Un studiu recent arată că 60 la sută dintre românia nu fac sport niciodată și că preferă activitățile sedentare. Unul dintre motive este legat de lipsa terenurilor de sport. Și de aici începe discuția de la Out of the Box. Nu cumva terenurile pe care le avem nu mai corespund modului în care oamenii gândesc astăzi. Sportul înseamnă de fapt socializare. ”Oamenii vor să comunice prin sport,” mi-a spus Lorand Balint.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
De ce apelurile la schimbarea comportamentului, la oprirea risipei sau la raționalizare eșuează când sunt făcute? Alături de Lorand Balint încerc să aflu de ce oamenii resping închiderea becurilor, reducerea temperaturii în case și, chiar dacă o să râdeți, dușul în doi. Cel mai probabil pentru că cei care fac astfel de cereri le adresează în mod greșit. Dar cum ar putea să o facă, dar nu din perspectiva crizei, ci a schimbărilor climatice.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
În știrile de azi, toate explicațiile despre lovire asteroidului. Apoi, arătăm de ce nu-i merge bine lui Putin zilele astea. Plus starea de lucruri de la înrolare. Altfel, un clip foarte bun al lui Bo Burnham. În fine, cum poți trișa la șah, dar și editorialul lui Paul Krugman despre măsurile lui Liz Truss. O să vă placă piesa veche a Mariahei.
Why tf is Bo Burnham like, the most aware guy? Like he makes funny songs but he could unironicly make incredible moving music. It’s so random how perceptive he is. pic.twitter.com/JbdOTNOYe7
Un studiu arată că majoritatea românilor nu știu ce țări au deschidere la Marea Neagră, deși noi o considerăm zonă strategică. Sau ne mândrim cu ea. În acest nou episod de Out of the Box, vorbesc cu Lorand Balint despre modul în care învățarea aplicată ar putea rezolva astfel de probleme. Dar ce înseamnă învățare aplicată?
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
Cât am fost copil sau adolescent legăturile mele cu bibliotecile au fost foarte clare. La Biblioteca Județeană de la Vaslui, ne-au dus cu clasa și acolo am rămas o perioadă. Era ca și cum intrai în casa cu comori. Și cea mai mare spaimă era să nu aduc cartea la timp. Știu că o dată s-a și petrecut și a trebuit să merg cu maică-mea.
La liceu, la bibliotecă se găseau toate cărțile de care aveam nevoie. Gândiți-vă că în anii 90 la Vaslui, a face rost de o anumită carte, de Marin Sorescu să zicem, nu era cel mai ușor lucru. Și la finalul orei alergai la bibliotecă ca să prinzi tu unul din cele cinci exemplare rufoase. Ce mi se părea o curiozitate atunci era că la clasele de filo exista chiar un curs căruia îi zicea biblioteconomie și că se făceau ore chiar la sediul Bibliotecii Județene.
Iar la facultate, chiar trebuia să treci măcar pe la Drept, ca să nu zic că, pentru eroi era și BCU, dar în mai rare situații. În fine, apogeul vieții la bibliotecă mi l-a adus soacră-mea care a lucra vreme îndelungată la cel mai mare liceu din Huși, ca bibliotecară. Iar acolo, în anii de după revoluție, o fată a venit agitată și a cerut “o Enigma Otiliei”, dar să fie ”așa, la vreo sută de pagini, că nu mai are timp să o citească.”
S-au schimbat vremurile, iar accesul la bibliotecă era din ce în ce mai vag și aproape mai nenecesar. Fie că azi cumpărăm sau mai avem în casă, fie că ascultăm, dar mai ales fie că nu ne mai interesează. Pentru că lumea e diferită. Dar în foarte multe situații nici pentru că nu ai cine să te inspire. Sau poate pentru că nu mai există deloc.
Câte biblioteci am închis până acum
În România ultimilor ani, 30 ca să fim preciși, s-au închis jumătate dintre biblioteci. Au scăzut de la peste 16 mii până la undeva, cam opt mii. De la peste șase milioane de oameni care împrumutau o carte în 1990, astăzi sunt în jur de două milioane. Și așa îmi pare mult, dar cred că e vorba de populație școlară care trebuie să meargă la bibliotecă. Ne împuținăm, dar nici dragostea de carte nu este mai mare. Dar dacă la oraș mai rezistăm, la țară cred că este și mai greu.
Șase școli din zece de la țară nu mai au biblioteci. Există 1877 de biblioteci comunale, dar cred că, în realitate numărul lor este mai mic din cauză că nu au spații funcționale sau pentru că cărțile sunt vechi, în pragul distrugerii. Pereți căzuți, file lipsă, absența bibliotecarilor, o lume care se distruge.
Poate mai puțin într-un loc, despre care o să vă povestesc un pic mai jos.
Mai mult, în România, media zilnică de citit este de 5 minute pe zi, iar rata anlafabetismului funcțional trece de 40 de procente. 390 de mii de tineri nu au mai ajuns la Bacalaureat, iar rata celor doar cu opt clase, deși au între 18 și 24 de ani, a ajuns la 15 procente. Bibliotecile din România par să fi ajuns cele ale unei nații în război. Nu citim, nu avem decât brațe de muncă, nu avem cărți fizice sau spații fizice. Dar avem oameni care mai cred.
Or asta primim și noi acum înapoi. Prin oameni care se implică.
La 30 de ani de Dedeman, compania a hotărât că cel mai bun mod de a reda comunității sprijinul este acela de a reface biblioteci. Prin donații de carte. 5 școli MERITO și 25 din întreaga Românie, câte una pentru fiecare an de Dedeman au intrat în program. S-au alăturat inițiativei organizațiile SOS Satele Copiilor România, Asociația Culturală ”Cărțile pe față” și Humanitas. Școlile alese sunt din localitățile cu cele mai mici posibilități. Cum s-ar zice azi, în comunități defavorizate. De fapt, acolo unde viața de azi nu i-a mai lăsat pe oameni să se preocupe și de carte.
Mii de cărți au plecat către aceste biblioteci, puse pe clase și categorii. De la clasa a I-a, până la liceu azi, orice puștan poate alege. Fie că este vorba de extraordinara carte a lui Eric Emmanuel Schmitt, Povestea bufniței sau de fabulele lui Jardin sau, de ce nu, de Micul Prinț, ori de Poveștile lui Shakespeare, de Angela McAllister, ai de unde alege.
Iar mie îmi place foarte tare că programul acesta repară o nedreptate a programei noastre școlare. Scriitorii români de după anii 80 se întorc la copii. Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu au locul lor pe raft. Inclusiv spectaculoșii Alexandru Stermin și Cristian Presură.
E acesta un fel de a reconstrui România. Încet, nevăzut, temeinic. A dărui o carte chiar este rai. Iar dacă avem nevoie de un program care să ne învețe să ne spunem povestea altfel, atunci a reînvăța să citim, ca persoane și ca nație, e absolut necesar.
Și ca să-l vezi mai bine trebuie să mergi acolo, în România pe care am uitat-o.
Salva este o localitate din Năsăud care stă la intersecția drumurilor care duc la Sighet și cel care duce la Cluj. ai sunt vreo patru mii de locuitori și din ce în ce mai puțini copii. Școala din sat e și școală, dar și școală profesională. Iar biblioteca demult nu mai era ce trebuie. Pentru că și copiilor le plac cărțile noi care să arate bine, îmi spune Vasilica Găzdac. Ea e fiică a satului, cum se spune pe la noi. A făcut facultate la Suceava și la Cluj și apoi s-a întors acasă pentru că era nevoie de ea.
E o profesoară umblată și care și-a făcut a doua meseria din a scrie și înțelege proiecte europene. Așa că a văzut Europa și a învățat de la ea.
„Știți cum ar trebui să fie la noi? Ca în Anglia, acolo unde sunt spații de liniștire într-o școală. Unde copiii să poată sta și să simtă cartea. Să simtă cartea, spun? Da ca să-ți placă, cartea trebuie să fie atinsă, mângâiată, să poți să stai pe ea lângă ea.”
Vasilica Găzdac
De asta spațiile de citit de la Salva sunt și cu perne, fotolii scaune. Dacă vrei,poți să stai și pe burtă ca să citești. Și mai are o idee doamna profesoară. Vara, biblioteca trebuie să stea deschisă tot timpul. De la 7 la trei. Și nu e musai să vină bibliotecar că și părinții pot ajuta. Iar cartea e un pic de muncă să știți. Copilul trebuie să-l mai vadă și pe părinte să înțeleagă că cititul e bun. Iar când au venit Humanitas și Dedeman, atunci s-a îngrijit să vină și cărți pentru cei mari. Ca să citească și părinții toți să iasă din boala telefoanelor.
La Salva și în alte zeci de locuri din țara asta se reconstruiește. Micile insule ale României cresc și la o moment dat o să facă o mare bibliotecă. Și o nație ceva mai deșteaptă,.
Las aici cea mai bună încheiere. Două vorbe spuse de Gabriel Liiceanu:
“Repetăm la nesfârșit că viitorul unei țări depinde de educație. Dar nu facem nimic. Și povestea se reia cu fiecare generație. Dedeman s-a hotărât, la 30 de ani de la înființare, să miște lucrurile din loc dăruind cărți. Humanitas s-a născut crezând că „aurul cenușiu” este bogăția cea mai de seamă a unei țări. Ce bucurie pentru noi să fim parteneri ai acestei campanii care mută lucrurile dintr-un viitor vag într-un gest de certitudine!”
În știrile de azi, Anne Applebaum analizează criza de la Kremlin. Altfel, vin noi sancțiuni pentru Rusia. În plus, facem update la protestele din Iran și vedem cum Amazon are 100 de proiecte de energie nouă. Groaznice imaginile cu copiii puși la muncă în Afganistan. Și o piesă deprimantă.
We continue to rely on russia for the provision of weapons while we await those that will be provided as part of the Lend-Lease program. pic.twitter.com/wjZR6tfxBu
On cross-examination today, Alex Jones is confronted on cross that he has been calling the judge (sitting next to him) a “tyrant” on his show during the trial, while showing lasers coming out of her eyes. pic.twitter.com/kjd5rcZyjM
Duș în doi, raționalizare, ne pune Europa să închidem lumina. ”Eu nu pot să-i pun pe români să stingă becul”, trimiteri la comunism. Un val de minciuni politice sau ideologice coboară în România pe tema energiei. Și nu fac decât să exploateze o frică teribilă: aceea de a trăi și mai prost decât până acum.
Dar în chestiunea raționalizării, nimic nu este mai mincinos decât cele de mai sus. România nu are cum să limiteze și mai mult consumul populației, nici prin evitarea risipei, nici prin programe de altă natură. Asta pentru că suntem săraci.
Cei mai săraci energetici din Europa
România are cel mai mic consum pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Anual, românii consumă 2,7 Mwh de curent, de două ori mai puțin decât consumul unui german. Până și Ucraina înregistra un consum de 2,8 Mwh.
Potrivit datelor comunicate de guvern, 4 milioane de locuințe consumă până în 100 de kwh pe lună. Iar următoarele patru milioane au consum până în 300 de kilowați. Asta înseamnă că în majoritatea locuințelor ai un frigider, televizor și câteva becuri. Cine consumă mai mult de 300 de kwh este bogat în această țară. Și nu vorbim decât de câteva sute de mii de locuințe.
De fapt, datele oficiale arată că o treime dintre români sunt în sărăcie energetică, adică una din trei familii simte plata facturilor la curent ca fiind o povară.
De fapt, ceea ce evită să vă spună guvernanții din România este că sărăcia e atât de răspândită că măsurile astea nu se pot aplica. Da, putem reduce din risipă, asta este evident, dar în niciun caz nu poi să ceri populației să facă ceva în sensul acesta.
Pe șleau, cine vorbește de raționalizare în această țară vă minte sau vrea să vă sperie. Mai ales în condițiile în care majoritatea populației are facturile plafonate pe banii companiilor, iar resurse de gaz sunt.
Întrebarea pe care trebuie să v-o puneți este dacă primăriile au resurse să cumpere gazul și păcura necesare ca să facă căldură sau cum o să mai taie din curentul folosit în domeniul public. Aici este situația critică.
Și încă un lucru pe care vi-l ascund acești oameni.
Consumul casnic de energie din România este de 25 la sută din consumul total. Adică majoritatea curentului electric este cel folosit de companii. Cum ar veni, din 56 de Twh anual, doar 14 sunt consumați de populație. Greul este pe firme, care nici nu au tot curentul compensat. Mai mult, consumul în România a scăzut cu peste 4 la sută în ultima lună, iar marea problemă este la consumatorii industriali. Iar pe viitor, situația va arăta dezastruos din cauza faptului că prețurile necompensate se duc în inflație.
Dar becul îl puteți închide, dacă nu aveți nevoie. Căci risipa nu ajută.
În știrile de azi, explicații privind referendumurile din regiunile separatiste. De asemenea, cum se fac recrutările din pușcării. Plus, un cartel de droguri controlează apa dintr-o zonă secetoasă a Mexicului. Bonus: piesă bună cu Manu Chao. Și a apărut pastila care slăbește.
The defender of Ukraine played the Ukrainian national anthem right after the battle. This is Roman Pochep – the director of music school defending Ukraine now. After the battle he found a violin among the things stolen by Russians and couldn't help but started playing👇 pic.twitter.com/XjeEWTFsqi
Stau de vorbă cu Lorand Balint în al doilea episod din Out of the box, în Lumea Europa FM. Rubrica este menită să pună idei la încercare și să schimbe mituri din societatea românească. În acest episod discutăm despre scutirile la sport. De ce nu vor copiii să facă sport? E vorba de doar de apropierea de calculator? Sunt leneși sau sunt încurajați greșit de părinți. Un studiu prezentat de Lorand Balint arată că, de fapt, motivele sunt cu totul altele și multe țin de organizarea școlară.
Lorand Balint este om de marketing, Head of Publicis Sports. a lucrat în companii globale de marketing, în poziții de top. Este școlit la ASE, dar are cursuri la New York, Boston, Londra, Ierusalim, Amsterdam. Predă ca profesor asociat la ASE sau la MBA-ul Româno-Canadian. Este editorialist în publicații de afaceri sau de sport.
În știrile de azi, vizita lui Zelensky la Izium, dar și o mamă eliberată de propriul fiu. Imaginile de mai jos. Un politician american propune o lege europeană a avortului. De asemenea, inflația în Japonia se apropie de zece la sută. Și trebuie să vedeți reglementară chineză pentru oamenii digitali.
