educatie

Minunea de la icoana lui Arsenie Boca

Poate vă mai aduceți aminte de această știre de pe la începutul lunii mai. Atunci un sat din Vaslui devenea brusc loc de pelerinaj și subiect de știri, odată ce sătenii descoperiseră că o icoană a lui Arsenie Boca, adusă de la Prislop, a început să lăcrimeze.

Satul și-a trăit momentul de celebritate, lumea a venit de peste tot să se roage, la fel televiziunile, ba întâmplarea a făcut subiectul și câtorva talk-show-uri după cum  o să vedeți aici. Așa că, dacă tot am venit pe acasă, am zis să merg și eu să văd ce se întâmplă sau mai exact ce se mai întâmplă. Dar. ca să fiu sincer, mie mi se povestise de altă minune, înainte de a pleca. Mai mult

La bunicii mei în sat nu se fura

Asta îmi amintesc că spunea tata cu mândrie de câte ori mă duceam acolo în copilărie. ”Uite: aici, în chiler, se țin cheile. De fapt, la noi toată lumea știe despre toată lumea unde își ține cheile. Dacă vrei, poți să intri peste tot.” Toată treaba e că lumea nu prea voia să intre. Ce știam e că se mai umbla la împărțeala recoltei de la CAP. Că, după atâta muncă, parcă nu-ți venea să lași cote așa mari la stat. Dar povestea furatului, a necinstei generalizate, cum a povestit-o George Butunoiu, eu nu am știut-o până în anii ”90. Mai mult

Când eficiența germană întâlnește școala muncii coreene

Am cunoscut recent un inginer auto german. Un tip foarte mișto, plin de povești cu care am făcut politică și am depănat povești o seară întreagă. Omul a lucrat la mai mulți producători de mașini din Germania și e un vârf în profesia sa. La un moment dat a lucrat și pentru Hyundai. Coreenii își făcuseră un centru de dezvoltare în Germania la care au atras 65 de ingineri germani buni de tot. Oamenii au venit inclusiv de la Porsche sau de la Formula 1, semn că s-a dorit să fie super-treabă.

Cum s-au înțeles cele două culturi ale unor nații renumite că muncesc de le sar capacele? Mai mult

Mai ușor cu petiția pentru arestarea violatorilor de la Vaslui

60 de mii de cetățeni și un fost președinte au semnat o petiție pentru arestarea violatorilor de la Vaslui, cei 7 suboameni care au lăsat inconștientă și cu traume pe viață o fată din comuna lor. Nu există gest sau circumstanță atenuantă care să-i ierte câtă vreme or mai trăi pe acest pământ. Și o să vadă asta curând, cât vor sta în pușcărie. Dar, de aici și până la petiție este o cale lungă.

Niciodată și niciunde, petiția și cererea populară nu pot determina deciziile unor judecători. Și nici reducerile de taxe. De asta avem instituții, ca să le respectăm și să le acordăm încredere în chestiuni grele și delicate. Pentru că oamenii aceștia au pregătirea necesară în astfel de situații și pentru că ei au și prostul obicei de a mai citi câte ceva. Ceea ce, dacă ni s-ar întâmpla și nouă, nu am mai stă să semnăm petiții. Așadar, unde e problema? Mai mult

Ce am învățat la școală în Germania

Mi-am petrecut seara de vineri alături de prietenii mei din Germania la un fel de sărbătoare de final de școală a copiilor lor. Nu era serbarea oficială, ci una lejeră în care părinții și elevii își luau ”la revedere” unii de la alții, după ce au petrecut patru ani împreună. În Germania, școala primară este despărțită de cea secundară, așa că era ultima dată în care se vedeau în această formulă. Potrivit tradiției, oamenii au făcut un grătar în curtea școlii, iar copiii și-au petrecut ultima seară de elevi dormind în fosta lor clasă. Cei bătrâni au avut dreptul la mai multe pahare de șampanie în care se puneau căpșuni. Mainz-ul este capitala șampaniei în Germania și e chiar bună.

Drept urmare am avut parte de o prezentare a școlii, dar și de numeroase povești privind sistemul de învățământ german. Ce am aflat interesant: Mai mult

Livia Stanciu merge cu metroul și e bine

Pe Livia Stanciu nu o pot bănui de marketing politic, că nu are niciun fel de interes de felul acesta. Așa că poza de mai jos trebuie văzută ca un simplu fapt din viața președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție.

livoa stanciu cu metroul  Mai mult

Lidl și Kaufland cresc în România pe bani publici

Cred că ați văzut deja în jurul vostru că Lidl și Kaufland încep să rivalizeze cu MegaImage-ul la număr de magazine. La mine, pe o rază de un kilometru cred că găsesc vreo trei Lidl și un Kaufland. Sunt mai puține decât Mega pentru că nu dau francize, ci se dezvoltă pe forțe proprii. Micul lor secret se află însă într-un acord cu Banca Mondială, mai precis cu una dintre ramurile acesteia, International Finance Corporation. Mai mult

Grecia se decuplează încet de la internet

Unul dintre efectele măsurilor de control al capitalului, luate de guvernul grec, scoate încet Grecia de pe harta lumii civilizate. Sau, mai bine zis,  a lumii așa cum am început noi să o cunoaștem acum. Din ce în ce mai des, grecii se plâng că nu mai pot accesa servicii precum PayPal, ICloud, Dropbox sau mai toate cele care implică o plată în fara țării.  Mai mult

Loc unde să petreceți o oră faină în București

Că tot am plecat două zile din București, celor care rămâneți în capitală vă las o idee, dacă nu aveți alte planuri pentru week-end. Pe strada C.A. Rosetti, la numărul 8, găsiți Muzeul Aman. E chiar casa pictorului Theodor Aman, construită pe la jumătatea anilor 1800. Omul a fost bogat negreșit, dar și filantrop pe măsură. Când Regele Carol a introdus un uriaș program de austeritate, el a tăiat și bursele studenților de la Belle-Arte, școală înființată chiar de Aman. Pictorul a plătit vreme de ani buni cele 20 de burse, chiar din buzunarul său. Mai mult

Câteva lucruri din Germania pe care nu o să le vezi curând în România

Am o prietenă care locuiește în Germania de aproape 20 de ani. Îi vizitez pe ea și pe soțul său relativ des și facem schimb de idei despre diferențele de trai și civilizație dintre cele două țări. Iar unele sunt atât de mici, dar fac o diferență uriașă.

1.În Germania, ideea de reciclare este intrată în sânge. Nu poți să sortezi gunoiul altfel decât ți s-a indicat și altfel decât la culorile cu pricina. Dacă nu faci asta, gunoiul nu va fi ridicat. Copiii sunt învățați de mici să facă asta. E marca întregii țări. Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!