Minunea de la icoana lui Arsenie Boca

Poate vă mai aduceți aminte de această știre de pe la începutul lunii mai. Atunci un sat din Vaslui devenea brusc loc de pelerinaj și subiect de știri, odată ce sătenii descoperiseră că o icoană a lui Arsenie Boca, adusă de la Prislop, a început să lăcrimeze.

Satul și-a trăit momentul de celebritate, lumea a venit de peste tot să se roage, la fel televiziunile, ba întâmplarea a făcut subiectul și câtorva talk-show-uri după cum  o să vedeți aici. Așa că, dacă tot am venit pe acasă, am zis să merg și eu să văd ce se întâmplă sau mai exact ce se mai întâmplă. Dar. ca să fiu sincer, mie mi se povestise de altă minune, înainte de a pleca.

O minune pe care toate televiziunile ce au trecut pe acolo au ignorat-o, nu le-a ridicat nici măcar sprânceana și nici vorbă să fi fost subiect pe undeva. Căci în țara asta, faptele bune nu-s subiect de patimă, ba uneori mai trebuie să și dai socoteală pentru ele. Satul de facem vorbire se numește Pușcași și e ”capitala” unei comune de patru sate, cea mai nouă din Vaslui, apărută de vreo 11 ani. Sunt aici, sub o coamă de pădure, la vreo patru mii de locuitori, mulți dintre ei romi care și-au abandonat tradițiile și au fost românizați de-a binele.

Ani de zile, satul acesta s-a zbătut într-o sărăcie lucie, nu au avut drumuri, case și nici după ce bea apă. După revoluție au mai prins ceva cheag, iar în anii din urmă, trăiesc un mic miracol, care-l bate pe cel cu Arsenie Boca. Satul e printre puținele din zona asta care are asfalt pe fiecare stradă, apă curentă și canalizare. Da, ați citit corect: apă, asfalt și canal.

Asta aduce cu sine civilizația și cu mândrie oamenii pot să-ți arate acum că au baia în casă, ba și câte trei periuțe de dinți. ”Știți cum era aici? Nici cu căruțele nu se mai putea intra când ploua, iar iarna veneam doar pe jos”, îmi spune un sătean. Nu e nici măcar un miracol european, că nu s-a prăvălit Europa cu fonduri pe ei. ”Tot ce s-a făcut, s-a făcut cu fonduri locale,” îmi spune primarul Ignat. Și acum stau pe ceva bani, dar un constructor tot nu se apucă de o lucrare așteptată.

Ba, pretențiile s-au ridicat atât de sus, încât un cetățean îl ceartă pe primar că nu leagă și satele între ele cu ceva asfalt. Parcă și casele sunt mai răsărite de ceva vreme, iar unii din Vaslui se mută aici că e aproape de oraș. Așa că pe mine, asta m-a minunat mai tare decât icoana arătată la televizor. Căci, tare mi-e, că în multe sate din România asta, lumea așteaptă o icoană făcătoare de minuni, mai curând decât să-și suflece mâinile și să facă ceva treaba. Iar când o să pună mâna să muncească de dimineața până seara, atunci va fi plin de minuni.

Cât despre icoană, ea este în continuare acolo, înconjurată cu drag de cei ce au adus-o, are o troiță curată și așteaptă pe tot străinul ce simte nevoia de ajutor și vrea să se închine.

 

 

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Minunea de la icoana lui Arsenie Boca

  1. Avatar alpe spune:

    Anul acesta pare a fi anul Arsenie Boca. Sigur că e bine, dar eu mi-aș fi dorit ca apropierea de viața și faptele părintelui să se facă cu mai multă măsură, ca semn al respectului pentru el. De la calendare (mărturisesc că și eu am unul), la emisuni nenumărate, icoane simple și icoane făcătoare de minuni, dar și tablouri, totul e din abundență. Cumva, am sentimentul că sfințenia se transformă, din nefericire, în marfă…

    Acum câțiva ani, când încă nu auzisem de părintele Boca, aflându-mă în sala de așteptare a unui cabinet stomatologic, m-a izbit chipul zugrăvit într-un tablou ; părea a fi chipul lui Iisus și totuși nu era El ; figura aceea emana austeritate și forță, și am crezut că este pictată de fiica dentistului, ale cărei desene le mai expusese doctorul și dovedeau un real talent. L-am întrebat și m-a lămurit. Pictura era cumpărată și-l înfățișa pe Arsenie Boca.

    Toată lumea vrea câte ceva de la părintele Arsenie, în intimitate ori în mijlocul mulțimii. Pe o foaie a calendarului meu, sub fotografia părintelui, se află îndemnul : „Strigați când aveți necazuri, că eu vă aud de acolo de unde sunt și vă ajut mai mult decât atunci când eram în viață.”
    Gândul mă duce la Iubește revoluția, a lui Soljenițîn, și la personajul său care-și reamintește o frază din Tatăl nostru : „Painea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”. Și se minunează cât de lipsită de lăcomie e cererea, cum nu se pomenesc în rugăciune multe din dorințele care ne bântuie, de la viață îndelungată la sănătate, bogăție, iubire împlinită. Se spune doar „Facă-se voia Ta”, iar de la Domnul Atotputernic omul mărunt nu cere decât un lucru : să aibă ce mânca azi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *