Testul suprem în creșterea copiilor: Vladimir nu mănâncă nimic!

Are o măsuță mică, albastră. Pe ea mănâncă, pe jos, în timp ce se uită la tv. De data asta are un castron de cereale. Nu din alea super-sintetizate de pe la Nestle. Nici musli fără gust, cum ar spune. Sunt undeva pe la mijloc. Adică eu le mănânc după ce le lasă acolo.

De data asta vântură laptele. Duce lingura până în dreptul gurii și o răstoarnă la loc.

Știi, pe vremea mea nu existau cereale. Noi nu aveam așa bunătăți.

-Daaaaa?

-Da!

-Ești un norocos!

Vă asigur că dacă schimb cerealele astea de ovăz cu bilele alea pline de zahăr, din ciocolată le va rade. Nu mâncatul în sine e problema, ci mâncarea.

Dacă luăm un sandviș se va sigura întâi că în el nu se află nimic roșu sau verde. Va scoate toate roșiile și castraveții. De saltă nu poate fi vorba. În schimb visează numai hamburgeri. În supermarket stă lipt de vitrinele unde sunt povești din astea. Cartofii prăjiți sunt baza. Noroc că-i vede rar. Pare că-i un candidat perfect la obezitate în copilărie. Iar noi dăm în fiecare zi un test de creștere a copilului.

Dacă ar trebui să-și aleagă singur meniul ar mânca șnițel cu cartofi prăjiți., paste și pizza margherita. În urmă cu mai mulți ani nu mânca aproape nimic. Așa că odată pe lună îl duceam la Mac ca să fim siguri că nu moare de foame. Iar Alina îl cântărea săptămânal. Iar când era mic-mic, îl hrăneam cu un dozator de la Nurofen, că altfel refuza.

A, și mai mănâncă la bunici. Șmecheria e că acolo se gătește cu ulei, iar la noi nu. Din cauză că eu mă lupt mereu cu greutatea, Alina gătește light și cu multe legume. Insuportabil pentru Vladimir.

Ce facem totuși?

Nu primește felurile preferate până când nu mănânca ciorba sau legumele. (gătite, că verzi tot nu am reușit)

Stăm la masă împreună, măcar în week-end.

Îi dăm să mănânce în fața tv-ului, pentru că uită ce mănâncă.

Luăm tot felul de legume și fructe funny. S-a distrat copios cu niște roții cherry care ieșeau pe gaura unui pahar de plastic, când turnai apă.

Îl pun să citească cu voce tare blogul de la kilostop. Deși lectura despre hamburgerii lipsiți de carne s-a sfârșit cu un de-li-cioooos. La un moment dat s-o prinde.

În rest, uneori ne vine să ne punem mâinile în cap! ”Voi nu înțelegeți că oamenii au gusturi diferite?

Și un sfat de la Bourdain dacă vreți să-i scăpați de Mac. El spune că-și lua soția și discutau în șoaptă în fața ușii între-deschise, cât să-i audă fetița lor. ”Ai auzit, a dispărut un nou copil.Da, tot la Mac-ul de lângă noi. Și nici pe primii trei nu i-au găsit…Îngrozitor loc” Cred că funcționează un timp. După care o să-și dea seama că toți prietenii lor sunt acasă.

P.S. Chiar când scriam l-a răzbit foamea. L-am auzit intrând în bucătărie și făcând zgomot.

Ce faci? Ți-e foame?

-Nuuuu!

Intru peste el.

-Îmi fac o clătită la care nu s-a mai gândit nimeni. O felie de brânză topită cu miere de albine și nucă. Delicios!

Și o înghite ca pe cel mai bun lucru din lume. Clar, noi avem o problemă.

image (2)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *