educatie

Ce nu aș rata în vacanța asta

În primul rând nu vreau să ratez plaja roz de mai jos. Mă găsiți acolo cam o săptămână.

Pink-beach-and-sand-on-Elafonissi-beach-in-Crete-Greece

Drept urmare, am să postez mai rar. Până atunci vă las o listă de articole mai vechi de la începutul acestui blog căci poate nu știați de el atunci. Or să vă placă:

Cea mai bună carte de vacanță.

Cum m-am apucat eu de scris despre cărți.

O altă carte, care m-a uns pe suflet.

O poveste tristă pe care am văzut-o cu ochii mei. Și care n-a căpătat încă un răspuns.

Despre un joc banal și un om pe care încă îl mai aștept.

și

O altă carte senzațională.

 

Câteva ore alături de campioanele mondiale la handbal

Ne-am văzut întâi la tv într-o ediție specială. Le-am ascultat și sper că le-am risipit din emoții.

 

Altminteri am stat împreună câteva ceasuri să facem o trăsnaie pe care o să o vedeți zilele următoare: o ședință foto, că pe lângă faptul că-s bune sportive, deștepte  sunt și frumoase. Și am putut să văd câte ceva din alchimia titlului mondial. Mai mult

Curs de gândit în public. Cu Amalia Sterescu

”Aveam toate șansele să nu reușesc în viață”, își începe Amalia Sterescu discursurile. Uneori și interviurile. Mă așez un pic mai bine în scaun. Urăsc discursurile corporate. Mi se par artificiale. De la înălțimea poziției de vicepreședinte Oracle, a unei tone de bani probabil,  a câtorva premii și a respectului unui mediu a cărui preocupare constantă e să ți-o tragă, îți permiți să spui una din asta. Plus trei copii și o căsnicie fericită.

E discursul motivațional perfect. Sunt convins că în mediul aseptic dintr-o corporație, cu niște cetățeni în fața cărora ești personalizarea succesului absolut, este exact ceea ce trebuie să le spui. Profesional și personal, Amalia Sterescu este succesul pe care îl caută întreaga lume.

”Am fost crescută de o mamă singură, lângă gara din Câmpina. Avantajul era că știam prima când vine iarna, că vedeam vagoanele pline de zăpadă. Și anunțam întreaga lume că vine iarna. În clasa întâi am învățat într-un depou.” Școala picase la cutremurul din ’77. ”Am văzut atunci prima formă de voluntariat și de funcționare a comunității. Lumea a pus mână de la mână, făcuseră un lanț uman ca să construiască școala din deal” Mai mult

Vladimir s-a hotărât: merg la Harvard!

Trei Vladimirisme din ultimele săptămâni:

Lucrurile s-au încins bine între Vladimir și Alina. Nu mai știu exact motivul, probabil unul din numeroasele sale refuzuri legate de diverse activități. E într-un mood pre-adolescentin. Se retrage în dormitor. Încerc să mai îndulcesc situația:

-Vreau să înțelegi că sunt lucruri pe care trebuie să le faci, spre binele tău. 

-N-are rost, e ca Rusia. Mai mult

Mărturia singurului supraviețuitor din Pădurea Spânzuraților

M-a căutat domnul Petru Stoica din Târgu Mureș. Mi-a trimis acest text document: mărturia singurului supraviețuitor al evenimentelor care au dus la scrierea romanului Pădurea spânzuraților. Liviu Rebreanu spunea la un moment dat despre această carte:  „Spânzurarea fratelui meu, ofiţer în armata austro-ungară, la Ghimeş, ca „dezertor”, de către unguri mi-a sugerat ideea Pădurii Spânzuraţilor.” Dintre condamnați a scăpat un singur soldat, Ioan Baciu. Fiul său Vasile, astăzi în vârstă de peste 70 de ani, i-a pus mărturia pe hârtie ca noi la împlinirea unui secol să le păstrăm memoria. Îl public așa cum l-am primit, fără a schimba o virgulă. Mai mult

O șpagă cinstită

Mă uit și eu de câteva zile la știrea cu pro-decanul de la ASE care punea șpăgile în vază. Și mă simt ca de pe altă lume. Vă spun cu mâna pe inimă că la noi la Facultatea de Drept de la Iași, la data respectivă nu aveam obiceiul șpăgii la examen, darămite la licență. Cel puțin la studenții de la zi, că se știa că arabii și grecii cotizează din greu. Nu mai spun de zecile de polițiști de la FF, care erau cheia și lăcată la toată povestea asta.

A existat însă un moment în care probabil ne-am lecuit definitiv de treaba asta. Era un examen opțional, care dacă ar fi fost pe bune erau un examen greu. Nici acum nu înțeleg de ce materia cu pricina era opțională, că mie mi se pare dintre cele mai importante. Nu o să dau nume, că omul s-a dus și oricum după atâția ani nu mai are importanță. Povestea merită. Mai mult

Am amenințat un polițist

Mă duc zilnic la un cabinet de fizioterapie. După accident sunt obligat să muncesc zilnic să mă păstrez la cotele de funcționare ale unui cetățean complet funcțional. Așa că am ajuns, dacă nu cel mai vechi, măcar cel mai longeviv pacient de acolo. Zilnic o mulțime de lume trece pe acolo. Multă lume cu probleme. Îi văd pe unul pe altul. Le aud păsurile, poveștile și-i văd cum se poartă. E mană cerească pentru meseria mea.

Zilele astea a venit un domn hotărât. ”V-am adus biletul de la doctor. Sper că acum totul e în regulă”. Nu chiar. E o mică încurcătură acolo, dar se rezolvă într-un minut. Apoi Florența Milea, kinetoterapeutul, îl anunță pe domnul nostru ce proceduri are și că pe lângă procedurile decontate de Casă mai trebuie plătită o taxă de 100 de lei pentru zece ședințe. Mai mult

Casă, caut suflete

Ne știm de câțiva ani. Ne întâlnim cam la două-trei săptămâni, fără să ne spunem ce mai facem. Și de fiecare dată mă uit cu tristețe cum se pierde. Ar fi putut fi a mea, dar atunci am avut drumuri diferite. Este însă ceva aparte în această casă. O mână de gospodar cu suflet ar face-o acasă. Deocamdată doar berzele și-au găsit casa aici.

  Mai mult

Prima lui finală, prima mea finală de Cupă Mondială

Cea din 1986. Tot Germania-Argentina. Prima, în sensul că era prima pe care am văzut-o la televizor și am așteptat-o ca pe altceva. Am și pregătit-o cu ceva meciuri peste zi, cu băieții prin fața blocului.

Pentru generațiile mai tinere, văzutul la televizor să știți că era o chestie, căci nu se transmitea mai nimic la TVR. Eram fix în mijlocul celei mai negre perioade a lui Ceaușescu. Tâmpitul tăiase tot, nu numai mâncare, curent și căldură. Așa că noi, la Vaslui, am văzut meciurile pe Moscova 1 și Moscova 2. Mai mult

De ce nu-ți mai trebuie Bacalaureat în România

Sărăcia nu face decât să aducă și mai multă sărăcie. Bacalaureatul de anul ăsta o dovedește cu prisosință. E o îmbinare de sărăcie cu furt, așteptări greșite și incapacitate de a recunoaște că sistemul nu încurajează evoluția copiilor. Și că România e o țară așezată astfel încât performanța școlară nu e răsplătită în niciun fel. Ce o să vedeți mai departe e doar o imagine alcătuită din mici fotografii. Mai mult