Autor

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Cea mai mare tranzacție din energia românească se pune în mișcare

În perioada următoare ar trebui să aibă loc una dintre cele mai mari tranzacții bursiere din România ultimilor ani. Importanța sa este covârșitoare, nu numai din punctul de vedere al sumei în discuție, aproximativ 2 miliarde de Euro, cât pentru impactul de proporții pe care l-ar avea asupra pieței de capital și al economiei, în ansamblu. Este vorba de Hidroelectrica, perla coroanei energetice românești, compania la care statul ne invită să fim clienți, compania care are cele mai mari profituri din sistemul energetic. Și cu care statul român speră să țină în frâu prețul curentului. 

Statul român, prin Ministerul Energiei este proprietar a 80 la sută din această companie, dar nu statul este cel care vinde în cazul de față. Restul de 20 la sută aparține Fondului Proprietatea, acționarul minoritar care are în vedere vânzarea prin listare. Când a început să ia banii din PNRR, România s-a angajat să listeze pe bursă 15 la sută din acțiunile Hidroelectrica. Acesta este doar unul angajamentele statului român în schimbul a 30 de miliarde de Euro și este de așteptat să și-l respecte. 

Deși guvernanții români s-au angajat să listeze 15 procente din Hidroelectrica, nu au făcut demersuri pentru a  vinde astfel acțiunile deținute de stat. În schimb, Fondului Proprietatea este pregătit să-si vândă deținerea in Hidroelectrica la Bursă, venind practic in ajutorul statului român. Statul și FP sunt de acord ca listarea să se realizeze pe BVB. FP își dorește ca listarea să fie duală, adică atât pe BVB, cât și pe o bursă internaționala, în timp ce  mai multe instituții din România vor ca vânzarea să se facă doar pe Bursa de la București. 

Încerc să explic ce este această tranzacție, de ce este importantă, cine sunt jucătorii și cum ne afectează. 

Care este situația actuală

Statul prin Ministerul Energiei, deține 80 la sută din această companie. Aceasta este cea mai mare companie de producție hidroenergetică din România și liderul furnizării de curent electric din România. Într-un an obișnuit, Hidroelectrica produce o treime din curentul electric din România. De mai mulți ani, statul român încearcă să pună o parte din companie pe bursă. El este obligat să facă acest lucru cu 15 procente, până vara viitoare. 

Fondul Proprietatea deține 20 la sută din acțiunile Hidroelectrica. Acest lucru se datorează constituirii Fondului, in anul 2005 , când a primit acțiuni de la mai multe companii românești. Valoarea acțiunilor Fondului Proprietatea la Hidroelectrica este estimată in acest moment la aproximativ 12.5  miliarde de lei, respectiv 2.5 miliarde de euro. 

Ce este Fondul Proprietatea

Fondul Proprietatea este un fond de investiții care deține acțiuni la mai multe companii românești de stat. El a fost creat în 2005 cu scopul precis de a-i compensa pe cei deposedați abuziv de regimul comunist si care astfel au primit acțiuni la Fondul Proprietatea ca si compensație. A existat un proces de verificare finalizat prin decizii judecătorești și de înscriere în fond, iar acționarii săi au fost, în primul rând, cei care și-au pierdut proprietățile în comunism. Din acest punct de vedere, Fondul a fost un succes, în ultimii ani, el dându-le acționarilor venituri care au depășit pierderile suferite prin performanța Fondului pe bursă.

Companiile la care Fondul deține acțiuni sunt, printre altele, Hidroelectrica, OMV Petrom, Salrom, Aeroporturi București, Portul Constanța, Engie Romania, Enel.

De-a lungul timpului, mai ales după listarea la BVB a FP în 2011, care a permis tranzacționarea transparentă a acțiunilor fondului în acesta au intrat și persoane fizice care nu au fost deposedate abuziv de regimul comunist sau investitori  internaționali care au cumpărat acțiuni. Acum statul român mai deține o minoritate a acțiunilor, aproximativ 6%. In schimb , fondurile de pensii din Romania au acumulat o pondere în creștere. De exemplu, fondul de pensii administrat privat  NN Pensii este cel mai mare acționar al Fondului Proprietatea , cu o deținere de peste 10,5%.  

Fondul Proprietatea  este administrat  de unul dintre cei mai mari  manageri de fonduri la nivel global , Franklin Templeton din anul 2010, an în care firma cu sediul in San Mateo, California, a deschis biroul local in București. Franklin Templeton a fost selectat sa administreze Fondul Proprietatea, in baza unei selecții internaționale organizate de către statul român. Ulterior, mandatul Franklin Templeton a fost reînnoit prin votul acționarilor Fondului în cadrul Adunării Generale a Acționarilor.

Ce dorește Fondul Proprietatea 

Fondul Proprietatea a anunțat că poate realiza listarea la care s-a angajat România, înstrăinând acțiunile sale la Hidroelectrica, într-un moment oportun în cadrul unei oferte publice pe bursă. Fondul dorește să vândă acțiuni și pe o bursa internațională, adică listare duală, în timp ce mai multe instituții de stat vor ca vânzarea să se facă doar la București. Dacă nu se ajunge la un acord, exista posibilitatea ca listarea sa nu mai aibă loc sau sa fie limitată. Tehnic, FP, ca orice fond de investiții, dorește să încaseze o sumă importantă de bani pentru acționarii săi, dintre care cei mai mari sunt fondurile de pensii private românești, adică indirect 7,8 milioane de romani care contribuie lunar la aceste fonduri de pensii private. Chiar si statul este actionar al FP, așa cum menționam mai devreme, cu un un procent de aproximativ 6%.

De ce vinde acum Fondul Proprietatea

Dincolo de obligația ca România să aducă pe bursă 15 la sută din acțiuni până vara viitoare, Fondul Proprietatea dorește să facă această vânzare și din considerente economice. Ținând cont de  piața internațională a energiei, de rezultatele financiare bune obținute de companie, de importanta energiei verzi,  aceste poate fi considerat un  bun moment să oferi  aceste acțiuni pe piață. 

Ce este o listare duală

O să explic mai jos avantajele acestui tip de operațiune, dar vă dați seama de la bun început că pe o piață ca cea londoneza sunt mai mulți bani ca la București.

Listarea duală este listarea concomitentă a unei companii pe două piețe bursiere, în general pe o piață domestică si pe o piață bursieră internațională cum ar fi de exemplu Londra, Amsterdam, Frankfurt sau New York. Scopul este de atrage în acționariatul companiei listate o gamă cât mai largă de investitori si de a obține astfel o evaluare cât mai bună a companiei.  În urma unei listări duale, investitorii vor avea posibilitatea de a tranzacționa liber intre cele două piețe. De exemplu, cineva care ar cumpăra acțiuni listate pe piața internațională, ar putea oricând să le transfere pe bursa  domestică si să le vândă acolo sau vice-versa ceea ce ar contribui la o lichiditate mai mare a companiei.  Acesta este si mecanismul care permite ca prețul ( cotația) acțiunilor de pe piața domestică si de pe piața internațională să fie foarte apropiate. Bineînțeles, acțiunile cotate pe piața domestică vor fi tranzacționate în moneda locală, in lei in cazul nostru, pe când pe piața internațională vor fi cotate in EUR, USD sau GBP de exemplu.

Statul român a mai procedat așa cu alte companii pe care le deține mai întâi la Romgaz si apoi la Electrica,  care sunt listate și la București și la Londra si care au reprezentat fiecare recorduri pentru statul roman in ceea ce privește valoarea companiilor listate. Petrom (deținută majoritar de OMV din Austria) și chiar Fondul Proprietatea sunt si ele listate la Londra.

Motivul  acestor listări este evident, așa cum spuneam si mai sus: banii mulți sunt pe piețele mari, datorita fondurilor de investiții mari. Între timp, investitorii au tranzacționat pachete atât în Londra, cât și în București. Listarea duală e avantajoasă și pentru bursa locală, pentru că, de-a lungul timpului, s-a constatat că investitorii  iși transferă acțiunile către piața locală, adică către BVB, pe măsură ce noii investitori devin mai familiarizați cu țara și vor să investească și in alte companii listate pe aceasta piață. Aceasta dinamică am întâlnit-o  in cazul tuturor companiilor românești listate dual : Romgaz, Electrica, Fondul Proprietatea, Petrom.

Un detaliu tehnic pentru cei interesați: acțiunile internaționale ale companiilor nu se vând ca atare, ci sub forma unor instrumente financiare care se numesc certificate globale de depozit, care asigură protecția vânzării lor. 

De ce este importantă listarea duală?  

Așadar, listarea duală este un instrument comun pe care companiile îl folosesc pentru strânge  mai mulți bani din piață, adică să le crească valoarea si implicit șansele de a obține un preț mai mare la listare, să obțină mai multă finanțare pentru investiții, la costuri mai mici, să-și sporească vizibilitatea internațională, să intre într-o nouă etapă de dezvoltare prin atragerea de investitori strategici care să supervizeze activitatea companiei, reducând astfel riscurile de management defectuos.

Provocarea esențiala a listării Hidroelectrica doar pe piața locală este dimensiunea foarte mare. După toate standardele, chiar și cele internaționale, listarea a 15% din Hidroelectrica este considerată o tranzacție extrem de mare (aproximativ 2 miliarde euro). Comparativ, cea mai mare listare făcută doar in București, cea a Digi Communications, a fost de  210 milioane euro, adică de 10 ori mai mică decât cea estimata pentru Hidroelectrica, iar de atunci, valoarea medie a listărilor la BVB a fost semnificativ mai mică, în medie de 50 milioane euro per tranzacție.

Tehnic, deoarece mai mulți investitori ar putea  fi interesați sau vor putea  să investească într-o companie listată dual , este rațional să concluzionezi ca prețul obținut in această situație va fi mai bun, exact ca în situația unei licitații. Un indicator cheie al succesului unei tranzacții  de acest tip  este gradul de suprasubscriere al ofertei, adică de câte ori cerere depășeste oferta. Cu cât suprasubscrierea este mai mare, cu atât prețul final în urma listării  este mai bun dar si calitatea și diversitatea acționariatului final al companiei este mai mare. 

Iar când se face o listare inițială, adică prima vânzare, cel care face asta știe că are o singură șansă să obțină bani buni: suprasubscrierea. Astfel, el nu se gândește doar ca prețul acțiunii să fie la valoare sa de piață, ci să stârnească o licitație între competitori care să mărească prețul acesteia. Adică în loc de 1 leu, să spunem, să primească 4 pentru același produs. Or asta poți să o faci pe o piață unde este mai mult cash ca la București. 

De asemenea, tu vrei să-i atragi la vânzare ta pe cei mai mari jucători din lume care nu vin la București. Sau daca vin, nu pot investi la fel de mulți bani pe cât ar putea să o facă la Londra, să zicem. Fondurile de investiții, dar și companiile mari au limitări cu privire la sumele pe care le pot investi pe o piață mai mică, mai puțin lichidă și mai puțin dezvoltată, precum Bucureștiul. Prin listarea duală însă, va crește interesul acestor investitori și pentru alte companii românești prin expunerea pe care o va primi Bursa de la București.

De ce se opun acum instituții de stat? (Și nu au făcut-o în trecut?)

Inițial, guvernul român, prin Ministerul Energiei a dat semnale pozitive. Până la urmă, România nu făcea decât să-și respecte propriile angajamente. În plus, listarea duală ar duce la atingerea valorii reale de piață a Hidroelectrica, iar acest lucru ar trebui sa fie în interesul companiei și al Guvernului care are ocazia de a-și crea un istoric pe piețele internaționale și să aibă astfel acces la fonduri suplimentare.

După care lucrurile s-au împotmolit. Guvernul nu a mai dat niciun fel de semnal, ba, mai mult, ASF a început blocajul pentru această listare duală. 

ASF a adoptat o modificare la un regulament existent care spune că acțiunile unor companii românești nu pot fi vândute sub forma de certificate de depozit pe piețele internaționale decât în limita de 1/10 din acțiunile obiect al ofertei  (față de limita anterioară de 2/3, în vigoare la momentul ofertelor Romgaz si Electrica). Și că restul trebuie vândute doar pe piața internă. Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost într-o campanie de promovare a acestei hotărâri și, în vară, a trimis o scrisoare către președinție și guvern cu argumente pentru oprirea listării duale. 

Argumentele acestea țin de impulsionarea Bursei de la București, căreia îi va crește valoarea de lichidități, vânzarea unui pachet mai mare către investitori locali, acces larg al investitorilor de aici, dar și promovarea statutului Bursei, care ar putea fi promovata la statutul de piață emergentă. Aceste argumente au in vedere  ipoteza in care s-ar lista 15% din Hidroelectrica.

De asemenea, ASF asigură că suma de 8,5 miliarde de lei, cât ar putea valora tranzacția, va fi găsită în buzunarele investitorilor care investesc deja pe piața de capital  din România . “Au capacitate suficientă de finanțare”, spun ei. Poziția lor este susținută de Asociația Brokerilor din România, dar și de Asociația Pensiilor Administrate Privat din România. Este un lucru foarte bun ca ASF-ul este interesată de dezvoltarea pieței locale de capital si a Bursei de Valori din București. Ceea ce nu iau însă in considerare, și experiența o dovedește, este  că o listarea duală sprijină tocmai dezvoltarea pieței locale, permițând listarea unor companii foarte mari, prin atragerea de investitori mari care nu sunt obișnuiți sa investească direct pe BVB din diferite motive.

Poate, însă, Bursa de la București să strângă atâția bani?

E un long-shot cum s-ar spune. La BVB se tranzacționează aproximativ 20 de milioane de Euro zilnic. Ca să ajungi la 2 miliarde îți ia un timp lung, chiar dacă impactul inițial va fi masiv. Un spike atât de mare în această zonă este puțin probabil. Iar de suprasubscriere a ofertei  poate fi vorba și mai puțin. 

Toată lumea se așteaptă ca fondurile de pensii să fie cel mai mare investitor în acțiunile Hidroelectrica. Doar că un calcul arată că ele și-au atins limita de expunere pe acțiuni, potrivit propriilor reguli. Cumulat, cele 7 de fonduri de pensii de la noi au 18 miliarde de Euro. Regula spune că expunerea pe o singură companie nu poate depăși 5 la sută din activul lor, astfel suma maxima pe care fondurile de pensii private românești ar putea-o plasa in Hidroelectrica se ridica la 900 milioane de euro. Și tot propriile reguli de funcționare  le interzic acestor fonduri, cele mai multe cu grad de risc mediu, să investească în acțiuni mai mult de 25 la sută din activul net. Majoritatea au deja cam 22 la suta alocați în acțiuni. Asta înseamnă că ar trebui să vândă pe BVB din acțiunile pe care le dețin deja, ca să poată cumpăra 5% în Hidroelectrica, asta fiind improbabil datorită efectelor negative în lanț asupra pieței locale de capital.

De asta poziția celui mai mare cumpărător din piață este considerată neîndestulătoare de Fondul Proprietatea. Și atunci de unde o să vină restul banilor până la 2 miliarde euro, ba chiar 4 miliarde euro, asta pentru ca oferta sa fie suprasubscrisa? Un calcul preliminar arată că piața românească ar putea investi în mod realist cam 500 de milioane de Euro în listarea Hidroelectrica.

Știu sună complicat, dar aveți un pic de răbdare căci…

De ce e important pentru noi?

Vă voi spune imediat și avantajele unei astfel de listări duale. Dar, rețineți, listarea unei părți din cea mai importantă companie românească de energie este ceva ce schimbă totul. E vorba de  imaginea pe care Statul o va avea in mod constant asupra valorii companiei pe care o deține, este vorba de  banii pe care-i poate încasa indirect  statul, prin deținerea sa de 6% la FP, de transparența suplimentară pe care Hidroelectrica va trebui sa o ofere pieței, de încrederea suplimentară pe care Hidroelectrica o va transmite oricărui partener de afaceri prin noul său statut de companie listată. ,  Și, în definitiv, despre cât de bogați sau săraci suntem. Atenție însă, statul rămâne acționar majoritar cu o deținere de 80%  in Hidroelectrica și nu vinde nicio acțiune în această listare.

Care sunt de fapt avantajele pentru contribuabilul român

Știu că e vorbă mare, dar transparența este un avantaj. Hidroelectrica are un trecut nu tocmai limpede în unele contracte, acelea cu ”băieții deștepți” și pierdea 300-400 milioane de euro pe an, nu era nimic public. Existența unor acționari mari, de anvergură internațională, îi va obliga pe conducători să lucreze numai la vedere. Orice derapaj poate fi sancționat, iar contracte dubioase nu se vor mai putea face. Faptul că mari companii de pe planetă vor deține o parte minoritară din această companie ne va ajuta și pe noi să știm ce face statul român cu resursele noastre. 

O listare și pe o bursă internațională in condiții de maximizare a prețului  care poate fi obținută pentru Hidroelectrica  sporește valoarea acțiunilor deținute de Fondurile de Pensii la Fondul Proprietatea. Implicit valoarea pensiilor noastre va crește. Este un efect indirect, dar prefer să fiu asociat la câștig cu companii mari din această lume. 

Ce efect are asupra prețului curentului electric? 

Pe termen scurt probabil că nu are. Dar pe termen mediu și lung beneficiile rezidă în încrederea pe care piața de capital românească și sistemul energetic românesc poate să le genereze în rândul investitorilor atât mici cât și foarte mari care vor fi dispuși să susțină planurile viitoare ale companiei de a investi în noi capacități de producție. Un preț la energie mai mic poate fi obținut doar prin dezvoltarea de noi capacități de producție, iar pentru acest lucru este nevoie de investiții. Piața de capital internațională poate oferi acest capital la un cost mai mic si într-un termen mult mai scurt după ce compania este listată.

Articol promovat de Fondul Proprietatea.

Foto Pexels

Podcast Out of The Box #1. De ce admiterea separată are și avantaje

De luna aceasta am hotărât împreună cu Lorand Balint să facem publice dialogurile și confruntările pe care le am deseori cu prietenul Lorand Balint (Boți). Este păcat ca ele să se piardă doar într-o convorbire telefonică. Ni se întâmplă deseori să stăm de vorbă pe un subiect care împarte lumea în două, iar Boți să-i dea o dimensiune sau o soluție la care nu m-am gândit.

Out of the Box este pentru noi dialogul care pune într-o perspectivă nouă o situație sau o controversă din România sau de afară.

Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.

În primul nostru episod, am vrut să vedem dacă nu cumva admiterea separată aduce și avantaje. Și am descoperit nevoia ca elitele să se autogestioneze, apoi nevoia de a căuta un model viabil pentru școală și oprirea nivelării în jos.

Dar, de fapt, soluția vine de la sine după ce afli că profesorii din România nu sunt de un fel și că pot fi împărțiți în cinci mari categorii mari și late. Episodul este mai jos.

Noua ordonanță pe energie în câteva explicații simple

Guvernul a adoptat o nouă ordonanță privind prețurile din energie. Subiectul este foarte complicat, dar o să încerc să simplific cât de mult. Înainte o să spun că, după adoptare, toată lumea este nemulțumită. De la furnizori, la traderi, companii și public.

Ce spune ordonanța

Pragul de consum la care se plafonează prețurile este de 255 kwh, în loc de 300. Atenție, e vorba de consumurile din 2021. Nu vă ajută foarte tare să stingeți lumina acum. Da, reduceți consumul, dar nu primiți plafonarea.

IMM-urile primesc compensare până la 85 la sută din consum.

Statul pune o suprataxă pe toate veniturile rezultate din contracte care depășesc 1300 de lei Mwh. Iar dacă o factură de la un furnizor vine la compensare către stat cu un preț mai mare, statul o plătește până la limita de 1300 de lei.

La gaze nu există schimbări.

De ce face guvernul asta

Pentru că este ferm convins că o parte din prețul energie este speculat pe lanțul de vânzare și crescut artificial. Ministrul Popescu spune că, știind de taxare, vânzătorii nu mai au interes să meargă pe prețuri mari pentru că oricum vor pierde banii. De altfel, ieri ai multe companii au încercat să cumpere curent la 1300 Mwh, dar nimeni din piață nu a vrut să vândă.

Care sunt criticile aduse

Principala critică este că statul își sporește veniturile, dar că nu oprește deloc prețurile artificiale. Apoi că ordonanța interzice virtual exporturile de energie, în condițiile în care România nici măcar nu are un excedent. Asta înseamnă că la momentul la care vom avea nevoie să importăm (și asta se întâmplă mai des) s-ar putea să nu găsim curent.

Apoi, statul obligă furnizorii să finanțeze plata curentului electric. Adică vor cumpăra la preț mare, vând la preț impus, statul nici măcar nu mai decontează. Ca să nu mai zicem că nu a plătit nici ce datora.

Și ar mai fi două efecte negative,

pe care le anunță expertul în energie, Dumitru Chisăliță.

Câteva sute de mii de consumatori casnici care plateau până pe 3 august 2022, un preț de 1 leu/kWh, vor plăti de la 1 septembrie 2022, cel puțin dublu pentru același kWh. Cert este că furnizorii de energie electrică au crescut deja ofertele de preț la energie electrică, așa cum anticipam aceștia transferând costurile generate de Noua Ordonanță către consumatori. Dacă pe data de 31 august 2022 cea mai mica ofertă din comparatorul ANRE, pentru energie electrică vânductă consumatorilor casnici, era de 1,58 lei/kWh pe data de 3 septembrie 2022 cea mai mică ofertă era de 1,79 lei/kWh (o creștere de 12,5%), iar furnizorul care oferea 1,58 lei/kWh în 31 august 2022, oferă astăzi 2,93 lei/kWh (o creștere de 85%).

Consumatorii industriali de energie electrică (exceptând IMM), nu mai beneficiază de nici un sprijin în prezent. Acești consumatori sunt cei care produc valoare adăugată și care contribuie esențial la economia Românească, care peste noapte se trezesc că li se modifică costurile, deși ei și le au făcut după legile României, pe perioada cuprinsă în aceste legi. A da peste noapte o lege, care unora le modifică fundamental costurile, contractele încheiate cu bunurile produse etc., este sfidător la adresa lor și crează premizele reducerii activității sau chiar a opririi activității industriale. Oricum cei care vor rezista acestei situații, vor transfera costurile suplimentare cu energia, tot către populație, ca beneficiar al produselor lor.

Cine câștigă

Cea mai mare parte a populației care va avea un preț plafonat, chiar dacă mai mare. Diferența este plătită de stat. Dacă e plătită.

Instituțiile publice care au prețul la curent plafonat.

Statul care aduce bani cu nemiluita la buget, pe toate căile pe care le prinde.

Cine pierde

O parte mai mică din populație care nu are nicio protecție la plata curentului electric. Soluția la îndemână este trecerea la Hidroelectrica.

IMM-urile care nu au tot curentul plafonat.

Marii consumatori industriali care nu mai au protecție.

Traderii de energie care nu mai pot face profituri mari.

Furnizorii care nu-și mai pot achita facturile

Care este cel mai rău scenariu

Fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, spune că riscul unui blackout este crescut. Adică e posibil ca furnizorii să nu mai aibă de unde să ia curent electric.

Care este, de fapt, marea problemă

În realitate, România nu produce destul energie electrică. Avem un minus de 1000 de Mwh pe zi. Iar noua ordonanță oprește investițiile.

A doua problemă este că prețul de tranzacționare a energiei electrice este deconectat de costul de producție, mult mai mic. Adică mecanismul de stabilire a prețului se face după cel mai scump produs, respectiv curentul făcut din gaz. Asta duce la distorsionare majoră. Cuplat cu lipsa energiei din piață, ajungem să plătim mult pe un produs care costă mai puțin.

Soluții

Reglementarea modului în care funcționează piața concurențială, dar nu la preț, ci la mecanismele de funcționare. Teoretic ANRE trebuie să calculeze marjele de profit de la pe fiecare verigă și să aplice niște plafoane. Și apoi e vorba de ruperea mecanismului care cotează prețul în funcție de curentul produs din gaz.

Soluția actuală nu face decât să aducă bani la buget, dar, în final, plafonarea și impozitarea sunt suportate de noi toți.

Ce așteptăm de la UE

În câteva zile, UE va anunța un mecanism de protecție care va avea trei axe. Întâi de vorba de eficientizarea consumului. Adică un fel de raționalizare benevolă. Apoi de noi. modalități de calculare a prețului. Și în fine de scheme de sprijin. Nu e clar de ce România nu a așteptat aceste soluții.

Pe cine să urmăriți în acest context complicat

Eu îi citesc pe Mihai Nicuț, Dumitru Chisăliță, Răzvan Nicolescu, Ana Otilia Nuțu.

Foto de la Pexels

Gorbaciov a fost bun sau rău?

Întrebarea asta mi-a pus-o fiu-meu, care are 16 ani. Cred că-i sunt dator cu o explicație, iar nouă ne suntem datori cu o lămurire istorică. Ce spunem despre personajul căruia îi datorăm mare parte din libertate, fie că el și-a dorit asta sau a făcut o greșeală.

Întâi de toate să lămurim un lucru. Gorbaciov a fost comunist. Din cei cu idealuri. A crescut gândind la libertate, dreptate și luptă de clasă, plus alte lucruri pe care comunismul le-a sădit acolo. Nu a fost, însă, un stalinist. A văzut ororile acestuia și le-a simțit. A văzut oameni dispărând de lângă el, a denunțat nenorocirile lui Stalin. Și ca orice tânăr s-a opus, evident sistemului. Cât se putea.

Unul dintre profesorii săi din facultate a fost acuzat de ”cosmpolitism fără rădăcini”, în perioada epurărilor, povestește Gorbaciov. Profesorul, o somitate în istoria ”Rusiei kievene” a urcat pe scenă în straie foarte simple, chiar sărăcăcioase, ca să răspundă acuzației. A spus doar: ”Priviți-mă!” Sala a înțeles ironia și a râs cu lacrimi. Gorbaciov printre primii. Așa s-a terminat procesul.

Dincolo de despărțirea de stalinism, Gorbaciov a rămas un comunist. Nemulțumit de cum merge țara și partidul, doritor de o mai mare libertate, dar tot în spiritul în care a fost crescut. A rămas nomenclaturist și a beneficiat de toate privilegiile pe care comunismul i le-a dat. A stat în cercul zero al puterii sovietice ani buni, chiar dacă avea o viziune diferită față de conservatorii comuniști.

El spune că scopul său a fost să-și schimbe țara. Și că nu a vrut putere de dragul puterii. La 80 de ani a afirmat că ”dacă și-ar fi dorit ar fi rămas lider până la data respective.” Dar știe foarte bine că procesul de schimbare i-a scăpat de sub control și recunoaște asta.

Într-un volum al memoriilor sale spune câteva cuvinte care s-ar potrivi oricărui regim democratic. ”Am crezut că principalele valori social-politice sunt libertatea, egalitatea, solidaritatea. Toate aceste valori sunt apărate de generații de luptători social și de fapt sunt fundamentul tuturor curentelor politice.” Dar, adaugă, unele fără altele, nu pot funcționa și că aplicate de unele singure se va ajunge la regimuri autoritare sau totalitare.

Și-ar fi dorit ca asta să fie un testament? Posibil, dar nu funcționează așa.

Ce simt eu este că Gorbaciov și-a dorit un tip de comunism adaptat anilor 90. Poate cu față umană. Fără frânele autoritare asta a dat spațiu fărădelegilor de tot felul. Gary Kasparov susține la un moment dat că România este singurul stat în care proiectul lui Gorbaciov a reușit. Adică, rămânerea la putere a unei linii de partid care să simuleze un regim democratic și cu funcționare capitalistă.

De asta, preferabili lui Gorbaciov și grupului său sunt cei care au vrut să rupă sistemul cu adevărat. Cei care au văzut comunismul ca adevărata nenorocire, nu doar pe liderii săi. Dar avem de ce să-I mulțumim. Regândirea sistemului, ridicarea pârghiilor autoritare a însesmnat momentul în care Europa de est a avut șansa revenirii la normal. Pe care fiecare a exploatat-o mai bine sau mai rău. Însă, fără el, cu siguranță astăzi am fi fost Belarus sau Moldova.

Cum alegi implantul dentar potrivit? Doi chirurgi de top răspund.

“Știi cum e? Îți bagă un ac acolo, pe gaura aia și apoi merge cu el în jos și-l învârte. Și scoate ce e acolo cu un fel de pensetă. Am crezut că mor. Cred că m-au legat de scaun ca să nu fug. Dar am auzit de unii care au leșinat. Asta este ce mai îngrozitoare durere cu putință…”

“Scosul” nervului de la măsea sau “omorârea” nervului era aproape apogeul mersului la dentist în anii ‘80-’90. Și o dovadă a curajului între băieții de la bloc sau de la facultate. Un bărbat adevărat trebuie să fi trecut prin această durere și, de fapt, prin acest ritual care te ducea la maturitate. De fiecare dată când îl auzeam pe câte unul cu povestea asta, mi se ridica părul din cap. 

Spun aproape apogeul pentru că exista și o culme a curajului: extracția. Din când în când apărea un cetățean, umflat la față, abia vorbind și care anunța că a rămas fără o măsea. “N-a prins anestezia…Știi cum a fost…pe viu mi-a scos-o.” Existau povești ale căror detalii te îngenuncheau pe loc. „A sărit puroiul pe doctor, știi cum… „Și, inevitabilul: “avea niște rădăcini, a pus doctorul piciorul pe scaun ca să poată trage”.

Nu mi-a fost clar atunci de ce se face, când se face, care e procedura, dar știam că atunci când văd un om venind dărâmat de la dentist, i s-a întâmplat una din astea două.  Pe măsură ce anii au trecut și tehnologia de top a venit și în România, mi s-a mai completat povestea în minte. Mai ales că cei din jurul meu au ajuns să vorbească des despre implant. Fiori am avut de fiecare dată când i-am auzit, dar am început să cred că ceva s-a schimbat. Pentru că lumea nu mai povestea ca despre o mare nenorocire. Parcă nu mai era așa un act de curaj. Și parcă scosul măselei, la nevoie, și înlocuitul au devenit o procedură obișnuită, care face parte din normalul vieții. 

Ce știi despre implantul dentar, în mod obișnuit 

Am un coleg care “a șurubăit” în gură vreme de jumătate de an. A avut tot felul de intervenții complicate care au presupus burghie, găuri în maxilar, uneori vorbit mai puțin, dar care mi-a zâmbit apoi cu  dantură perfectă. “Implanturi!”, mi-a spus zâmbind. Un amic ne-a anunțat că nu poate veni la o petrecere pentru că-și face opt implanturi. Opt? Prima dată m-am gândit că o să moară de durere, că-l găsim în chinuri, că este cel  mai mare act de curaj de pe lumea asta. Dar e bine, sănătos și râde. Imediat o să vă arăt că opt implanturi nu e mare lucru. Se poate și mai mult. Deodată.  

Și apoi am văzut-o pe Alina, soția mea, care privea fenomenul mai curând cu curiozitate. Era fascinată de dispozitivul din titan și zirconiu și mai ales de faptul că doctorița sa refuzase să-l pună pe primul pentru că venise o mică zgârietură. “Or, un lucru care te va însoți toată viața nu trebuie să aibă greșeli.”

În ce mă privește, am avut parte de o “omorâre de nerv”, dar în niciun caz de experiența terifiantă din mintea mea. Ce țin minte clar e o ustensilă pe canal, dar și faptul că nu durea cum m-aș fi așteptat. Explicația cred că e binevenită.

De fapt, azi, dacă intri într-o clinică modernă, îți dai seama cât de mult a avansat această știință. Și că stomatologia poate fi făcută fără durere și fără spaimele din trecut. 

Cine are experiență mare în implantul dentar?

Dentalmed este una dintre cele mai mari clinici de specialitate de la noi. Și are o experiență uriașă în arta implantului. 

În ultimele săptămâni am stat de vorbă cu doi chirurgi importanți despre această procedură medicală, SF acum câțiva ani, dar care în ziua de azi este, de fapt, o chestiune banală.  

Dentalmed este o clinică stomatologică de top, în București, care are un avantaj excepțional. Medicii care lucrează aici au specializări și hiper specializări, adică știu să facă la milimetru, poate chiar la micron, un anumit tip de tratament, împărțindu-și sarcinile. De asemenea, Dentalmed este o clinică cu o tehnologie de excepție, în care se face de la tomografie 3D până la chirurgie pediatrică. Și totul in-house, cum s-ar spune, adică ești diagnosticat și vindecat în aceeași clădire, de aceeași echipă. Iar sintagma Luxury Dental Clinic care apare pe pagina sa de internet, nu se referă la modul în care arată clinicile companiei, ci de fapt la un tip de investiție în modul în care ești tratat de către personal și medici. 

Clinica Dentalmed

Tehnica și tehnologia de implant dentar au ajuns la un nivel comparabil cu orice clinică din lumea mare. Dacă te uiți pe pagina Dentalmed, o să găsești o sumedenie de tehnici și o mulțime de tipuri de implanturi. De la prețuri și materiale accesibile până la cele mai noi invenții și aliaje ale mileniului nostru. În fapt, îndrăznesc să cred că e o mică dificultate în a alege tipul de implant pe care să-l folosești. 

Îmi dau seama de asta din convorbirile mele cu dentiștii Dentalmed, dar și din mulțimea de căutări pe care pacienții le fac pe Google. Așa că am ales cele mai frecvente întrebări de pe Google și le-am adresat unor stomatologi Dentalmed pentru a obține răspunsuri clare și utile, dincolo de paginile de internet. Așadar, chirurgii dr. Mihnea Velisarato și dr. Dragoș Popescu au răspuns la întrebările voastre. 

Ce este, de fapt, un implant dentar?

La carte scrie că implantul este un șurub, din titan, cel mai adesea, care înlocuiește rădăcina dintelui lipsă. Sau după cum spune chirurgul dr. Mihnea Velisarato de la Dentalmed: ”Cea mai comodă și mai prietenoasă variantă de înlocuire a unui dinte”. Dr. Dragoș Popescu adaugă: “Ce încercăm noi să facem este să oferim cel mai apropiat lucru de ceea ce a făcut natura. Cel mai confortabil care poate fi făcut de om”.

Tehnic, un dinte pe implant este alcătuit din trei părți. Este vorba de șurubul care se introduce în os (implantul propriu-zis), un bont protetic și o coroană dentară, care va fi elementul vizibil în gură al viitorului dinte. Operațiunea se realizează cu ajutorul unor freze sau burghie care dau gaură în os. După curățarea locului și introducerea șurubului, zona se lasă la vindecat câteva luni și apoi este instalat dintele nou. Esența este ca noul dinte să aibă un sistem de prindere în os, așa cum au fost rădăcinile celui natural. În timp, osul se solidifică în jurul implantului. 

Sau, după cum mi-a spus dr. Dragoș Popescu este primul pas spre sănătate. “O sumedenie de boli digestive încep de la dinți. Digestia începe în cavitatea bucală. Totul se reduce la calitatea vieții. Implanturile acestea te feresc de boală și-ți dau o calitate a vieții mai bună și o sănătate mai bună.”

Când îmi trebuie implant dentar?

Când un dinte nu mai este viabil. Atunci când nu mai poate fi salvat, nici măcar prin omorârea nervului, introducerea unui pivot și reconstruirea sa. De fapt, fiecare pacient hotărăște cu ajutorul medicului acest moment, dar și modul în care procedura medicală îl va ajuta.

Există și alte soluții?

Acestea se analizează de la caz la caz alături de un medic. Niciun medic serios nu-ți va propune un implant dacă acesta nu este sută la sută necesar. Există și alte metode care să-ți redea confortul și calitatea dinților din trecut. 

Aici vei găsi un tabel cu alternativele la implant dentar și ce presupun ele în comparație cu acesta.

Cum aleg implantul dintre numeroasele variante? 

Și aici există un tabel cu prețuri pentru implanturi dentare și metode. Alegerea soluției nu este, însă, una comercială. Alegerea soluției este dată de tipul de probleme cu care te confrunți, structura oaselor tale, sănătatea gingiei, numărul intervențiilor necesare și, nu în ultimul rând, abordarea medicului. Inclusiv modul în care este obișnuit să lucreze cu anumite tipuri de implanturi. 

Un preț al implantului dentar mai mare înseamnă că e mai bun?

Există prețuri mai mari și într-adevăr implanturile acelea sunt, poate mai bune sau mai evoluate. Dar aceasta este medicină. Tu impreuna cu medicul implantolog veti alege implantul cel mai potrivit cazului tau. Chirurgul dr. Mihnea Velisarato spune că alegerea “va fi făcută în funcție de oferta osoasă a pacientului. Adică de cât os cantitativ si calitativ are pacientul în zona respectivă.”

Dr. Mihnea Velisarato

Și asta se face cu ajutorul unui indicator Bone to Implant Contact. Acesta măsoară microscopic cât din implantul pus are contact cu suprafața osoasă. Și cu cât implantul este mai bun, contactul depășește 90 la sută. Doar că acest tip de implant se recomandă atunci când cantitatea de os este limitată, precară. Mai pe șleau, nu ai nevoie de cel mai scump implant, dacă ai destul os sănătos.  “Brandurile renumite au un coeficient BIC de peste 90 la sută.” Adică va rezista mai mult în gură, dar pe care medicul îl recomandă când oferta osoasă este mică.  Un implant din acesta cu peste 90 la sută poate echivala cu unul cu un coeficient mai mic, dar care este mai lung și se instalează într-o zonă cu mai mult os. Deci este și ceva subiectiv aici. Mai ține de și de experiența medicului și de implanturile cu care a lucrat anterior.

Chirurgul dr. Dragoș Popescu spune că  “Teoretic, cu cât e mai scump, poate fi mai bun. Dar noi ne uităm prima dată la numărul de ani de studii din spate. Pot apărea companii care oferă implanturi noi, senzaționale, dar întotdeauna trebuie dublate de studii aprofundate de lungime mare.”

Implant din titan sau zirconiu?

Una dintre cele mai des rostite întrebări pe Google. De obicei, un implant dentar este din titan sau din aliaj titan-zirconiu. Zirconiul este un material mai nou care încă nu este studiat la fel de mult. Implanturile din titan sunt urmărite de peste 30 de ani. Zirconiul este un material nou excepțional, dar despre care știm mai puțin. Chirurgii consideră că titaniul este un material mai versatil care poate fi adaptat mai bine unor unghiuri dificile.  

În schimb, se practică des ca ca bontul protetic si coroana pe implant să fie făcute din zirconiu. Acesta seamănă la agregare cu un porțelan. Are și capacitățile acestuia. Fiind însă alb, valoarea sa estetică este mult mai mare. Așadar, de obicei, șurub de titan sau aliaj de titan – zirconiu și bont protetic de zirconiu plus clasica coroană de porțelan pe suport zirconiu sau chiar în totalitate din zirconiu. 

Dr. Dragoș Popescu spune: “Știți unde se vede cel mai bine diferența dintre zirconiu și titan? Într-un club unde este lumină violetă. Zirconiul are avantajul că are o aparență naturală. 90 la sută sunt titan plus zirconiu. Iar zirconiul este biocompatibil total.”

Dr. Mihnea Velisarato: “Titaniul este foarte studiat. De 30 de ani. Vine cu multe studii clinice în spate. Știi la ce să te aștepți. La zirconiu, nu.”

Implant dentar secțiune. Foto: Pexels

Implantul dentar doare?

Știința modernă a stomatologie împiedică durerea. Se lucrează cu anestezie locală, ba, mai mult, în cele mai multe cazuri, la Dentalmed se lucrează cu anestezie venoasă și cu anestezist prezent la operație. Nu e vorba de o anestezie generală, ci de proceduri de reducere a anxietății si a durerii, intraoperator si pe termen mai lung. Durerea postoperatorie și edemul sunt întâlnite, firesc, dar de la DentalMed pacientul pleacă cu toate medicamentele pregătite de stafful clinicii, care să atenueze eventualele probleme. 

Dr. Mihnea Velisarato: “Sunt multe cazuri în care, pe lângă o anestezie locală, este necesară și o anestezie pe venă. Sunt niște substanțe care controlează anxietatea, pulsul, e vorba si de antibiotice. Sunt substanțe care sunt utile și post operator. Cu alte cuvinte, în timpul operației nu există nicio durere.”

Câte implanturi dentare poți face deodată?

Când am auzit unul dintre prietenii mei că a făcut nu mai puțin de opt în câteva zile, am spus că este un erou. După care, vorbind cu dr. Mihnea Velisarato și dr. Dragoș Popescu, i-am mai tăiat din vitejie. Adevărul este că se pot face și peste zece implanturi deodată, iar operația durează cam două – trei ore. Domnul Velisarato i-a pus zece implanturi deodată tatălui său, care avea vârsta de 90 de ani. Așadar, limita ține de puterea pacientului și limita chirugului.

Dr. Mihnea Velisarato: “Nu există un număr de implanturi care se pot pune deodată. Totul ține de nevoile pacientului, de îndemânarea medicului, de cantitatea de anestezic. Și atunci astea dictează câte poți pune. Eu am pus și 14 odată, dar cu o procedură mai complicată, și a durat spre trei ore. Dar acesta este un timp scurt. De multe ori, poți extrage dintele și insera implantul, în aceeași sedință.”

Poți mânca dupa ce ti s-a inserat un implant dentar?

Postoperator, o perioadă este indicat sa consumi mâncăruri lichide sau pasate, fara extreme de temperatură (prea fierbinți sau prea reci).

Implantul dentar se poate face într-o zi? 

Știu că sună ciudat, dar e o întrebare adresată frecvent. Multă lume își dorește să termine treaba repede. Dar nu uitați că este o procedură medicală. Criteriul vitezei, oricât de plăcut ar fi pentru noi, nu este cel mai important. Răspunsul este că se poate face într-o zi, dar numai dacă sunt îndeplinite condițiile medicale. Respectiv se poate face incizia, curățarea locului și introducerea șurubului. Dar partea de vindecare și de îmbogățire a osului, trebuie așteptată. 

Dr. Dragoș Popescu spune că “Până la urmă este o procedură agresivă. Nu poți să o grăbești. O faci și în funcție de puterea pacientului. Dacă trebuie să aștepți patru luni, vei aștepta patru luni și dacă ești Bill Gates. Pe de altă parte, abordăm diferit și în funcție de vârsta pacientului. La 80 de ani, îți trebuie calitatea vieții cât mai repede. Nu mai ai timp să aștepți. Un an e mult. La 30 de ani, poți aștepta câteva luni. „

Dr. Dragoș Popescu

Toate operațiunile legate de implant se pot face la Dentalmed?

Da. Inclusiv evaluarea se face la această clinică, cu tot cu examenul tomograf. După care urmează analizele și tot ce este necesar ca operația să fie o reușită. La Dentalmed e plăcut și pentru că de la intrare ești preluat de un ghid care are grijă de dosarul tău de la cap la coadă. Primești nu numai îngrijirea preoperatorie, dar mai ales post-operatorie, când ești ghidat de la cap la coadă. 

De altfel, vă las aici un link cu tot ce înseamnă pașii operației de implant dentar.  

Se poate face implant dentar dacă ai osteoporoză?

Osteoporoza afectează mai mult oasele membrelor și mai puțin cele ale maxilarului. Este, însă, o problemă, da. Pentru că osul se regenerează mai greu. Iar dacă ai și tratament, trebuie să-l oprești ca implantul să aibă loc. De obicei se fac teste ca să se vadă riscul osteonecrozei. După acestea se pot face implanturi și nu este aceasta o contraindicație. Iar, mai nou, marile companii au produs implanturi într-un mediu lichid. Dr. Mihnea Velisarato: “Implantul acesta (Straumann SLActive) este folosit pentru pacienții cu osteoporoză sau alte boli, cum ar fi la diabet.”  

Implantul dentar este pe viață?

Implantul este considerat de succes dacă se mai află în gură după 10 ani. Studiile medicale urmăresc această procedură în ultimii 30 de ani. Ce știm foarte clar că un implant este gândit pe viață, dar că trebuie îngrijit ca să rămână acolo vreme îndelungată. Respectiv zona trebuie igienizată de mai multe ori pe an, iar placa bacteriană trebuie îndepărtată. Cu cât aceste operațiuni se fac ca la carte, reușita va fi mai mare. 

Dr. Dragoș Popescu: “Starea de sănătate a unui om nu poate fi estimată mai mult de 10 ani. Șurubul, da, este garantat pe viață, dar legătura sa cu osul, ce se întâmplă în corpul nostru nu poate primi o garanție pe viață.”

Dr. Mihnea Velisarato: “Problemele la un moment dat apar. Și fiziologic ni se reduc oasele. Dar pot apărea infecții, poate apărea diabetul. Studiile merg până la 20 de ani, dar noi considerăm succes dacă implantul este peste 10 ani în gură. Nu știm cât va dura în realitate. E ca și cum un ginecolog îi va spune unei mame, copilul dvs. nu va purta ochelari.”

Este demontabil implantul dentar?

Doar dacă este nevoie. De ce ai scoate un astfel de dispozitiv din gură? Sunt două motive: apariția unei boli și îmbătrânirea. Dacă apare o boală, atunci se pot produce infecții sau apărea probleme care să afecteze osul. Și atunci se fac ajustări. Și nu uitați că îmbătrânim și că oasele noastre se micșorează. Asta înseamnă că este posibil ca, o dată în viață, să trebuiască să umblăm  la aceste implanturi.

Știu că multă lumea se va uita la vârstă. După studiile Dentalmed, vârsta medie a pacienților este de 48 de ani. Asta arată ceva, spune dr. Dragoș Popescu: “Ține de educație și de presiune socială. Nimeni nu se uită în gură să te trimită la doctor. Iar dacă nu facem educația necesară ca oamenii să se îngrijească, ajungem aici.”

Asta înseamnă că nu e obligatoriu să ajungeți la implant. S-ar putea să nu fie necesar. Dar dacă este, atunci sper să fi răspuns la curiozitățile voastre cumva și ca acest articol să fie de folos. Mult mai multe date sunt pe site-ul Dentalmed, iar recomandarea mea este să stați de vorbă măcar o dată cu medicii de acolo. E o discuție, iar modul în care veți fi primiți chiar o să însemne mult pentru voi. 

Articol promovat de clinica Dentalmed

Foto principal: Pexels

Suspendarea vizelor pentru ruși. Cum procedăm?

Duminică seara, Financial Times a anunțat că statele UE ar putea suspenda acordul care înlesnește acordarea de vize pentru cetățenii ruși, acord din 2007. Aceasta este o reacție la dorința mai mai multor state, Polonia, Finlanda sau Estonia de a ridica unilateral aceste vize, tehnic de a stabili o interdicție la adresa rușilor de a veni în țările lor.

Zeci de mii de ruși cu dare de mână s-au plimbat vara aceasta prin Europa, în ciuda războiului pornit de guvernul lor în Ucraina. O insultă și un ataca la adresa bunului simț european. Finlanda a simțit asta cel mai tare, de vreme ce zborurile fiind interzise, ea a fost țară de tranzit terestru.

„Este nepotrivit ca turiștii ruși să se plimbe prin orașele noastre, prin porturile noastre. Trebuie să transmitem un semnal populației ruse că acest război nu este în regulă, nu este acceptabil,” spune un oficial UE, citat de Financial Times.

La o zi după apariția acestei informații, România a anunțat oficial că ar sprijini o posibilă suspendare a acordului, semn că discuțiile sunt intense și că sunt setate tabere. De exemplu, Germania se opune, la fel Cipru sau Grecia.

„Referitor la acordarea de vize pentru cetățenii ruși care călătoresc în UE, ministrul român de externe va susține suspendarea Acordului UE-Rusia privind facilitarea acordării vizelor, respectiv va exprima deschiderea pentru adoptarea unor măsuri de restrângere a circulației cetățenilor ruși, cu referire la vizele în scop turistic,” spune comunicatul ministerului de externe.

Ce înseamnă suspendarea acordului de fapt?

În niciun caz că rușii nu vor mai veni în Europa, ci că vor veni controlat. Adică le va fi mai greu, vor dispărea facilitățile și că-i luăm la puricat. Și încă ceva. Că statele membre ar putea să-și impună singuri reguli de verificare a rușilor care circulă. Și că vor aplica politici singulare, în funcție de relația lor cu Rusia. Nu în ultimul rând aceste vize vor fi mai scumpe.

Cred că cel mai mai aproape de ceea ce va urma este ministrul de externe al UE, Josep Borell, care spune că interzicerea nu este o idee bună, dar că „trebuie să fim mai selectivi.”

De ce nu interzice UE de tot venirea rușilor

Pentru că este o măsură complicată cu rezultate pe care nu le poți controla întru totul.

Iată un punct de vedere exprimat de Moscow Times, un ziar privat, interzis în Rusia și care funcționează de la Amsterdam.

Pe scurt, ei spun că, în acest moment, cei care susțin regimul Putin sunt deja penalizați de listele de restricții alcătuite de comunitatea internațională. Și că, dacă ridici vizele in corpore, nu faci decât să-i penalizezi și pe cei critici la adresa regimului.

Asta pentru că marea problemă a regimului Putin, în acest moment, este un exod al populației educate din Rusia. În fapt, printre cei care pleacă masiv din țară sunt oameni tineri, din industrii noi, care sub acoperirea unor vize turistice fug din țară.

Acest lucru s-a văzut cel mai bine în primele săptămâni ale războiului când temerea rușilor era că Putin va închide granițele. În fapt, premierul Mishutin a luat mai multe măsuri cu care să-i ademenească pe IT-iști în țară. Și spune că a și reușit, în mare măsură.

Și în ce fel o nouă cortină de fier ar putea să aducă o indignare a opinie publice din Rusia împotriva propriului regim? Până la urmă, închiderea granițelor este visul oricărei autocrații. Iar Putin va specula orice mișcare în acest sens. Chiar și în timpul războiului rece, cetățenii ruși beneficiau de Tratatul de la Helsinki.

Poate aceste argumente nu sunt valide. E greu să admiți că dușmanii tăi se plimbă nestingheriți și au acces la același tip de drepturi ca înainte de război. Guvernul lor este cel care contribuie la o criză globală, ne sărăcește, omoară oameni, iar tu te poți plimba. De fapt?

Ne luptăm cu cetățenii ruși sau guvernul lor?

Din păcate cu amândouă. Nu există un răspuns alb sau negru la dilema vizelor. Cred că este nevoie de un răspuns complicat, dar clar. În Europa pot intra doar cei care pe care-i vrem noi. Un mecanism de verificare, însoțit de o ofertă clară, atractivă și concretă pentru cei care vor să părăsească țara. Pentru o vizită la Luvru, cred că se mai poate aștepta.

Photo by Katie Godowski, Pexels

Cum să judeci știrea „morții” lui Florin Salam

Știrea cu „moartea” lui Florin Salam m-a prins în mijlocul unui grup de oameni cu care mă știam puțin sau deloc, dar care mă știau. Întâi a fost surpriză și uluială. Apoi, foarte repede, când s-a produs răsturnarea de situație, toți ochii s-au întors spre mine.

„Fake news”, mi s-a spus. Și am replicat că e mai curând o știre greșită, „o greșeală.” „Și cum e posibil? Cine răspunde pentru așa ceva?”

Asta m-a îndemnat să scriu pentru că sunt necesare câteva explicații. Mai ales că subiectul știrii, Florin Salam, spune că este o palmă pentru credibilitatea întregii prese. El merită toate scuzele celor implicați și banii pe care-i va câștiga dintr-un eventual proces, dar nu are dreptate când pune asta în cârca tuturor.

Este știrea cu Florin Salam un fake news?

La carte scrie că este mis-information, adică informație greșită. Și dacă vreți o altă clasificare, este o știre cu conținut fabricat. Ceea ce-i lipsește ca să fie un fake news cu adevărat periculos este intenția de a face rău. Pentru că, până la proba contrarie, mi-e greu să cred că cineva a fabricat așa ceva ca să-i facă rău cântărețului, postului de televiziune sau publicului. Cred doar că cineva a greșit. Un om sau mai mulți.

Cum e posibil?

Nu știu procedurile interne ale companiei respective, dar pot să-mi imaginez câteva trasee, dintr-o practică generală. Nu știm, iarăși, dacă informația este dată de cineva de la televiziune sau de la site. Un reporter primește o informație dintr-o zonă credibilă. Este posibil să fie chiar de la cineva care în trecut i-a dat informații bune. Poate e un reporter vechi, sigur, care în trecut a mai dat informații bune.

Dacă reporterul este echilibrat, el verifică această informație măcar o dată în altă parte. La o astfel de informație, redacția are propriile canale de verificare, dar și o experiență anterioară, o practică de publicare a unor astfel de știri. Adică hotărăște dacă vrea să dea prima, să dea pe surse sau dacă dă doar pe oficial. Aici, fiecare hotărăște ce crede că este mai bine.

Site-ul ProTv a greșit și cu Marian Râlea, BBC cu Regina Mamă, ITV a greșit cu Papa Francisc, cred că și fotbalistul Wesley „a murit” odată în Arabia Saudită. Din diverse rațiuni, jurnaliștii greșesc și, atunci, se vede rău de tot.

Ce împinge des la greșeală?

Modul în care este construită audiența și rentabilitatea astăzi. Într-o lume în care informația este democratizată și, tehnic, gratuită, concurența este acerbă. Și resursele limitate. De când cei mai mulți bani din publicitate se duc la Facebook și la Google, iar principalul criteriu de audiență este numărul de click-uri, goana după „primul care dă” a ajuns absurdă.

Tehnic, o redacție mică și fără capacitate mare de prelucrare trebuie să scoată multe click-uri ca să rentabilizeze produsul. De asta vedeți zilnic o tonă de balast digital. Și de asta vedeți grabă. Dacă știrea cu „moartea” lui Florin Salam ar fi fost pe un site cu plată, atunci nu ar mai fi fost așa grabă. „Când e gratuit, tu ești produsul.”

Cum îi judecăm pe autori?

În funcție de trecutul lor. Fac asta în mod obișnuit? Urmăresc doar acest tip de informație? Ce tip de produse mai au?

Iar aici lucrurile sunt destul de simple. E vorba de aceeași companie care produce știri tv foarte bune de ani buni, care a inovat în România și care are puterea de a investiga și de a da răspunsuri corecte publicului său. În plus, are câteva produse remarcabile, cum ar fi „România te iubesc”, emisiunea care a reparat câteva lucruri pe aici. Cred că răspunsul e destul de simplu. Compania e pe un mare plus.

Ce ar trebui să se întâmple?

În primul rând scuze și transparență. Măsurile și le va alege Pro TV. Este o companie privată, care răspunde cu credibilitate în fața publicului său. Când comite astfel de greșeli pierde încredere și bani. Acesta este cel mai bun raport în relație cu publicul tău. Și de aici încep reparațiile.

Ce ar mai fi de spus?

Să vă uitați câte site-uri au preluat informația pentru că „a spus Pro Tv, nu avem responsabilități.” Ba aveți. Aceasta este o știre de viață și de moarte. E un gest elementar să o verifici și tu, măcar o dată.

Foto: Pexels

77 de lei o porție de paste. E mult?

Pe internet circulă iarăși un preț foarte mare dintr-un restaurant românesc, de pe litoral. De data asta nu o notă, ci o o poză de meniu. Respectiv, 77 de lei pentru o porție de paste carbonara. Mult, foarte mult pentru puterile multora dintre noi, dar și pentru ce înseamnă o porție de paste, până la urmă.

Dar asta nu înseamnă că avem dreptate sau că avem de ce să ne plângem. Restaurantul nu e cantină socialistă unde merg oamenii muncii. Sau, nu toate restaurantele.

Prețul este raportul dintre cerere și ofertă.

Dacă acestea nu se întâlnesc, prețul va scădea pentru că produsul nu va fi dorit.

La restaurant consideri un preț mare dacă el nu se regăsește în servicii, calitatea personalului, gustul mâncării. Sau dacă locul în care se află nu justifică asta.

Nu ne obligă nimeni să intrăm în restaurant. Acest lucru e hotărâtor. Nu te poți plânge de ceva ce nu te afectează. Dacă este singurul restaurant de pe o insulă pustie, putem purta o discuție.

Știu că „toată lumea ar trebui să aibă dreptul” sau că ” toți își doresc să aibă un pic de relaxare.” Da, dar nu e obligatoriu. Nu ne putem certa cu restaurantele din Paris sau alte colțuri ale lumii că sunt scumpe. Ne certăm cu ai noștri că-s la îndemână.

Vacanțele pot fi frumoase și când mâncăm de la supermarket. Am exersat asta în toată Europa. E scump la Vama Veche? Este o patiserie ținută de o tătăroaică la Mangalia, unde, de 77 de lei, iei pe două zile. Știu și un „împinge tava” senzațional acolo.

Nu știm ce alte prețuri sunt la acel restaurant. Poate pastele sunt scumpe și berea ieftină. Nu știm deloc cum se formează prețul de acolo, ce conține. Respectiv, curent electric, gaz, forță de muncă. De fapt asta e discuția de purtat. În ce măsură criza inflaționistă duce la un profit cinstit sau e o ocazie de jecmănit.

Una peste alta, e scump la mare, la noi. Dar nu doar de acum, ci de ani buni. Și ce este rău e că multe servicii nu sunt la înălțimea prețului. Iar, la cum se vede, sunt mici șanse să se rezolve.

Două lucruri pot fi făcute aici

Primul: standarde corecte și verificate pentru prețurile anunțate. Putem vorbi de calitatea produselor, de reguli, curățenie. Tot ce vrei să primești de acest preț.

Al doilea: nu ne place, nu mergem. Piața reglează cel mai bine astfel de lucruri.

Restaurantele nu sunt un serviciu esențial, vital și nu sunt un drept. Prețurile lor nu pot fi discutate precum cele de la curent sau gaz. Sau prețul apei. Această discuție, în care diverse note de plată apar pe internet și lumea se miră că-s mari, nu are nicio finalitate. Vă aștept la București, să vă luptați, în afara sezonului, cu restaurantele din nordul orașului.

Ce putem face cel mai puțin este să ne plângem de prețuri pe FB. 77 de lei sunt mulți pentru majoritatea și nimic pentru destui care merg la mare. Important este ce accepți să primești de banii aceștia.

Photo by mali maeder, Pexels:

Cum arată “o școală normală”

Ovidiu Atanasiu povestește măsurat, dar cu pasiune despre munca sa la AmSchool. 

“Crede-mă, mi-a fost rușine cumplită de profesoara aceea din America. Mi-a trimis înapoi lucrarea unuia dintre elevi și mi-a scris sec: plagiat, zero puncte. Plagiat, cum plagiat? Am stat de vorbă cu copilul. Nici vorbă, mi-a spus. Doar numele sunt din alte povești… Îi scriu înapoi. Nu a plagiat. Îmi trimite textul înapoi cu fragmentele copiate, din ce lucrare sunt și în ce proporție au fost luate…72 la sută de aici, 48 la sută de aici, 60 la sută de aici…Ce ai făcut?, îl întreb. Îmi dau seama pe parcurs că a scris după dictarea unor personaje care citeau cărți pe Youtube…Zero puncte a rămas”

O oră obișnuită la o școală atipică din București. Și unul dintre riscurile responsabilizării unor copii de gimnaziu și liceu. Un sistem care îți dă libertatea de a alege cât și cum înveți, dar care te evaluează permanent prin profesori și tutori, astfel încât performanța ta să fie clară și să nu existe loc de regres. 

Sistemul se numește flipped education, este creat pe un concept american și sub umbrela unei prestigioase universități americane, cea din Missouri. Ramura sa specială, Mizzou Academy oferă programe de studiu pe tot mapamondul. Iar școala sa din România este concepută după dorințele unor adolescenți din cadrul Success Academy, de aproape 8 de ani o instituție cunoscută pentru pregătirea copiilor. 

Am zâmbit la scena cu plagiatul. Am încercat să mi-o închipui într-un liceu din România sau poate chiar la facultate. La doctorat mi se pare imposibil 🙂 Încerc să vă explic, mai departe, ce este acest loc și ce le propune copiilor din clasa a 6-a până într-a 12-a.  

Dacă această întâmplare v-a stârnit interesul, puteți intra direct pe site-ul lor.    

Ce înseamnă flipped education

Acesta este un program educațional în care responsabilitatea îi revine în mare măsură elevului și familiei sale. El își alege cantitatea de materie zilnică, modul în care învață, datele la care ia vacanță. Tehnic îl obligă să se comporte ca un adult și este evaluat în permanență. În demersul beneficiază de sprijinul unor tutori sau meditatori, dacă vreți, și de cursurile sau evaluarea unor profesori. 

Învață din manuale online, citesc materialele puse la dispoziție sau le vizionează, participă la probele practice și răspund la testele de la finalul fiecărui curs. Acestea sunt corectate de profesorii americani. Ca rezultatul să fie atins, copilul este ajutat de un tutore la fiecare obiect. 

Ce este AmSchool

AmSchool sau American Alternative School este o școală privată din București care a fost construită pe un schelet oferit de Universitatea din Missouri. Aceasta a dezvoltat un program mondial de cursuri denumit Mizzou Academy, care instruiește copii din toată lumea. Mizzou Academy oferă programa, cursurile și profesorii. AmSchool centralizează aceste lucruri în București și aduce meditatorii. Cursurile se fac după programa americană. Școala este acreditată în mai multe sisteme internaționale de învățământ. 

Vă las aici o listă integrală.

Cum s-a născut 

Fondatorii AmSchool sunt aceiași oameni care au construit Success Academy. De aproape 8 ani, acest hub de pregătire oferă copiilor cunoștințe aplicate necesare pentru a lucra în mediul de afaceri și nu numai. De la cum să vorbești în public, să faci o prezentare sau să iei o decizie.

Când au vrut să facă o școală, fondatorii i-au rugat pe adolescenții din Success Academy să spună cum ar arăta școala pe care și-ar dori-o. Copiii au numit-o “școala normală la cap.” Iar, Ovidiu Atanasiu spune că este o școală în care ne aducem aminte că putem avea încredere în copii noștri.  

Cum se face programa

Programa este realizată de profesorii americani și are cunoștințele necesare ca să poți absolvi cu brio testele SAT, echivalentul american al Bacalaureatului. Tehnic, sunt toate obiectele și cunoștințele pe care un elev le-ar primi într-o școală americană. Plus limba română pe care fondatorii o consideră obligatorie câtă vreme trăiești și muncești în această țară. 

Ce învață? Cum sunt evaluați?

Toate materiile clasice de la engleză la istorie, chimie, biologie. Cursurile sunt online. În primele două ore ale zilei copiii au activitate individuală și citesc singuri cursurile din ziua respectivă, apoi urmăresc probele practice și, eventual, dau teste. De la ora 11 în școală vin meditatorii sau tutorii. Ei lucrează individual cu fiecare copil, acolo unde li se cere ajutorul. 

Evaluarea este permanentă prin intermediul testelor, iar copilul și familia știu în permanență la ce nivel sunt și unde au de lucrat. Există și două examene: unul de jumătate de semestru și altul de final de semestru, cele care dau și nota la obiectul respectiv. 

În AmSchool se lucrează și cu Majors. Acestea sunt materii de orientare către carieră. Asta înseamnă Drept, Medicină, Regie, Finanțe, astfel încât copiii să-și dea seama care este drumul de urmat.

Ce examene dau la final?

Cei mai mulți dintre ei optează pentru SAT, bacalaureatul american. Dar poți alege și A Levels, echivalentul englez, dacă facultatea la care vrea să studieze o cere. Dacă elevul optează pentru o școală românească, SAT este recunoscut și în România. Universitatea Babeș-Bolyai îl acceptă direct, fără echivalare, de exemplu. 

Examenele finale pot fi date atât la centrele din România cât și la cele din străinătate. Știți că în acest caz nu se pică, dar numărul de puncte îți dă dreptul să intre la facultăți mai bune sau mai slabe. Ovidiu Atanasiu zâmbește și-mi spune că unul dintre elevii lor ajunge la 1560 de puncte, scor de MIT. “Și s-a pregătit de unul singur, responsabil?” “Cu tutorii noștri.”

Ce posibilități de a merge mai departe sunt?

Toate școlile lumii. Și cu un traseu de pregătire adecvată care să-ți ofere o șansă de succes cât mai mare. 

Se dă examen?

Nu. Pe parcursul școlii, numărul testelor va fi însă destul de mare. Iar dacă nu ții ritmul, atunci poți face altă alegere. 

Iar dacă sunteți interesați de modelul Success Academy, intrați aici

Articol susținut de AmSchool

Încă un pas pentru privatizarea școlii.

Nu mă miră nicio secundă că în modificările la Legea Educației există posibilitatea ca la Colegiile Naționale să se dea admitere separată. Este, de fapt, corolarul unei situații care se perpetuează de ani buni: privatizarea de facto a învățământului public.

Ea a funcționat și în vremea socialismului. Și ține de natura umană. Părinții vor ce este mai bun pentru copii. De asta investesc în meditații, cursuri separate, clase mai curate și mai frumoase. Și în buletine la alte adrese.

Cum să privatizezi școala publică

Ca orice sistem, și acesta are o ierarhie naturală. Colegiile Naționale atrag cei mai buni profesori și, probabil, cei mai buni copii. Sistemul de excelență arată ca o piramidă, iar aceste colegii sunt vârful. Singurul lucru care mai dă acces și unor „muritori de rând” este egalitatea mediilor școlare. Dar, odată acest criteriu îndepărtat, ierarhia ar fi conformă cu modul de funcționare a societății.

Sigur, ar fi fost mai bine ca privatizarea să fi fost una reală și polurile de excelență să fie la licee cu adevărat private, nu pe bani publici. Dar sărăcia, comunismul și neîncrederea ne-au adus în această situație. Există școli private cu rezultate extraordinare, dar, în orânduirea românească, școala publică dă rezultate mai sigure pentru viitorul copilului.

Profesorul Mihai Maci are o bună și amplă explicație pentru treaba asta, în Contributors.

El spune că este o întoarcere la socialism, eu spun că este capitalism primitiv, care, în realitate, a funcționat și în trecut. Ba, mai mult, este același model de castă românesc, prezent în mai toate domeniile. Construirea unei elite publice care beneficiază de toate avantajele acestui sistem.

De ce această propunere acum?

Nu cred că inițiatorii proiectului de lege au venit cu această idee de capul lor. Ea există acolo în mediile academice, chiar dacă nu a fost exprimată în gura mare. Ba, mai mult, din ce-am văzut, directorii de colegii evită elegant această chestiune. Sunt convins, însă, că școlile de elită și-ar dori o rafinare a admiterii.

Și nu vă gândiți neapărat la corupție. Este primul reflex să spunem că o să se îmbogățească din meditații sau o să dea subiectele la copiii cu care lucrează. Bani din meditații se fac și acum, profesori la pușcărie s-au mai văzut, dacă au vândut subiecte. Ba, mai mult, cred că oamenii chiar vor să păstreze statutul de elită al școlii, fără a-l popula cu copii care nu fac față. Asta aduce un prestigiu mai mare.

În fapt, prin această măsură s-ar consfinți ceea ce știm deja: că școala publică românească este una cu două viteze. Avem o școală pentru bogați și una pentru săraci. Și ne ferim ca dracu’ de tămâie să recunoaștem acest lucru.

Este pentru prima oară când cineva o pune într-un document, doar că eu nu cred că această măsura va fi aplicată.

De ce nu va fi aplicat sistemul

În primul rând, susținerea sa nu a făcut masă critică. Nu există un grup de persoane, lideri, profesori de elită sau personalități publice care să se bată pentru ea.

De asemenea, are dezavantaje de natură logistică. E greu chiar și pentru marile licee să organizeze concursuri de admitere complicate. E nevoie de bani, resurse, publicitate. Nu este atât de ușor pe cât am crede.

Și nu în ultimul rând, chiar și un stat șleampăt ca al nostru are o dificultate în a recunoaște că are două categorii de elevi. De altfel, o astfel de decizie este cea care ar arăta că statul își trădează proprii elevi. Căci scopul să este să ridice cât mai mult piața ideilor și a cunoștințelor. Să aibă o populație generală mai bine pregătită, nu doar vârfuri. Or dacă era nevoie de ceva, nu de consolidarea vârfului duceam lipsă, ci de scoaterea la lumină a celor rămași în urmă.

Altfel, indignarea de Facebook trebuie luată cu un pic de sare. Propun să ne indignăm când nu o să mai auzim de mutații în buletine. Că nu poți să vrei și egalitate, dar și școală mai bună doar pentru copilul tău.