Ruxandra Geambașu: ” Schimbare? Dacă nu aș fi atât de tristă, aș râde.”

Am fost la Colectiv vineri seara. Era urât afară, frig, ploaie. Am și ajuns târziu, după ediția specială de la Europa FM. Mai erau câteva sute de oameni rămași acolo. Se vorbea încet, pe grupulețe. Poliția stătea deoparte alături de câțiva jandarmi. Era ceva în atitudinea lor care m-a deranjat. Cum m-au deranjat și girofarurile aprinse. Luminile lor roș-albastre pictau ritmic fotografiile cu cei care au pierit.

S-au aprins acolo sute de lumânări, dar au lipsit cele de la geamul maternității Bucur, prezente în alți ani. Mi-a spus cineva că emoția tragediei se duce încet-încet.

Toată săptămâna am vorbit cu supraviețuitori și părinți ai copiilor care nu s-au întors din Colectiv. Ruxandra Geambașu, mama Ioanei, care a pierit la 18 ani, mi-a spus la un moment dat. „Am fost chirurg. Știu cum sunt oamenii și pe din afară și pe dinăuntru. Nu mă aștept să ne plângă toată lumea copiii și după cinci ani.” Doamna Geambașu așteaptă, însă, justiție. Care fără atenția noastră merge greu și dureros.

Marea noastră dramă ar fi ca acest proces să fie încă unul din seria Revoluției și a mineriadelor. Ați observat acest tip de proces românesc? Anchete care durează zeci de ani, procese care se întind pe generații. Documente încâlcite lipsă de limpezime, proceduri greoaie. Timp în care suspecții își continuă viața obișnuită, candidează, sunt aleși, își văd de „bunul mers al societății.” Iar fibra noastră se topește sub acest asalt. Ai văzut domnule că nu a fost mare lucru? Ceva acolo între ei. În cel mai bun caz, cineva care o să spună, au murit copiii aceia de degeaba.

De asta, de data asta, procesul acesta chiar trebuie să aibă o finalitate și un sens. Nu avem voie să ratăm dreptatea încă o dată.

Și scriu asta, într-o zi obișnuită de luni, din două motive. Pentru că unul dintre reproșurile pe care noi le-am primit ca breaslă este că vorbim de Colectiv doar o dată pe an. Dar și pentru că interviul de mai jos e dureros și mi-e foarte greu să-l uit. Aș vrea să-l auziți.

Fotografiile sunt ale Alinkăi

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *