administrație

Modelul Bolojan. Câteva elemente care pot fi preluate

Săptămâna trecută am fost la Oradea pentru Deșteptarea României, campania Europa FM care pune în dialog experți sau politicieni cu publicul și jurnaliștii. Este un dialog în trei părți care iese din logica obișnuită a taberelor pe care le vezi în presă și ne pune să gândim soluții.

În octombrie, am vorbit despre administrație publică sau modul în care ne arată orașele. De asta am fost la Oradea, considerată de mulți români un model de reușită și civilizație administrativă. O să încerc să explic ce-am văzut și ce-am înțeles din modelul aplicat de Ilie Bolojan, fostul primar al orașului. Mai jos, găsiți întreaga emisiune.

Refacerea fațadelor

Multe dintre fațadele caselor din centru sunt refăcute. Începând din 2010 a existat un program al primăriei care le-a pus la dispoziție oamenilor împrumuturi cu care să refacă fațadele. Programul nu a avut succes. Adică mai nimeni nu a vrut să facă asta. Apoi impozitele au fost mărite de cinci ori pentru cei care aveau fațade neîngrijite.

Impozitul pe un apartament cu două camere este un pic peste 200 de lei la Oradea. mărit de cinci ori ajunge cam la 1100 de lei pe an. Asta vine ca o presiune pentru cei care au aceste case. Apariția acestui tip de supraimpozitare i-a îndemnat pe oameni să recurgă la împrumuturi de la primărie, pe care le pot rambursa în sumă fixă și fără dobândă.

Iar dacă într-un imobil sunt mai mulți proprietari care nu se înțeleg asupra renovării, este de ajuns să pui partea ta într-un cont al primăriei și nu vei mai plăti supraimpozitarea. Programul s-a urnit mai greu, dar când a plecat de pe loc, oamenii au dorit să aibă și ei fațade frumoase ca vecinii lor

Impozitele și taxele suplimentare apar însă într-o multitudine de situații

Termoficarea nu dă rateuri

Orădenii plătesc cel mai mare preț al căldurii din țară, cu cea mai mică subvenție. Încerc să fiu mai clar. Orădeanul plătește cel mai mare preț la căldură, dar gigacaloria este cea mai ieftină din țară. Iar subvenția cea mai mică.

Politica primăriei este ca banii statului să meargă în investiții. Asta va reduce valoarea prețului căldurii, în timp. Concomitent, însă, autoritățile au reparat rețeaua de furnizare și au făcut investiții de 130 de milioane de euro în termoficare. Adică plătești, dar chiar ai căldură și apă caldă. Debranșarea de la rețea este imposibilă într-o zonă bine delimitată. Blocurile noi se racordează la rețeaua primăriei.

Parcările costă

Vrei să parchezi pe stradă la Oradea? Scoți măcar doi lei pe oră. Sau bagi mașina într-o parcare supraterană făcută de primărie. Chiar dacă ai avea loc de parcare în fața casei tale. Autoritățile cred că poți să mergi trei sute de metri de la mașină până acasă.

Și apoi sunt prețuri diferite de la cei care parchează în fața blocului până la cei care parchează la depărtare. Ideea autorităților este ca în timp parcările să devină o afacere rentabilă și pentru primărie, dar și pentru privați. De asta prețul plătit pentru cei 20 de metri pătrați de parcare pe care-i primești trebuie să acopere costul de construcție și întreținere. Și, da, parcarea este un serviciu, nu o obligație a statului față de cetățean. Cât despre parcarea pe stradă sau pe iarbă, aceasta nu durează mai mult de zece minute. Până apare Poliția Locală.

Exproprierile, secretul administrației

Nici Ilie Bolojan, nici actualul primar Florin Birta nu stau pe gânduri când vine vorba de dărâmat imobile care au fost proprietate privată. Este cazul unor care au făcut loc unei parcări lângă spitalul local. Și ale altora 19, dărâmate ca să treacă un drum străpungere către un cartier aglomerat. Și vor veni în continuare.

Un ascultător i-a spus lui Ilie Bolojan , în emisiune, că din cauza asta este un om fără suflet. Fostul primar i-a răspuns că „interesul comunității este mai mare” și că oamenii sunt despăgubiți cu banii înainte și în mod just. În particular spune că a fost înjurat, scuipat și blestemat pentru deciziile acestea, dar că ele sunt corecte pentru comunitate.

Funcționari puțini și bani de investiții

Ca să poată oferi servicii de calitate, o administrație trebuie să aibă bani, spune Ilie Bolojan. De asta ai de ales între un număr mare de funcționari și banii de investiții. Cu cât ai mai puțini angajați, cu atât mai mulți bani de investiții. Lucrurile nu merg mai prost așa, musai. De exemplu, o autorizație de construire se poate da la Oradea în cinci zile, la urgență. Dar un funcționar te sună după patru ca s-o ridici.

Desigur, astea sunt exemplele pe care le vezi și le auzi de la distanță. Evident că sunt o sumedenie de probleme care trebuie rezolvate. Evident că sunt greșeli și că multe lucruri de rezolvat. Și, evident, nu totul este perfect la Oradea. Acestea sunt bune practici care pot fi preluate.

Și încă ceva

Ilie Bolojan spune că este mai ușor să faci toate astea într-un oraș mic. Că e mai ușor la Oradea decât la București. Și adaugă că nimic din astea nu se poate face fără majoritate în Consiliul Local. „O majoritate care să-ți permită să lucrezi patru ani. Măcar un mandat.”

Înțelegeți acum reticența lui de a veni la București. Cât despre președintele Iohannis, îl consideră neinspirat, în ultima vreme. Iar despre Florin Cîțu spune că este lipsit de autoritate. Asta înseamnă că România mai are un pic de așteptat

Foto: Cristi Popescu

Ai lucra vreodată la stat, în România?

Săptămâna trecută am primit un mesaj important de la statul român. Unul subțire, este adevărat, dar poate are însemnătate. Și poate ne arată că se poate și la noi.

Poate unii dintre voi au aflat între timp că la Casa Națională de Asigurări de Sănătate s-au organizat concursurile pentru funcția de director județean.

Iar aceste concursuri au avut un final dezastruos. Dezastruos este puțin spus mai ales că pentru posturile alea au concurat și directori în funcție. Doar 5 din 33 de concurenți au reușit să îndeplinească baremul de 70 de puncte. 21 nici nu s-au prezentat. Iar concursul s-a ținut pe baza unei bibliografii pe care au avut-o la dispoziție. 

M-am uitat pe întrebări și mi-am dat seama că ceea ce aveau de făcut era să știe foarte bine baza legală și modul de funcționare ale instituțiilor lor.

Pentru un profesionist ar fi trebuit să fie un concurs al conceptelor uzuale. Mai ales că vorbim aici de oameni care gestionează uneori bugete de miliarde de lei. Să ne înțelegem, oameni buni, acești directori au cele mai mari bugete din fiecare județ. Și ei ne gestionează banii noștri. 

Iată aici o sinteză a sumelor de care vorbim

Și atunci unde este semnul bun mă veți întreba?

Semnul bun este că acest concurs a fost organizat pe bune și că nu au mai fost admiși oameni care nu au putut să îndeplinească un criteriu minim. Și ca să nu existe probleme, în ciuda protestelor, numele și punctajele candidaților au fost publice. Asta înseamnă că organizatorii au ținut să ne arate că este posibilă onestitatea în România. 

Mai mult, acest tip de comportament vine după imensele scandaluri din toamna trecută și din urmă cu câteva zile. Știți voi, cazurile Ianculescu, Musteață, cel al secretarului de stat Puiu. Este ca și cum cineva spus, gata, să încetăm cu golănia politică, cu clienții de partid și să-i chemăm pe profesioniști. 

Eu unul aș căpătă încredere dacă statul român îmi dă un astfel de semnal. Domnule, dacă pentru prima dată avem ocazia să lucrăm bine la statul român. Dacă aici sunt niște oameni serioși.

Dar ai lucra vreodată la statul român?

Mai este o chestiune. Statul acesta pe care-l criticăm atât de mult, are în sfârșit nevoie de noi. Foarte multă vreme el a fost luat prizonier, noi am fugit de el și am așteptat să lucreze pentru comunitate. S-ar putea să fie acesta începutul unei schimbări. Sau s-ar putea să fiu eu naiv. 

Sunt astăzi destul de multe argumente ca să lucrezi la stat. Salariile sunt peste medie, cele mai mari din România, programul este corect, drepturile și beneficiile le știți deja. Îndrăznesc să cred că nici viața nu e prea rea. Și acum a venit și un semn că se poate mai bine și cu onestitatea. 

Iar eu aș vrea astăzi să vă testez și să văd în ce măsură ați vrea să lucrați pentru statul român. Iar pe cei care lucrați acolo să ne spuneți dacă merită sau  nu să ne alăturăm vouă. 

Aceasta a fost întrebarea mea la România în Direct. Iar răspunsul a fost aproape unanim, nu. Acesta nu este un sondaj, evident. Dar România în Direct arată cum percep oamenii relația cu statul. Și este absolut dureros.

Lumea se ferește de stat pentru că el înseamnă corupție, nepotism, lipsă de libertate, performanță. Nici măcar recompensele și salariile mari nu-i atrag pe oamenii activi. Ei văd statul ca refugiul unor incompetenți. Și toată lumea știe că toate concursurile sunt măsluite.

Ascultați, vă rog, ce spun majoritatea celor de mai sus în ediția de marți a României în Direct!

Aș pune mâna în foc că nu este peste tot așa. Că există destule insule administrative corecte și funcționari care știu ce fac. Și-mi dau seama că cel mai mare efort pe care trebuie să-l facă clasa politică este unul și mai complicat. Pentru că este legat de așteptări. Este ușor să mărești salarii, dar mai greu să stabilești încredere. Căci despre asta e vorba. Poate, dacă săptămâna viitoare mai apare un concurs cu rezultate excepționale, atunci lumea o să creadă mai mult.

Ce are de făcut statul român este să facă curățenie. Dar nu o poate face începând din instituții. Putregaiul începe de la clasa politică. Dați-i afară pe cei care mint sau fură și o să vedeți rezultate în scurt timp. Fiți transparenți și spuneți adevărul și o să aveți parte de o surpriză.

De ce am spus că filmul Colectiv este minunat

Marți dimineață, în Deșteptarea, Cătălin Tolontan a vorbit despre filmul Colectiv în care ”joacă”. Filmul este nominalizat la Oscar, de două ori, iar Tolo spune că este un film al speranței. Vlad Petreanu a spus că nici vorbă de așa ceva, că nu poate fi decât un film care arată modul în care România nu funcționează.

Intervenția întreagă o găsiți la acest link. Merită ascultată.

Eu aici sunt de partea lui Tolo. Cred că e un film al speranței. Cred că e un film care arată o țară mai aproape de normalitate decât credem. O țară zguduită de tragedii și de neputință, dar o țară care se luptă. O țară care are speranță de viață.

Este un film care-ți arată că în România se pun întrebări, că se pot deschide uși, că nu toți oamenii sunt otova. Și că ne pictează așa cum suntem cu bune și rele. Da, spitalele țării nu funcționează, dar oamenii nu au uitat ce este rău sau bine. Da, politicienii nu sunt perfecți, dar au încă niște răspunsuri.

De ce este minunat?

Cu o zi înainte de această discuție, am vorbit la radio despre nominalizare. Și am spus la un moment dat că filmul Colectiv este minunat. Și apoi am început să dau în bâlbâială pentru ce-am zis. Mi-a trecut prin cap că o să mă judece lumea c-am folosit cuvântul minunat. Căci cum ar putea să fie minunat un film izvorât dintr-o așa tragedie? Și aproape mi-am luat cuvintele înapoi.

Dar îmi dau seama că de fapt despre asta e vorba. Este un film minunat când te gândești la modul în care este făcut, la mesajul său și la scopul pe care vrea să-l atingă. Adică realizatorul reușește prin arta sa să te facă să vibrezi. Nu doar canalizează o emoție, ci îi dă și un sens. Și de asta, arta sa este minunată. Și de asta este și acolo între marile filme ale lumii, în acest an. Nu pentru că noi am trăit o dramă, ci pentru că Nanau a știut să o cuprindă cel mai bine în o sută de minute. Și să o facă să te urmărești cu sufletul la gură, deși deznodământul său este cunoscut.

Căci acesta nu este un film de propagandă, cum zic unii gândindu-se la Voiculescu sau la Tolo. Este un film care-ți arată trăirile unei societăți în fața unei tragedii. Și modul în care încearcă să se apere, să progreze și să se salveze. Și poate modul în care poate să ofere un pic de alinare celor aflați în necaz.

Filmul e găsește HBOGO și aici este trailerul

Iar aici este interviul meu Alexander Nanau, regizorul filmului

Pe cine a deranjat transparența lui Voiculescu

Premierul Florin Cîțu a anunțat că, foarte curând, la Ministerul Sănătății se va deplasa propriul său corp de control ca să vadă dacă publicarea unor date despre testare și vaccinare este avizată.

Am avut o discuţie cu şeful Corpului meu de control în această dimineaţă, se autosesizează să vadă dacă a fost respectată toată legislaţia, avizele dacă au fost date şi vom vedea.”

Florin Cîțu

Dar pentru că domnul Cîțu nu terminase să ne lase cu gura căscată a continuat.

„Este vorba despre publicarea unor informaţii care ţin de mai multe instituţii şi atunci trebuia să existe și avizul acelor instituţii”

Florin Cîțu

Răspunsul lui Vlad Voiculescu a fost mai curând candid. Un fel de habar nu am ce vor ăștia. Și a invocat interesul public, sugerând că a deranjat pe cineva.

Ce date a publicat Voiculescu

Acestea sunt rezumate cel mai bine într-un articol din Libertatea

El ne arată diferențe fundamentale între județele țării în privința testării. În unele se testează bine, ca la București sau la Timișoara, în altele în bătaie de joc ca la Giurgiu sau la Vrancea. Diferențele sunt uriașe și inexplicabile. Și nu sunt singurele lucruri pe care statul nu le explică în această pandemie. Și refuză să le explice.

Ce nu (mai) știm

Jurnalista Emilia Șercan a făcut o listă într-o anchetă numită Secretistan și publicată de PressOne.

Din această anchetă, rețin următoarea listă de mai jos

Nici acum, la un an distanță de la debutul epidemiei în România, nu știm câte teste se fac zilnic în fiecare județ.

Nu știm numărul zilnic de decese din fiecare județ, nu știm grupa de vârstă sau sexul celor infectați.

Nu știm nici cine face parte din Grupul de Comunicare Strategică.

Nu știm dacă Ministerului Sănătății sau Institutul Național de Sănătate Publică au un cuvânt de spus în deciziile legate de comunicarea publică a datelor legate de epidemie.

Nu știm de ce comunicarea oficială e dictată de structuri militarizate ale statului.

Nu știm care e rata reală de răspândire a virusului pentru că modul de calcul al acesteia a fost stabilit de rațiuni politice și nu științifice.

Nu știm de ce statul face atât de puține teste – dar știm că românii au scos din buzunarele lor peste 120 de milioane de euro pentru a se testa „la cerere”

Emilia Șercan

Acesta este conflictul. Unde ajungem

Nu trebuie să căutăm mult să vedem cine are dreptate aici. Interesul public spune că este obligatoriu să avem date precise și clare despre cum se lucrează în fiecare județ. Locuitorii au tot dreptul să afle dacă la ei se testează mult sau puțin, dacă rata de infectare este reală sau nu. Pentru că aceste date întăresc sau slăbesc dreptul lor la viață.

Nepublicarea acestor date și ținerea lor la secret este un atac asupra drepturilor lor constituționale.

Invocarea unor avize de cine știe unde, de la servicii, armată sau DSP-uri este o situație care se situează între ticăloșie și prostie. Sau în ambele deodată. Aici nu este niciun secret. Iar încercarea de înăbușire sub acest pretext este cel puțin comică. Nici măcar nu ai cum să duci o astfel de luptă politică. Este o acțiune de Gâgă.

Pe cine a supărat Voiculescu de s-a urnit PNL de așa manieră?

O posibilitate ar fi că scoaterea la lumină a incompetenței dăunează liderilor locali. Pentru că acum populația vede cu ochii ei cine este prost sau bun. Și cu un număr de teste atât de mic, avem mulți proști. Dar asta știam deja. Deci ce-i supără?

Trebuie să facem un pas mai departe. Către bani. Definiția de caz de astăzi, aparent este menită să protejeze resursele statului. Astfel cazurile probabile se testează doar dacă sunt ȘI contact direct. Și dacă au simptome. Pe scurt, statul român nu testează posibili asimptomatici și nu face anchetă epidemiologică.

Dacă omul are o suspiciune, atunci este invitat la privat. Și aș ajungem la cele 120 de milioane de euro amintite în ancheta Secretistan. Ne-testarea de la stat e o afacere bună. Dacă statul se apucă să testeze, unii vor pierde bani. Și asta supără foarte tare.

Și mai e ceva, dar asta plutește ca o boare și deocamdată nimeni se uită la ea. Voiculescu a publicat și centrele de vaccinare. Nici ăsta nu e un secret. Decât dacă se vede că unii sunt mai esențiali ca alții. Și c-au făcut eforturi să ajungă la vaccin mai repede și mai bine ca alții. Poate laolaltă cu membri de familie.

Într-un interviu pentru TVR, vicepremierul Barna spune că sesizarea vine de la o instituție din zona apărării. Vă las să meditați asupra acestei fraze.

Poate nu întâmplător, în acest context, a mai fost auzită peste zi vocea lui Cîțu care spune că se vaccineze cât mai mult, acolo unde se poate, chiar dacă sunt persoane din etapa 3.

Bani și esențiali speciali. Aceasta este miza acestei transparențe care tocmai va fi controlată.

Am mai scris despre asta

1200 de Euro și ai permisul de conducere acasă

Știrea că Florinel Coman, fotbalistul FCSB-ului are un permis de conducere dubios, din Ucraina, a fost o surpriză într-un singur sens. Permise nașpa se pot lua și din România. Adică de la Suceava, de la Argeș. De ce din Ucraina. Probabil pentru că este ieftin și vine repede, chiar și din Donbas.

Am văzut recent că există și rețeaua Congo, care a dus zeci de permise în țară.

Totuși cât de ușor este să obții un permis nelegal în România?

Asta fost întrebarea de la România în Direct, iar ediția integrală o găsiți mai jos. O să încep cu o afirmație la care te-ai gândi mai puțin. Și anume că un specialist din sistem poate vedea de la distanță unde se iau șpăgi sau nu. Asta se vede după numărul de examinați. Când la un județ se testează de două ori mai mulți candidați decât în altul, cu aceeași oameni, atunci sunt suspiciuni. Asta ne-a povestit un fost șef de Direcție.

Apoi, am aflat că există un sistem creat de examinatori care să pună piedici cursanților și să-i aducă în situația de a lua șpagă. Cu o frână de la dublă manșă, cu o atingere de volan, totul e permis. După ce cazi o dată sau de două ori, mai dai și șpagă.

Sau cumperi permisul cu totul

Asta mi-a povestit un tânăr care lucrează în străinătate. După ce a picat o dată, a trimis apoi bani acasă, 1200 de euro, cu care tatăl lui a cumpărat permisul. Se simte vinovat? Nu. Pentru că toată lumea face la fel. Și pentru că el a fost pus în situația de a da șpagă chiar de autorități.

