bucuresti

Poluarea din marile orașe nu doar ne îmbolnăvește, ci ne face viața mult mai nesigură

Sefi Roth a pornit în căutarea sa de la o observație simplă. Performanța studenților săi varia de la un test la altul după criterii pe care nu le intuia întocmai. Sefi este unul dintre profesorii tineri ai LSE, celebra universitatea londoneză. Este doctor doar de trei ani, dar a văzut numeroase generații de studenți. El este unul dintre cei mai mari experți în legătura dintre poluare și viețile noastre. A scris zeci de articole școlare, a făcut studii complexe despre viața noastră urbană și este unul dintre cei mai citați experți în domeniu. 

Sefi Roth s-a gândit la un moment dat să stabilească dacă există o legătură între poluare și rezultatele școlare ale studenților săi. El a făcut observații în aceeași zonă, cu studenți de același nivel, dar în zile în care poluarea din orașe era diferită. Rezultatele arătau fără tăgadă că în zilele în care cotele de poluare erau mai mari, rezultatele erau mai proaste. De asemenea, a constatat că cele mai bune rezultate le-a obținut în ziua în care aerul din Londra a fost cel mai curat. „Am putut vedea cu claritate o descreștere a rezultatelor la examene în zilele cu poluarea cea mai mare.”

Sefi Roth nu s-a mulțumit doar cu rezultatele primului an de studiu. A continuat vreme de 10 ani. Iar rezultatele arătau la fel. Ba, mai mult, a observat că studenții care dădeau examene în zilele cele mai poluate, ajungeau să aibă rezultate din ce în ce mai slabe. Asta le-a influențat notele de ieșire din facultate, dar și veniturile ulterioare. Studiul lui Roth a fost completat în 2016 cu cel al lui Matthew Neidell de la Universitatea Colombia care spune că poluarea are efecte asupra productivității. Pur și simplu, în zilele cu aer mai curat, productivitatea unor muncitori crește. 

E important? Datele pe care le avem astăzi arată că jumătate de omenire trăiește în zone urbane care tradițional sunt mai poluate. Nouă din zece cetățeni ai lumii respiră astăzi un aer viciat. Tot Organizația Mondială a Sănătății spune că șapte milioane de oameni mor anual din cauza aerului rău. 

Iar următoarea întrebare pe care și-a pus-o lumea este dacă nu cumva aerul stricat are și alte efecte asupra noastră în afară de sănătate și muncă mai proastă. De asta Sefi Roth a mers un pic mai departe. El a început să studieze dacă este vreo legătură între criminalitate și poluare. Iar rezultatele o să vă sperie. Studiul lui Roth arată că legătura există. Acolo unde poluarea este mai mare, se înmulțesc și micile infracțiuni: furturi de buzunare, violență, agresiuni în familie. Ca să stabilească asta, Roth și echipa sa au urmărit norii de substanțe toxice de deasupra Londrei și deplasarea lor. Ei au putut constat cu ușurință că într-o zonă în care apare poluarea, crește imediat și rata infracțiunilor. Roth nu s-a grăbit să tragă o concluzie definitivă, dar este sigur de legătura cauzală. Mai ales că rezultatele s-au repetat în 600 de zone din Londra. 

Studiul său este completat, însă, de unul american, de la MIT. Aici Jackson Lu a studiat vreme de 9 ani 9000 de orașe americane. Studiul său spune că în orașele cele mai poluate, delicvența are cele mai înalte rate. De aseamenea, el a putut să stabilească un model predictiv între poluare și apariția unor infracțiuni precum jafurile, crimele, violurile sau furturile de mașini. Studiul lui Lu descrie poluarea drept cauză, dar o leagă strâns și de alte probleme sociale. 

Mai există un studiu, al unei profesoare de la universitatea Californiei de Sud, Diana Younan, care a urmărit evoluția a 682 de adolescenți. Ea a stabilit o legătură între numărul particulelor PM 2,5 și comportamentul adolescenților. Studiul arată că un comportament deplasat este mult mai probabil în zonele poluate. 

