”Băi nene, am învățat pe de rost canalele astea”. Alex se lasă greu pe spate, cât ți-e de lung. Și e lung bine. Lasă un pic patul în jos, apoi apucă apoi triunghiul de sprijin de deasupra capului. Se trage în el și apoi se așează cumva în șezut. Am să revăd mișcare asta de mai multe ori. De fapt este mișcarea cu care se reașeză în pat. Când nu te ajută picioarele și șezutul trebuie să tragi de mâini să te pui în fund.

La televizor curge unul din canalele Discovery. ”Astea și National Geographic , le văd zi de zi. Știu fiecare film din astea.” De fapt ce altceva poți să faci când ești prizonier al patului vreme de o lună. Te doare spatele, te doare fundul, capul și umerii de la cât stai întins.Te doare sufletul că nu poți să pleci.

Așa că te apuci de treaba. Dacă picioarele nu merg, capul trage mai tare. ”Conduc Federația de aici din pat, nu am renunțat. Ce mi se întâmplă acum este doar o frână a proiectelor mele”. Alex este înconjurat de calculator, tabletă și telefoane. Vede meciurile pe internet, acolo urmărește tot ce se întâmplă. Iar telefoanele sună încontinuu. E sâmbătă, este etapă și la fete și la băieți și multă lume din țară are nevoi de o idee, de o consultație sau o decizie. ”Știi care este cea mai mare mulțumire a mea? Că avem două campionate puternice. Că urcăm la nivel de cluburi. Se vede și se simte. E și atmosferă în jurul lor. Lume în tribune, meciuri tari la televizor. Poți să spui tu acum, de pe program că știi cu ce rezultat se va termina vreunul dintre meciuri?”

Curiozitatea este absolut omenească. Așa că după ce intri în cameră și-l saluți pe locatar, te uiți spre picior. E un gips lung, până spre genunchi. E lăsat pe pat și nu în aer cum mă așteptam. Iar degetele sunt vopsite precum ale pieilor roșii. Exces de betadină. Fracturile deschise sunt predispuse la infecții. De asta și recuperarea înceată. Bucăți de piele carne sau os care trebuiesc refăcute.  E acolo și un aparat de drenaj, care grăbește vindecarea. Și brațele vor reține accidentul de motocicletă. Cicatrice adânci sapă mâinile. Are torsul gol și mă amuză că la generația asta de sportivi nu erau la modă tatuajele. Atunci luau cupe, azi își fac tatuaje. Când nu ai cu ce impresiona, te dai un pic în spectacol .

Piciorul stâng, cel sănătos e mai subțire și el. Statul în pat e dușman. Te obligă să lucrezi tot ce poți ca să te menții. ”Să nu uiți că am în cap un procesor de sportiv.Nu mai stau mult aici. Uite cum fac. Întâi o să merg cu un cadru, apoi cu bastonul și apoi gata, pe ambele picioare”.

”Hai că ești bine”, zic.”Nu o să mai joci fotbal, nu-I mare pierdere.” ”Greșit Nu o să mai joc fotbal o vreme. Dar după aia mă bag și la fotbal. Recuperarea o fac direct la federație. Îmi amenajez  acolo un salon-birou să fiu în mijlocul oamenilor. Am acolo, sală, bazin și tot ce trebuie. O să trag ca un apucat. Puterea de revenire e scrisă în mine. E pariul cu mine. Nu mă las. În decembrie trebuie să merg la Europenele fetelor în Ungaria.”

Optimist? Habar n-am. Omul este însă hotărât. Piciorul stâng e tăiat în zona genunchiului vreo 25 de centimetri. O operație din vremea în care era sportiv .”Cât am jucat, m-am accidentat doar la piciorul stâng. Acum mi-am făcut praf dreptul. Dar de atunci știu ce înseamnă să revii. Lucrul cel mai important care îmi lipsește este acum contactul direct cu oamenii. Handbalul este un sistem vechi. Ca să faci lucrurile să meargă de adevăratelea, oamenii trebuie să te vadă. De asta e dificil. Am impus schimbări care merg la limita suportabilității.De asta trebuie să fiu între ei.”

Pe ușă apare, fostul mare portar al naționalei, Sorin Toacsen. ”Ai adus-o și tu ceva un whisky ..?”, râde Alex. Are o tonă de antibiotice. Nu merg cu băutură. ”Ți-am adus ceva mai bun, o ciorbă de fasole…”

Sorin Toacsen este antrenor federal. Pe nesimțite începe de fapt o ședință de lucru privind chestiuni din federație. Una dintre ele este viitorul antrenor al naționalei masculine. Pe 20 octombrie e primul meci și federația e în pline negocieri. O să păstrez pentru mine ce am auzit, căci FRH își va face singură comunicările.  O să spun doar un lucru. Sorin și Alex sunt probabil vârfurile generație handbalistice din anii 90. Au văzut și au jucat cu mari campioni. Sunt mari campioni. Au ochi pentru sportul ăsta. Și ochiul lor spune că baza actuală a ceea ce ar fi trebuit să fie sportul national, este într-un hău departe. Că dacă nu schimbi ceva, o să ne uităm la tv mulți-mulți ani.

Telefonul sună o data și încă o data. Cu un sunet de motor. Cam la asta se va rezuma pasiunea lui Alerx pentru motoare de acum înainte. ”E bine că-s întreg. Că pot să-mi văd familia. Că-i știu sănătoși. Am scăpat ușor. E doar o frână. ” Dacă stau să mă gândesc bine, e doar o viteză mai mica. Căci după numărul de telefoane și discuțiile de la vizite, mă aștept ca în curând să înceapă un board al federației. Oricum de câteva zeci de minute, am uitat că sunt într-un spital. E mai curând un birou.