carte

Ana Blandiana: “Libertatea ultimilor 30 de ani am folosit-o ca materie de consum, nu de construcție”

Am stat de vorbă cu Ana Blandiana imediat după alegeri, odată cu apariția cărții sale de memorii, Soră lume. E mai curând o carte a memoriei de călătorie și a unor întâmplări extraordinare pe care le-a trăit de la Paris la Moscova. V-o recomand cu încredere.

Memoriile Anei Blandiana sunt cuprinse în povestiri care vă vor fascina și care se întind de-a lungul câtorva decade grele ale României. Cartea arată o serie de întâlniri și personaje memorabile ale lumii scriitoricești din România, dar și din Europa, într-o perioadă în care, nouă, comunismul ne apăsa din greu viețile. Multe dintre scenele dureroase ale vieții obișnuite, Ana Blandiana și soțul său Romulus Rusan le-au prins în Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet, muzeu pe care cei doi l-au inițiat și structurat. Am pornit în dialogul nostru întrebând-o pe Ana Blandiana cum îi este în această perioadă de izolare.

Ana Blandiana se dovedește în acest interviu, un personaj fascinant prin încărcătura povestirilor sale, dar mai ales prin concluziile riguroase pe care le pune lumii în care trăim.

„Am ratat primii ani de libertate. Ne-a plăcut mai mult s-o consumăm decât să construim cu ea. Am folosit-o ca să facem Paștele în Dubai și Crăciunul la Las Vegas. ”

„Trebuie să recunosc că poporul român este hedonist și nu știam asta. Nu mi-am dat seama de ce avem o așa mare dezbatere legată de restaurante. Sunt probleme mai grave.”

„Pandemia asta mi-a arătat că proștii și deștepții sunt împărțiți egal între țările lumii.”

„Nu o să vă placă Europa de peste 25 de ani pentru c-am început să ne negăm rădăcinile creștine.”

Recomandare de carte. Ziua a șaptea, de Yu Hua

Mi-a picat în mână această carte de Yu Hua, scriitor chinez. Primele lui cărți au fost mari succese nu numai în China, dar și-n multe alte țări. E tradus cam pe tot globul. „În viață” și „Cronica unui negustor de sânge” au apărut în mai multe țări. E un scriitor îndrăgostit de nouă revoluție culturală chineză, scrie despre modul în care s e transformă China și nu iartă nimic din ce înseamnă comunismul. Criticii spun că-i place realismul magic, iar Ziua a șaptea este un exemplu perfect.

E o carte delicată și fluidă, care o să vi se pară pe alocuri scrisă de un copil de clasa a noua, dar o să vă dați seama că asta-i dă o limpezime extraordinară. Și are o putere de critică extraordinară această poveste despre viața de după viață.

Gabriel Liiceanu: “O țară nu poate fi condusă la nesfârșit de cei mai proști cetățeni”

Săptămâna aceasta a apărut la Editura Humanitas volumul intitulat Despre Destin și semnat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu. Subiectul este evident: modul în care domnii Pleșu și Liiceanu privesc destinul ființei umane. Cartea este și o punere la încercare a ipotezei, diferite, pe care fiecare o susține în legătură cu destinul. Este o carte adresată publicului general, plină de căldură, dar și de memorii ale unui prietenii întinse pe decenii. Iar eu nu am scăpat ocazia de a arunca și o privire asupra destinului în pandemie.

Gabriel Liiceanu mi-a explicat de ce la anumite momente dialogul a fost tensionat și cât contează asta în economia cărții. ”Suntem două personalități apăsate și fiecare ține la punctul său de vedere.” Gabriel Liiceanu spune și de ce au ales o temă atât de sensibil ă într-o perioadă în care lumea e în plină pandemie. ”Cum să nu discuți tocmai acum despre destin și existența lui Dumnezeu? Tema aceasta este mereu actuală.”

Dar e un timp potrivit să vorbim și despre modul în care noi ne purtăm astăzi în societate. O răsturnare a regulilor și a valorilor este în plină desfășurare. Și în mod evident, asta ne afectează pe fiecare. Dar cel mai greu este, spune Gabriel Liiceanu, să îndurăm agresiunea prostiei în România. Și anti-selecția celor care ne conduc. „O țară nu poate fi condusă la nesfârșit prin alegerea celor mai proști dintre cetățenii săi.”

Recomandare de carte. Petru Vignali, România 1910-1974

Mi-a plăcut cartea lui Petru Vignali. E un italian care s-a născut în România, la începutul anilor 1900. Tatăl său a fost arhitect și e autorul câtorva clădiri frumoase din București. Apoi au făcut afaceri aici. A venit, însă, războiul și viața a fost dată peste cap. Dar i-a urmat și comunismul. Iar asta a fost realmente dramatic pentru familia Vignali. E de fapt istoria unei drame care a lovit o generație.

Radu Paraschivescu: „Proiectul nostru ar trebui să fie România fără pile”

L-am invitat pe Radu Paraschivescu la Interviul de Zece. Era firesc să ne auzim în proiectul ăsta. Până la urmă, Radu a scris Ghidul Nesimțitului la jumătate anilor 2000 și de atunci am început să progresăm. Nu vreau să zic că numai datorită lui progresăm. Ci că de atunci construim comunități. România arată altfel față de acum 20 de ani, nu? Știm mai bine ce vrem acum, cum am progresat. Dar parcă nu știm unde ne ducem. Și eu chiar cred că Radu ne-a dat un impuls mare către ceea ce suntem acum. Dar, mai mult, ne-a ajutat să ținem cârma dreaptă. Așa că trebuia să-l întreb cum ne vede peste 10-25 de ani.

Recomandare de carte. George Saunders, Pastoralia

George Saunders este unul dintre cei mai premiați autori de povestiri din America. Are inclusiv un Booker Prize. Și a fost în mai multe rânduri numit cel mai bine vândut autor american. În România, nu are multe povestiri traduse. Cred că sunt doar două. Un roman, Lincoln între lumi, și această carte de șase povestiri care sunt fantastice și la propriu și la figurat.

E o carte despre nefericire, despre toate lucrurile care ne macină, dar și despre natura umană dedată la vise și la compromis. Ați mai văzut asta, nu? Ce e altfel? Faptul că Saunders nu are o scriitură obișnuită, ci una ca într-o pictură contemporană. E mișcată, scrâșnită, oglindită. Despre asta e vorba. Bonus la toată povestea este că e tradusă de Radu Paraschivescu. Care, văd, știe multe înjurături.

Recomandare de carte. Varlam Șalamov, Povestiri din Kolîma

Despre cartea aceasta am aflat de la Vasile Ernu. M-a surprins când a spus că aduce nuanțe în gulagul rusesc. Și m-a intrigat. Ce nuanțe pot fi în iad? Ei bine, sunt. Acum, dacă asta este important sau nu, o să aflați mai jos.

Eu nu cred că Șalamov are dreptate când reîmparte vinovățiile, dar nici nu pot să-l contrazic. Din locul meu, nu cred că am puterea de a înțelege complet suferința și drama lui. Cred că el este cel mai îndreptățit să vă povestească. E o carte bună. Fundamentală. Vă las și o variantă video, dar și un podcast, ca de obicei, după cum aveți timp.

Cartea despre Seducătorul Domn Nae

Am purtat o discuție, zilele trecute, cu Tatiana Niculescu, autorea cărții Seducătorul Domn Nae. Viața lui Nae Ionescu. Cartea este apărută la Humanitas. Să vorbești despre Nae Ionescu este mereu o chestiune complicată. Omul este înger și demon și e zugrăvit ca atare. Profesor magistral, dar și ideolog al Mișcării Legionare și anti-semit.

  • Cartea este pentru marele public. Îl scoate pe Nae Ionescu din bătălilie filozofilor și ale intelectualilor înalți
  • Tatiana Niculescu nu are o teză anume. Nae nu e nici bun, nici rău. Astea sunt faptele.
  • Deși e grea și plină de informații noi, se citește repede și e captivantă pentru că, pur și simplu, este despre viață.
  • Ca de obicei, las și video și podcast ca să puteți alege ce vă este mai comod când vreți să vedeți despre ce e vorba.

Cartea lui Radu Paraschivescu despre „zeul” său

Am hotărât ca, de câte ori îmi place o carte, să spun câteva cuvinte despre ea. Așa ca o cronică. Prea de multe ori am ratat să povestesc lumii despre o carte bună. Sau mi s-a întâmplat să uit de ea. Așa că fac un soi de arhivă aici. Pun prezentarea atât video cât și podcast, ca să puteți alege oricare variantă vă este mai accesibilă.

Episodul de azi este despre cartea lui Radu Paraschivescu, Recviem vesel pentru tata, pe care am lansat-o la jumătatea lui iunie. Ce este important:

  • E o carte portret, dar, de fapt, e o carte despre Radu și devenirea sa.
  • O să recunoști „mâna” seniorului Paraschivescu în multe dintre cele pe care le întruchipează Radu azi. Este filo-italian, erudit, iubitor de fotbal, manierat și curtenitor, dar cu un verb ascuțit datorită tatălui său.
  • Cartea o să aibă rezonanță în fiecare familie din România și, de câte ori o s-o citești, o să-ți aduci aminte de tatăl tău.

Eshkol Nevo, Simetria dorințelor. Ce faci când cel mai bun prieten trăiește visul tău?

E cineva aici care împărtășește totul cu cel mai bun prieten? Vă spuneți tot? Vă mărturisiți tot? Este vreunul dintre voi care să se bizuie pe un suflet pereche mai mult decât pe familie? Dar e cineva care-și trăiește în tăcere marea iubire? E posibil ca unul dintre prietenii voștri să se afle într-o relație cu cineva la care visați? 

La asta trebuie să vă gândiți când puneți mâna pe Simetria dorințelor de Eshkol Nevo. O carte spectaculoasă care vorbește despre prietenie, trădare, iubire și care are un final în care aștepți ca totul să se termine cu happy-end. Este apărută la Humanitas, în colecția Raftul Denisei 

Cartea lui Eshkol Nevo este o construcție așa cum n-am mai văzut. E o construcție perfectă, dar la care autorul sucește fiecare etaj și-l întoarce invers. Știți cu ce seamănă? Cu mânăstirea de la Curtea de Argeș. Închipuiți-vă că mânăstirea ar avea turlele drepte. Ar fi frumoasă, nu așa? Ar fi mândră și ar arăta lucruri minunate despre omenire. Dar ce o face perfectă? Faptul că arhitectul s-a gândit să răsucească turlele. Asta se întâmplă și în cartea lui Eshkol Nevo. La un moment dat cineva începe să sucească povestea și o răsucește până când axele nu se mai potrivesc. Dar această mișcare îi conferă o nouă dimensiune și o nouă strălucire. De abia de acolo începe cu adevărat minunea.

Pe scurt, în poveste, avem patru prieteni, iar la un moment dat fiecare dintre ei își stabilește un vis în viață. Ar fi trebuit să-l împlinească în următorii patru ani, înainte de următoarea finală a Cupei Mondiale. Doar că drumul pe care-i poartă viața face ca fiecare vis să se deplaseze cu un pas la dreapta. Și astfel ajungem ca fiecare să trăiască visul celuilalt. Și nici măcar nu-și dau seama de asta pentru că biletele pe care și-au scris visele sunt ținute la secret. Dar întrebările și relațiile dintre ei sunt libere.

Pentru mine o carte durerosă. Stăteam să mă gândesc dacă eu mai am prietenii din adolescență, pentru că practic despre asta e vorba. Și-mi dau seama c-am trăit un fel de dezrădăcinare. Că nu am păstrat acele legături care să mă aducă în situațiile descrise de Eshkol Nevo. Prietenii mei de ani de zile s-au răspândit peste tot în lume.

E o carte aparte pentru acest colț de lume. Cred că noi aici ne facem prieteni la maturitate și că nu ne deschidem de tot față de ei. Or în cartea lui Eshkol Nevo, acești oameni trăiesc în simbioză. Își expun părerile, iubirile, au grijă de copiii lor, își împart viața cu decența și parcimonia clasei mijlocii. Să nu credeți că trăiesc ca într-un kibuț când trebuie să împartă tot. Ei aleg să-și împartă problemele, să trăiască bucuriile, dar la fel de bine dispar unul din viața celuilalt pentru a lăsa loc de respirație.

Și, nu, nici aici nu e nimic perfect. Chiar și așa, între ei au loc trădări, oamenii se judecă și-și pun întrebări. Iubirea nu e sfântă între ei, așa cum nu e nici adevărul. Se fură iubite, se încheie iubiri, se ascund lucruri, dar la final și întotdeauna sunt acolo fiecare dintre ei să se sprijine.

Cartea este punctată de fotografii a căror căldură este aparte. Fiecare situație este descrisă atât de vizual ca și cum ești lângă aceste personaje. Scenele au parte de o scriitură atât de vie, fie că sunt triste sau erotice. Darul lui Nevo este că are o scriitură cinematografică. Scrierea lui Nevo are miros, are dimensiune, are erotism, chiar le vezi pe cele două femei care se iubesc. Căderea în depresie a lui Yuval este atât de naturală încât îi pare că scriitorul a studiat înainte psihiatrie și psihologie. Fiecare etapă are parte de o descriere care te îngenunchează și te pune jos. De la mizeria din chiuvetă până la pierderea gustului.

De asemenea, descrierea iubirii este spectaculoasă.  Aproape o vezi pe Yaara, îi vezi ochii și claviculele. Mirosul ei este acolo, nu mai zic de vorbe. Praful, muzica și agitația orașului mare sunt acolo, Ca și toate nenorocirile pe care le aduce războiul.

Una dintre scenele magistrale este cea în care Yuval face parte dintr-o echipă de militari care distruge viața unor oameni din colonii. Și atunci este unul dintre momentele în care narațiunea se rupe. Pentru că această carte începe ca o plimbare pe plajă, într-o muzică lină și se sfârșește pe pantele unui munte, în muzică rock, în care cobori o avalnașă și te întrebi unde se oprește.

Cartea asta este însăși viața. Ea nu e nici veselă, nici tristă la nesfârșit. Oamenii obișnuiți nu sunt nici buni, nici răi până la capăt. Totul este plin de umbre și de nuanțe. Și prea puțină lume își trăiește viața și visele. Ce te faci, însă, când cei mai apropiați trăiesc ce-i al tău: iubirea ta, pasiunea ta, menirea ta? Chiar așa, ce te faci când cel mai bun prieten al tău trăiește cu iubirea ta? Dar e același om care ți-a salvat viața și ți-a dat tot ce are, inclusiv cine ești. Cum suporți și ce spui?

Nu-i așa că-i greu? Luați Simetria dorințelor și găsiți răspunsul.

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!