Nu o să merg mai departe, dar unul dintre cercetători se întreabă când va veni momentul acela când forțele de poliție vor supraveghea cu prioritate zonele care sunt mai poluate. Deocamdată ce vedeți aici sunt doar câțiva pași. Care nu îndreaptă către o concluzie definitivă. Și nici nu oferă o soluție. E doar începutul înțelegerii complicațiilor pe care viața noastră le va avea în viitor. 

Acest articol este o adaptare și pleacă de la informațiile din această serie BBC

Ucigașul din aer pe care nu-l vezi și de care nu-ți vorbește nimeni

Pe la jumătatea anului 2003, șapte oameni îmbrăcați ca niște brazi de Crăciun, cu mii de ace de metal pe lângă ei, se învârteau pe unul dintre cele mai mari bulevarde din Londra. Marylebone Street are nu mai puțin de șapte benzi în zona cu pricina. Și tot acolo se adună o grămadă de lume care stă la coadă ca să intre la Madame Tussaud. 

Cei șapte făceau parte din echipa lui Surbjit Kaur, o tânără cerecetătoare care avea o idee bine intrată în cap. Surbjit credea cu tărie că guvernele lumii se înșală când măsoară doar doi indicatori de particule emise de mașinile care trec pe stradă.  De asta, laolaltă cu colegii săi, a construit contoare speciale, asemănătoare cu cele Geiger, care absorbeau fumul și aerul de pe stradă. Pe măsură ce aparatele absorbeau aerul și noxele, acestea erau stropite cu vapori fini de alcool, iar apoi selectate și iluminate cu raze laser. Astfel echipa lui Surbjit avea să confirme rapid un coșmar. 

Și atunci, și astăzi, guvernul tău te va înștiința că aerul pe care-l respiri depinde printre altele de doi indicatori care se numesc PM și care vine de la particulate matter. PM 2,5 se referă la dimensiune de 2,5 micrometri sau 2500 de nanometri și PM 10 se referă la dimensiunea de 10 micrometri sau 10 mii de nanometri. Particulele de 2,5 reprezintă 3 la sută din dimensiunea unui fir de păr. Cele de 10 sunt ceva mai mari. 

Potrivit tuturor datelor strânse de medicii occidentali, cele două tipuri de particule sunt responsabile de inflamarea arterelor și blocarea lor, apoi de accidente vasculare și infarct. Cu cât numărul lor crește cu 10 mg pe metrul de aer cub, sporesc și șansele de cancer. Uneori cu până la opt la sută. 

Poate vă întrebați cum funcționează. Aceste particule sunt atât de mici încât intră adânc în plămâni. Unele dintre ele reușesc să ajungă mai departe. Se depun pe ficat. Nu există mod în care noi să le putem opri astăzi. Poate dacă am respira tot timpul, în oraș, printr-o mască. M-am uitat ultimele zile pe una dintre aplicațiile pe care le folosesc pentru monitorizarea aerului. Este AirVisual care folosește date oficiale puse la dispoziție de senzorii statului român. Nu este zi ca indicatorul PM2,5 să nu fi fost depășit major. În nicio zi. 

Dar nu acesta este coșmarul descoperit de Surbjit. Aceasta este normalitatea marilor orașe și, probabil, ne vom adapta ca specie. Altceva căuta echipa tinerei cercetătoare. Bănuiala ei este că există particule mai mici. Aparatul pe care l-a construit măsoară particulele care ajung la 2 nanometri. Deci de 1200 de ori mai mici decât cele de PM2,5. Drama este că numărul acestora este uriaș. Atât de mare că Surbjit a înlemnit. 

La o singură măsurătoare, în dreptul unei mașini, aceste particule pe care le-a numit „ultra-fine” ajungeau la valoarea de 36 de mii. Uneori, în funcție de câte mașini treceau, fiecare măsurătoare indica până la 130 de mii de particule. Echipa sa a descoperit că cei mai expuși acestei probleme erau șoferii care stăteau în fața gazelor de eșapament de la mașina din față. Apoi urmau pietonii de pe stradă care inhalau doze considerabile. Și, în fine, ultimii în topul expunerii erau bicicliștii. 

Studiul lui Surbjit a fost doar primul pas. O lucrare de doctorat a unui alt student, Prashant Kumar, arată că 90 la sută dintre particulele eliberate de țeava de eșapament a mașinilor au sub 100 de nanometri. Ce înseamnă asta în termeni de sănătate?

Toate aceste particule ultra-fine trec de filtre și de plămâni. Ele se duc în sânge, se așază la nivelul ficatului, dar merg și până la rinichi. Fiecare din aceste particule este acoperită de combustibil nears din țevile mașinilor. Observațiile lui Kumar au fost duse mai departe de o echipă a medicului David Newby. Acesta a pregătit particule ultra fine din aur pe care le-a dat spre inhalare mai multor voluntari. Dimensiunile variau. Toate particulele sub 30 de nm au fost găsite în urină și-n sânge, în probele luate în 24 de ore.

Mai mult, o echipă de chirurgi i-a dat unui pacient pregătit de operație să inhaleze astfel de particule. Pacientului urma să-i fie înlăturat un aterom de pe o arteră. La biopsie medicii au descoperit particule de aur fixate în placă. Asta arată că toți acești compuși își găsesc drum și rămân în corp, producând îmbolnăviri grave. Tehnic acestea acționează ca un ambuteiaj toxic, blocând artere. 

Nu există astăzi, nicăieri în lumea civilizată, un program care să urmărească reducerea particulelor ultra-fine. Nu există standarde, nu există proiecte sau discuții în jurul acestor particule. Cercetătorii au descoperit și că acestea nu trebuie corelate cu indicatorul PM2,5, dar ne recomandă să-l urmărim mai îndeaproape cu NO2, oxizii de azot pe care-i vedem în fiecare aplicație. 

Deși datele arată această problemă uriașă, nu există niciun guvern care să arate voință de a face ceva în zona aceasta. Descoperitoarea acestor particule, Surbjit Kaur s-a retras din lumea științei și astăzi lucrează în mangement. Ea spune că de fiecare dată când merge pe stradă nu stă lângă calea mașinilor, că circulă pe cele mai puțin umblate drumuri și că mereu va căuta să treacă printr-un parc. Atât putem azi.

Acest articol folosește ca sursă sinteza unei serii BBC pe care o găsiți aici

  

 

Un articol toxic despre București. Sau invers

Pentru prima oară în viața mea, am văzut, în mijlocul Bucureștiului cum ar veni, o mașină care mergea pe bulevard și scotea un norișor de praf. Nu dramatic, nu ca la bunică-mea în sat. Nu era ca un drum de țară, dar imaginea exista și te aliena.

Până la urmă, eram în Drumul Taberei, chiar lângă parcul de la Moghioroș. Și atunci mi-am deschis ochii mai bine. La bordură e plin de praf, de fapt e un strat gros adunat într-o dâră. Sunt convins că atunci când plouă e chiar noroi. Praf e chiar și pe linia de tramvai, adunat în mici grămăjoare. Zici că-s mușuroaie de cârtiță. Spațiile verzi, alea din jurul copacilor, care ar trebui să aibă un metru pătrat, sunt acum doar pământ. Iar din șantiere, omniprezente, ieș șiruri lungi de noroi care par că nu se mai termină. 

În localitatea unde stau eu, lângă București,  strada are pe margine o cocoașă de pământ, dar asta nu mai miră pe nimeni. Nimeni, absolut nimeni nu mai spală camionul la ieșirea din șantier. Adăugați aici faptul că Bucureștiul nu mai are demult o perdea verde de protecție. Un oraș găurit în care vânturile iernii cară pământ la nesfârșit.  

Capitala României este a doua cea mai poluată din Europa. 400 de tone de praf sunt pe fiecare kilometru. Asta nu este o exagerare, este o dată certă. V-ați uitat la jegul de pe mașini? E un strat gros de zici că-s toate abandonate. E un aspect care nu ne mai interesează. 

Adăugați aici  principala problemă, care  este poluarea de la mașini. Am folosit de câtea ori Airly, dar apoi am renunțat. Nu există decât varianta de sufocare. Poluarea ori e depășită cu câteva procente, ori este dublă, iar alte ori este de șase ori mai mare. 

Certitudinea este că murim cu zile. Din cauza noastră, de multe ori, dar și din cauza celor care nu fac nimic. Mai stupefiant decât povestea asta este faptul că nu conștientizăm, că nu există o singură măsură, o singură idee care ar putea face ordine. Vorbesc de o indiferență ieșită din comun față de o problemă fundamentală. Și aici mă refer la primari. Au preferat să închidă ochii și, probabil, chiar și aparatele de măsurat aerul. Și nimeni nu mișcă un pai în direcția corectă. 

În București nu există limitări ale circulație mașinilor.

În București, nimeni nu este încurajat să folosească transportul în comun.

Parcările la trotuar nu sunt taxate în centru.

Impozitele sunt mici.

Nu există limitări de circulație în funcție de combustibilul folosit. 

Nu există taxă de intrare în zona centrală a orașului.

Nu sunt trenuri care să te aducă în oraș. 

Nimeni nu verifică niciun camion care iese din șantier.

Nu e niciun fel de normă în construcții care să ne păzească.

Perdeaua verde a orașului există doar pe hârtie.

E de ajuns să te duci pe orice ziar european sau asiatic să vezi că lumea abundă de măsuri antipoluare. E mereu subiectul zilei și al viitorului. Londra, Bruxelles, Paris, zeci de orașe germane, comunități asiatice, toate fac câte ceva pentru a opri dezastrul care plutește în aer. Aici, nimic. Nu e vorba doar de noi, e vorba și de ce lăsăm mai departe. De asta indiferența de aici este strigătoare la cer.

Comisia Europeană  a declanșat deja o procedură de pedepsire a României pentru această situație, dar asta a încetat demult să fie o știre. 

Acest articol nu are final. Și nici viitor. Sau poate are unul. Toxic.

Foto: Cătălin Dumitru.

Bucureștiul văzut de Alinka

Știu, azi e o zi nasoală de dimineață. E alergătură, e apă multă,  sunt claxoane. Poate că vă și enervați pentru că, de, asta e viața. Și aș pune pariu că majorotatea dintre voi nu mai au timp să vadă câtă frumusețe e în jur. Odihniți-vă un pic, faceți o plimbare și bucurați-vă de orașul acesta frumos. Căci, dacă îți găsești ceva timp, Bucureștiul e chiar frumos. Alinka mi-a dovedit-o într-o singură plimbare, e adevărat în ultima zi de toamnă luminoasă. Toată colecția ei de poze e aici. 

Bucureștiul e generos cu parcările. Și populist

Am avut ceva mai multă treabă în oraș în ultimele zile. Am evitat să iau mașina pentru că știam că acolo unde mergeam, pur și simplu nu sunt locuri de parcare. Și asta e cumplit dacă ai treabă la oră fixă. Așa c-am băgat tare pe taxiuri. 

Doar că în una dintre zile a fost musai să am mașina la mine. Zona aia de la Victoriei e cumplită în ultima vreme. Pe la America House lumea parchează și pe câte patru rânduri. Tot Mihalache e un dublaj la mașini. Am găsit loc, după 25 de minute de căutat, pe Monetăriei unde m-am înțeles cu un paznic. I-am dat ceva, generos, și m-am bucurat de trei ore de liniște. 

Mai mult

Orașul în care ploșnițele fac păduchi

Miercuri s-a oprit curentul în vreo jumătate de București. Se mai întâmplă. Mai ales vara, dar, punctual, când toată lumea bagă aerul condiționat în priză. De data asta a fost ceva de la cablurile Transelectrica.

Pentru prima dată în istoria ei, compania are patru din cinci membri ai CA care nu au treabă cu energia. Iar tot profitul i-a fost luat de stat care nu a lăsat nimic pentru investiții. Deci schema asta  cu pana de curent o s-o mai vedeți. 

Mai mult

Ce ar trebui să învețe guvernul României de la un mic oraș din Polonia

Un prieten de-ai mei a călcat recent prin Polonia. Nu ați auzit probabil de Rzezsow și nici nu aveți de ce. E un oraș mic, de nici 200 de mii de locuitori, dar sediu al mai multor companii internaționale. Orașul arată impecabil și pe lângă asta are 49 de linii de autobuz, aeroport, e un nod feroviar important și e în preajma unei autostrăzi.

Rzezsow bucură de o dezvoltare explozivă în ultimii ani și imediat o să vă las să înțelegeți de ce și mai ales cum Polonia are așa un avans în fața noastră. Omul mi-a explicat și unde greșesc guvernele României și de trăim pe o falie așa de mare în ultimii ani.  

Mai mult

Octavian Bellu a deschis programul VIP-uri în intersecții

Cred c-ați aflat în ultimele ore că Octavian Bellu a trebuit să dirijeze un pic circulația în mijlocul Bucureștiului. Nu a făcut-o de plăcere, ci pentru că altfel nu reușea să mai plece de pe loc. Autobuzele din fața lui erau blocate de câteva mașini parcate aiurea. Bellu și alți colegi de trafic au ieșit din mașini, au mutat un Fiat și au încercat să facă același lucru cu un gipan. Nu au reușit. Au reușit însă să facă un pic de spațiu cât să treacă toată lumea.

Am vorbit cu omul și mi-a spus că primul lucru care i-a venit în minte este că prima mașină din București a aparținut baronului Bellu. ”E ca un arc peste timp, se închide un cerc.” ne-a spus râzând. Cum ar veni, o sută de ani mai târziu, un alt Bellu nu prea mai are ce mai face cu mașina în București.

Mai mult

Pringles, vezi că ți-am livrat două TIR-uri!

Scena este un pic ireală, dar nu chiar de tot. Intru cu SUV-ulețul într-o baltă de noroi, pe un drum denivelat care îmi rupe mie mașina. Cele două TIRuri din spate gem din claxoane. Lângă noi e un trailer uriaș, iar în față ne blochează o cifă. 

Când îi aud pe cei din spate îmi dau seama c-am belit-o. Nimeni nu-i mai scoate pe ăștia de aici cu cei 60 de metri de camion. Dar partea  cea mai nasoală este că eu i-am băgat acolo. Muncitorii se uită la mine, mă înjură printre dinți și probabil se întreabă și ei cum dracu am ajuns acolo. Să vă povestesc.

Mai mult

Nu mai pot cu iepurașii lui Firea

Nu mă supără iepurașii lui Firea. Nu am nicio problemă cu ei.  Chiar am publicat la un moment dat pe aici o poveste cu Obama în care am spus că vreau un președinte ca el. Să se pozeze cu iepurași, cu copii și să râdă cu lumea și de lume.

Chiar sunt convins că o grămadă din criticile de care se bucură Firea astăzi se datorează faptului că e Firea cu gura mare de la PSD. Și sunt la fel de convins că dacă era Cioloș în pozele cu iepurași era doar un premier simpatic. Pe undeva cred că în rucascul ăla de la low-cost, Cioloș chiar cară un iepuraș de Paște. Dar când să zic aceste cuvinte, vine doamna Firea și-mi aduce aminte de ce îi scoate lumea iepurașii pe ochi. Vezi și tu ce comunicat dă.

Mai mult