Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul nu se pișă pe vot

O știu bine pe Alina Dumitriu și acum o știți și voi. Îi respect ideile și încerc să schimb, măcar prin cuvinte, lucrurile pe care ea ni le transmite. Și eu am dezamăgirile mele legate de clasa politică. Dar votul e singurul moment în care lor le este realmente teamă de noi. E singurul moment în care îi putem pedepsi pentru câte ne fac în fiecare zi.

Mă întâlnesc în fiecare zi cu ei și știu că e momentul de care se tem. Pentru că nu-l pot controla până la capăt. Pot controla câteva procente, pe alții îi pot păcăli, iar pe unii îi pot manipula. Dar mereu, în această țară, vor fi câteva procente care vor decide alegerile, bazându-se doar pe informațiile și credințele lor libere.

Iar pentru cei care nu mai au încredere în asta, Pro Democrația le spune cam așa:

sau așa

Clipurile sunt făcute de Leo Burnett. Iar dacă vrei să știi cât de mulți pot vota în țara asta , aruncă o privire aici aici.

 

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

6 comentarii la Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul nu se pișă pe vot

  1. Avatar Andrei spune:

    redirectionarea din ‘aici’ nu pare sa duca unde trebuie! In rest…yes, la vot!

  2. Catalin Catalin spune:

    @Andrei, s-a rezolvat. Multumesc ca m-ai atentionat.

  3. Avatar Tir buşon spune:

    Yes la vot,sa va scap de Ponta ,altfel …o mierliti

  4. Avatar Junoka Marius spune:

    Ma tem ca o parte din tinerii generatiei de astazi (cei nascuti dupa 1990) n au fost pasionati de istorie incat sa puna botu la indemnul lu Mihai sau Stefan. Tineretul vrea ceea ce e si normal sa vrea: viata buna, cash, haine, petreceri, cluburi, calatorii. Asa ca toate astea le cam gasesti plecand din tara. Daca votezi acum, nu se schimba in bine situatia Romaniei. Daca pleci cat mai departe de Romania ai unica sansa sa poti schimba ceva pt tine personal. In Romania nu pre mai poti schimba nimic. O locuita ti o cumperi nespus de greu. Un loc de munca il gasesti foarte greu, fie ca ai invatat la scoala, fie ca ai invatat tu asa pe picioarele tale. Imi plac ambele filmulete cu indemnul oamenilor la vot. Dar acum 200 de ani ei ce au luptat calare sau pe jos erau oameni de rand, asa ca si noi, asa luptam si noi ca ei, asa cum au luptat ei atunci, doar ca armele noastre sunt in posibilitatea de a te urca intr-un mijloc de transport si ne a duce intr-o tara straina. Asa luptam noi acum, nu prin vot. Votul nu va schimba nimic.

  5. Avatar geo spune:

    dar nici nu fac presa la comanda

  6. Avatar irina corodann spune:

    Tiblea,,din satu-mare a fost dus un autocar de cetateni sa huiduiasca pe Basescu ,,,,,,,Asind au ta-i psd de la noi ,,,,In Carei nu sint de loc psd-ist ,acolo este udm,,si forum german ,,,,,,citeste te rog ,,nu e ce dati voi ,,,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!