Pentru așa ceva aș vota


Știți că stau în sectorul 6, unde nu se întâmplă mai nimic. cu excepția parcului Moghioroș. Aproape că ne-am obișnuit cu asta și nu ne mai doare. Eu stau chiar lângă o linie ferată și nu tocmai la periferie. Linia asta ferată trece pe lângă două mall-uri și, teoretic, cred că ducea până la Palatul Cotroceni.

Pe ea trece câte un tren la trei ani. Nu-mi dau seama ce utilitate are, dar știu sigur că e o mizerie cumplită în jurul ei. Sunt gunoaie, bălării, bălți și sute de locuri de parcare improvizate pe distanța a câțiva kilometri. Și arată așa:

IMG_1044IMG_1043

Sau așa:

IMG_1042

Tot ce ne-am fi dorit noi era ca Primăria Sectorului 6 să vină în acești 12 ani de când stau aici să facă niște locuri de parcare civilizate. Atât m-a dus pe mine capul că s-ar putea face aici, care să arate și bine și să fie și util, într-o zonă cumsecade din București.

Și acum vine tipul ăsta, Alexandru Pânișoară, de care nu am auzit niciodată până ieri și-mi propune asta:

cover_3

parc propus

tronson trei

Și eu spun. Băi, ”ej nebun”? E posibil așa ceva? 6,2 kilometri de parc de-a lungul unei linii mizerabile de cale ferată? într-un sector care nu are decât un parc sau două? Adică să transformăm o dărăpănătură într-o zonă cu păduri, alveole comerciale și locuri de joacă?

”Traseul va cuprinde, de-a lungul său, un tramvai, un pietonal, pistă pentru biciclete, pistă pentru jogging, 3 parcări subterane în sistem park&ride și adiacent traseului vor fi amenajate spații pentru activități sportive, de agrement, comerț, alimentație și recreere. În zona de Vest, traseul începe cu o pădure de 100 Ha.”

Putem să facem Bucureștiul un oraș european doar având o simplă idee care poate schimba totul? Întâmplător omul acesta candidează la Primăria sectorului 6, din partea unei formațiuni cu accent local, proaspăt înființată, PACT. Nu știu dacă va câștiga, pare imposibil. Eu, care sunt un om informat nu am aflat de această chestiune decât tras de mână.

Dar asta este ce aștept eu de la un candidat: viziune! Capacitatea de a așterne pe hârtie un proiect și o gândire pentru un loc. Asta aștept să văd de la toți cei care vin în sectorul șase. Puneți proiectele pe masă și hai să vedem care are cea mai tare idee. Eu așa îmi voi alege candidatul. De restul vorbelor sunt sătul.

Nu-l cunosc pe omul acesta, nu ne-am văzut. Proiectul mi-a fost trimis de colegii lui. Mă bucur că am reușit să văd o minte luminată.

P.S.: Încercați și o promenadă la Lacul Morii.

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

14 comentarii la Pentru așa ceva aș vota

  1. Marta spune:

    ca sa se intample asta eu zic sa candidati dvs. Si Oprescu si Manescu au promis una alta dar va place ce a iesit?
    Dvs nu iesiti prin Dr Taberei unde e dezastru cu metroul. Din 2013 am ajuns in 2017 cu finalizarea dar eu nu cred. Am ajuns sa ma duc acasa la o luna

  2. Catalin spune:

    Foarte interesant. O adiere de aer de munte proaspata in desertul luptei politice.

  3. Cristina spune:

    Si eu stau tot in Sectorul 6.
    Singurul motiv pentru care sectorul acesta mai sta in picioare (cat mai sta) este din pura inertie.
    Oricum domnul Manescu se pare ca e cel mai ‘curat’ primar al orasului si mi se pare logic – nu a facut nimic, nici bun, nici rau.
    La gradul de reabilitare al blocurilor cred ca Sectorul 6 sta cel mai prost.

  4. Dan spune:

    O idee extraordinara….. Eu sunt sceptic totuși. Toți au promis marea cu sarea si au facut nimic…. Prelungirea Ghencea cand au de gand sa o largeasca?

  5. Din pacate este genul de propunere care arata ca nici macar la nivel de mental colectiv Bucurestiul nu se conecteaza la civilizatie. Acea cale ferata, intre ultimile ramase prin Bucuresti, trebuie urgent convertita nu in parc, ci in linie de tren urban, care sa patrunda cat mai adanc in centrul orasului.

    Numai ca e complicat cu transportul public intr-un oras in care majoritatea inca este convinsa ca civilizatia inseamna autoturism.

  6. Daniel spune:

    Domnule Striblea, ma bucur ca ati dat de Alex. El o sa fie cel mai probabil prezent si maine de la ora 16:00 la Green Hours la evenimentul facut impreuna cu IR.

    Proiectele lui pt. 6 nu se reduc doar la acesta, ci si la un parc de R&D pe terenul liber vis-a-vis de Apaca, unde Politehnica poate sa-si aduca studentii la practica pe bune si companiile pot ajuta in asta. Ideile PACT vor fi tot timpul aplicate si specifice necesitatilor cetatenilor.

    P.S. PACT este un partid cu accent national 🙂 va invitam sa vorbim si despre echipele si ideile de la Tamaseni Adjudeni in Neamt, Piatra Neamt in sine, Drobeta Turnu Severin, Bolintin Vale, Gherla in Cluj, Constanta, etc.

    P.P.S. Domnule Mihai Alexandru Craciun, va invit sa cititi pe siteul lui Alexandru Panisoara strategia sa, si aici vedeti ca linia de tren urban este inclusa in acel parc 🙂 El prezinta si costurile probabile ale intregii lucrari cat si fondurile europene eligibile pentru un astfel de proiect: http://alexandrupanisoara.ro/sidds6/parcul-liniei/

    Mai multe informatii despre PACT – partidul Platforma Actiunea Civica a Tinerilor, aici: http://www.pact2016.ro sau http://www.pactpentruromania.ro

  7. George Banu spune:

    Am citit pe nerasuflate programul tanarului Alexandru Panisoara. Sunt la fel de impresionat ca dvs. Omul asta chiar imi merita votul. Jos palaria. Au si altii ce invata de la el.

  8. Ștefan Vasile spune:

    De ce nu ? Este chiar interesantă ideea. Mai ales ca nu este atat de costisitoare, daca atragi si parteneriate publice-private.
    Multumesc Catalin. O sa mai caut informatii despre acest ca sudat si partidul pe care-l reprezintă. Poate o sa avem si noi „o schimbare adevarata” 😉

  9. Pentru că sunt persoana în cauză mă simt îndreptățit să răspund comentariilor.
    În primul rând mulțumesc autorului pentru prezentarea făcută, este o parte din ce ar putea fi raportat la potențialul pe care îl are sectorul 6. În al doilea rând mulțumesc pentru comentarii şi interesul acordat.
    1. De ce nu ați auzit de mine?
    Pentru că sunt nou în mediul asta destul de toxic şi am hotărât să mă implic, alături de PACT, tocmai pentru a face o schimbare „in the right way”, asta inseamna fara compromisuri, obediență şi obligații, adică notorietatea creşte greu fără bani…
    2. Promisiuni?
    Acest proiect, ca multe altele şi nu doar de acum, pe acest site, ci încă din 2010 nu doar pentru sector 6 ci şi pentru Bucureşi (pasarelă velo-pietonală parc Tineretului – Carol, Constanța (Piața Ovidiu) Geoagiu Băi (parc industrial) şi alte oraşe sunt soluții la probleme şi propuneri ce privesc dezvoltarea urbană durabilă. Nu sunt promisiuni sunt proiecte efective cu date clare, cuantificabile, fezabile şi durabile.
    3. Soluții pot fi multe, sunt urbanist specialist în dezvoltare urbană şi dreptul urbanismului şi planificării teritoriale, nu dețin adevărul, dar aceasta este viziunea mea pentru sectorul 6. Soluții de la probleme de adminitrație până la educația copilului (adică infrastructură educațională, socială, de locuire, edilitară, mobilitate, energie, economoc, cultural, mediu, asministrație).
    Am conceput o viziune pe următorii 10 ani, acolo unde îmindoresc să ajungă sectorul, îndrăzneață dar fezabilă şi am stabilit 31 se obiective generale, 90 obiective operaționale şi 390 de programe, proiecte şi măsuri toate venind ca soluții la problemele pe care le întâmpină sectorul 6 (de la culoarea apei de la robinet până la parcări, străzi etc.).
    Oricine este invitat să propună alte soluții şi dacă sunt mai bune le voi implementa, cum spuneam nu dețin adevărul dar asta este ceea ce am gândit eu, aş fi tare bucuros să primesc şi alte soluții concrete.
    PS: materialul este unul riguros documentat şi analizat şi reflectă o îndelungată muncă şi expertiză din partea mai multor prodesionişti în domenii ce îmi excedau competențele, dar strategia îmi aparține în totalitate şi este rezultatul unei munci individuale dar supervizate de peste 18 luni.
    Mulțumesc

  10. Chris spune:

    Astfel de transformări, parcuri de-a lungul unor cai ferate dezafectate, există și in Berlin. Da, este o idee fezabila si de dezvoltare a spatiilor verzi. Totuși, cred ca Bucureștiul sufera de lipsa unui „ring”, de lipsa unui tren urban, care sa inconjoare bucureștiul si care sa fie apoi conectat cu linii de metrou, tramvai, autobuze si alte linii urbane. Viitorul nu sta in dezvoltarea rutiera a orașului. In felul ăsta, in câțiva ani, va fi un oras blocat. Viitorul sta in dezvoltarea puternica a transportului in comun, a liniilor de metrou si de tren urban. „Ringul” berlinez transporta zilnic aproximativ 400 de mii de călători (cred ca imi aduc bine aminte). Doar Ringul!! Fara rețeaua de transport in comun urbană, atat de bine pusă la punct, Berlinul ar fi sufocat.

  11. Chris spune:

    Si inca ceva: ceea ce am scris mai sus nu poate fi obținut, daca nu exista o viziune unitara de dezvoltare a Bucureștiului. Proiectele separate, pentru fiecare sector, nu sunt o soluție. Este nevoie de soluții integrate la nivel de București.

  12. Marian spune:

    Alta campanie mascata. M-am saturat de oameni ca voi care print tot felul de lucruri ,ca acestea doriti sa „prindeti” un post de conducere. De 10 ani , de cand stau in Dr. taberei nu am vazut ceva facut de vreun primar. Toti o apa si un pamant.
    Promisiuni, promisiuni, promisiuni!

    1. Catalin Catalin spune:

      Sunteti incoerent. Campanie mascata la ce? E un text despre campania electorala si cu un evident proiect electoral. Omul care l-a facut vrea sa fie primar, deci chiar vrea la conducere. Iar daca spuneti de mine ca as vrea vreo functie, chiar va arde capul. Deci, cititi inainte de a vorbi.

  13. radu spune:

    Aceasta linie ferata cred ca deservea fabricile – va aduceti aminte sper ca existau niste locuri de munca si nu mall-uri, gen UMEB, dar la corporatisti si hipsteri nu da bine sa existe fabrici, mall-uri si cladiri de birouri sunt mult mai coool – iar punctul terminus era gara Cotroceni – gara regala, https://ro.wikipedia.org/wiki/Gara_Cotroceni. Mai exista o a doua gara undeva in zona APACA, inca exista!http://www.nwradu.ro/2011/02/gara-cotroceni/
    Altadata ar fi de dorit sa va informati inainte de a scrie.
    Cat despre proiect…frumos, dar imposibilus! Din pacate..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *