Sindromul vătafului ajuns la guvernare

Doamna ministru al muncii, Lia Olguța Vasilescu ne-a dat ieri cu sec și cu flit când ne-a anunțat că doar mărinimia și bunăvoința sa și a partidului ne mai țin pe noi în viață. Financiar vorbind. Doamna ministru spune c-ar fi putut să decidă, așa de la ea, să nu mai dea indemnizația pentru copii. Că oricum nu contribuim.

‘Nimeni din Romania nu contribuie vreodata pentru indemnizatia de crestere a copilului. Este o forma a statului de a ajuta familiile ca sa-si creasca acesti copii in perioada in care nu lucreaza. Deci, nu avem ce sa vorbim aici de principiul contributivitatii, iar plafonul este maxim din Uniunea Europeana. Puteam sa-l facem si mai jos. Puteam sa facem ca in tari foarte dezvoltate din UE, sa nu mai dam deloc sau sa dam 100 de euro. Dar n-am facut-o. Am plafonat la 1.800 de euro. Din punctul nostru de vedere, este indestulator pentru Romania, atat timp cat aceasta suma se da si in Germania si este maximum din UE. Nicaieri in lume nu exista posibilitatea ca sa te intinzi cu aceasta suma in functie de venituri’

Indemnizația de creștere a copilului este strict legată în lege de plata impozitului pe venit. Legea prevede clar că, dacă nu ai venituri impozabile în ultimele 12 luni, nu primești acești bani. Este atât de simplu. Nu e o bunăvoință a statului sau a partidului, ci un act pe care legiuitorul l-a prevăzut pentru a apăra drepturile celor care vor să facă un copil.

Ori atitudinea ministrului este cea a unui vătaf pe moșie. În dispreț față de principiile elementare ale legii, Olguța face o declarație de nu întâlneai nici la Partidul Comunist. Ea ne spune că lucrurile bune din România, mai ales cele în care primești drepturi, nu sunt legate de contractul social pe care îl ai cu statul, ci de buna dispoziție a vătafului local. 

De fapt aceasta este atitudinea. De vechil, moșier sau arendaș, după caz. Deciziile în statul român nu au coerență, logică, nu sunt subsumate unor principii generale și nu urmăresc binele colectivității sau individului. Ele sunt raportate la cel care le dă și la ce poate da sau lua de la grupul care șade în subordinea sa. ” Vă dăm, bă” sau ”o să vă luăm, bă” sunt cele două imperative cu care guvernează PSD.

La fel și când a venit vorba de salariile bugetarilor. ”Vă dăm, bă, pentru că putem.” Indiferent de costuri și urmări. Nu are importanță că bugetul se transformă într-o gaură. Nu are importanță că în câteva luni nimic nu o să fie posibil de plătit. Important este că putem să dăm. Nu are importanță că nici măcar nu avem capacitatea tehnică și profesională de a muta banii dintr-o parte într-alta. ”Noi vă dăm.”

Așa că la primul hop, întreaga guvernare a sughițat. Și l-a dat afară pe ministrul apărării dintr-un stat NATO pentru că nu are bani de salarii. După ce bugetul a ajuns la 2 la sută din PIB. Iar acesta este fix sindromul vătafului urcat la guvernare, care crede că funcția e ceva în care poți să vorbești ca la televizor. 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *