Pe cine a deranjat transparența lui Voiculescu

Premierul Florin Cîțu a anunțat că, foarte curând, la Ministerul Sănătății se va deplasa propriul său corp de control ca să vadă dacă publicarea unor date despre testare și vaccinare este avizată.

Am avut o discuţie cu şeful Corpului meu de control în această dimineaţă, se autosesizează să vadă dacă a fost respectată toată legislaţia, avizele dacă au fost date şi vom vedea.”

Florin Cîțu

Dar pentru că domnul Cîțu nu terminase să ne lase cu gura căscată a continuat.

„Este vorba despre publicarea unor informaţii care ţin de mai multe instituţii şi atunci trebuia să existe și avizul acelor instituţii”

Florin Cîțu

Răspunsul lui Vlad Voiculescu a fost mai curând candid. Un fel de habar nu am ce vor ăștia. Și a invocat interesul public, sugerând că a deranjat pe cineva.

Ce date a publicat Voiculescu

Acestea sunt rezumate cel mai bine într-un articol din Libertatea

El ne arată diferențe fundamentale între județele țării în privința testării. În unele se testează bine, ca la București sau la Timișoara, în altele în bătaie de joc ca la Giurgiu sau la Vrancea. Diferențele sunt uriașe și inexplicabile. Și nu sunt singurele lucruri pe care statul nu le explică în această pandemie. Și refuză să le explice.

Ce nu (mai) știm

Jurnalista Emilia Șercan a făcut o listă într-o anchetă numită Secretistan și publicată de PressOne.

Din această anchetă, rețin următoarea listă de mai jos

Nici acum, la un an distanță de la debutul epidemiei în România, nu știm câte teste se fac zilnic în fiecare județ.

Nu știm numărul zilnic de decese din fiecare județ, nu știm grupa de vârstă sau sexul celor infectați.

Nu știm nici cine face parte din Grupul de Comunicare Strategică.

Nu știm dacă Ministerului Sănătății sau Institutul Național de Sănătate Publică au un cuvânt de spus în deciziile legate de comunicarea publică a datelor legate de epidemie.

Nu știm de ce comunicarea oficială e dictată de structuri militarizate ale statului.

Nu știm care e rata reală de răspândire a virusului pentru că modul de calcul al acesteia a fost stabilit de rațiuni politice și nu științifice.

Nu știm de ce statul face atât de puține teste – dar știm că românii au scos din buzunarele lor peste 120 de milioane de euro pentru a se testa „la cerere”

Emilia Șercan

Acesta este conflictul. Unde ajungem

Nu trebuie să căutăm mult să vedem cine are dreptate aici. Interesul public spune că este obligatoriu să avem date precise și clare despre cum se lucrează în fiecare județ. Locuitorii au tot dreptul să afle dacă la ei se testează mult sau puțin, dacă rata de infectare este reală sau nu. Pentru că aceste date întăresc sau slăbesc dreptul lor la viață.

Nepublicarea acestor date și ținerea lor la secret este un atac asupra drepturilor lor constituționale.

Invocarea unor avize de cine știe unde, de la servicii, armată sau DSP-uri este o situație care se situează între ticăloșie și prostie. Sau în ambele deodată. Aici nu este niciun secret. Iar încercarea de înăbușire sub acest pretext este cel puțin comică. Nici măcar nu ai cum să duci o astfel de luptă politică. Este o acțiune de Gâgă.

Pe cine a supărat Voiculescu de s-a urnit PNL de așa manieră?

O posibilitate ar fi că scoaterea la lumină a incompetenței dăunează liderilor locali. Pentru că acum populația vede cu ochii ei cine este prost sau bun. Și cu un număr de teste atât de mic, avem mulți proști. Dar asta știam deja. Deci ce-i supără?

Trebuie să facem un pas mai departe. Către bani. Definiția de caz de astăzi, aparent este menită să protejeze resursele statului. Astfel cazurile probabile se testează doar dacă sunt ȘI contact direct. Și dacă au simptome. Pe scurt, statul român nu testează posibili asimptomatici și nu face anchetă epidemiologică.

Dacă omul are o suspiciune, atunci este invitat la privat. Și aș ajungem la cele 120 de milioane de euro amintite în ancheta Secretistan. Ne-testarea de la stat e o afacere bună. Dacă statul se apucă să testeze, unii vor pierde bani. Și asta supără foarte tare.

Și mai e ceva, dar asta plutește ca o boare și deocamdată nimeni se uită la ea. Voiculescu a publicat și centrele de vaccinare. Nici ăsta nu e un secret. Decât dacă se vede că unii sunt mai esențiali ca alții. Și c-au făcut eforturi să ajungă la vaccin mai repede și mai bine ca alții. Poate laolaltă cu membri de familie.

Într-un interviu pentru TVR, vicepremierul Barna spune că sesizarea vine de la o instituție din zona apărării. Vă las să meditați asupra acestei fraze.

Poate nu întâmplător, în acest context, a mai fost auzită peste zi vocea lui Cîțu care spune că se vaccineze cât mai mult, acolo unde se poate, chiar dacă sunt persoane din etapa 3.

Bani și esențiali speciali. Aceasta este miza acestei transparențe care tocmai va fi controlată.

Am mai scris despre asta

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

4 comentarii la Pe cine a deranjat transparența lui Voiculescu

  1. Sorin spune:

    Rationamentul meu in speta asta e ca in momentul in care s-ar testa la fel de mult ca vara trecuta cand aveam cel putin 30000 de teste pe zi numarul cazurilor confirmate ar creste considerabil ceea cea ar duce la un nou lockdown. Sper sa nu o dau spre conspiratie dar cel mai probabil Citu vrea sa evite o noua inchidere a economiei ceea ce ar insemna un dezastru. Nu doar unii vor pierde bani ci intreaga populatie. Dar se merita vietile pierdute? Asta e intrebarea.

  2. Teodor spune:

    Fie ca se testeaza, fie ca nu, numarul real al infectatilor este acelasi

    1. gigi spune:

      Mai important…numarul cazurilor grave e acelasi.
      Cu cat se testeaza mai putin e mai bine… caci numarul de cazuri grave e acelasi, numarul de infectati reali e mult mai mare deci problema e mult mai mica.
      Daca s-ar testa pe bune, ar vedea lumea ca problema e minora…suntem 7 in familie, in trei judete si 4 localitati. Toti am avut se pare covid (avem anticororpi) si doar unul a fost spitalizat 3 zile cu masca externa 1 zi. Deci…fie testati cat ma iputin, fie mariti multi valorile de prag ca altfel e nasol.
      QED

  3. Lau spune:

    Barometrul real este cel al mortilor si al internatilor la ATI

Dă-i un răspuns lui gigi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!