Câteva lucruri care trebuie remarcate în criza politică ce tocmai a început la București. Funcție de evoluția lor, partida poate fi câștigată de una sau de alta din părți
1.Grindeanu este mai abil decât credeam și mai bine sfătuit decât ne așteptam. El are o susținere, deși nu o vedem acum. Propunerea sa de a demisiona doar dacă președintele pune un premier de la PSD este un blocaj. Iohannis nu poate declanșa consultări câtă vreme premierul este în funcție. Șau nu vrea să o facă. Eu cred că cei doi au vorbit măcar prin emisari.
2.Grindeanu și-a câștigat simpatia unei părți din public în urma discursului curajos de aseară. Mai ales că este evident că marea neînțelegere este plecată de undeva de la Justiție. Probabil pragul la abuzul în serviciu sau schimbarea șefilor de parchete. Grindeanu nu a vrut deloc să facă asta.
3. Premierul a băgat două mesaje în piață. Primul se referă la penali. A repetat la nesfârșit numele lui Vâlcov, cel cu tablourile, pe care l-a făcut eminența cenușie a lui Dragnea. Al doilea și cel mai grav este acuzația fățișă că Rusia este favorizată de ceea ce se întâmplă la București. Și că ar fi o chestiune voită, în contextul în care România tocmai s-a legat mai bine de SUA. Acuzația aceasta atât de gravă trebuie detaliată și explicată.
4. Dincolo de discursul său curajos, Grindeanu este singur în PSD. Votul de la CEx a fost zdrobitor în favoarea lui Dragnea. Și nu există nicio voce publică cu funcție din PSD care să i se alăture. Sigur că Ponta îi este alături, dar deocamdată este puțin. Până când unii dintre baronii locali nu i se vor alătura, șansele sale sunt mai curând mici. Chiar dacă în particular primește mesaje, Grindeanu are nevoie de mesaje publice. PSD nu este fisurat.
5. Dacă măcar o parte dintre miniștri nu hotărăsc să-i rămână alături, Grindeanu va fi în imposibilitatea de a guverna. Și fără sprijin politic declarat nici nu va putea convinge oameni serioși să i se alăture într-un guvern fantomatic.
6.Speranța sa este să împingă lucrurile către o moțiune de cenzură, care va ridiculiza PSD-ul. Dar acolo se mai poate întâmpla un lucru: o reașezare a apelor și poate construirea unei aripi în partid care să-l dea jos pe Dragnea. Moțiunea de cenzură ar fi foarte utilă pentru asta.
7. Pe vremuri, cetățenii din PSD chiar aveau curaj ca în spatele ușilor închise să-și spună adevărul. Erau unii care îți spuneau drept în față cum stă treaba: cine și ce are de împărțit, ce probleme vor apărea și care ar trebui să fie poziția partidului. De data asta, PSD preferă să trăiască într-o ficțiune și într-o proprie amăgeala. Incompetența și vrăjeala din ultimii ani îi împing să vadă servicii peste tot, trădări și mâna lungă a lui Iohannis. Ruperea asta de realitate o să-i coste la un moment dat.
8.Iohannis îi va lăsa în pace multă vreme. Nu are de ce să se bage în treaba asta care lui îi aduce numai foloase. Nu va iniția consultări, dar va puncta iresponsabilitatea PSD.
9.Vom avea câteva zile de chinuri politice în care ambele părți vor încerca să-și consolideze situația. Partida este nedecisă.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!