carte

Orice om îi este teamă. Primul atlas al prostiei guvernamentale

În urmă cu câteva săptămâni, i-am făcut o fotografie lui Radu Paraschivescu, al cărei succes ne-a mirat pe amândoi. Știți ce face Radu când vine la radio? Nu e ca toată lumea. Nu ia telefonul și stă pe el la cafea până rezolvă ceva pe internet. Nu stă de vorbă la telefon, nici nu pierde timpul stând de vorbă.

Întotdeauna, Radu scoate o carte din care, oroare, citește. Și  pentru că este foarte punctual, are întotdeauna câte 10-15 minute la dispoziție. De data asta l-am prins citind pe un balcon unde lumea se duce de obicei să fumeze. A ocupat abuziv acel loc cu artă și cultură și așa i-am făcut poza.

Mii de oameni au plăcut-o, sute a distribuit-o. A fost un val de wow și aprecieri, asupra cărui a a trebuit să meditez.

De ce un gest atât de simplu stârnește atâta bucurie? De ce lumea îl apreciază? De ce se bucură când vede un om citind? Răspunsul e simplu: pentru că dă speranță. Și pentru că îți arată că în valul de mizerie, prostie, furt și inversare a polilor sociali, încă mai există speranță.

Și nu-mi pare întâmplător că tocmai Radu Paraschivescu a ales să să scrie acesată carte. Omul cu cartea a devenit într-un fel păzitorul cetății.

Stimați cititori, Orice om îi este teamă este o carte unică. O s-o citiți cu pasiune și îngrijorare. O să vă scuturați de râs și și o să vă răciți de fiori. Orice om îi este teamă este o antologie a prostiei, arivismului, lipsei de cultură, a lipsei de carte și a celei de bun-simț din societatea românească. Este primul atlas mondial al prostiei guvernamentale.

E o carte unică pentru trecut, prezent și, sper eu, viitor. Este prima biografie inversată a lumii. În general, în cărțile biografice, ajung oameni care au făcut lucruri importante și au lăsat ceva în urmă pentru societățile lor. Aici e taman pe dos. Ajung oameni care nu au lăsat și nu vor lăsa în urma lor decât praf și pustiu și poate niște valize cu averi personale.

Trebuie să știți că există un capitol despre Viorica Dăncilă. Cred că l-a scris în direct la radio. Am vorbit de nenumărate ori, dar Radu a făcut o documentare excepțională. Când o să le vedeți pe toate la un loc, o să aflați dimensiunea tragediei. Mai ales că Radu are amabilitatea de ale pune în context cu date și fapte ale unor oameni mult mai mari.

Chiar domnul Daea are propriul capitol poetic în care s-au strâns cele mai mari realizări verbale și pășuniste ale momentului. Dacă ar fi să trăim în România lui, sigur ar fi o baladă

O să găsiți un capitol despre primari. Cred că rivalizează cu povestirea lui Creangă despre Dănilă Prepeleac. Peste o sută de ani se vor citi aceste povești la ora de română pe post de snoave. Vă amintesc că în a doua povestire cu Dănilă Prepeleac, după seria de prostii din prima, Dănilă devine putred de bogat după ce face un târg cu diavolul. Cred că suntem pe aproape de această situație.

O să râdeți pentru că Radu adună la un loc toate perlele  rostite de domnul Daea, de doamna Carmen Dan, de Florin Ciordache și toată gașca. Cred c-ar avea un real succes citită și în ședințele de partid.

Și după ce citiți o să aveți dimensiunea dezastrului. Și o explicație pentru ce trăim. Cine vorbește așa, musai gândește așa. Poticnelile, greșelile inversiunile logice nu sunt accidente, veți afla de la Radu. Ele sunt însăși esența și substanța acestor oameni.

Sunt convins că orice pesedist îi este teamă de această carte. Cred că se vor întreba între ei la ședințe: te-a băgat și pe tine?  

Cred că cine va vedea această carte peste 100 de ani va spune: ia, uite a venit un domn cu o ficțiune excepțională. Și altul va spune: nu, nu e istorie. Dar nimeni nu poate fi atât de prost. Ba, poate și au condus o țară.

Mă întorc la fotografia de care vorbeam. Lumea a înțeles că Radu Paraschivescu are acel bun-sinț care ne va salva, care dă speranță. Că are arma împotriva valului de prostie care stă să ne copleșească. Pentru că e atât de simplu: un om care citește, un om care scrie o carte.

Luați această carte, citiți-o dumneavoastră și dați-o mai departe. Ca pe un manifest. Dați-o copiilor, părinților și celor care vă sunt apropiați. Puneți-i să citească și atunci, nici unuia dintre noi nu o să-i mai fie teamă.

P.S: Radu m-a certat pentru ultimul aliniat: ”Dați-o mai departe, dar și cumpărați-o!” 

 

 

 

Cum m-am băgat în ciorba lui Tatulici. La propriu

Dați timpul cu mai bine de 100 de ani înapoi. Și imaginați-vă că în orașul Corabia, cel uitat de lume azi, sunt 12 cazinouri. 12. Nici mai mult, nici mai puțin. Trenul care oprea în gară lăsa zilnic două lăzi de caviar și două cutii cu reviste din străinătățuri. Bogăția cădea pe oraș, iar la marginea sa înflorea o mahala în care 1000 de docheri își aranjau viața.

Prosperitatea asta avea un singur motiv. Imediat după Independență, boierii olteni nu mai plătesc bir la turci. Le rămâne tot grâul, iar averea li se urcă la cer. Îi cer Regelui să le facă port, iar grânele plecau toate în vestul Europei. Așa bogăție nu văzuse România niciodată.

Mai mult

În apărarea profesoarei Tunegaru

Mie-mi place când un copil se semnează întâi cu prenumele și apoi cu numele. Nu știu dacă ați observat, dar întâlnești destui oameni mari care îți spun întâi numele lor. Că așa au fost învățați la școală. 

Că așa e școala din România. Ești un nume mai tot timpul și, foarte rar, când un profesor îți spune pe numele mic, e dovadă de apreciere supremă. De asta îmi și place profesoara Tunegaru: pentru că își învață copiii să se recomande nu ca în școală, ci ca în viață. Iar demersul ei chiar acesta îmi pare: să pregătim oameni pentru viață, nu pentru note.

Mai mult

Cartea lui Chirovici: marketing sau chiar e misto?

Nu țin minte o altă carte românească să fi avut parte de o presă atât de bună. Și este explicabil: cronicile bune pentru Cartea Oglinzilor a lui Eugen Ovidiu Chirovici au apărut întâi în presa occidentală și apoi au fost preluate aici. De exemplu The Guardian îl numea ”un fenomen editorial internațional.”

Romanul a fost publicat în 38 de țări, l-a făcut celebru pe autorul său în străinătate, iar în România a fost așteptat cu 20 de mii de precomenzi. Așa că acest volum trece dincolo de apariția obișnuită a unei cărți și merită să-l citești măcar ca să e convingi: chiar este atât de bun sau e și mult marketing?

Mai mult

27 de pași. Mântuirea lui Tiberiu Ușeriu sau de ce să iubești un om care a trecut pe la pușcărie

”Ce mai faceți domnule 2800? Cum vă simțiți azi?” Așa începe una dintre mărturile lui Tibi Ușeriu. Închisoarea germană este politicoasă, fie ea și de maximă securitate. Doar că nu-ți acordă dreptul la un nume. Te pune într-o celulă fără colțuri, în care abia poți face câțiva pași și te apasă zi de zi. Ca să-ți revii după ce ani de zile te-a fugărit Poliția, ai împușcat oameni, și la rându-ți ai fost împușcat.

Cum se face că un om cu așa o mărturie a ajuns unul dintre românii cei mai iubiți? Întâmpinat de sute de persoane la o lansare de carte, de zeci la aeroport și așteptat cu sufletul de gură de mii care au urmărit o competiție imposibilă. Și tocmai într-o țară în care pușcăria, greșeala sau eventual remușcarea nu-ți dau dreptul la mântuire. Mai mult

Cel mai bun fotbalist din cărți

Eu sunt generația care l-a citit pe Cruyff. Nu l-am văzut jucând decât atunci când am crescut și a apărut pe youtube. Dar știu că pe coperta uneia dintre cărțile lui Ioan Chirilă era un tricou portocaliu cu numărul 14, plutind deasupra tuturor.

Am citit astfel toată povestea. Am aflat de haita lui Ajax, de fotbalul total, de generația spectacol pentru părinții noștri și, prin Chirilă i-am simțit neîmplinirea finalelor de Cupă Mondială pierdute.

Mai mult

Istoria României în cinci minute

Ne așezăm amândoi pe câte un scăunel. Aici au scăunele colorate. Al meu e verde, el stă pe unul portocaliu. Doamna care ne-a adus aici a fost foarte insistentă. ”Trebuie să stați așa cu mâna întinsă vreme de 5 minute. Altfel o să se învinețească.”

Și ca să fie mai convingătoare, ne-a luat hainele chiar ea și ni le-a pus în cuier. A mea, o scurtă albastră, a lui, un pardesiu bej, elegant. ”Stați cuminți aici și după cinci minute puteți pleca. Asta e procedură la toate analizele” Așa că acum stăm cuminți, față în față,  ca într-o oglindă. Eu mă țin cu mâna dreaptă de mâna stângă, iar el apasă tare cu stânga pe dreapta.  El, alb cu totul, eu doar cărunt, el subțire, eu plin, eu cu ochelari, el fără. Mai mult

Dan C. Mihăilescu pleacă odată cu o idee generoasă

Îmi pare rău că Dan C. Mihăilescu nu o sa mai aibă emisiune la ProTV. Era o emisiune necesară. O spun cu atât mai mult cu cât am lucrat anii aceștia în televiziune și știu că nu am contribuit cu mare lucru la spațiul cultural românesc. Nu e că nu mi-aș fi dorit, dar mașinăria te împinge în altă direcție. Am vazut multe opinii pe tema asta, dar cea mai interesantă fraza din scrisoarea domnului Mihailescu mi se pare urmatoarea:
 
”Gabriela Popescu (directorul știrilor ProTV) a lăsat deschisă orice cale de revenire, cu condiţia găsirii unei surse credibile şi „cu blazon” de sponsorizare, de talia BNR, BOR, British Council şi altele asemenea. Ceea ce, pe unul nedotat socialmente şi financiar ca mine, îl depăşeşte în chip flagrant.”

Mai mult

Să nu ratăm ce este important în cartea Adrianei Săftoiu

Știu, toți ne-am concentrat asupra prezenței Elenei Udrea în ”Cronică de Cotroceni”. E spectaculoasă, e palpabilă, e tot ce vrei într-o carte de dezvăluiri. Și cu ochii mari după aparițiile doamnei Udrea, riscăm să nu vedem ce ne interesează pe termen lung. Moștenirea politică a mandatelor lui Traian Băsescu. Așadar, ce am găsit  important pentru a înțelege deciziile fostului președinte:

1. Traian Băsescu a trăit cu sentimentul că, dacă pierde alegerile, va fi arestat de Adrian Năstase. Tipul acesta de informație era public, după ce apăruseră în presă stenogramele PSD în care Rodica Stănoiu tot întreba ”când dăm drumul la dosarul lui Băsescu”. Întreg comportamentul ulterior arată că Traian Băsescu era convins că are o vulnerabilitate în zona respectivă. A securizat orice fisură, iar acum poate sta liniștit din punctul ăsta de vedere. Mai mult

Epopeea scrisului de mână la nouă ani

Vladimir nu scrie. Pictează. Literele curg încet-încet. Întâi un rotund, apoi o codiță, un stâlpișor se urcă spre rândul de sus și apoi coboară greu-greu în jos. Se leagă de o altă gărgăriță și parcă ar fi și o umbreluță. Mda, cam cât am scris eu asta, a scris și el trei litere.

Stă chinuit pe scaun, cu capul sprijinit în mâna stângă. Ca un om lovit de soartă. Stiloul ăla pare uriaș în mâna lui. Pete de cerneală se întind peste tot. Iar caietele sunt precum o hartă din Hobbitul. Scrisul e o caznă. Mai ales când ai și câte șapte-opt pagini de teme în fiecare zi. Și asta încă e puțin. În clasa întâi au fost împinși într-un soi de concurs de caligrafie. Zeci de pagini s-au scris în viața lui. Și toate cu încetinitorul. Spre disperarea tuturor celor care stau lângă el. Întâi simți că te furnici, apoi că tremuri, în fine ți se urcă sângele la cap. Nu există ceva mai lent. Mai mult