Are o măsuță mică, albastră. Pe ea mănâncă, pe jos, în timp ce se uită la tv. De data asta are un castron de cereale. Nu din alea super-sintetizate de pe la Nestle. Nici musli fără gust, cum ar spune. Sunt undeva pe la mijloc. Adică eu le mănânc după ce le lasă acolo.
De data asta vântură laptele. Duce lingura până în dreptul gurii și o răstoarnă la loc. Mai mult
Un Vladimir foarte productiv în această săptămână.
În vizită la barajul Vidraru. Deasupra barajului, omul de fier, statuia lui Prometeu.
– Vladimir, ai idee a cui statuie este? Mai mult
E perioadă aceea a anului în care zeci de mii de părinți au frisoane căci trebuie să ia o decizie importantă pentru viitorul copiilor lor. E vorba de alegerea celei mai bune școli, învățătoare, celui mai potrivit loc pentru copil în următorii 5 ani. Și tuturor ni se pare asta un capăt de țară, o decizie ireversibilă. Pentru că am trecut și noi prin asta acum doi ani, o să fac câteva constatări și o să vă spun cum am ales.
Ce se întâmplă. Am văzut iarăși că e plin de oferte pentru viză de flotant, că oamenii aleargă de colo-colo, ca să ducă copilul la cea mai bună școală. Se ajunge și la 100 de euro. Unii sunt îngroziți de așa o manifestare și se tot pune problema cum poate sistemul să oprească tipul ăsta de comportament, care în sine ar fi un fals.
“Bine ai revenit din lumea calculatorului!”, îmi spune Vladimir strecurându-se pe lângă mine. Am așa un sentiment de vinovăție că am stat ceva timp la laptop, cu copilul găsindu-și ocupații pe lângă mine. Dacă mă gândesc bine, copilul meu mă vede foarte mult timp la calculator. Sau folosind un gadget. Și cu televizoarele deschise. Așa e format obiceiul la noi, cu știrile în mână, căutând alte știri.
Așa că nu mă miră că distracțiile lui sunt electronice. Nu poate să fie altfel decât mine sau Alina.
“Ce iarnă o mai fi și asta?” Doamna doctor se uită pe geam. Sunt munți de zăpadă, albă și curată, în curtea spitalului. O mașină 4×4 încearcă să facă curat cu o lamă. Nu ai pe unde merge. Trebuie să te strecori încet, să nu cazi. E un alb ca în copilăria mea. Când mă aruncam cu toată puștimea de la bloc în munții de zăpadă strânși lângă alei.
Da, chiar așa. „Ce iarnă o mai fi și asta, se întreabă din nou doctorița? Dumneavoastră nu vedeți, domnu’ Striblea, că nu e niciun copil cu sania în fața blocului? Că nu sunt oameni de zăpadă sau bătăi cu bulgări?”
Desigur, performanța doare uneori. Dar nu atât de mult încât să nu zâmbești mai apoi. Priviți cu atenție până la capăt.
În general, Vladimir se repede în casă ca o furtună. Își leapădă hainele pe unde apucă. Chiar acum, când scriu, a ales unul din fotoliile din sufragerie. Claie peste grămadă, geaca, o bluză de trening și o căciulă de iarnă. Sper că a apucat să se descalțe. Cronometrat, i-a luat 317 secunde să se arunce în tabletă. 317 secunde doar pentru că îl mai întreb eu între timp ce a mai făcut la mate și română, altminteri…
Apoi, la luptă, la război, cu cele 43 de jocuri pe care le are pe tabletă. Nu mult, cateva minute, până e gata masa, apoi trece la teme. Jocurile le-a numărat de curând. Unele dintre ele le-am cumpărat chiar pentru că Vladimir își alocă zilnic timp să vadă ce e nou în appstore. Parolele nu le știe, așa că trebuie să mă roage pe mine să le dau jos.
Nu mă întrebați de ce fac asta, că răspunsul e evident pentru toți cei care au copii în generația asta.
[wptouch target=”mobile”]
[/wptouch][wptouch target=”non-mobile”]
Vladimir: Vreau și eu niște cărți de muzică, adică de artă.
Alina: Avem., Uite: povestea lui Paganini, a lui Mozart.
Vladimir: Nu cred, aveți doar Pink Floyd, am văzut eu!
Alina: Eeeee!
Vladimir: Arată-mi!
Vladimir e un tip foarte sociabil, căruia îi plac petrecerile. Aproape nu-l mai poți desprinde de ceilalți copii, iar 2-3 ceasuri nu mai ai treabă cu el. Așa că m-a surprins la un moment dat, la o aniversare la Mc, când a venit și s-a așezat în fața noastră fără să spună un cuvânt. A trebuit să-l împingem un pic de la spate să ne spună ce dorește, deși i se vedea pe față că are o supărare: ” Un copil e rău cu mine”. Aproape mi-a rănit orgoliul când mi-a spus că adversarul e mai mic decât el. Îi spusesem repetat să ne spună dacă-l supără cineva, la școală sau la joacă. Incidentul a fost rezolvat rapid de amfitrioană.
Mă gândesc prin câte astfel de situații trece zilnic copilul nostru, fără ca noi să știm. În definitiv, așa cresc și învață ce e viața. Pe de altă parte, am convingerea că lumea în care trăim e mult mai agresivă decât cea din epoca noastră. Mai ales când vine vorba de internet.
Poți primi toate noutățile direct pe email!