Știe să manevreze utilajul pe care-l conduce? Nicio problemă. Și oricum nu ar fi știut după cele 30 de școală pe care le-ar face. Așadar, calificare la locul de muncă. Și e cu sufletul împăcat, să fiu fără grijă. Ar face la fel cu copilul lui? Probabil că da, pentru că asta e România.

Ascultați și vedeți modul în care granițele dintre bine și rău devin neclare în acest interviu.

Iar la final, poate ne gândim cum ar putea să fie rezolvată această problemă. Dinspre Poliție care crede că 5500 de lei pe lună nu e un salariu motivat sau dinspre popor care vrea să facă repede și fără dureri de cap orice. Mai ales când ai șpăgari în față. Știu, imposibil.

La noi, doar șpaga și incompetența pot fi opere de artă

Cea mai faină imagine pe care am văzut-o vreodată într-un muzeu este cea de la Musee d’Orsay din Paris. Într-o vineri după-amiaza, în fața marilor clasici, se aflau câteva clase de copii. De la cei mici, care se tăvăleau de plictiseală, până la liceeni cuprinși de vervă sau de agitație fără telefon.

Cum ar trebui să fie

Profesorii gesticulau, povesteau, le arătau o lume. Le deschideau o lume. Nu o să ieși expert în artă din povestea asta, dar o să-i prinzi câteva înțelesuri și o să ai gustul de a te mai uita și după altceva. Iar mintea umană află că expresia, ideea și imaginea nu trebuie să se întâlnească în perfecțiune fotografică. Ci, uneori, să te pună la încercare.

Eu nu am nicio pretenție legată de artă, dar îmi plac mult muzeele. Peste tot în lumea asta, vacanțele noastre s-au petrecut în muzee. C-a fost vorba de Londra, Shanghai, Edinburgh, Viena sau Singapore, întotdeauna le-am căutat. Și obligatoriu pe cele de artă modernă. Cele care scot „drăcoaicele” din tine. Cele ale căror înțelesuri îți scapă sau te pun la încercare. Cele care te obligă să te gândești mult, apoi să pleci nemulțumit. Cele în care nu înțelegi tot pe loc sau în care ai un fulger. Sau unele în care te uiți la imagini crude amestecate cu muzică cacofonică. E o incursiune în mintea omului care pe mine mă provoacă de fiecare dată.

Dacă aveți curiozitatea, intrați pe Instagramul meu c-am salvat vreo două vizite în Highlights.

Sunt și în București două locuri de genul acesta care chiar merită: MNAC și MARe.

Două la primărie

De asta zic că ce-am văzut în holul Primăriei Sectorului 1 mi-a stârnit mai mult curiozitatea decât orice alt sentiment. Cine sunt oamenii aceștia și ce vor? Că rău sigur nu vor ei. Și așa am aflat că expoziția nu e cu draci, ci cu niște draci de studenți selectați chiar de Uniunea Artiștilor Plastici.

Nu mă miră nici că e scandal. Când o operă de artă intră în lumea obișnuită nu poți să te aștepți să o iubească tot poporul. E aproape corect să fie invers. Când Brâncuși a arătat Consiliului Local bustul lui Carol Davila a ieșit scandal. Că nu e ce trebuie. Și aceea e o sculptură foarte cuminte. După 120 de ani, lumea e mai îndrăzneață, dar instinctul este de respingere al necunoscutului.

Apoi când Brâncuși a vrut să-și doneze operele în țară, l-au luat în primire academicienii.

Brâncuşi nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esenţiale şi caracteristice acestei arte“.

George Călinescu, 7 martie 1951

Mă scuzați de comprație, dar ce vreau să spun cu ea este că și artiștilor uriași li se pun la îndoială ideile, darămite unor necunoscuți.

Arta văzută de la covrigărie

Nu mă miră nici că jumătate din scandal este turnat politic. Oamenii de la PSD și-au luat publicul la mișto de mai multe ori. De ce nu ar face-o și de data asta? Au tot ce trebuie. Lucrări ieșite din tipare, un loc atipic, un adversar politic care mai e și străin pe deasupra. Nu numai că ne fură țara, dar ne-o mai și spurcă. De asta, domnul Ciolacu a dat o declarație de la tejgheaua covrigăriei din Buzău.

„Nu sunt critic de arta, dar nu ştiu cât de oportun este să fie femei dezbracate în holul unei instituţii publice. Poate acesta este progresismul neomarxist. E o expoziţie interesantă, eu aş merge dacă ar fi în altă parte, dar nu la primarie, acolo merg să platesc impozite. (…) Românul intra în acel hol, îşi face cruce şi pleacă: o fi primaria, nu o fi!”

Marcel Ciolacu la RTV

Instituție publică e și muzeul. Și e plin de nuduri. Faptul că sunt câteva lucrări care vor sta câteva zile la primărie nu poate o fi dramă nicăieri. Nu sunt scandaloase, nu sunt imorale. Sunt doar altfel.

O soluție suprarealistă

Nu-s nici urâte, nici frumoase. Sunt făcute să te pună la încercare. Și mie mi s-au părut enorm de potrivite. Am hotărât să le botez. Le-aș putea zice așa:

Corupție, Incompetență, Ghișeu cu fereastră la care să te apleci, Șpăguță, Autorizație întârziată, Vinere scurtă, Autorizație de construcție în parc, Sărumâna, PUZ modificat prin PUD.

Iar dacă ar fi să le duc la guvern le-aș zice

Șpriț în Pandemie, Numiri la Ape, Politizare, Pile, Neamuri de la Partid, Ordonanța 13, Noaptea ca hoții, Parveniți

Vedeți cum funcționează? Arta asta îți face mintea să lucreze.

Câteva vizite, măcar virtuale

Altfel, aici găsiți modul în care noi prețuim arta

Dar și o idee pentru o oră în București

Și aici, alți oameni curajoși

Partidul Stat, varianta PNL

Dacă nu ați fost atenți, tocmai se așterne praful peste o mică răfuială politică, dar care marchează sfârșitul ideei de reformă, dacă ea a existat vreodată. Președintele PNL, Ludovic Orban a anunțat că sporurile bugetarilor rămân în vigoare și că acestea pot fi schimbate doar odată cu schimbarea legii salarizării.

Să vedem declarațiile

”În ceea ce privește reforma în domeniul sporurilor, ea va fi făcută odată cu adoptarea legii salarizării. Din punctul meu de vedere, trebuie o analiză foarte serioasă a acestor sporuri. Sunt niște sporuri care nu-și au justificare. Sporul de condiție vătămătoare, dacă este considerată radiația antenei sau radiația calculatorului condiție vătămătoare, din punctul meu de vedere nu se poate acorda acest spor.”

Ludovic Orban

Domnul Orban a găsit o justificare foarte serioasă pentru treaba asta. Una greu de demontat. Adevărul este că hățișul legislativ al sporurilor la bugetari este atât de mare, încât nu poate fi rezolvat nici măcar prin lege. Îi dau dreptate. Dar semnalul politic e clar nu în ideea modificării, ci a amânării.

”Problema este că pe lângă revizuirea legislației, este necesară o revizuire a actelor normative de rang secundar. Parlamentul nu poate să abroge hotărâri de guvern sau ordine de ministru în care s-a hotărât ca să se acorde spor de condiții deosebite, de toxicitate pentru antenă pe bloc sau pentru calculator sau pentru praf sau alte condiții deosebite.”

Ludovic Orban

Mingea a fost preluată din zbor de doamna Turcan care a anunțat că noua lege a salarizării va apărea peste un an. Un fel de la Sfântu Așteaptă. USRPLUS a completat norma și ne-a anunțat sec:

„Momentan nu o să vină nimic dinspre guvern legat de sporuri. Pe legea bugetului nu se modifică nimic la sporuri. Rămâne să se facă pe legea salarizării. (…) Vom decide și va fi o dezbatere în Parlament care dintre sporuri trebuie eliminate

Dan Barna

Ce vrea domnul Cîțu

Toate astea îl lasă în afara jocului pe premierul Cîțu, cel care de ani buni vede cu alți ochi aparatul bugetar. Încă de când era senator, domnul Cîțu a dus o bătălie pentru corectarea bugetului. Astăzi cu toate cifrele în față vede cât de mare este dezastrul și se angajase de unul singur într-o cruciadă de limitare a unor cheltuieli nesăbuite.

Deficitul depășește în realitate șapte procente. Aparatul bugetar este exagerat de mare. Performanța acestuia nevolnică și, mai ales, corozivă. Incompetența, politizarea și corupția păstrează aceleași cote, doar partidul este nou la putere. Domnul Cîțu a dat un semnal și-n partid, încercând să ajungă la președinția sa cu o carte reformistă.

”Ştiu că există un risc politic pentru premierul care îşi asumă aşa ceva, ştiu că în acest moment foarte mulţi lideri politici se dau la o parte pentru că a face reformă e complicat, e nevoie de asumare şi nu vrea nimeni să-şi asume acest lucru. Îmi asum eu, cu toate riscurile politice, chiar dacă ştiu că şi în PNL, unde eu activez ca vicepreşedinte, va urma un Congres şi vor fi şi acolo candidaturi. Nu mă interesează acest risc, îmi asum acest risc şi mai departe, indiferent de costul pe care s-ar putea să-l plătesc în acel Congres, pentru orice funcţie aş candida acolo.”

Florin Cîțu

Și ce aflăm printre rânduri

Astea sunt faptele și datele. Citirea printre rânduri este și mai tristă. La primul semn de reformă a administrației, întreaga putere a dat din colț în colț și a fugit. De fapt, semnalul politic este clar: ”de aici nu se mișcă un pai”. PNL tocmai a îngropat orice ideea de reformă, fie că ea se referă la diminuarea aparatului bugetar, așezarea pe baze noi sau reducerea unor cheltuieli.

Exclud de aici performanța care nu mai este demult un deziderat. Adaug, însă, reacția mincinoasă și dură la numeroasele scandaluri de politizare apărute în ultima vreme. Niciunul dintre autorii morali ai dezastrului de la Ape nu a plătit cu vreo funcție sau excludere din partid. În schimb, partidul a fost destul de clar: cine face gura mare dispare. Și a mai spus și o minciună, cel puțin în cazul inginerului Musteață de la Iași, care nu a refuzat un alt post, ci a transmis în scris că vrea să lucreze mai departe la Apele Române.

Ultimele 72 de ore lămuresc complet această situație. Pentru moment, cel puțin până la congresul PNL, nimic nu va atinge imensa mașină de partid care tocmai s-a mufat la resursele statului. Și cine mai face deranj va dispărea subit. Chiar și premierul Cîțu care ar putea deveni un simplu membru de partid dacă mai iese din linia agreată.

Mai jos, ce spune publicul Europa FM despre domnul Cîțu

Toată discuția despre sporuri a fost relatată și de Hotnews

Iar aici am povestit cum se face un șmen cu sporul de radiații

Cum se face un șmen cu sporul de radiații

Povestea de mai jos este din categoria de-ți stă mintea în loc, dar, până la ea, un pic de răbdare.

Statul român este cel mai mare exemplu de birocrație, imobilitate , rugină și de încremenire din timp din întreaga noastră istorie. Și are și marea calitate că-și oferă singur căi de autodezvoltare, justificându-și astfel existența. Dar asta o știați deja.

Noutatea ultimului deceniu este că angajații săi au devenit feroce, practic inventând metode de a face bani și mai mulți decât cei pe care statul îi oferă deja. Există un sistem putred, în mai multe ramuri, care urmărește sporirea pe orice căi a banilor care le revin angajaților. De la promovarea legislativă unor beneficii, la crearea artificială a unor sporuri sau interpretarea abuzivă a unor prevederi legale, nimic nu lipsește.

Recent, premierul Cîțu spune c-a a găsit niște sporuri de care nu auzise niciodată. Nu le-a numit, dar unele le știm: spor de antenă, spor de arhivă, spor de Covid la prefectură. Și aici ajungem la povestea noastră, pe care am auzit-o joi, la România în Direct.

O poveste cu sporuri la România în Direct

Poate vă întrebați cum se dă sporul de radiații. De 10 la sută. Păi e simplu. Vine un evaluator, face o măsurătoare și stabilește care sunt valorile de radiații rezultate din aparatele cu pricina, face un document cu care angajații merg pe linie ierarhică în sus și iau sporul.

Doar că din când în când, instituția cu pricina mai dă și de un evaluator corect. Și omul, de cinste sau de frică, chiar se apucă să facă treabă. Unul din aceștia a sunat deunăzi la emisiune să ne spună ce-a găsit.

Ideea acestei povești e foarte simplă. Da, sunt oameni care nu au niciun fel de scrupule și cred că li se cuvine orice. Dar ei pot fi blocați de noi, cetățenii corecți și onești. Și eu cred că sunt destui printre noi.

La noi, funcția publică a fost pervertită în așa fel încât nu-ți mai oferă doar un salariu corect pentru munca ta. Ea este văzută ca o feudă în care se adună tot felul de beneficii. Acestea înseamnă sporuri, telefon, mașină, bani de deplasări, chirii, apartamente, plata unor rate la bancă. După care încep cheltuielile nesăbuite adresate publicului, dar menite să îmbogățească clientela: băncuțe, stopuri, borduri, iarbă schimbată de șapte ori.

Jumătatea cealaltă de popor se uită uneori cu uimire, alteori cu jind la ce au bugetarii de mai sus. Ei între ei se disprețuiesc pentru că drepturile sunt inegale. Unii dintre cetățenii obișnuiți pactizează și primesc o parte din beneficii. Dar soluția corectă nu e acolo. Ci în a spune stop.

Aici este întreaga ediție România în Direct, cu alte minuni de la stat

Iar aici este știrea de la care am plecat la începutul ediției

Acest articol o să te ajute să înțelegi mai bine funcționarea statului român

Alexander Nanau: „Un proiect de țară ar fi să nu mai moară copiii înecați în căcat, la școală”

Sau să nu mai moară oameni arși în spitale. Exemplele sunt echivalente ar fi putut spune Alexander Nanau. Cu el am vorbit miercuri, înainte de nenorocirea de la Balș. L-am întrebat dacă i se pare că s-a schimbat ceva în spitalele din România, după anii în care a făcut filmul său, Colectiv.

„Cred că societatea civilă a făcut progrese importante. Se mișcă cu o viteză pe care nu am mai văzut-o în alte țări. În schimb politicul….În spitale se fură la fel de mult, iar politicul minte la fel de mult. Cred că nu au altă șansă decât să se schimbe sau plece.”

Dar personajul său Vlad Voiculescu cum e azi? „Pe mine m-a interesat la el dacă este capabil să spună adevărul. Și marele merit al lui Vlad este că spune adevărul.”

Am vorbit și despre decorația refuzată. „Cred că președintele a fost oportunist. Iar ceilalți au încercat să mintă publicul, lăsând de înțeles că proiectul meu a fost finanțat de stat în pandemie.”

Documentarul Colectiv așteaptă în aceste zile să afle dacă va intra pe lista scurtă a filmelor internaționale care concurează pentru Oscar. Mai multe publicații îl dau favorit la câștigarea trofeului, iar artiști, critici sau politicieni ca Barrack Obama îl laudă. Povestea lui Alexander Nanau este mai jos.

Nu uitați că toate podcasturile mele sunt pe toate platformele importante.

Aici e cronica NYT despre Colectiv

De 1 Decembrie, am vorbit despre același lucru

Între minciună și privilegiu, ne rămâne responsabilitatea

Epidemia în România este în scădere, dar toate datele arată că va veni un val mai mare peste noi. Și aici trebuie să vorbim despre responsabilitate. Când statul nu te ajută sau nu poți avea încredere în el, atunci e de datoria noastră să facem să fie un pic mai bine.

Așadar cum stă situația?

Statul român nu e capabil să ne spună dimensiunea epidemiei în România. Din două motive. O dată pentru că nu are capacitatea și nu știe cum să măsoare cazurile. Și doi pentru că populația, deopotrivă angajați și patroni, nu are niciun chef să aibă de a face cu statul.

Am scris despre mușamalizarea epidemiei aici.

Statul trăiește într-o minciună oribilă și spune: ”domnule, nu am ce face, legea spune că sub trei la mie, eu deschid.” Toată lumea știe că nu e trei la mie, dar unde-i lege nu e tocmeală. Suntem în situația în care statul se folosește de propria prostie ca să mai pună la cale o catastrofă. Motivul ascuns este că economic nu mai are ce să facă. Și nici politic. Își ridică populația în cap. O parte din ea.

Este comic cum singurul beștelit pentru asta este Voiculescu, care spune adevărul și nu Cîțu și Berbeceanu care împing birocrația în față, mințindu-se și pe ei.

Vaccinarea va merge încet din cauza amânării livrării dozelor de către Pfizer. Așadar, protecția va fi asigurată pentru o parte mică din populație. Mai mult, statul a greșit când în etapa a doua a băgat vârstnicii laolaltă cu lucrătorii esențiali.

Cei din urmă, în speță, bugetarii, organizați deja în puternicul sistem de caste din România s-au mișcat cu o eficiență înspăimântătoare și au blocat resursele.

Așa că s-a creat o inegalitate în fața bolii. Orice viață merită scăpată, dar acum vulnerabilii au mai pierdut din șanse. Cel puțin până când vor reveni dozele.

O tulpină mult mai contagioasă este deja în România. Există avertismente care arată că ea va deveni dominantă în mai multe țări. Este probabil ca asta să se întâmple și aici, mai ales după relaxare restricțiilor.

Și aici apare partea cu responsabilitatea

Toate datele arată că suntem singuri în această situație. Și e nevoie să ne păzim mai abitir și să luăm măsurile corecte pentru noi, dar și pentru lumea în care trăim. Pentru că avem nevoie de comunitate ca să trecem de această încercare.

Așadar, fii responsabil dacă te-ai îmbolnăvit! Anunță statul și pune-l să facă anchetă ca să prindă boala din urmă. Este posibil să salvezi o viață, poate chiar a cuiva dintre cei care te iubesc. Sau a celor cu care ești în relație de afaceri. Ignoră patronul care spune să stai acasă și să nu anunți pentru că-i pui afacerea în pericol. Cei cu care împarți pâinea ar putea fi în pericol.

Dacă ești patron, nu le fă asta oamenilor tăi! Pe ei te bizui ca să ieși din încercarea asta împreună. Dă-le încredere și o să fi imulțumit mai departe.

Fii responsabil mai ales când știi că boala vine spre noi cu viteză. Respectă regulile și îndeamnă-i și pe alții! Înmulțirea cazurilor ne va băga pe toți în casă, ne va opri afacerile și ne va sărăci. Și acesta este cazul bun. Fă tot ce trebuie să faci ca să ai o viață normală, dar cu reguli. Asta-i tot.

Fii esențial, dar nu ultra-privilegiat. Sunt convins că pentru fiecare vaccinare sunt argumente. Fiecare viață este importantă. Dar, întreabă-te întotdeauna dacă meriți o și mai mare prioritate, cu cabinete blocate, cu centre doar pentru tine și colegii tăi, dacă munca cgiar te duce în situația asta. Aici e un lucru pe care poți să-l stabilești tu cu tine însuți. Dacă ai sufletul împăcat la final, atunci e în regulă.

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!