Ce nu este în regulă cu Evaluarea Națională? Studiu de caz: clasa a II-a

De ce clasa a II-a? Pentru că elevii de clasa a doua ar fi intrat primii în focul evaluării naţionale, pe 6 mai. Pentru că sunt cei mai mici, prea necopți. Abia se dezmeticesc dimineața la prima oră. Pentru că modificările de metodologie/programă/tip de test făcute de minister îi ating cel mai mult. La fel și amânarea evaluării

1. La clasa a IV-a ar exista o ratiune a evaluării naționale, în sensul că este sfârşitul ciclului de învăţământ primar, iar unele licee au clase speciale începând cu clasa a V-a unde ar putea conta această evaluare. La clasa a II-a nu există concret o justificare pentru care elevii să fie supuşi stresului unei evaluări la 8-9 ani. Cerinţele învăţătorului/familiei pot apăsa mult pe psihicul nu foarte dezvoltat al copilului. 

2.Conform metodologiei elaborata de MEC şi aprobată prin Ordin al Ministrului Educaţiei din ianuarie 2014, doar la EN IV (Evaluare Naţională clasa a IV-a) testele de evaluare vor avea în vedere „evaluările internaţionale administrate elevilor în vârstă de 10-12 ani, pentru EN IV”.

În fapt, conform modelelor de teste afisate pe http://subiecte2014.edu.ro/2014/ , şi elevii claselor a II-a sunt testaţi conform evaluărilor internaţionale pentru segmentul lor de vârstă, testele fiind elaborate conform metodologiei PISA.
Acesta nu ar fi o problemă, dimpotrivă, sunt teste bine concepute şi care pun accent mai mult pe logică şi înţelegere, decât pe reproducerea unor informații. Bine ar fi fost , însă, ca şi programa şcolară să fi fost realizată pornind de la aceeaşi premise….

3. Decalarea evaluarii naționale la începutul lui iunie: nu e un lucru prost că s-a decis amânarea evaluării – de la începutul lunii mai, până spre sfârşitul ei – însă bine ar fi fost ca acest calendar să fi fost stabilit ab initio. Stabilind încă din ianuarie debutul examenelor de evaluare naţională pe data de 6 mai (în cazul clasei a II-a, spre exemplu), Ministerul Educaţiei a forţat învăţătorii să termine de predat materia  până în aprilie, deși trebuiau să o facă până în iunie.

În aprilie a fost Săptămâna Altfel și vacanţa de Paşte. După revenirea din vacanţe, elevilor li e rezervase o minimă recapitulare până la examenul de pe 6 mai. În acest mod, copii au fost supuşi, dincolo de bombardamentul informaţional alert, şi stresului predării la foc automat, a temelor nesfârşite. Ce valoare mai are această tardivă măsură de decalare a examenului, de pe 6 mai pe 2 iunie (în cazul clasei a doua), doar ministerul o poate spune. Doar prelungirea cu încă o lună a stresului.

4. Timpul de evaluare. Zice MEC în metodologie că, la EN II (Evaluare Naţională clasa a II-a) examenele se vor desfăşura în două zile, iar probele vor fi două:  competenţe scris-citit limba română  şi competenţe de matematică. Fiecare probă, în cazul clasei a II-a va avea 50 de minute. Însă, odată cu modelele de subiecte, ministerul  a propus un test pentru  „citit” , de înţelegere a textului  şi un alt model de test  de „scris” .

Nicăieri ministerul nu spune cum vor putea elevii de clasa a doua să rezolve în 50 de minute 2 teste. Cel de „citit” presupune, evident,  a citi un text la primă vedere de pe o foaie A4 şi ulterior a răspunde la 11 întrebări în legătură cu acel text (unele întrebări tip grilă, cîteva „clasice”).Cel de „scris”  înseamnă a elabora două scurte compoziţii în legătură cu subiecte aleatorii, supuse atenţiei elevilor la primă vedere.

5. Mă întreb dacă a fost vreodată întrebat vreun psiholog sau învăţător de clasă primară în exerciţiul funcţiunii, nu detaşaţi prin inspectorate şi ministere de ani de zile, despre capacitatea de concentrare a unui elev de clasa a II-a. Nu mai vorbim de capacitatea fizică a elevului, respectiv de rapiditatea scrisului.

6. Și dacă tot vreți să faceți un lucru relevant, cum de v-ați gândit să dați evaluarea pe numere, cu subiecte diferite? Nu mai bine îi puneați câte unul în bancă? Sau plecați de la ideea că și cei de la clasa a-II-a copiază? Asta îmi spune, domnule Pricopie cât de puțin știți dumneavoastră și echipa despre elevii mici. Ei de abia se pot concentra la pagina lor, darămite la a vecinului.

7. În loc de concluzii,  domnule ministru Pricopie, vă spun că îmi doresc un ministru care să nu mai fie reformator. Măcar un ciclu școlar să fie predictibil și să nu se schimbe mare lucru. De câte ori vine cineva acolo vă apucă creația. Hai să așteptăm un ciclu școlar și apoi să tragem concluzii. Vă pot spune de pe acum că rezultatele la evaluarea națională de la clasa a-II-a vor fi proaste. Și că nu trebuie să vă mirați.

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

4 comentarii la Ce nu este în regulă cu Evaluarea Națională? Studiu de caz: clasa a II-a

  1. Avatar marlene spune:

    Aoleo, Catalin, mi-e groaza ca incepe nepotul meu scoala si sistemul e din ce in ce mai de neinteles si mai greu de suportat!
    Nu putem initia o petitie, dar una serioasa, pentru adaptarea programei la nivelul varstei elevilor?

  2. Avatar dana vusca spune:

    pro-uri: Si Karina mea, care este in clasa a doua, a venit dezamagita si un pic derutata de amanarea evaluarii, asta dupa presiunea pe care a pus-o toata lumea pe ei.. Conceptul evaluarii este f bun, metodologia folosita este noua, au facut copiii o simulare saptamana trecuta si mi s-a parut atat de firesc conceput testul, atat de usor de inteles in comparatie cu stilul anilor nostri de scoala 🙂
    contra: Despre cat copiaza elevii dintr-a doua, ai sa fii surprins, Karina imi spune ca e un obicei deja 🙁
    Iar cat despre oportunitatea evluarii, de ce tocmai intr-a patra? De ce unii parinti sa descopere abia atunci, lacunele odraslelor lor? Eu inclin sa cred ca o evaluare e buna in fiecare an, cu conditia sa intre in firescul lucrurilor si in urma ei, sa stim clar ce stie si ce nu stie copilul sa faca la finalul unui an de trezit l prima ora si fugit buimac catre scoala sa nu intarziem..ca la cursurile care se respecta: ce competente au dobandit in anul ala.. ce stiu sa faca in plus.. nu ar fi ok? Eu cred ca noi, parintii suntem de vina, punem prea mare accent pe lucruri care ar trebui gestionate firesc.. vor tot da teste in viata lor, de multe ori ele nu vor purta acest nume, dar vor fi..

  3. Avatar nora spune:

    Eu stiu ca,alaturi de invatator, pentru dezvoltarea elevului,mai conlucreaza si alte entitati.Acuma,sa se autosesiseze acestea. Pentru evaluarea la clasa a II-a ar trebui ca in manuale sa existe asemenea modele de evaluare,sa se fi lucrat un an de zile macar pe asemenea modele si apoi…da, mai mergea. Dar asa,vorba unui coleg,noi lucram sa confectionam un nai,iar la final,ni se cere sa cantam din el. Aplauze puternice !

  4. Avatar Alina Badea spune:

    Nu am inteles si nu o sa inteleg vreodata ce rost are stresul unui examen in cls a 2-a si a 4-a. Evaluarea ar trebui facuta constant, in cursul anului scolar. Nu-mi spunet, dna Vusca, ca dvs. dormiti pana in clasa a 4-a, fara sa va intrebati in fiecare an sau semestru ce a acumulat copilul. Sa fim seriosi. Chiar mai credeti in relevanta unui test de o ora-doua fata de evaluarea continua in timpul anului scolar? Iar cea de clasa a 4-a mi se pare, de asemenea, o idiotenie. Gimanziile/colegiile care vor sa-si selecteze elevii sa organizeze testari proprii, nu trebuie stresata o generatie intreaga pentru asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!