Dragnea

Cele două moșteniri ale lui Liviu Dragnea

Două mesaje de la două fete. Prima e în Spania. A intrat ultima în secția de votare, zâmbindu-i cerberului de la ușă ca s-o primească peste rând. ”Am votat pentru prima oară la 35 de ani. Sunt plecată de la 19. Ce s-a întâmplat în ultimii ani în România mi s-a părut absurd și de neiertat. Am votat cu tot sufletul și acum aproape plâng.”

De dimineață, la radio Digi FM, Valentina din Ialomița, a plâns în direct. ”Mi-e rușine să o spun, dar este pentru prima oară în viața mea când votez. Am venit acum trei ani din Italia, am făcut o afacere și aici totul este atât de greu. Votez ca fata mea să se întoarcă și ea în țară.” Tăcerea noastră a fost un mare semn de admirație. 

Nemernicia multiplicată a actulei clase politice, în special PSD, a adunat la un loc toată lumea onestă, muncitoare și corectă a României. Noi toți ne dorim o țară normală, pașnică și în care să nu fim insultați perpetuu. Această mișcare civică se datorează în mare măsură agresiunii nemăsurate a lui Liviu Dragnea și a găștii lui. Fără ca ei să ne fi călcat pe cap nu am fi reușit. Dar, ca toate națiile, avem resursele noastre de bine. 

Asta e prima moștenire a lui Liviu Dragnea. Și acum a doua.

Liviu Dragnea a reformat PSD de o manieră sătească. Adică, de la pământ, fără anvergură și fără o viziune care să ne ducă mai departe într-o lume civilizată. A folosit toate miturile greșite, a încurajat naționalismul neonest, a aglutinat fricile, bârfele, minciunile,, A dus partidul într-o zonă de mahala plină de derbedei. A făcut din cel mai mare partid al României o speluncă. 

Nu a încurajat învățătura de carte, i-a dat afară pe oamenii de calitate care îl puteau concura, a alungat orice voce critică. Pentru că voia să conducă perpetuu a adus în funcții oamenii cei mai de jos care niciodată nu ar fi trecut pragul partidului. Metoda lui a fost să coboare nivelul și cu cât mardeiaș, cu atât mai bun. Cu cât mai obraznic, cu atât mai sus. Cu cât mai analfabet, cu atât mai cu funcție. Niciodată, în nicio structură politică românească nu a fost o așa adunare de prostie profesională înveninată. La vârful partidului, despre asta vorbesc. Oamenii corecți și muncitori au fost marginalizați.

Liviu Dragnea a crezut că oamenii lui vorbesc pe limba poporului, dar a ignorat că poprul are regulile lui și că sunt lucruri peste care nu poate trece. Liviu Dragnea le-a cerut să povestească o ficțiune tenebroasă, cu statul paralel, neputând însă să livreze și lucrurile concrete de care o țară are nevoie.

Și scuipați, și amăgiți, mulți români s-au răzbunat. În urma sa, PSD este o fantoșă, o formă fără fond și fără a avea capacitatea intelectuală de a se regrupa. Nu mai spun de a recupla la valorile și la lumea globală. Dați afară din toate cabinetele europene, marginalizați în țară, izolați de lumea modernă, incapabili să livreze, cei adunați în jurul lui Dăncilă caută acum omul providențial. Dar acesta nu poate fi decât un chior în țara orbilor. 

Soarta lor mă intereasează mai puțin. Dragnea lasă însă un sistem administrativ clientelar croit după propria-i măsura. Toată lumea este îndatorată cuiva, competența și cartea nu mai contează, ci doar al cui ești. De asta, o perioadă, vom mai pierde și ale proiecte și alte oportunități. Cel puțin până la viitoarele alegeri.   

Coaliția imposturii ne oferă un coșmar

Mi se pare uimitor nivelul la care ne-am prăbușit ca societate în ultimele zile. De fapt, nivelul la care ne-a prăbușit domnul Dragnea și gruparea sa. În nicio proiecție a României, de secole încoace, nu ar fi fost posibil ca un venetic al școlii să ajungă pe scaunul ministrului justiției. Un minister atât de complicat, cu atâta greutate și care dă litera pentru întreaga administrație, presupune o competență și o înțelegere majoră a multor nivele și nu un pospai de carte făcut după ureche, așa cum a făcut domnul Nicolicea. 

Căderea era evidentă, viteza ei este uluitoare. Cu cât mai prost pregătit, cu cât mai urechist, cu atât mai dispus să îndeplinești ordinele partidului, cu atât mai aproape de o funcție. Nicio decădere, niciun act antisocial pare că nu este argument împotriva unei numiri, dacă aceasta urmărește scopul și anume salvare liderului. Cu ceva timp în urmă vorbeam, ca societate, de o răsturnare a valorilor. Azi putem vorbi de o prăbușire fără fund. Aici nu e răsturnare, e o cădere abisală. 

Adăugați imaginile de coșmar descrise de Adevărul în care, în fața Înaltei Curți, liderul partidului de la guvernare este aplaudat de cetățeni care au legături cu clanurile interlope. Și care iau în răspăr cererile și dorințele oamenilor cinstiți. Adevărul și cinstea, minciuna și îndoiala, de o parte și de alta a poveștii personale a unui om care s-a hotărât să pună răul la masa publică doar ca să scape. O încercare golănească de intimidare a tuturor celor  care sunt corecți și înspăimântați că societatea normală dispare.

Și ca totul să fie rotund, jurnalista care investighează corupția academică este amenințată cu moartea în legătură cu o anchetă legată chiar de Poliție. Iar jurnalista care sesizează că banii publici sunt tocați în neștire este anchetată de DIICOT. 

Și aș păstra speranța dacă această numire, acest șir de evenimente nu ar reprezenta o mare parte din populație. Fără carte serioasă, fără educație uneori, numiți în funcție doar pe criterii de proximitate, argumentând mereu că și alții sunt la fel, coaliția impostorilor atacă agresiv ultimele rămășițe ale bunului simț social. Către ce ne îndreptăm oameni buni? Spre o prăbușire completă. De acolo unde toți aceștia de mai sus vor trebui să se întoarcă la oamenii cu știință și bun-simț, singurii capabili să construiască. Dar până atunci neștiința, impostura și răul vor deveni ideologie.

 

 

Liviu, haiducul roșu

Pentru toți ai săi Liviu Dragnea este luptătorul cauzei drepte, cel care ține cu țara, singurul care îi apără pe români împotriva celor care „ne otrăvesc copiii cu chimicale din fructe și legume”. El trebuie să se opună pentru că „suntem colonizați.”

Bătălia roșiilor și a cepei, pe care domnul Liviu o duce în aceste zile, este demnă de cea mai înaltă cauză în slujba poporului român. Primul și singurul apărător al sufletului și neamului românesc. 

Doar că eroul duce o luptă inegală cu trimișii răului. Acum scenariul e rotund. Coloniștii care vor să subjuge România și să-i ia resursele, să o facă doar piață de desfacere, au inventat DNA-ul și l-au pus în slujba lor. De aceea, hărțuit în proces, el ar putere să strige, chiar în fața judecătorului: ”Nu am de gând să răspund direct la DNA eu, e o întrebare tipic DNA și nu răspund, nu, nu răspund la întrebările DNA. Încă o dată, nu am încredere în DNA și nu răspund la întrebările DNA.”

Și adaugă: „Sunt total nevinovat. Consider ca acesta este un dosar politic. Daca o sa fiu condamnat, mi-as dori si eu sa stiu pentru ce. Nu am inteles care este legatura despre fascism in procesul meu.”

Asta a fost mereu soarta haiducilor noștri. Avram Iancu, Iancu Jianu, Tudor Vladimirescu s-au luptat cu o mână străină. De ce nu s-ar pune Liviu în rând cu ei? Poporul are nevoie de un erou.

Acesta este scenariu care se joacă în aceste zile. Asta vă povestește Liviu Dragnea zi de zi și povestea va căpăta accente apocaliptice. Declarațiile se vor înteți, românismul verde va ieși și mai tare la iveală, eroul va căpata aripi din ce în ce mai mari. 

Atât doar, că, niciodată în istoria noastră, luptătorul nu a fost și vodă și haiduc în același timp. Iar când împărțea la săraci, împărțea din ce lua de la alții, nu din bugetul de stat. Și nici nu-și făcea vacanțele în Brazilia.   

 

Napolitane și întuneric

Se știe deja că liderul PSD, Liviu Dragnea este un consumator de Eugenia, în exces chiar. Da, sunt cu eugeniile de când eram mic şi mănânc eugenii de Boromir – uite, ca să mă şi critice… – pentru că sunt singurii care fac eugeniile ca atunci când eram mic. Am spus-o şi pe asta”.

Nu întâmplător Eugenia. 61 la asută dintre români consideră comunismul o idee bună, oarecum aplicată prost. Eugenia e una dintre cele mai bune amintiri. Se mai găsea, nu stingea curentul și ținea un pic de foame. De asta domnul Dragnea plusează cu gusturi românești. Se știe mâncarea comunistă era mai sănătoasă, gustul mai pronunțat și, în general, nu te otrăvea cu E-uri. 

„Nu ne interesează să mâncăm o pâine sănătoasă? Am intrat în UE, dar nu suntem obligaţi să mâncăm toate E-urile. Ce, în Călăraşi nu se face grâu bun? Să se prelucreze în România. Noi luăm pe grâu atât şi plătim atât, când vine napolitana. Noi nu suntem în stare să facem napolitane? Suntem proşti, suntem leneşi? Nici vorbă, leneş e Iohannis.”

Pentru că e în campanie electorală, domnul Dragnea reușește să trântească câte un neadevăr în fiecare propoziție.  Hai să explicăm de ce napolitanele nu țin de foame.

Întâi, ideea de napolitană cu identitate românească e o prostie. Lumea e diversă și fără granițe, vrea napolitanele pe care le vede la televizor, pe internet, în mâna actorilor, în general pe cele care le spun ceva. Eu nu mănânc un lucru doar pentru că românesc, ci pentru că e bun și nu mă îmbolnăvește. 

Pâinea românească e la fel de sănătoasă perecum cea din Cehia sau Ungaria. Toate marile companii de mâncare, de aici și de aiurea, procesează mâncarea și-i pun E-uri. Și pâinea românească are E-uri. E o chestiune de preț și de competiție Da, avem o problemă cu standarde duble aplicate de companii în România și Europa. Dar asta  o rezolvați tot la Bruxelles, nu la București.

Grâul românesc nu merge musai la prelucrare în afară. Poate dacă are preț bun. Chiar lângă Călărași, la Giurgiu, Intergaro are fabrică de napolitane. Mai este una la Ploiești, Alka, o investiție uriașă. Tot în Giurgiu, mai e o fabrică, Tano, care face napolitane.  România exportă de patru ori mai multe dulciuri în Europa de când suntem în UE. Valoarea e mică, însă, 100 de milioane de euro, dar până atunci era insignifiantă. 

Cea mai vândută napolitană din România era de aici, Joe. Nestle închide însă fabrica. Și, uite, Liviu, ce spune fostul proprietar român, Florin Banu, despre închiderea fabricii: „În opinia mea există trei factori: sindicatele şi lipsa forţei de muncă, dimensiunea prea mică a afacerii din România şi ostilitatea faţă de multinaţionale. De ce nu i-am fi închis noi pe unguri, de ce ne închid ungurii pe noi, cu toate că sunt mai scumpi la salarii? Sindicatele au pretenţii care nu au ancoră în realitate.” 

Asta ai de rezolvat dacă vrei să ai napolitane românești. 

Unele roșii românești au gust. Nu toate, însă. Creșterea în solul de aici nu înseamnă musai gust. Cantitățile mari cer același tratament ca peste tot în lume: chimicale, îngrășăminte, culturi rapide. Domnul Dragnea face o confuzie voită între mâncarea românească și cea naturală, bio, ecologică. E adevărat în curțile noastre se mai găsește mâncare bună, dar nu aceea ajunge la magazin.

Iar mâncarea de la magazin se împarte în cea ieftină, fără gust, și cea mai scumpă de o calitate mai bună. Punga și stomacul nu gândesc românește, ci în termeni de calitate și preț. Evident, e frumos să alegi produse românești, dar nimeni nu va arunca cu bani pe ceva doar pentru că are etichetă cu tricolor. 

În fine, promisiunea aprozarelor domnului Dragnea e suspectă. Eu, unul, nu uit că doamnele de la aprozar aveau cele mai mari ghiuluri pe care le știu. Ele erau simbolul mâncării ascunse, a unei puteri care venea din micul trafic, al șpăgii și relațiilor care își dădeau mâna peste un popor flămând. 

Și ar mai fi ceva. Generațiile de azi nu știu cine și ce este un aprozar. Pentru că nu apare pe net, Facebook și Instagram. Și nici în reclame. Dar știu că pot merge într-un magazin și să găsească tot acolo. Așa că acolo trebuie să-i duci ce caută. 

În Turcia, Erdogan a făcut piețe pentru produse turcești cu prețuri la jumătate. Tocmai a intrat în recesiune. Iar moneda a căzut cu 30 la sută. Roșia turcească nu ține întrutotul de foame și nicicum nu te scoate din sărăcie.  

La fel, în Venezuela s-a mai gândit cineva că burta știe limba locală când ea era interesantă întâi să trăiască bine și pașnic. Acum, țara este în întuneric, cum nici Ceaușescu nu ar fi reușit să facă. Și nici șanse să iasă din el. Și sunt sigur că oamenii s-ar bucura să vadă măcar o napolitană fie ea de acolo sau de aiurea.    

Aurul pe înțelesul domnilor Dragnea și Nicolae

Domnul Șerban Nicolae s-a aruncat în televizor pe la zece dimineața și a dat argumentul cel mai important pentru care aurul trebuie repatriat. „Cred că cel mai de înţeles ar fi dacă v-aş întreba unde vă ţineţi dumneavoastră bijuteriile personale. Eu cred că le ţineţi la dumneavoastră acasă şi nu la un vecin şi nici nu aveţi tendinţa să plătiţi ca să vi le ţină vecinul.” Lovitură fină, mai ales că o jurnalistă era cea care-i lua interviul. 

Și mai știe domnul Șerban Nicolae că acest argument funciar-țărănesc, de la glie, fără nicio jignire, merge foarte bine în România. Într-adevăr, românul își ține bruma de avere acasă și doar câțiva sofisticați aleg să depună în cutii de valori, seifuri bancare și așa mai departe. Suntem o țară cu gândire strămoșească aici și ne purtăm ca atare. 

Mi-a adus aminte de Ceaușescu la momentul acesta. În gândirea sa de țăran de la Scornicești, Ceaușescu știa una și bună: că cine nu are datorii trăiește mai bine. Ideea de a rula capital, funcționarea banului în economie îi erau complet necunoscute și inutile. Și îmi face impresia că și domnul Nicolae vede țara ca pe o gospodărie și mai puțin ca o instituție economică condusă de reguli complexe pentru beneficii în diverse zone. Așa că domnia sa și domnul Dragnea merită câteva explicații. Plecând chiar de la exemplele invocate. 

”De exemplu, Germania si Austria și-au repatriat masiv rezerva de aur din străinăte la cererile făcute de curțile de conturi și de audit și nu pentru utilizare”, spune el.

Germania are aurul în străinătate începând din anii 50, odată cu miracolul economic al țării. Sunt mai multe motive pentru care se află acolo. Unul ține de geopolitică. Depozitul central al Germaniei se afla la Frankfurt, la 100 de kilometri de Germania de Est, adică sub amenințare sovietică. Era mai sigur ca acesta să meargă în altă parte, respectiv în America.

Al doilea motiv este că achiziția aurului german s-a făcut treptat. Germania are a doua rezervă din lume ca răspuns la de decenii la criza de hiper-inflație din anii 30. Pas cu pas, germanii au strâns 3400 de tone. Aurul nu era cumpărat din Germania, însă, ci în special din America și a și fost depozitat acolo. Era o nerozie să-l aduci peste ocean. În anii 90, odată cu închiderea războiului rece, Germania a început să-și pună problema treptată a repatrierii unei părți din aur. Procesul a început zece ani mai târziu și era lent. Ar fi trebuit să se încheie în 2020. Repatrierea a fost grăbită de cererile mai multor deputați și, în special în ultimii ani, de cei care reprezintă partidul naționalist de dreapta, proaspăt intrat în Bundestag.

Timpul pentru repatriere a fost estimat undeva între 5 și 7 ani și asta a născut speculații privind prezența fizică a aurului, speculații înlăturate rapid. Rămâne însă un semn de întrebare asupra mecanismelor de folosirea a aurului și anume dacă acesta era doar depozit la termen sau dacă era folosit și în operațiuni financiare, căci există și această posibiliate.

Trebuie să știți că multe bănci centrale nici nu răspund la astfel de întrebări. Vedeți voi mai jos exemplele din Spania, Japonia și Singapore. Articolul explică clar și cum văd marile bănci ale lumii păstrarea aurului. 

Unde are dreptate domnul Șerban este că în ultimii ani există o tendință de repatriere în mai multe țări, mai ales după criza financiară din 2008. Aurul merge bine pe piață, poate stabiliza moneda și e foarte lichid, adică îl vinzi cu viteză. Motivele repatrierilor sunt diferite. 

Italia consumă o parte din rezervă pentru a înlătura deficitul. 

Austria a considerat că aurul aflat în Anglia este adunat în cantitate foarte mare și ”a dorit o mai bună diversificare” și ”o limitare a riscului, deși Banca Angliei este cel mai bun loc din lume să-l ții.”

Ungaria de abia își constituie o rezervă națională importantă pentru că ani de zile a stat la cantitatea minimă prevăzută de tratatele internaționale, 3,5 tone.

Polonia repatriază o parte din aur în urma unei petiții naționale, organizată de grupări naționaliste. O parte din aurul polonez a fost dus în Europa după atacurile naziste și rusești. Mișcarea ascunde însă și un raționament economic. Polonia cumpără aur și pentru a se proteja în fața cursului dolarului și pentru a ține moneda națională. 

Rusia și China cumpără aur pentru a face față sancțiunilor americane. Și cumpără mult. În acest timp, Canada vinde aur pentru lichiditate într-un moment bun al pieței. 

După cum vedeți, în toate situațiile există o explicație clară, precisă. Un rost și nu o declamație patriotardă.

Și înapoi la România, și pe înțelesul domnului Nicolae și al domnului Dragnea. 

România ține aurul în Anglia ca să se poată împrumuta. În momentul în care soliciți un împrumut, nimeni nu te trebuie să te creadă pe cuvânt că ai garanții. În conturile engleze, ele sunt perfect verificabile. Mugur Isărescu spunea la un moment dat: „Pentru ca multa lume considera ca e ceva necurat aici, de ce BNR tine aurul la Londra. Pai, aurul este parte din rezerva noastra internationala. E rezerva internationala. Nu e rezerva interna. Toata rezerva internationala a unei tari se tine in exterior, ca de-aia se numeste rezerva internationala. Cei 32 de miliarde de euro, 37 de miliarde echivalent de dolari, nu-i tinem in tara. Daca i-am tine in tara nu ar avea absolut nicio valoare. Nu ar asigura stabilitatea. Ii tinem in conturi in strainatate. Asa se tine”

Între altele, România ține aurul în Anglia în depozite la termen. Afirmația domnului Nicolae că ”aurul nu mai produce valoare” este adevărată, dar e o prostie deliberată. România a optat să nu plaseze aurul în operațiuni derivate, adică să joace cu el pe piață. Pentru că asta aduce și pierderi, nu numai succes. Domnul Nicolae nu poate să se opună operațiunilor financiare la pilonul II, dar să le încurajeze cu aurul național. 

Ce mai spune domnul Nicolae, brusc devenit specialist în chestiune:

„Propunerea noastra nu spune să aducem aurul în țară și să-l folosească la ceva, la micsorarea deficitului bugetar sau la sustinerea unor tranzacții internationale.”

Păi să ne uităm un pic în urmă. Ce zicea PSD în urmă cu o lună? „Cursul valutar nu poate și nici nu trebuie să fie stabilit prin hotărâre de Guvern. Nu ar mai fi o piață liberă. Singura instituție abilitată să administreze „controlat” cursul Leu-Euro este Banca Națională care dispune în prezent de rezerve de 36,8 miliarde euro ce îi permit să țină sub control variațiile de curs.” Adică să ia din rezervă.

Și să adaugăm ce zice profesorul Cristian Socol, unul dintre contributorii la programul de guvernare al PSD, referindu-se la controlul cursului valutar. ”Exista o adecvare confortabila a rezervelor internationale ale României aflate în administrarea BNR (valuta plus aur) = 36,8 miliarde euro la decembrie 2018 mai mult cu 670 milioane euro fata de noiembrie 2018.”

Sunt doar două semne de întrebare cu privire la intențiile PSD cu privire la rezervele României. Sunt eu îndrituit acum să mă gândesc că aurul e necesar pentru a ține în loc cursul valutar sau pentru a diminua deficitul, odată cu înlăturarea guvernatorului Isărescu? Și nu cumva cel mai bun argument pentru treaba asta este secretomania cu care a apărut această lege?

Un proiect semnat de doi oameni, fără o dezbatere publică, fără o pregătire și o consultare cu cei care chiar știu treaba asta și aruncată pe piață la ceas de seară. Și, apoi, cu tot bagajul PSD în materie de potlogării, cu o performanță economică bazată pe plata în exces a unor contribuții și incapacitate instituțională, de ce v-aș crede?

O să vă cred atunci când o să vă purtați ca într-o lume normală: la vedere, cu argumente, cu discuții și cu echilibru. Altfel, eu cred că ascundeți ceva.   

 

Foto: Inquam Photos.

 

Dictatorul ridicol

Știți că domnul Dragnea nu poate fi imitat? Au încercat mai mulți actori sau oameni care se ocupă cu umorul la noi în România. Și au dat greș sau nici măcar nu au putut apuca personajul. Asta pentru că domnul Dragnea nu are nicio trăsătură personală în glas, în privire sau în mustață. Nu are ticuri verbale, nu are un ton înalt sau jos, nu are defecte de vorbire, nu are chelie, nu râde, nu face giumbușlucuri, nu are nimic remarcabil.

Domnul Dragnea este cel mai cenușiu lider al PSD, cu puține calități oratorice, omul care nu reușește să țintească nicio emoție, nu reușește să atingă nicio coardă sensibilă, dar poate să stârnească o iritare teribilă. Și ură. Domnul Dragnea nu a stârnit emoții pozitive, ci doar a semănat ură. Are harul de a te enerva. De fapt marile calități ale domniei sale sunt în spatele scenei, acolo unde negociază, tranzacționează, plătește, cumpără și se răzbună ca nimeni altul. Domnul Dragnea nu știe să încălzească inimi, poate doar buzunare. 

De asta, discursul de aseară, cu veleități comunist-dictatoriale și autoritarism de Europa veche plus, metafore de piață sud-americane s-a terminat undeva într-o bodegă din Videle, în care comesenii îi dau dreptate jupânului, dar cu cu jumătate de gură. ”Dar prea le știi tu pe toate, fire-ai dreacu’ cu toate muierile tale.”

Dincolo de asta, micul dictator ne lasă câteva idei notabile. În primul rând că s-a certat cu toată lumea. Acum nu mai are un dușman. Îi are pe Iohannis, serviciile secrete, UE, corporațiile, Soros, proprii miniștri și chiar diversele slugi cărora le-a dat posturi. Nu e ușor să te facă șeful de rușine în public, ba chiar și repetat. 

Mai mult, domnul Dragnea s-a făcut și de o completă rușine în rândul oamenilor mai cu cap. Zice un principiu vechi din drept că nu poți invoca propria turpitudine ca să te aperi, or domnul Dragnea a invocat repetat prostia guvernamentală ca să-și scuze guvernarea.

Cred că e primul om care cere anchetarea lui Soros de la o tribună politică, pentru fapte care cu greu îi pot fi puse în cârcă. Chiar aș vrea să văd procurorul cu pricina. Îi îndeamnă pe ai săi să depună o plângere împotriva lui Iohannis, deși acesta a făcut o declarație politică. Să nu ancheteze procurorii cumva ce treabă au făcut miniștrii săi. 

Remarcați apoi confuzia persistentă și voită între stat, PSD și România. Domnul Dragnea a spus repetat că cine-i împotriva sa este împotriva României. Un discurs care vine direct de la comuniștii noștri, poate chiar de la Stalin sau de la Garda de Fier.

Or democrația e departe de a funcționa așa. Și aici ne apropiem de esență. Dacă domnul Dragnea nu emoționează, se bate cu toată lumea, fix ca turmentatul care nu vrea acasă și nici nu are vreri democratice, cui se adresează el de fapt?

Păi, celor din sală în față cărora trebuie să-și conserve puterea. Acolo este problema de fond. Domnul Dragnea trebuie să sape adânc în resursele partidului ca să-și mențină puterea. Lumea îl părăsește, iar structura nu mai este PSD, ci Partidul Servil lui Dragnea. 

Pentru ei, Dragnea chiar reprezintă ceva: cheia și lăcata unor mici puteri. Pentru restul, Liviu Dragnea începe să fie un mic dictator ridicol. Iar istoria are șansa să mai scape de dictatori, dar dictatorii de ridicol, nu. 

Ziua în care Dragnea ne-a scos din Europa

Liviu Dragnea a avut luni seară o declarație la Antena 3 care spune mult mai multe decât ce-a rostit până acum liderul PSD. Teoretic, el i-a dat un răspuns lui Frans Timmermans pe diverse chestiuni, de la justiție la referendum.  Mi se pare mai interesant ce spune despre referendum decât despre justiție, unde eram deja obișnuiți.  

„În ceea ce priveşte referendumul din 6-7 octombrie, chiar nu cred că dl. prim-vicepreşedinte Timmermans poate să spună poporului român cum trebuie să voteze. Chiar nu cred că nimeni din spaţiul UE poate spune poporului român cum să definească în Constituţie căsătoria. Totuşi, eu zic ca trebuie să ne batem pentru aceste drepturi, indiferent de riscurile fiecăruia dintre noi. Nu cred că trebuie să mai mergem pe ideea <politically correct> să dăm bine la nu ştiu ce <porţi înalte>. Dacă nu ne gândim serios la viitorul acestei ţări şi la viitorul acestei naţiuni putem să adoptăm şi această poziţie a ghiocelului.” 

Mai mult

Ministrul Educației a greșit motivul demisiei

În viața mea nu am crezut că o să scriu de două ori în aceeași săptămână despre ministrul educației, Valentin Popa. Mă rog, fostul ministru. Și nu aș fi crezut că acesta își va da demisia după ce eu îi voi cere un gest de moralitate. Nu știam că, încă, jurnaliștii mai pot dărâma miniștri. Ar fi fost bine să fie așa, dar nu e. De aici lucrurile se complică.

Domnul Popa și-a dat într-adevăr demisia. Dar și-a dat demisia din toate motivele greșite și nu din cele care nu l-ar fi recomandat niciodată pentru acest portofoliu. El a demisionat la cererea UDMR și după presiunile făcute de Dragnea, probabil, din cauza unei ordonanțe care stabilește alte criterii de învățare a limbii române în minoritatea maghiară. 

Mai mult

Dragnea versus restul lumii. Minutul și scorul (II)

Datele pe care le am eu arată că în acest moment situația din PSD este echilibrată, dar cu un avantaj pentru Liviu Dragnea. Astfel, liderul PSD ar putea strânge un număr de susținători în CEx care să împiedice o revoltă. Nu are destui însă pentru a forța o excludere a rebelilor. Dacă o să-l auziți pe Dragnea vorbind înainte de ședință de excluderi înseamnă că și-a creat un avantaj confortabil. 

Deși pare de necrezut, una dintre piesele folosite de Liviu Dragnea în poveste este chiar Viorica Dăncilă. Liviu Dragnea o împinge să amenințe cu demisia. Viorica îl urăște însă și nu i-ar face jocurile. Asta pentru că premierul s-a prins de ceva vreme că Dragnea nu este chiar protectorul ei. În cercurile lor circulă o întâmplare în care premierul a auzit din spatele unei uși întredeschise ce cred cu adevărat despre ea Dragnea, Olguța și cu Manda. Viorica părăsise încăperea cu câteva minute mai devreme, dar s-a întors pentru că își ”uitase” geanta. Nu e cam și cum n-ar fi știut, dar a avut o confirmare. 

Mai mult

Dragnea versus restul lumii. Minutul și scorul

Câteva observații rapide în povestea dintre Dragnea și restul lumii. Așa pare, dar de fapt scorul nu-l deranjează pe liderul PSD. Dragnea are destul resurse să câștige partida. De fapt, se și află în fața adversarilor săi la număr de voturi în CEx. Partida va fi decisă de aproximativ 20 de nehotărâți.  Ce trebuie să știm:

Dacă nu era ieșirea Gabrielei Firea de acum câteva săptămâni, partidul nu se rupea. Oamenii aveau nevoie de un lider lângă care să vină. Nucleul de rezistență  se va face lângă ea. 

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!