Aurul pe înțelesul domnilor Dragnea și Nicolae

Domnul Șerban Nicolae s-a aruncat în televizor pe la zece dimineața și a dat argumentul cel mai important pentru care aurul trebuie repatriat. „Cred că cel mai de înţeles ar fi dacă v-aş întreba unde vă ţineţi dumneavoastră bijuteriile personale. Eu cred că le ţineţi la dumneavoastră acasă şi nu la un vecin şi nici nu aveţi tendinţa să plătiţi ca să vi le ţină vecinul.” Lovitură fină, mai ales că o jurnalistă era cea care-i lua interviul. 

Și mai știe domnul Șerban Nicolae că acest argument funciar-țărănesc, de la glie, fără nicio jignire, merge foarte bine în România. Într-adevăr, românul își ține bruma de avere acasă și doar câțiva sofisticați aleg să depună în cutii de valori, seifuri bancare și așa mai departe. Suntem o țară cu gândire strămoșească aici și ne purtăm ca atare. 

Mi-a adus aminte de Ceaușescu la momentul acesta. În gândirea sa de țăran de la Scornicești, Ceaușescu știa una și bună: că cine nu are datorii trăiește mai bine. Ideea de a rula capital, funcționarea banului în economie îi erau complet necunoscute și inutile. Și îmi face impresia că și domnul Nicolae vede țara ca pe o gospodărie și mai puțin ca o instituție economică condusă de reguli complexe pentru beneficii în diverse zone. Așa că domnia sa și domnul Dragnea merită câteva explicații. Plecând chiar de la exemplele invocate. 

”De exemplu, Germania si Austria și-au repatriat masiv rezerva de aur din străinăte la cererile făcute de curțile de conturi și de audit și nu pentru utilizare”, spune el.

Germania are aurul în străinătate începând din anii 50, odată cu miracolul economic al țării. Sunt mai multe motive pentru care se află acolo. Unul ține de geopolitică. Depozitul central al Germaniei se afla la Frankfurt, la 100 de kilometri de Germania de Est, adică sub amenințare sovietică. Era mai sigur ca acesta să meargă în altă parte, respectiv în America.

Al doilea motiv este că achiziția aurului german s-a făcut treptat. Germania are a doua rezervă din lume ca răspuns la de decenii la criza de hiper-inflație din anii 30. Pas cu pas, germanii au strâns 3400 de tone. Aurul nu era cumpărat din Germania, însă, ci în special din America și a și fost depozitat acolo. Era o nerozie să-l aduci peste ocean. În anii 90, odată cu închiderea războiului rece, Germania a început să-și pună problema treptată a repatrierii unei părți din aur. Procesul a început zece ani mai târziu și era lent. Ar fi trebuit să se încheie în 2020. Repatrierea a fost grăbită de cererile mai multor deputați și, în special în ultimii ani, de cei care reprezintă partidul naționalist de dreapta, proaspăt intrat în Bundestag.

Timpul pentru repatriere a fost estimat undeva între 5 și 7 ani și asta a născut speculații privind prezența fizică a aurului, speculații înlăturate rapid. Rămâne însă un semn de întrebare asupra mecanismelor de folosirea a aurului și anume dacă acesta era doar depozit la termen sau dacă era folosit și în operațiuni financiare, căci există și această posibiliate.

Trebuie să știți că multe bănci centrale nici nu răspund la astfel de întrebări. Vedeți voi mai jos exemplele din Spania, Japonia și Singapore. Articolul explică clar și cum văd marile bănci ale lumii păstrarea aurului. 

Unde are dreptate domnul Șerban este că în ultimii ani există o tendință de repatriere în mai multe țări, mai ales după criza financiară din 2008. Aurul merge bine pe piață, poate stabiliza moneda și e foarte lichid, adică îl vinzi cu viteză. Motivele repatrierilor sunt diferite. 

Italia consumă o parte din rezervă pentru a înlătura deficitul. 

Austria a considerat că aurul aflat în Anglia este adunat în cantitate foarte mare și ”a dorit o mai bună diversificare” și ”o limitare a riscului, deși Banca Angliei este cel mai bun loc din lume să-l ții.”

Ungaria de abia își constituie o rezervă națională importantă pentru că ani de zile a stat la cantitatea minimă prevăzută de tratatele internaționale, 3,5 tone.

Polonia repatriază o parte din aur în urma unei petiții naționale, organizată de grupări naționaliste. O parte din aurul polonez a fost dus în Europa după atacurile naziste și rusești. Mișcarea ascunde însă și un raționament economic. Polonia cumpără aur și pentru a se proteja în fața cursului dolarului și pentru a ține moneda națională. 

Rusia și China cumpără aur pentru a face față sancțiunilor americane. Și cumpără mult. În acest timp, Canada vinde aur pentru lichiditate într-un moment bun al pieței. 

După cum vedeți, în toate situațiile există o explicație clară, precisă. Un rost și nu o declamație patriotardă.

Și înapoi la România, și pe înțelesul domnului Nicolae și al domnului Dragnea. 

România ține aurul în Anglia ca să se poată împrumuta. În momentul în care soliciți un împrumut, nimeni nu te trebuie să te creadă pe cuvânt că ai garanții. În conturile engleze, ele sunt perfect verificabile. Mugur Isărescu spunea la un moment dat: „Pentru ca multa lume considera ca e ceva necurat aici, de ce BNR tine aurul la Londra. Pai, aurul este parte din rezerva noastra internationala. E rezerva internationala. Nu e rezerva interna. Toata rezerva internationala a unei tari se tine in exterior, ca de-aia se numeste rezerva internationala. Cei 32 de miliarde de euro, 37 de miliarde echivalent de dolari, nu-i tinem in tara. Daca i-am tine in tara nu ar avea absolut nicio valoare. Nu ar asigura stabilitatea. Ii tinem in conturi in strainatate. Asa se tine”

Între altele, România ține aurul în Anglia în depozite la termen. Afirmația domnului Nicolae că ”aurul nu mai produce valoare” este adevărată, dar e o prostie deliberată. România a optat să nu plaseze aurul în operațiuni derivate, adică să joace cu el pe piață. Pentru că asta aduce și pierderi, nu numai succes. Domnul Nicolae nu poate să se opună operațiunilor financiare la pilonul II, dar să le încurajeze cu aurul național. 

Ce mai spune domnul Nicolae, brusc devenit specialist în chestiune:

„Propunerea noastra nu spune să aducem aurul în țară și să-l folosească la ceva, la micsorarea deficitului bugetar sau la sustinerea unor tranzacții internationale.”

Păi să ne uităm un pic în urmă. Ce zicea PSD în urmă cu o lună? „Cursul valutar nu poate și nici nu trebuie să fie stabilit prin hotărâre de Guvern. Nu ar mai fi o piață liberă. Singura instituție abilitată să administreze „controlat” cursul Leu-Euro este Banca Națională care dispune în prezent de rezerve de 36,8 miliarde euro ce îi permit să țină sub control variațiile de curs.” Adică să ia din rezervă.

Și să adaugăm ce zice profesorul Cristian Socol, unul dintre contributorii la programul de guvernare al PSD, referindu-se la controlul cursului valutar. ”Exista o adecvare confortabila a rezervelor internationale ale României aflate în administrarea BNR (valuta plus aur) = 36,8 miliarde euro la decembrie 2018 mai mult cu 670 milioane euro fata de noiembrie 2018.”

Sunt doar două semne de întrebare cu privire la intențiile PSD cu privire la rezervele României. Sunt eu îndrituit acum să mă gândesc că aurul e necesar pentru a ține în loc cursul valutar sau pentru a diminua deficitul, odată cu înlăturarea guvernatorului Isărescu? Și nu cumva cel mai bun argument pentru treaba asta este secretomania cu care a apărut această lege?

Un proiect semnat de doi oameni, fără o dezbatere publică, fără o pregătire și o consultare cu cei care chiar știu treaba asta și aruncată pe piață la ceas de seară. Și, apoi, cu tot bagajul PSD în materie de potlogării, cu o performanță economică bazată pe plata în exces a unor contribuții și incapacitate instituțională, de ce v-aș crede?

O să vă cred atunci când o să vă purtați ca într-o lume normală: la vedere, cu argumente, cu discuții și cu echilibru. Altfel, eu cred că ascundeți ceva.   

 

Foto: Inquam Photos.

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *