Episodul 9 al proiectului Out of the Box aduce o dezbatere despre o frază pe care o rostim des: ”lumea s-a schimbat, nu mai e ce-a fost.” Adun cu Lorand Balint o sumedenie de exemple că, de fapt, percepțiile oamenilor asupra mediului în care trăiesc nu se schimbă. De exemplu și-n 1930 sau 1974, oamenii se plângeau de viteza cu care curge viața și de asaltul informațiilor asupra lor. Ce s-a schimbat de fapt?
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
O știre care a apărut recent în presa locală pune punct unui capitol în economia, dar și în moda românească. Celebra fabrică Clujana se închide, după 111 ani. Cu siguranță perioada interbelică și comunismul au consacrat-o. Și, dacă ar fi să ne luăm după sondajul INSCOP, jumătate dintre români plâng după ea.
Inițial, fabrica s-a numit Fabrica de piele a fraților Renner. Apoi și-a schimbat numele în Dermata. A fost naționalizată în 1948 și în partea a doua a comunismului și-a luat numele de Clujana. Momentul de glorie a afost în anii ’80 când avea 8000 de angajați și, probabil, era principalul furnizor de încălțăminte din lagărul comunist. Și, evident, nu avea concurenți decât alte fabrici pe același calapod: Hușana sau Guban. Și niciun concurent din afară. Nu cred să fi fost câteva mii de români care să fi avut acces la pantofii marilor case de modă europene, darămite americane. Nici vorbă de atelierele din Asia.
Clujana a mai dat faliment în 2009, când încă număra peste 2800 de angajați. Și a fost revitalizată chiar pe bază de proptele de la stat. Mai mult, anul trecut, statul i-a plătit și datoriile la Fisc. Mai precis, Consiliul Județean Cluj. Fabrica are acum 300 de angajați. Tehnic este doar o secție.
Și, sigur, privind la comentarii, pare că România a pierdut una dintre fabricile emblemă ale comunismului. Am văzut și ceva lamentări că nu mai e ca pe vremuri. Și chiar celebra, ”ne-au transformat în piață de vânzare.”
Asta pentru că mentalul colectiv românesc se împarte înainte și după Revoluție. Iar mulți dintre semenii noștri percep transformările din societate drept urmarea căderii comunismului. Dar adevărul este mai complicat. Căderea comunismului se suprapune cu începutul globalizării. Cu apariția marilor corporații și cu mutarea producției în Asia.
Din anii 90, marile companii ale lumii au realizat că într-o societate care are ca motor consumul, este mult mai ușor să produci ieftin în Asia și să aduci marfa aici. Povestea asta a mers atât de bine c-a devenit rețetă pentru toți. Iar odată cu lumea digitală și marketingul global a devenit explozivă.
Așa se face că industrii precum oțelul, hainele, medicamentele, mașinile, electrocasnicele s-au mutat în Asia. Dacă e să te uiți la România, ea și-a pierdut industriile mari la fel ca alte state occidentale. Nu avem oțel, dar nici Statele unite sau Anglia nu mai au. Cu suferințele de rigoare. Nu mai avem tehnologie grea și nici ei nu mai au. Pentru o vreme ne-a ținut lohn-ul, dar nimeni în vest nu mai face asta.
Cât despre haine, ele sunt doar gândite aici și produse în China. Mai mult, pentru noile generații să te îmbraci sau să te încalți de la firme celebre a devenit nu doar o chestiune de calitate, ci una de statut. Visezi astăzi să încalți o marcă gândită în vest și produsă în China..
Chiar și într-o lume capitalistă un brand local precum Clujana ar fi avut probleme, darămite când era construit pe calapodul comunist. Salvarea sa ar fi fost preluarea de o mare corporație care să o extindă ca brand în regiune, dar tot cu mare parte din marfă făcută peste hotare. De ce? Pentru că nimeni nu vrea să câștige în lumea liberă 300 de Euro pe lună cât are un chinez.
Pentru că noi trăim ceva mai bine într-o industrie cu valoare adaugată, contributori la lumea digitală și cu mai puțin efort fizic. Da, picarea comunismului a dus la începutul sfârșitului pentru Clujana, dar libertate de a vorbi și de a trece granițe este cea care i-a pus cruce.
Dacă statul român ar fi înțeles asta nu ar fi îngropat câteva milioane de euro în această fabrică, ci ar fi pregătit locul unei industrii mai importante și mai bănoase. Cu mare greutate mai găsești azi viitorul în brandurile vechi, iar asta trebuie să fie o lecție care să ne îndrepte spre ce vine, nu spre ce a fost.
Și încă ceva. Era bine în comunism înțeleg, dar, pe bune, mai știți ce calitate aveau pantofii ăia care ajungeau la oamenii obișnuiți?
Într-o nouă ediție a proiectului Out of the Box, analizez alături de Lorand Balint o idee care pare neverosimilă, dar care prinde contur în străinătate: cum ar fi să fii voluntar într-o activitate, dar să și plătești să faci lucrul acesta. Într-o țară în care voluntariatul este la începuturi, România, cu atât mai mult această idee este de speriat. Până la urmă cum și de ce ar trebui să faci voluntariat?
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
Lucrez în Pipera. E zona orașului cu cea mai mare densitate de corporații, dar și reprezentanți ai unei culturi noi de muncă în țara asta. Oameni tineri care muncesc mult, dar care au și beneficii pe măsură. Și cred că de muncit muncește toată România, dar cultura beneficiilor adăugate salariilor mai trebuie să se extindă. De asta și scriu rândurile următoare.
Într-una dintre zile vorbeam cu mai tinerii mei vecini despre viteza schimbării locurilor de muncă în România. Spațiile comune din complexul în care lucrăm favorizează interacțiunile. Iar unul dintre ei mi-a povestit că este pe picior de plecare din compania sa. Un loc de muncă mai atractiv, șefi mai puțin complicați, salarii mai mari. Știți deja argumentele fiecăruia dintre noi. Dar… Și aici a apărut un dar complet neașteptat.
Omul nu se grăbea cu plecarea, ci o amâna pentru anul viitor pentru că avea de făcut niște analize mai complicate. Iar compania la care lucra îi oferea pe lângă salariu un abonament bun la o clinică medicală. “Și vreau să beneficiez de el până rezolv o problemă de sănătate.” Dar cum a ajuns abonamentul atât de important? Răspunsul e mai jos.
1272 de lei economii cu un singur abonament.
Am la rându-mi un abonament la Regina Maria. Am mai povestit despre asta. Abonamentul meu nu este plătit de companie, ci ales de mine cu serviciile pe care mi le-am dorit. Dar nu e o diferență foarte mare față de restul abonamentelor. Iar un principiu este cel care le unește pe toate: capacitatea de a genera economii pentru toate părțile implicate.
Recent, Rețeaua de Sănătate Regina Maria a făcut un update la aplicația de mobil. Iar acum ai o secțiune nouă în care vezi ce economii ai făcut având abonamentul. Un tabel îți arată diferența de preț dintre consultația sau intervenția la liber și cea cu reducere din abonament.
Anul trecut am făcut o mică intervenție chirurgicală despre care am povestit în Vorbitorincii și la care lumea s-a amuzat copios. Știți voi, întâmplarea cu domnul doctor și rezidentele care au asistat la intervenția mea inghinală. Față de veștile bune și zâmbetele de atunci am mai adăugat una acum.
Intervenția și controalele ulterioare m-au costat ceva bani, dar mai puțin cu 1272 de lei decât ar fi trebuit să plătesc în mod obișnuit. E mult? E puțin? Pentru bani dați de fapt în șase săptămâni, cred că este o sumă importantă.
Abonamentul este nu numai un sistem de prevedere/prevenție, dar și un sistem de economii. Mai ales că, dacă-l ai, primești câteva beneficii importante. Iată cam ce primesc eu pentru tipul de abonament pe care-l am. Știu că multă lume se plânge că nu găsește un doctor instantaneu, dar la Regina Maria, v-am arătat data trecută, chiar găsești doctori de pe o zi pe alta. Într-adevăr, dacă vrei un anumit doctor, atunci trebuie să aștepți. Dar sistemul de rating al medicilor și CV-urile afișate pe site te ajută să rezolvi situația cât se poate de convenabil, căutând un alt medic cu pregătire similară. În plus, dacă ai nevoie să mergi la o anumită specialitate, nu la un anumit medic, aplicația de mobil îți arată primul loc disponibil conform cerințelor tale.
O altă noutate este că acum abonamentul îți arată,în aplicație numărul de medici i de servicii la care ai acces în mod gratuit. Adică individualizează clar ce poți primi de valoarea banilor tăi.
Ce câștiguri aduce de fapt abonamentul pentru companii și angajați?
Economisire pe toate planurile. Când contribuie și compania și salariatul, costul sănătății este mai ușor de suportat. Tehnic, compania plătește o parte din banii pe care un angajat oricum îi dă pe sănătate. Iar salariatul nu suportă singur costul unor momente mai complicate ale vieții.
La rându-i, compania are și deduceri fiscale de până la 400 de Euro în fiecare an pentru fiecare dintre aceste abonamente. Acest sistem mixt în care companii, stat și salariați se sprijină unii pe alții este de fapt o formulă de echilibru cu care societatea europeană se poate lăuda.
Abonamentul este o formulă de prevenție. Dacă tot dai banii pe acest instrument, atunci poate și beneficiezi de el. Nu doar în momentul în care te doare. Când ai sute de analize gratuite cum ar veni, adică plătite din timp, n-ar fi rău să le și faci. Ca să dai valoare banilor tăi, măcar. Și un pic de atenție sănătății.
Loialitatea, da. Țineți minte discuția de mai sus. Un tânăr și-a făcut corect calculul că nu schimbă clinica medicală, chiar dacă are un nou serviciu. Și știe că, la viitorul loc de muncă, va trebui să facă aceleași cereri, chiar dacă se va schimba compania furnizoare de servicii medicale. Iar oamenii chiar apreciază că li se oferă posibilitatea de a avea un partener medical.
Rețeaua uriașă de medici, în cazul Regina Maria. Cred că este greu de găsit o altă rețea care să bată serviciile oferite de această companie. Un abonat al companiei are acces la peste 450 de clinici și 3000 de medici. Iar întreaga experiență este digitalizată. Tehnic, de la programare, la plată, la discuția cu medicii, totul se poate desfășura online. Inclusiv comparația între analizele mai vechi și mai noi.
Și încă un argument la care țin foarte mult și pe care vi l-am prezentat in extenso lunile trecute. Abonamentele medicale pun în viteză economia României. În acest moment, aproape 2 milioane de români au abonamente medicale. Iar investițiile realizate de companiile medicale pe baza abonamentelor au depășit 2,8 miliarde de Euro. Și încă ceva interesant. Fiecare loc de muncă generat de abonamente duce la crearea a alte două noi locuri de muncă în economie.
Și cu toate astea, România rămâne țara cu cele mai mici cheltuieli medicale pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Doar 1310 de Euro față de 3500 față de media europeană. Cumva sistemul privat adaugă la contribuția noastră, iar cifrele astea pot fi îmbunătățite.
Cred că sunt destule motive să vă gândiți la un astfel de abonament.
*Articol promovat de Rețeaua de Sănătate Regina Maria
Știu că este ultimul lucru din lume pe care să-l acceptați: un supraponderal să dea sfaturi de trăit sănătos. Dar trebuie să aveți încredere în mine că mă străduiesc. Că ascult zilnic metode, că sunt dispus să încerc lucruri noi și mai ales că eu caut informații. Și ascult oameni de specialitate.
Iar dacă asta nu este suficient, vă dau un argument ca să vedeți că toate astea au un efect. Știți că de ani buni că doctorul Gabriel Tatu-Chițoiu este cel care mă supraveghează din punct de vedere cardiologic. Am mai scris despre asta.
Iar în 2015, am publicat o scrisoare pe care domnul doctor Tatu-Chițoiu, fost șef al Asociației Cardiologilor din România, o adresa societății românești și care atunci a făcut vâlvă. Era legată de fumat căci el a fost mereu preocupat de starea de sănătate a populației la nivel general.
Gabriel Tatu-Chițoiu
Ideea următoare pleacă dintr-o preocupare a sa legată de îmbunătățirea stării generale de sănătate în România. Modul în care mâncăm ne îmbolnăvește. De aceea, doctorul Tatu-Chițoiu și soția sa, Daniela, au dezvoltat o aplicație pentru mâncare sănătoasă.
Dahna – Diet According to the Healthy Heart Nutritional Approach
Domnul doctor are o sumedenie de provocări la adresa mea. Și cum mă vede mai rotunjor, tot speră că mă prinde cu colestreolul. Doar că analizele mele arată un colesterol în limite normale. Asta pentru că nu mănânc uleiuri, prăjeli, iar carne mănânc rar. Dar mai e ceva de folos. De ceva vreme folosesc aplicația de care vă pomeneam, Dahna.
Aceasta este o aplicație care face cele două lucruri care mie îmi plac enorm: salvează timp și economisește bani. Asta pentru că îți spune exact ce să mănânci în zilele următoare și ce trebuie să cumperi ca să ajungi la mâncărurile respective. Adică îți dă lista de cumpărături cu care ajungi la produsul final.
Este important să știți că această este o aplicație medicală și respectă recomandările pe care ți le-ar da un medic privind la dosarul tău, în conformitate cu cele mai noi abordări din domeniul cardiovascular.
DAHNA evaluează profilul fiecărui utilizator și estimează riscurile de dezvoltare de boli cardiovasculare precum infarct sau accident cerebral vascular, oferind soluția unei diete personalizate pentru sănătatea cardiometabolică. Estimarea gradului de risc (SCORE-OP, scorul Framingham) este proiectat în conformitate cu recomandările experților în cardiologie și ale societăților internaționale de prestigiu precum European Society of Cardiology, European Association of Preventive Cardiology, American College of Cardiology, American Heart Association.
În plus acest lucru este personalizat pentru fiecare client.
Sau cum ar spune medicii care au creat-o:
Utilizatorii introduc datele personale pentru a crea un profil cardiometabolic și a afla riscurile pentru sănătatea inimii. Primesc recomandări conform Ghidurilor medicale pentru a-și îmbunătăți gradul de risc. Concomitent sunt atribuite personalizat, în funcție de gradul de risc, planuri alimentare terapeutice zilnice. Odată cu respectarea planurilor alimentare și o reevaluare periodică la 6 luni a profilului, aplicația urmărește progresul gradului de risc de a face o boala cardiovasculară în următorii 10 ani, dar și progresul parametrilor care stau la baza calculării acestui risc cum ar fi tensiunea arterială, colesterol total sau HDL, LDL colesterol.
Mai pe șleau, asta înseamnă că atunci când îți faci cont, gratuit la primul pas, începi să pui pe hârtie date personale legate de starea ta de sănătate. Înălțime, greutate, analize de sânge, activitate sportivă. Aplicația face o proiecție a sănătății inimii tale în următorii ani. Și apoi vine cu propuneri despre ce să mănânci. Iar propunerile vin sub formă de meniu pe câteva zile.
Ce să mai gătesc?
Când Alina mă întreabă ce să mai facă de mâncare, eu fiind lemn la materia asta, deschid aplicația și-i recit de acolo. Aveți mai jos câteva sugestii de meniu dintre cele de pe contul meu. Atenție, aceasta nu este o dietă și nu se potrivește altcuiva decât mie. Deci nu e musai să mâncați asta.
Și de ce aplicația urmează o dietă mediteraneeană?
Daniela și Gabriel Tatu-Chițoiu consideră că dieta din jurul Mediteranei este cea mai bună pentru sănătatea inimii. Și, dacă-i vedeți pe amândoi, puteți să considerați că acesta nu este un mit. Doi oameni în parametri corporali perfecți, care mănâncă firesc și sunt plini de activitate și viață.
Daniela Tatu-Chițoiu
Spre deosebire de alte diete, dieta mediteraneană nu se referă la privare sau la numărarea obsesivă a caloriilor. Mai degrabă, dieta mediteraneană este despre o schimbare a stilului de viață – o schimbare de la fast-food la slow food, de la carne si grasimi nesanatoase la o mulțime de peste, fructe proaspete, legume și cereale integrale. Aplicatia Dahna iti atribuie zeci de meniuri zilnice din care tu ti le alegi pe cele preferate si nu trebuie sa numeri calorii, macro si micronutrienti pentru ca le primesti atat cat ai nevoie in doza zilnica recomandata asa cum recomanda medicii.
Una peste alta, vedeți de ce nu-mi pierd speranța că o să slăbesc. Voi reuși într-o zi cu ceva mai multă strădanie și ceva renunțări. Dar măcar acum reușesc să mănânc sănătos și am rețete la îndemână atunci când îmi doresc. Aruncați o privire, poate găsiți ceva potrivit și pentru voi.
Această întrebare a stârnit mari polemici la România în Direct, și am hotărât că trebuie analizată mai în profunzime și din alt unghi cu Lorand Balint. Iar una dintre ideile rezultate este de fapt o întrebare. Oare în ce condiții și-ar apăra țara, de fapt, românii care spun că nu o vor face. Ce fel de societate așteaptă? Și este vreuna dintre societățile europene perfectă? La ce răspuns ajungem de aici, vedeți voi mai jos.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
În zilele următoare, Fondul Proprietatea își va întreba acționarii dacă sunt de acord cu listarea la bursă a acțiunilor pe care le deține la Hidroelectrica, adică 20 la sută din companie. Fondul Proprietatea, companie administrată de grupul Franklin Templeton, vrea să listeze acțiunile atât la bursa de Valori București, cât și la Bursa din Londra.
Un regulament al ASF îl împiedică să facă acest lucru și stabilește că doar 10 la sută din acțiunile deținute de Fond pot fi listate în străinătate. Acesta este un comportament nou la statul român care a susținut în trecut listarea companiilor de stat din România pe burse internaționale.
Săptămânile trecute am scris un articol cu toate detaliile necesare despre această listare. De ce se face, cine o propune, care sunt avantajele și dezavantajele acestei mișcări, ce câștigă acționarii Fondului și cum trebuie să o vadă contribuabilul român.
Articolul a ridicat o sumedenie de întrebări și comentarii pe Facebook, unele care țin strict de partea economică, altele într-o retorică naționalistă. Am cules întrebările formulate de voi și le-am adresat directorului general adjunct Franklin Templeton România, Călin Meteș.
Iată temele abordate
De ce este necesară vânzarea
Cum funcționează Fondul Proprietatea
Ce dorește să obțină Fondul Proprietatea
De ce trebuie listat în străinătate
De ce nu poate fi făcută listarea doar la București
De ce se opune statul
Ce câștigă un contribuabil român
Ce se întâmplă dacă nu se face listarea duală
Cum este influențat prețul curentului.
În interviul cu Călin Meteș veți găsi minutele cu răspunsurile la toate aceste întrebări
Acest articol este promovat de Fondul Proprietatea.
Un ascultător m-a surprins luni la România în Direct cu o abordare radicală în chestiunea dopajului Simonei Halep. Am spus că Simona este datoare cu explicații opiniei publice din România despre ce s-a întâmplat. Atunci când poate și când știe.
Cetățeanul care m-a sunat, fost sportiv de performanță, mi-a spus că Simona nu este datoare nimănui cu nicio explicație. Că e vorba de munca ei și că ”atunci când i se ia pielea de pe picioare la antrenament” este singură acolo. Dialogul îl ascultați mai jos și vă spun de pe acum că nu sunt deloc de acord cu această viziune.
De ce trebuie să dea Simona explicații
Această viziune este o răstălmăcire a celeilalte zicale: ”România nu a făcut nimic pentru…” În mare măsură, în cazul lui Halep asta se și potrivește. Căci până târziu în viața sa, efortul a fost doar al familiei sale.
Când vine vorba, însă, despre a da explicații, atunci Simona este responsabilă și datoare nu numai în fața opiniei publice românești, dar și internaționale. Din mai multe puncte de vedere.
Prima dată trebuie spus că ea are o legătură patrimonială cu restul societății. Banii pe care-i încasează nu vin din aer, ci din contracte cu turnee, asociații, cluburi. Nu numai în cazul ei, ci al tuturor sportivilor. Respectivele entități juridice iau banii de la spectatori care cumpără bilete sau se uită la televizor. Știu, nu se simte, dar plătim și la tv căci canalele de tenis preferate iau bani de la noi ca să plătească drepturile de difuzare. Știu, nu ne silește nimeni să ne uităm, dar dacă am ales să fac o investiție de timp și bani, atunci produsul trebuie să fie onest. Am dreptul să știu pe ce am cheltuit banii.
În al doilea rând, noi investim încredere și respect ca societate și comunitate. Iarăși nu ne silește nimeni, dar când un sportiv acceptă să fie cetățean de onoare, să fie primit cu aplauze, primește distincții de la reprezentanți de stat, atunci între noi se stabilește un parteneriat. În care noi spunem te admirăm și-ți acordăm toată încrederea noastră. Ești un model pentru noi.
Apoi, când imaginea ta este imaginea unor mari companii din țară și din lumea asta, iarăși e treaba noastră. Pentru că acele în acele imagini, un sportiv ne transmite că putem avea încredere și în acea companie. Tocmai pentru că el/ea este de încredere.
Dar dincolo de asta, sunt lucrurile pe care nu le putem atinge. Gloria la care cei de pe teren visează este dată de noi. De timpul și trăirile noastre. de dragostea noastră, de schimbul nostru de energie permanent, de suferință, compasiune și înțelegere. Poate nu suntem acolo când îi ard tălpile, dar știm și respectăm asta. Răsplătim aceste lucruri cu un respect enorm și de lungă durată.
De asta vrem să știm ce s-a întâmplat și avem un drept la asta.
În privința ascultătorului nostru
O mică observație. Am realizat că a făcut baschet. Aici cu atât mai mult, în România, răspunderea și responsabilitatea sunt mai mari. Căci baschetul e cu bani publici. Dar dincolo de asta, îi înțeleg frustrarea și amărăciunea.
După ani buni de tras, fără o răsplată corectă și concretă, poate cu galerii ostile care nu ți-au respectat munca niciodată, cu șefi care te fură și cu un public anemic, știi că tot ce-ai putut face, aici, în România, ai făcut pe pielea ta. Și pe tălpile care te-au ars. Sunt sigur că așa e, iar aici e o muncă de generații ca să corectezi asta.
În episodul 6 din out of the Box, discut cu Lorand Balint despre modul în care se construiește în România. Și vorbim mai ales de infrastructura sportivă. România construiește stadioane și săli pentru o epocă deja învechită. Dar cum vor arăta societatea și sportul peste 25-30 de ani? Cei doi prezintă câteva idei despre cum ar trebui să arate noile săli de sport din România.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
Tot vreau să raportez asta de două zile. Am fost la Jimmy Carr ca să investighez cât de gravă este incorectitudinea politică la acest personaj. ”Am cel puțin o glumă care-mi poate încheia cariera în seara asta.” Ba, chiar mai multe, aș zice eu.
Rău, cerebral, antipatic și haios a fost. Și a făcut multe glume cu Vasluiul. Drept urmare, de abia acum suntem faimoși.
Dar ce voiam eu să vă spun este că acest domn care calcă în picioare atât de multe reguli a ținut o lecție de educație sexuală, impecabilă, cu ajutorul unui tânăr de 23 de ani. Și că a reușit printre valuri de râs să explice câteva lucruri legate de relațiile dintre bărbați și femei, pe care nu numai românii au nevoie să le știe, ci și alte nații, cu siguranță.
O lecție care a plecat de la principiul ”Nu înseamnă nu, asta știm cu toții. Dar da nu înseamnă întotdeauna un consimțământ total. Și de asta trebuie să înveți stadiile consimțământului.”
Mă bucur că am fost cu fiu-meu la spectacolul acesta. Și mă bucur că Jimmy Carr și-a construit discursul așa. Pentru că e cel mai ușor să treci de zidurile neîncrederii și să fii ascultat când dai impresia că de fapt râzi de unele lucruri.
Mi-a plăcut c-am văzut un om deștept care sparge tabuuri și care are mai multe de spus societăților lumii decât câteva glume. Dacă aveți ocazia să-l vedeți, nu ezitați.
