Viceprimarul Capitalei, Bădulescu, a vrut să împiedice o conferință de presă a lui Nicușor Dan. Iar eu m-am săturat să tratăm faptele de genul acesta cu indulgență. De la conviețuire pornește totul. Or, aici e un rău profund care trebuie îndepărtat. 

Pentru cine nu a văzut imaginile, o scurtă descriere. Candidatul PNL USR la primărie, Nicușor Dan a încercat să facă o conferință de presă în care să arate bilanțul negativ al administrației Firea. Conferința era pe una dintre cele mai aglomerate străzi din București, prelungirea Ghencea.

Pentru cei care stau în zonă, dar și cei care vor să iasă din București pe acolo, drumul acesta înseamnă enorm de multe ore în coloană. De o parte și de alta, zeci de dezvoltări imobiliare, cu mii de apartamente, se varsă doar într-un drum de două benzi. Acolo  nu există metrou sau tramvai, singura cale de acces spre București fiind mașina sau autobuzul. Un loc emblematic cum ar veni, de asta Nicușor Dan își făcea conferința acolo. 

Aurelian Bădulescu a venit însă la locul faptei cu un dulap, din care spunea c-a ieșit candidatul PNL USR. A bruiat fiecare frază a acestuia, a răspuns la fiecare acuzație, a vorbit peste el, iar în final s-a ajuns la îmbrânceli. Pe scurt, Bădulescu, însoțit de angajați ai primăriei, s-a purtat ca un bully, cum s-ar spune în lumea școlii. Adică un personaj care intimidează și amenință alte persoane în scopul de a obține un avantaj. 

Nu e prima dată  când Bădulescu are atitudini care pot fi calificate golănești. De când a ocupat funcția de viceprimar în administrația Firea, el s-a mai îmbrâncit, pe holurile Consiliului General, cu membri ai unui ONG, a făcut gesturi obscene către consilierii USR și chiar s-a bătut și cu un coleg de partid, primarul de la Sectorul șase, Gabriel Mutu. La un moment dat, o parte dintre colegii de la PSD au vrut să-l dea afară, dar ce să vezi, nu au reușit. S-a dovedit că Aurelian Bădulescu e util.

De ce ne batem capul cu el? Pentru că ce-am văzut azi a fost un semnal către toată lumea de bun simț din București. Și acest semnal spune așa: nu aveți voie să vorbiți! Nu mai aveți voie nici să vorbiți. Critica, dialogul, schimbul liber de idei în acest oraș sunt interzise, cum ar veni. Cine ne critică, o să avem grijă să-i punem pumnul în gură. 

Nu e de ajuns că acest oraș și-a pierdut spiritul european, că se sufocă la propriu, că nu are soluții de dezvoltare și viziune care să-l scoată din marasm. Acest oraș doar supraviețuiește și o mare parte din banii săi sunt cheltuiți pe vouchere: biciclete, dentiști, teste. Mici recompense individuale în locul dezvoltării comunitare care ar putea să aducă un beneficiu comun. 

Genul acesta de fapte sunt mai curând de la Moscova și din Belarus. Poate la Budapesta să le mai întâlnești. Și-n Turcia lui Erdogan. Dacă astăzi tăcem și nu le sancționăm, mâine nici nu o să mai voie să te plângi de poluare din oraș. Va trebui să taci și înghiți. Am înțeles zilele astea că PSD s-a rupt de vremea Dragnea. Și că doamna Firea e propusă să candideze la președinție. Dacă domnul Bădulescu va rămâne în PSD și după acest episod, să înțeleg că peste patru ani va primi funcția de-a bate o țară întreagă?  

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Ziua în care ne-am pierdut dreptul de-a vorbi în București

  1. Diana spune:

    Dimpotriva! As spune ca este ziua in care am aratat cu adevarat ca trebuie sa luptam cu tarie pentru a vorbi in Bucurestiul actual al Preacuvioasei 😁 penibil moment pentru „aghiotantul” platit de madame Firea… Oricum, in ciuda asa ziselor vicesitudini comandate de „marea putere” locala voluntarianbucuresteana, cel mai inteligent a vorbit, atat cat a putut si a avut loc, fara sa-l „impinga” prea tare pe ghertoi. Cu o eleganta tipica, specifica intelectualului veritabil bucurestean, a dus o lupta apriga cu dulapul ghertoiului marca Firea!! Mai e putin…tic tac, tic tac… ( sper totusi, ca pensionarele marca PSD sa aiba parte de promotii si, de ce nu, pentru binele nostru al tuturor, de gratuitate in marile lanturi farmaceutice in ziua alegerilor, nu de alta, dar macar sa ma simt si eu utila in ziua votarii, patrunsa de optimism si inalt spirit civic)

    Inca incerc sa inteleg din banii cui a fost platit dulapul, parea nou. Sau mi s-a parut?😁

Dă-i un răspuns lui Diana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!