Mihail Gorbaciov este la al doilea volum de memorii. Amintiri-Viața mea înainte și după perestroika se numește acesta. Gorbaciov are referiri la Putin în două rânduri, dar vorbește despre sistemul care l-a creat pe acesta și pe care probabil noul lider de la Kremlin îl regretă.

Întâi, Gorbaciov îi este recunoscător lui Putin. Până la momentul venirii acestuia la putere a fost izolat nu numai pe scena politică a țării, dar probabil și ca persoană. Cei doi s-au cunoscut într-un moment critic pentru Gorbaciov, când acesta a hotărât să candideze la Președinția Rusiei, în 1996. ” Ca prim vice-primar al Sank-Petersburgului  el s-a ocupat conștiincios de vizita mea, a dat dovadă de mult tact, de ospitalitate sinceră și de o înțelegeră subtilă a problemelor orașului și nu numai…”

Nu mare lucru ați spune, dar ca să înțelegem contextul trebuie adăugat că vorbim fix de perioada în care Gorbaciov a fost cel mai urât în Rusia. Când schimbările sale i-au determinat pe oameni să-l disprețuiască profund, să-l fluiere, să-l alunge și să identifice cu răul absolut.

De fapt e singura referire mai consistentă  la Putin. Câteva rânduri mai jos, Gorbaciov  vorbește despre cultul personalității din ce în ce mai apăsat promovat de Putin. Și ca să nu fie nicio neînțelegere, oamenii nu se iubesc. În ultimele luni Gorbaciov l-a criticat des, apăsat și chiar în unele ceremonii fastuoase pe Putin. ” Politica, la noi, a ajuns o imitație. Întreaga putere este în mâna executivului. Parlamentul nu face decât să-i aprobe deciziile. Justiția nu este independentă. Economia e dependentă de livrările de gaz. Inițiativa antreprenorială este frânată. Iar afacerile mici și mijlocii au probleme uriașe”. Dar cel mai mult îl deranjează pe Gorbaciov că lui Putin îi este frică de propriul popor. ”Nu poți limita drepturile și libertățile civile. Domnul Putin a ales o cale dezastruoasă”.

De partea cealaltă, Putin vede parcursul lui Gorbaciov drept ”cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului.” Iar recent, consilierii de top al lui Putin l-au descris pe Obama ca fiind Gorbaciovul Americii.

Dar ce-i desparte pe cei doi? Direcția este cuvântul cheie. Gorbaciov a vrut să scoată Rusia dintr-un sistem cumplit de prost, în timp ce Putin trage cu tot dinadinsul să o ducă înapoi acolo.

Cumva rușilor le-a fost un pic bine în anii dinaintea perestroikăi. Strângând la un loc resursele dintr-un imperiu au reușit să trăiască un pic mai bine. Gorbaciov povestește că la nunta sa, la începtul anilor 50, a avut luxul de a mânca numai cartofi. A fost și votcă și ceva pește. Și  câțiva prieteni dintre care unii l-au însoțit toată viața. Oricum, doar prezența unui copil de țărani la facultate era o mare realizare.

Trecând anii, familia Gorabciov a reușit să se mute din camera unui apartament comun într-o locuință cu trei camere. Schimbările au fost marcate și desemnate ca importante: un concediu, o mobilă nouă, îngrijire medicală mai bună pentru părinți. Astea s-au întâmplat, probabil pentru milione de ruși. Țara s-a dezvoltat cumva. Au avut victorii interne și internaționale. Și asta le-a dat un sentiment de putere.

Doar că la un moment dat lucrurile au luat-o în jos. Nu prea mai funcționa nimic. Nici mâncare nu mai reușeau să producă în ciuda tuturor planurilor.Acesta e momentul în care a apărut Gorbaciov.

Să nu vă închipuiți că Gorbaciov era altceva decât un comunist. Doar că fiind mai tânăr era mai rebel. Altminteri  a fost pregătit întreaga viață să devină un lider comunist, chiar din anii facultății. Nu și-a practicat niciodată meseria de jurist. A trecut câteva luni prin procuratură, dar s-a cerut repede la partid. Mai curând a practicat a doua specializare, un soi de manager de agricultură. Atminteri, diferența dintre Gorbaciov și restul fruntașilor de partid a fost că și-a dat repede seama că nu-ți trebuie aprobare de la Moscova să faci un wc în centrul Stavropolului. Căci, da, îți trebuia aprobare.

Și a mai înțeles ceva: că oamenii trebuie să aibă măcar un mic drept la exprimare, că fruntașii comuniști nu sunt intangibili la critici. Că poți să dai drumul un pic la presă.  ȘI că partidul ar avea de câștigat dacă privatiza o parte din economie. Dar totul sub controlul partidului. Că a fost bine intenționat, că e vorba de o viziune sau doar de un mecanism de atingere a puterii cartea asta nu o să te lase să vezi. Mihail Gorbaciov pare animat în anii puterii sale absolute numai de gânduri bune.

Și de planuri. Zeci de planuri. Că asta faceau tovarășii de la partid. Mai un plan, mai o plenară, mai o comisie. Este absolut fascinant să vezi câtă energie se putea pierde într-un imperiu să faci hârtii care să dea direcția dar să nu nimească nicioadată problemele oamenilor. De exemplu, tovarășii din zona nordică a țării nu aveau mobilă, deși extrăgeau un cărbune excelent. Ca să vină mobila e nevoie de intervenția primului om din URSS și trasarea unui plan de viitor. Absurd.

Fascinante o să vi se pară jocurile puterii. Și tipul de balet executat la Kremlin. Nu i-am prins toate resorturile pentru că e vorba de cu totul altceva decât într-o societate democratică. Și pentru că Gorbaciov nu-ți dezvălui nicio secundă fața hâdă a comuniștilor. Vorbește doar de retrogradările în posturi și de ceva găști constituite în jurul unui sau altuia dintre mai marii zilei.

Relația sa cu Andropov e descrisă ca una de prietenie, deși e aproape evident că prietenia șefului KGB e cea mai mare prietenie pe care poți să o ai în lumea sovietică. Apropo, prietenia asta a ținut până la venirea la Moscova, când a aflat că relațiile dintre cele două familii nu pot continua la vedere, căci sunt prea mulți ochi.

Nici când vine vorba de critici Gorbaciov nu este altceva decât un comunist. Critica lui e tovărășească, fără a spune lucrurilor pe nume, poate chiar ușor constructivă. Așadar, Elțân, care i-a luat puterea de sub picioare, e doar admonestat pentru celebrele sale beții. Care nu sunt numite doar beții, ci ”știe toată lumea care erau preocupările lui Elțân.”

Una peste alta, Gorbaciov îți descrie exact unde vrea Putin să-și ducă țara: locul de unde poți să bați cu pumnul în masă la toată lumea, de unde să nu-ți pese prea mult de ai tăi și în care orice minciună să scape nepedepsită. În ce ne privește, în ciuda istoricului său comunist, diferența dintre Gorbaciov și Putin este cea dintre bine și rău.

Pe noi Gorbaciov ne-a lăsat din brațe. ”Polonia, Ungaria, Bulgaria le-am redat popoarelor lor”, spune la un moment dat. A vrut sau pur și simplu nu a mai putut? Istoria noastră va reține că a fost voința sa. Măcar la asta are dreptul, căci istoria din țara sa îl va ține minte ca pe un eșec și un simbol al răului. Cel puțin câtă vreme Putin va fi etalonul succesului.

Cartea este în condiții grafice foarte bune, scumpuță și o să vă ia câteva zile bune să o dați gata. Mai ales că spre deosebire de memoriile vesticilor care abundă de momente personale, aceasta este lipsită. Poate doar referirile la Raisa, a cărei personalitate chiar merită cunoscută.