Autor

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Cum am ajuns să avem un premier ca Mihai Tudose

Iohannis l-a desemnat pe Mihai Tudose fără să stea prea mult pe gânduri. Nu are timp să se încurce în luptele interne din PSD și nici în trăirile lui Dragnea. O să explic imediat decizia sa, dar întâi trebuie să vedem cine este premierul.

1.Omul are un plagiat la doctorat pe care îl recunoaște indirect, cerând să i se retragă titlul. Doctoratul este la celebra Academie de Informații a SRI. Și aplaudat de domnul Coldea

2.A fost exclus din primele nominalizări ale guvernului Grindeanu pentru că Dragnea nu mai suporta ”securiștii” și se luptă cu ei.  Este adevărat că s-a răzgândit în următoarea lună când l-a trimis la ministerul Economiei. 

Mai mult

Spitalul ca spitalul, dar nici noi nu suntem bine

Când ajung, număr salvările. Să fie șapte sau opt. Unele din județele vecine. Cred c-am picat la o oră de maximă aglomerație la Universitar. S-a întâmplat ca maică-mea să aibă nevoie la un doctor, chiar în singura zi în care a stat la noi. 

Asistentele și brancardierii stau pe afară în câte o pauză, la cafea sau la țigară. Mașinile mici urcă și ele rampa de acces și aduc noi și noi bolnavi. Holul e la fel de aglomerat ca de obicei. E coadă pe la fiecare ușă. De undeva din dreapta, iese un bodyguard care strigă peste toată sala câte un nume. ”Borcic. Borciiiic….” Strigarea este preluată de un brancardier: ”Borciiiiiic.” Bolnavul strigat nu apare și paznicul intră înăuntru după altă fișă. ”Ioneeeescu” zboară peste sală și o familie întreagă se ridică în grabă de pe scaune și se reped spre ușă.  

Mai mult

La Târgoviște s-au filmat două reclame. De a doua nu vorbește nimeni

Acum, cinstit, unde ați fi vrut să filmeze KFC o reclamă cu pui ca să strice imaginea României? Nu există loc mai bun decât Târgoviște, căci, cu ani în urmă, chiar șeful județului a fost condamnat la pușcărie pentru mită electorală acordată în câteva zeci de tone de pui. 

Florin Popescu a fost primul membru marcant al PDL care a încurcat-o masiv și nici nu a înțeles de ce el când toată lumea făcea la fel. Baronul puilor a fost condamnt pentru că a distribuit 60 de tone de pui grill în județ, în timpul campaniei din 2012. Și acum priviți un pic la imagini. 

Mai mult

PSD rămâne și după votul de azi. Dar vestea proastă este alta

La ora la care o să citiți textul ăsta, încă se numără. Adică se adună. Fiecare parte își face socoteli și vede de unde ar mai putea stoarce ceva. Deși câmpul e cam pârjolit și arată a final de bătălie încă se visează la finaluri glorioase. Ce ar trebui să știm la începutul acestei zile?

1.Un pesedist bătrân mi-a spus că Dragnea este terminant în partid după acest episod. ”O să treacă acest hop, dar nu-l mai ține decât câteva luni. Știi cum e în PSD? E ca și cum i-ai pus acid la rădăcină și apoi aștepți.” Și se referea la episodul în care Dragnea doar își atacase propriul guvern, nu la ce-a urmat.

Mai mult

Niște meseriași care trebuie evitați

LATER-EDIT: M-a sunat patronul companiei. S-a dovedit că nu am stat de vorbă cu el aseară, ci cu unul dintre angajați, care răspundea pe un telefon direcționat. Patronul este în concediu în Grecia. Și-a cerut scuze. Multe și sincere. ”Lucrez chiar eu. Eu fac reparații. Am zis că pot să am încredere într-un concediu de o săptămână. Știu ce înseamnă firma asta, știu ce e munca asta și nu vreau să-mi bat joc de ea.”

Robert se numește patronul companiei. Îmi va trimite banii înapoi, deși i-am explicat că nu este o chestiune de bani, ci de înțelegere între oameni și de respect față de firmă și muncă. Îl cred pentru că mi-a spus că este în afacerea asta de vreme îndelungată. Și c-a investit în ea. Sincer să vă spun, este reacția cea mai corectă cu putință și care ar trebuie lăudată. 

Cred că nu poți ști tot ce fac muncitorii tăi sau oamenii care te reprezintă. Aici înțeleg c-ar fi vorba de o persoană păsuită de mai multe ori, pe principiul că ”fiecare merită o șansă.” Doar că așa ajungi la problemele cele mai mari. Dar faptul că și-au cerut scuze mi-a plăcut. Asta înseamnă respect față de tine și client.

POSTAREA INIȚIALĂ

Am avut de reparat o banală clanță de la o ușă metalică. Am rămas cu ea în mână și cum am două mâini stângi și mai e și ușa de la intrare, am zis să chem niște oameni care chiar știu ce trebuie să facă. Am luat o firmă de pe internet: ROBADEL. 

 

Mai mult

La PSD se joacă un meci mai mare decât Guvernul

Un lucru îmi pare din ce în ce mai clar. Prin perdelele de fum auncate de toate taberele din PSD, asistăm la o luptă mai mare. Nu e doar o întâlnire între gruparea Dragnea și cea a lui Ponta. Undeva se joacă o bătălie mai mare pe mai multe nivele. Să vedem ce observăm și unde se poate ajunge.

1.Niciodată în PSD nu s-a jucat la vedere. Toate căderile din ultimii ani, de la Năstase la Geoană, trecând la Cristi Diaconescu și apoi Ponta s-au desfășurat pe întuneric. Un vechi lider PSD îmi povestea că la PSD sunt două metode de dispariție. Una când ești împins în sus și a doua când se dărâmă pământul lângă tine și rămâi singur.

Nu ați văzut însă niciodată și reacția celui care a fost lovit. Se vorbea de aripi, dar nu le vedeați niciodată. De data asta o vedeți cu asupră de măsură și este pentru prima dată. Asta arată măcar că în PSD s-au schimbat generațiile.

Mai mult

Ce șanse are Grindeanu în fața lui Dragnea

Câteva lucruri care trebuie remarcate în criza politică ce tocmai a început la București. Funcție de evoluția lor, partida poate fi câștigată de una sau de alta din părți

1.Grindeanu este mai abil decât credeam și mai bine sfătuit decât ne așteptam. El are o susținere, deși nu o vedem acum. Propunerea sa de a demisiona doar dacă președintele pune un premier de la PSD este un blocaj. Iohannis nu poate declanșa consultări câtă vreme premierul este în funcție. Șau nu vrea să o facă. Eu cred că cei doi au vorbit măcar prin emisari.

Mai mult

PSD, mai bine ridicol decât fără putere

Hai să ne uităm un pic în trecut. Petre Roman a fost zburat de Ion Iliescu când stabilitatea sistemului comunist era în pericol. Emil Constantinescu i-a tras guvernul de sub fund lui Radu Vasile când nu mai răspundea la comenzi. Adrian Năstase a devenit ”arogant” în relația cu Ion Iliescu când a început să controleze mai bine partidul ca șeful. 

Băsescu l-a vrut dispărut pe Tăriceanu când nu au mai fost în alianță. Dar l-a dat jos pe Boc ca să-și rezolve criza de imagine. Drept răspuns, Blaga i l-a dat jos pe MRU. Sesizați un tipar?

Mai mult

Cazul Boureanu. Ia uite ce pățea dacă era în America

M-am uitat de mai multe ori la filmul cu Boureanu și polițistul. De fapt, la toate filmele apărute. Și încă sunt nedumerit. Nu în ce-l privește pe Boureanu. Știm că e deja agresiv, procupat de sine și situația sa. Sunt nedumerit în chestiunea funcționării statului român. Iar aici mă refer la polițist. Să recapitulăm faptele. 

La un filtru de poliție, joi noaptea, mașina în care se afla Boureanu este oprită. Nu conduce nici Boureanu, nici prietena sa. E un tânăr șofer. Dintr-un motiv necunoscut începe scandalul. Cristian Boureanu protestează și-l lovește pe polițist din interiorul mașinii.

Mai mult

Simona și stelele căzătoare

Doare rău. Trebuie să doară rău. Cine a pus piciorul vreodată pe teren și s-a înlănțuit cu un adversar, trebuie să știe cum e să pierzi și cum e să ai un anumit sentiment de neputință. Și noi știm doar a mia parte, căci nimeni dintre muritorii obișnuiți nu a jucat vreodată la nivelul Simonei. 

Și cum nu știm, să-l lăsăm pe Agassi să povestească, fix după o finală pierdută la Rolland Garros: ” Ecuadorul, (țara de origine a oponentului său) este singurul loc în care m-aș putea ascunde după rușinea pe care o simt acum. Stau cu capul plecat gândindu-mă ce-or să spună sutele de reporteri și editorialiști de primă pagină, ca să nu mai vorbim de colegii mei. Imaginea e totul, Agassi este nimic. Domnul Hot Lava este varză călită.”

Mai mult