea să cânte melodia asta…”. Ungurul Boți, singurul care putea privi obiectiv o campanie cu daci a spus doar : ”facem!”. E final de martie și în Polivalenta de la Cluj, 7200 de oameni cântă și aplaudă. Stau în ușa sălii, alături de dedicatul Chinezu, venit lângă ei cu toată armata sa online. Iar Alex ne spune: ”uite așa arată un vis care devine realitate”. E pentru prima dată când atât de mulți oameni vin alături de națională. Și e doar un amical. Dar e rezulatatul unei munci uriașe, fără resurse. O muncă de imagine și organizare colosale. Și e doar începutul. Acum așteptăm 13 iunie, ziua meciului de calificare cu Serbia. Vom fi acolo.

În ce mă privește, mă bucur că sunt prieten cu așa nebuni.

10295383_10204625107561671_8850699604922460520_o

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *