carte

Când merită să citești cărți despre comunism

După ce am citit ”Scriitor în comunism ” al lui Ștefan Agopian m-am gândit că fragmente din cartea asta trebuie puse în manualele școlare de liceu. Cum învățam noi din La Medeleni sau despre minunile perioadei interbelice Aș ar merita să știm despre comunism. Și mai ales despre cum se trăia atunci.

Pentru că Agopian nu face o cronică despre cărți sau cultură. Vorbește despre ele, dar nu asta e ținta. Ci mai curând să înțelegi cum se trăia atunci, cum ajungeai să ai o slujbă, cum făceai rost de o cafea bună, ce șpăgi trebuia să dai ca să ți se tipărească un volum și multe alte pe care nu ți le va spune nicio carte de istorie. Mai mult

Ce nu aș rata în vacanța asta

În primul rând nu vreau să ratez plaja roz de mai jos. Mă găsiți acolo cam o săptămână.

Pink-beach-and-sand-on-Elafonissi-beach-in-Crete-Greece

Drept urmare, am să postez mai rar. Până atunci vă las o listă de articole mai vechi de la începutul acestui blog căci poate nu știați de el atunci. Or să vă placă:

Cea mai bună carte de vacanță.

Cum m-am apucat eu de scris despre cărți.

O altă carte, care m-a uns pe suflet.

O poveste tristă pe care am văzut-o cu ochii mei. Și care n-a căpătat încă un răspuns.

Despre un joc banal și un om pe care încă îl mai aștept.

și

O altă carte senzațională.

 

Să-l înțelegem pe Putin cu ajutorul lui Gorbaciov

Mihail Gorbaciov este la al doilea volum de memorii. Amintiri-Viața mea înainte și după perestroika se numește acesta. Gorbaciov are referiri la Putin în două rânduri, dar vorbește despre sistemul care l-a creat pe acesta și pe care probabil noul lider de la Kremlin îl regretă.

Întâi, Gorbaciov îi este recunoscător lui Putin. Până la momentul venirii acestuia la putere a fost izolat nu numai pe scena politică a țării, dar probabil și ca persoană. Cei doi s-au cunoscut într-un moment critic pentru Gorbaciov, când acesta a hotărât să candideze la Președinția Rusiei, în 1996. ” Ca prim vice-primar al Sank-Petersburgului  el s-a ocupat conștiincios de vizita mea, a dat dovadă de mult tact, de ospitalitate sinceră și de o înțelegeră subtilă a problemelor orașului și nu numai…” Mai mult

Cum m-a înfrânt Amos Oz. Și cum am vrut să mă răzbun.

Sentimentul meu, citindu-l pe Amos Oz în Poveste despre dragoste și întuneric, e că văd un film al noii generații de cineaști români. Că lucrurile se derulează în slow-motion, că nu e film, că e realitate și că merge cu aceeași viteză a realității. E o atenție infinită la detalii. Acestea aunt descrise cu minuțiozitate, cu meticulozitate enervantă.

Uite, deschid la întâmplare: ”Erau cărți cu litere de aur pe legăturile de piele înmiresmată, un pic zgrunțuroasă de ți se făcea pielea de găină când puneai mâna pe ele, de parcă ai fi pipăit ceva intim și inaccesibil, ceva care părea să se zbărlească și să tremure la tingerea ta.” Și așa poate merge pe pagini întregi. Mai mult

O biografie neoficială a lui Traian Băsescu

Cartea a apărut sub semnătura lui Mihai Tatulici. ”Distrugătorul Speranța sau povestea unui marinar deștept și cu noroc ” este titlul integral al cărții.

Decorul este o țară virtuală, numită Românika, membră a TANO, iar Traian Băsescu devine Decebal Spulber. La fel, fiecare dintre personajele vieții noastre publice capătă câte un nume și trec la acțiune. Adriana Săftoiu e Adina Băftoiu,  Elena Udrea e Vasilica Urzescu, Vasile Blaga e Basil și așa mai departe

Iar dacă țara și numele sunt virtuale, mare parte din istorie e adevărată sau are un mare parfum de credibilitate. Mihai Tatulici îndeplinește de fapt visul unui jurnalist. Mai mult

Frumoasele jocuri ale biografiei lui Ancelotti

Imaginați-vă următoarea scenă:  uriașul Ruud Gullit, cu părul său împletit, răcnește asurzindu-i pe toți. E în tricoul lui AC Milan într-unul din vestiarele echipei. La capătul mâinilor sale se află un cetățean cu ochelari care încearcă să-l calmeze. Mai precis, gâtul cetățeanului se află în mâinile lui Gullit, care-l ridică încet spre un cuier din vestiar . ”Spui minciuni, dragul meu Ruud!”, zice cetățeanul ochelarist. Surinamezul urlă în continuare, în timp ce alți jucători sar să-i despartă.

Și acum opriți-vă cu imginația. Scena e reală. Mai mult

Manualul de spionaj. Și războiul din Crimeea

Ar fi trebuit să fie foarte ușor, dar e foarte greu.  Cartea lui Sudoplatov,  Misiuni  Speciale, nu e nici roman, nici povestire, nici documentar.  E, în fapt, un noian de informații căzute brusc și amețitor peste tine. Sudoplatov știe tot despre operațiunile KGB din anii ’30 până în anii ’60. Date, oameni, întâmplări, decizii, tot, tot, tot. Sudoplatov a condus departamentul de spionaj extern al KGB,  a supervizat asasinarea lui Troțki și a furat planul bombei atomice de la americani.

În general, mie îmi plac cărțile astea, le sorb pe nerăsuflate. De data asta, a mers teribil de greu. Mi-am dat seama târziu de ce. Cartea aceasta nu e pătrunsă de niciun sentiment uman. Niciunul. Nici măcar când Sudoplatov însuși îl omoară pe liderul diasporei ucrainiene, dăruindu-i o bombă. Dăruindu-i la modul propriu, pentru că bomba era mascată într-un pachet de ciocolată.

Mai mult

Senzaționalele povești ale Tatianei

O spun de la început, ca să mă puteți învinui de subiectivism. Mă știu cu Tatiana Niculescu Bran de mai bine de 10 ani. Mi-a fost colegă, apoi șefă și am trecut împreună prin perioade dintre cele mai dificile. Pe care le-a parcurs cu caracter, delicatețe și mare putere. E unul dintre oamenii în care am încredere mare. Și o spun deși ne-am văzut cu totul sporadic în ultimii ani după ce BBC a considerat că trebuie să-și încheie misiunea în România.

Mai mult

Olimpiada domnului Ernu

Am văzut pe net ceva mârâituri la adresa spectacolului de deschidere a Olimpiadei de la Soci. De fapt, e un întreg lanț de mârâituri la adresa ce se întâmplă acolo. Și multe sunt justificate. Există însă o diferență de abordare. În privința Rusiei, toată lumea se duce și se așteaptă ca Putin și ai lui să dea rasol, uitând că ar trebui să se bucure de Jocuri. În definitiv, Grecia 2004 a fost la fel de praf. Doar că nu aveam twitter.

Mie mi-a plăcut spetacolul și-i apreciez pe ruși că nu-și reneagă istoria. Deși e plină de nenorociri. Dar e o chestiune culturală. Iar ca să-i înțelegeți mai bine trebuie să-l citiți pe Vasile Ernu cu a sa carte „Născut în URSS”.

Mai mult

Cimitirul lui Teleșpan

Nu pot să scriu cum ar trebui scris despre Teleșpan, pentru că pe blogul acesta  există și Vladimir. Iar asta implică un limbaj, așa, un pic mai ceremonios. Tot ce pot să vă spun e că e f….  de mișto. Că e simplu, că e sincer și că pici pe jos de râs când îl citești. Apoi devine incomod și te deranjează pentru că spune toate lucrurile pe care tu nu ai curaj să le spui niciodată. Că sunt chestii tabu pe care rareori le vorbești cu prietenii și pe care Teleșpan ți le pune în față și ți le flutură pe la ochi: Hai bă, că și tu ești așa, dar nu recunoști. Nu mă refer la faptul că am fi gay, pentru că asta nu e o carte pentru gay.

Mai mult