administrație

Funcționar public de 30 de ani: nu politizarea e problema. Dar ce?

După emisiunea despre Ovidiu Ianculescu am primit un mesaj de la un funcționar public. Se numește Bogdan și lucrează de 30 de ani în administrația publică din România. Mi-a spus că punctul lui de vedere este necesar în această dezbatere, dacă vrem să avem echilibru și cumpătare.

Noi obișnuim să avem o viziune radicală asupra funcționarului public din România. Mai exact, spunem că situația rea a României i se datorează, că experiența și profesionalismul îi sunt nule și că, cel mai probabil, este o pilă. De asta cerem depolitizarea instituțiilor publice.

În mod rațional nu poate fi, însă, așa în totalitate. Iar în ce privește depolitizarea, instituțiile publice românești sunt legal depolitizate. Vă invit să citiți mai jos punctul de vedere echilibrat al acestui funcționar public. Și concluzia la care ajunge.

Se discută mult despre politizarea numirilor în administrația publică, mai ales în cazul conducătorilor instituțiilor publice și pare conturată ideea că este firească această politizare, de vreme ce ei trebuie să pună în aplicare politica guvernului, iar ca să o facă trebuie să simpatizeze cu partidul aflat la putere, să-i fie loial acestuia, căci altfel îi vor pune bețe-n roate. Din câte am auzit în emisiunea dumneavoastră, însuși Președintele României ar fi făcut o afirmație în sensul acesta, ceea ce m-a cutremurat.  

În primul rând, funcționarii publici, indiferent de nivelul ierarhic dar mai ales cei aflați în poziții de decizie, nu pot și nu trebuie să fie loiali decât legii și interesului public. În acest fel, ei sunt în mod implicit loiali și programului de guvernare al puterii politice de la un moment dat.  

Oricare partid politic ar trebui să aibă o viziune clară asupra fiecărui domeniu al guvernării, viziune  transpusă în programul său de guvernare. 

Pentru fiecare dintre aceste domenii, ar trebui să elaboreze ceea ce azi numim pompos ,,politici publice”, de fapt să identifice problemele și căile de rezolvare a acestora și să pregătească proiectele de lege sau, după caz, acte normative de nivel inferior care conduc la reglementarea domeniului conform viziunii sale. Apoi, ajuns la putere, să facă demersurile pentru adoptarea acestor acte normative. Din  momentul intrării lor în vigoare, opțiunile puterii politice  devin obligatorii pentru funcționarii publici prin forța legii, indiferent de simpatiile lor politice.

Un funcționar public competent, experimentat și loial legii va avea capacitatea să pună în mișcare lucrurile în direcția prescrisă de aceasta, deci să contribuie implicit la aplicarea politicii partidului. Unul așezat în funcție pe criteriul loialității față de partid, este, de cele mai multe ori, așa cum practica o demonstrează în ultimii 30 de ani,  lipsit de competența și experiența profesională necesare în domeniu. Pe lângă că nu va fi în stare să imprime instituției o direcție sau alta, va genera și mai mult haos, va genera instabilitate și incompetență prin tendința naturală, dată de nesiguranță, de a aduce în posturile de conducere din subordinea sa oameni loiali lui și partidului, înlocuindu-i pe cei vechi. Și așa se ajunge ca în foarte multe instituții să fie o grămadă de șefi incompetenți, care produc numai blocaje iar angajații din posturile de execuție nu mai au de la cine să primească îndrumări coerente  ( așa cum povestea doamna de la Apele Române în emisiunea dumneavoastră). 

Există totuși soluție? Până la ce nivel trebuie totuși politizată administrația publică, dacă trebuie? 

Răspunsul se găsește în abordarea sistematică și coerentă a legislației actuale.  

Simplificând, funcțiile de miniștri și secretari de stat sunt eminamente politice  iar de la nivelul directorilor generali (inclusiv) în jos, vorbim despre fucționari publici. Legea stabilește, de mult timp și foarte clar, delimitările.

Funcționarii publici ocupă funcția publică prin concurs și se bucură de stabilitate. Spiritul legii este tocmai acela al cultivării competenței și experienței profesionale și a punerii carierei funcționarului public la adăpost de jocuri politice. Scopul este de a asigura în permanență funcționalitatea, eficiența și coerența aparatului administrativ.

Miniștrii și secretarii de stat sunt numiți politic. N-ar fi rău dacă miniștrii și secretarii de stat ar avea ceva în comun cu domeniul pe care îl păstoresc. Oricum însă, legea îi ajută și le dă dreptul, ca și primului ministru, să aibă cabinete proprii, în care pot angaja fără concurs consilieri personali. Scopul legii este tocmai acela de a crea pentru funcția politică un aparat de lucru propriu format din persoane care să întrunească atât criteriul competenței profesionale cât și pe cel al loialității față de partid și de persoana demnitarului.

Legislația face deci distincția netă dintre funcția publică și funcția politică și stabilește raportul de subordonare ierarhică și funcțională al funcției publice față de cea politică, în condiții care exclud însă cu desăvârșire interferența discreționară a funcției politice în procedurile de ocupare/eliberare a funcției publice.  

Mecanismul legal este coerent. La nivelul demnitarilor sunt oamenii politici, care au lângă ei corpuri de consilieri formate din profesioniști ai domeniului ministerului respectiv. Împreună, dispun de instrumentul reprezentat de actele normative care transpun legal voința politică a parlamentului și guvernului în domeniul respectiv. Funcționarii publici din subordine au obligația respectării legii, deci și a tuturor dispozițiilor date în aplicarea legii de către ocupanții funcțiilor politice. Dacă nu fac asta trebuie înlăturați, dar pe criteriul obiectiv al nerespectării legii și neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu și nu în mod discreționar, la bunul plac al politicului.

Dacă lucrurile ar  funcționa așa administrația publică, chiar ar merge bine! În practică însă, vedem cu ochiul liber de mulți ani, că numeroși (ca să nu spun majoritatea) miniștri și secretari de stat sunt complet străini de domeniul pe care îl conduc și cu un nivel intelectual destul de precar, unii dintre ei chiar luptând la baionetă cu limba română.  Peste asta, e o tradiție ca posturile din aparatul propriu despre care vorbeam mai sus să fie tratate ca niște sinecuri și ocupate de persoane care sunt și mai străine de realitate decât miniștrii și secretarii de stat.  Politicienii,  incapabili să populeze funcțiile politice cu oameni competenți, politizează funcțiile publice fie pentru a crea noi sinecuri fie pentru a manevra bani publici în interes personal sau de grup.  Apoi, mai ales dacă  ies la iveală situații precum cea de la Apele Române, ne explică, în frunte cu Președintele, că acest lucru este necesar ca să poată fi transpusă în viață, pentru popor, gândirea luminată a unui partid sau altuia .

Avem deci un cadru legal destul de coerent, desigur  perfectibil, dar pe care  îl  încalcă sistematic decidenții politici. Cred că soluția nu poate fi găsită decât în aplicarea cu bună-credință a legii. Orice modificări i-am aduce, în lipsa bunei-credințe și a unui mecanism sancționator eficient, tot aici ajungem.    Dar si instituțiile cu atribuții de sancționare sunt, probabil,  victimele aceleiași politizări. De exemplu, în cazul de la Apele Române,  sunt publice elemente evidente de suspiciune privind comiterea infracțiunii de abuz în serviciu. S-a sesizat cineva?   

Scuze că m-am lungit atât, dar pentru mine subiectul e important. Ar mai fi multe despre administrație. Evaluarea competenței funcționarilor publici, miturile care circulă despre digitalizare, care e un factor, dar e departe de a fi prin ea însăși cheia eficienței administrației publice, despre noțiunea de birocrație, care a căpătat un sens aproape exclusiv peiorativ, din ignoranța celor care discută, despre faptul că, zic unii, nu ne trebuie prea multă reglementare, iar experiența profesională e un defect. Și așa mai departe.

Câteva mărturii care-ți arată că România e o șandrama putredă

Sigur că, dacă vă întreb acum, o să-mi spuneți imediat că România este o țară coruptă. Și că politica și administrația românească au extins acest obicei al corupției până în punctul în care n-a mai rămas piatră peste piatră.

Incendiul de la Piatra Neamț este un exemplu cât se poate de bun. Aici, incompetența politică laolaltă cu clientelismul, neputința intelectuală și șmenul de partid au dus la moartea unor oameni.

Dar cel mai bine este să auzi acest lucruri cu urechile tale și să-ți faci o idee cât de mare este nemernicia. Iar ediția de marți a României în Direct a adus o serie de astfel de mărturii care-ți îngheață sângele în vene. Nu numai că vorbim de corupție, dar vorbim de o adaptare la viața de junglă, care duce la ignorarea completă a fricii de justiție. Dar, stați, nici măcar asta nu este o problemă. Pur și simplu oamenilor acestora nu le mai pasă de viețile celor din jur. Pentru bani se calcă peste cadavre.

Mecanismul este un cerc vicios în care, dacă ești prins, poți să alergi la nesfârșit. Trebuie să fii foarte curajos ca să-l spargi. Sau să pleci din țară. El presupune un politician care are numirea politică, apoi controlează verificarea și distribuie banii către firma care face lucrarea de mântuială. Lucrarea se face în bugetul alocat, dar costurile sunt trase în jos ca să rămână profitul cât mai mare. De acolo se plătește șpaga. Iar ceea ce o să auziți mai jos sunt câteva mărturii care o să vă arate tot atâtea mecanisme de funcționare a corupției și incompetenței ucigașe. Le-am rezumat ca să știți ce o să auziți.

  • Un antreprenor care povestește despre diferența dintre o lucrare la un spital de stat și una la un spital privat. Dacă cea de la privat este o operă de artă, la stat nu are acces decât după o subcontractare. Pe parcurs descoperă că antreprenorul numărul unu nu are decât cinci lucrători, dar că lucrările sale sunt decontate cu prioritate. De asemenea, banii povestitorului, cel care duce greul sunt pe jumătate și numai după presiuni. A rupt contractul, a denunțat, nu s-a întâmplat nimic
  • Un specialist în eficiență energetică povestește despre lipsa completă a profesioniștilor tehnici din instituțiile publice. Niște cârpaci îi numește pe cei care lucrează acolo, incapabili să înțeleagă lucrările pe care le au de făcut. Iar lucrul cel mai important este criteriul prețului celui mai mic care este sursa viciului
  • Un inginer care a lucrat la renovarea mai multor spitale. Din cauza prețului mic s-a ajuns la depășirea bugetului. Dacă ATI-ul l-a scos la linie, la următorul etaj s-a lucrat mult mai prost. Din momentul în care lucrarea s-a degradat cu bună știință, patronii l-au pus să semneze toate documentele. A demisionat.
  • Un consultant în lucrări de construcții care are o dilemă ieșită din comun. ISU și ANSVSA se contrazic asupra unei metode tehnice. Din cauza asta au blocat lucrarea.
  • Un vânzător de echipamente medicale care spune că prima întrebare pe care o primește de multe ori este ”mie ce-mi iese?”

Din ce în ce mai mulți experți povestesc despre slaba calitate a lucrărilor și materialelor pentru diverse investiții publice. Fie că este vorba de materiale ieftine la prețuri supraevaluate, fie că sunt lucrări de mântuială, acestea pun în pericol zeci de investiții, dar și viața celor care le folosesc. Adăugați controale și recepții cu ochii închiși plus o seamă de contracte date clienților de partide.

Țineți minte că la un moment dat a picat o școală, tavanul ei, chiar în timpul unei vacanțe? Și că marele noroc a fost acolo că nu erau copii. Dar ei ar fi putut fi acolo. Oare în câte alte locuri din România copiii sunt puși sub amenințare? Sau în câte locuri din România sunt spitale care mai pot să ardă?

Astea-s lucruri pe care noi ni le-am făcut nouă. România e ca o șandrama care stă să cadă. Suntem protejați de realizările unor oameni onești, de profesionalismul altora, dar în multe situații este doar noroc.

Noi avem o mentalitate care spune că, dacă fac un ban rapid, o să scap, o să trăiesc mai bine. Dar nu funcționează chiar așa. Cum o să mai scapi dacă ajungi într-un spital care arde? Chiar dacă tu ai avut pila la ce te mai ajută? Nu poți să gândești doar până la portofel. Viața bună este dată de calitatea întregii societăți de lângă tine. Dacă-i plin numai de hoți și numai de nenorociri, tot praful se alege.

Eu cred că lumea ar trebui să lucreze ca și cum copilul lui o să ajungă într-o zi acolo. O fi sigur pentru copilul meu? Dar pentru tatăl meu? E sigur ceea ce fac eu? Până n-o îndreptăm pe asta, nu scăpăm

„Suntem cu toții vinovați” este o minciună

Tragedia de la Piatra Neamț a primit o rezolvare socială din partea ministrului Nelu Tătaru care disculpă clasa politică și administrația românească în câteva cuvinte simple.

„Pentru situația de peste 30 de ani și pentru autoritățile locale și pentru neimplicare … cred că suntem toți vinovați în această țară, nu doar sistemul medical și autoritățile locale, pentru că am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situație medicală.”

Nelu Tătaru

Un fel de a spune, „proști sunteți voi care ați acceptat ca noi politicienii să punem în funcție tot felul de matracuci.” Și nu numai c-ați acceptat, dar ați și lăsat povestea asta să treneze 30 de ani.

Am scris despre asta pe FB și-a rezultat un val de susținere pentru domnul ministru. Există câte o explicație pentru fiecare cuvânt pe care l-a spus. Și desigur câte o vinovăție pentru ceilalți: politicieni din tabără adversă nouă, public neimplicat, presă, oameni care vorbesc în spațiu public. O devălmășie a vinovăției.

Asta e, oameni buni. Toată societatea i-a omorât pe amărâții de la Piatra Neamț. Și pe cei de la Colectiv. N-aveți ce face. Asumați-vă! Și tăceți! Mai ales tăceți și nu lăsați să se vadă că aici e vorba de lege de responsabilități și de mecanisme controlabile. Asta a vrut să spună domnul Tătaru și i-a reușit de minune.

Or nu e așa, prieteni. Nu toată lumea e vinovată de ce s-a întâmplat acolo. Nici legal și nici moral. Legalitatea o va stabili instanța de judecată. Peste tot sunt proceduri și hârtii de urmat. Ne vom lămuri. De la mutarea la secției până la cumpărarea aparaturii. Răbdare.

Să stabilim vinovăția morală. Căci acesta este calculul politic.

Ni se spune că oamenii obișnuiți sunt vinovați pentru că nu se implică în politică și administrație. E adevărat. O bună bucată de vreme au lipsit. Dar contractul social nu presupune ca fiecare dintre noi să se apuce de politică. Este imposibil. Și, da, după o perioadă de maturizare a societății, avem o nouă generație care se implică. Dar ce să vezi nu mai are loc de toate pilele și cumetriile suite în funcții. Iar dacă o face, capătă bețe în roate. Nu e ca și cum sunt așteptați acolo.

Ni se spune că suntem vinovați pentru că nu protestăm. Ba se protestează în România. S-a stat în stradă și-n 2012 și-n 2017. Și a venit lumea fără să fie adusă cu autobuze de partid. Și azi sunt oameni în stradă pe diverse teme. Dacă protest înseamnă să dăm foc la ceva, asta e o prostie.

Ni se spune că suntem vinovați pentru că nu mergem la vot. Mergem la vot potrivit așteptărilor și standardelor europene. Nu suntem vreo autocrație care să aibă scoruri de 90 la sută. Dar nu aceasta este esența. Chiar și dacă prezența este sub așteptări, politicianul și administrația trebuie să dea răspunsuri și rezolvări corecte la ce așteaptă lumea.

Ba, mai mult, România a dat răspunsuri corecte la vot. Urmăriți ultimii ani și o să vedeți că avem alternanță la vot. Chit că ea vine la 7-8 ani sau mai repede, tot alternanță este. România a sancționat excesele, abuzul, hoția, mafia, de fiecare dată. A dat răspunsurile pe care le avea la îndemână. Și apoi a dus și la nașterea unei forțe politice noi care începe să crească.

Dar știți ce? Clasa politică chiar nu a răspuns acestor semnale. Dimpotrivă. Pe măsură ce era sancționată a făcut loc în rândul ei la din ce în ce mai mulți infractori, incompetenți, mediocri, șpăgari, plagiatori. A construit un sistem paralel de merite și salarii și responsabilități vagi.

Oamenii aceștia au adus cu ei alții de aceeași teapă pe care i-au numit în diverse structuri. Statul a devenit o pastă incapabilă să rezolve lucruri reale, dar foarte bun la plimbat hârtii. Statul român e foarte bun la aprobări și controale ulterioare și, de fapt, asta îi justifică întreaga existență. Esența lui este să se afle în raport cu un cetățean care-i cere ceva și care are nevoie de o hârtie. De aici rostul șpăgii, dar și al autodezvoltării sale în direcția unor alte normative care să-i mai dea posibilitatea angajării unei pile. În același timp este incapabil să dea un răspuns clar, rapid și eficient la niște probleme reale. Și nici nu are timp să le mai rezolve de vreme ce pentru membrii săi are câte o modalitate de rezolvare.

Aici trebuie să socotiți vinovățiile și nu în altă parte. Votul și protestele noastre sunt oneste. Deciziile lor sunt mai mereu discutabile. Răspundeți la ce aveți de răspuns și nu aruncați în cârca populației incapacitatea de a rezolva lucrurile pe care trebuie să le faceți.

Ce e de fapt în firea oamenilor

Gabriela Firea a avut parte de cele mai mari resurse care au stat vreodată la dispoziția unui candidat de primărie, în România. A avut parte de o campanie foarte bună. Excelentă. Asta și pentru că a fost realizată de una dintre cele mai mari companii din ume, Cambridge Analytica. Și, desigur, un sprijin mediatic pe măsură. Și, da, de-a lungul mandatului său au fost deschise și câteva pasaje. Deci, unde a pierdut?

A pierdut pentru că orașul acesta nu respiră. Orașul acesta nu mai visa, orașul acesta nu s-a simțit un oraș european. Pentru că primarul său nu l-a lăsat să respire, să viseze. Dar și pentru că pe doamna Firea nu scrie Europa, ci, cel mult, Bacău.

Nu poți să conduci unul dintre cele mai mari și mai bogate orașe europene ca o capitală de județ. Nu merge aici cu spectacole în parc, nici cu companii municipale, nici cu rețele de partid, nici cu premii, nici cu vouchere și nici cu mari actori din garda veche.

Aici e un oraș care respiră a artă, miroase a bucătărie din toată lumea, are magazine de lux și care iubește oameni precum Jurjak și Cheloo. E un oraș unde lumea vrea mai mult decât ceafă cu cartofi prăjiți.

Doamna Firea a pierdut pentru că aici sunt cele mai mari salarii din România, dar oamenii, pe lângă bani, vor și respect. Când ai câteva mii de euro în buzunar, simți nevoia ca cineva să te inspire. Simți nevoia să fie așa cum ai văzut tu la Paris, la Milano, la New York. Și, da, cu banii aceia, tu știi că lumea e mai largă decât centura orașului.

Doamna Firea a pierdut pentru că nu a înțeles așteptărie acestui oraș. Nu a înțeles ce vor o mare parte dintre oamenii săi care s-au racordat demult la o lume mai bună. Și nu a înțeles asta pentru că ea însăși nu e racordată la acea lume. Așteptările ei erau dintre cele mai mici. Nu a reușit să inspire pentru că nu a învățat să respire mai mult decât acum.

Și, nu, acest oraș nu-l inspiri cu Dana Budeanu. Nu de asta avea el nevoie. Pentru că el nu crede nici că toate sunt amețite sau că cu toții sunt mafioți.

Suntem și noi. Ceilalți.

Ceilalți. Mici, normali și cu loc de bună ziua. Care visăm mai verde, mai liniște, mai așezat, mai deștept.

Aici e un oraș. Și acest oraș de abia așteaptă să zboare.

Foto: Octav Ganea, Inquam Photos

Vlad Mixich: „Singurii candidați care au soluții pentru poluare sunt cei doi care nu-s născuți în România.”

Vara asta am dormit cu geamurile deschise. Știu că sună banal, dar dacă stai în vestul Bucureștilor, atunci asta este chiar o performanță. Pentru că zona este permanent sub amenințare unor nori de gaze urât mirositoare și foarte probabil toxice.

Cu praful și cu mirosul țevilor de eșapament te obișnuiești, dat cu asta niciodată. Miroase a sulf, a ouă stricate, simți că te înăbuși când se întâmplă. Spre toamnă, mirosurile s-au adunat din nou. Țin minte că într-o noapte, în somn, visam că mă sufocam, iar nările mi se umpleau de un aer consistent. Nu mi-am dat seama că venise iar aerul murdar peste noi până când nu am simțit-o pe nevastă-mea că sare din pat să închidă geamurile.

Astă noapte am închis tot și nu am simțit. Dar am uitat pe cel de la baie deschis. De asta când am intrat acolo, m-a lovit în plin.

E o poveste care ține de ani buni. Și am văzut mitinguri, procese câștigate, filmări, întâlniri cu autoritățile și niciun rezultat. Doar pe doi politicieni i-am văzut luptând pentru a rezolva problema care, cel mai probabil, vine de la o groapă de gunoi. Zic așa pentru că legal nu s-a demonstrat niciodată. O să le dau numele chiar dacă asta ar putea fi acum un ajutor electoral: Cornel Zainea de la USR și Dan Tudorache de la PSD. În rest, pauză la toate instituțiile.

Nu e doar o problemă legată de București. Potrivit unui studiu al Observatorului Român de Sănătate, orașele din România sunt un coșmar din punct de vedere al calității aerului. Din cauza asta mor de zece ori mai mulți oameni decât în accidentele de mașină.

ORS a făcut și un top în care a catalogat activitatea primăriilor legată de acest subiect. S-au stabilit mai multe criterii legate măsuri administrative și economice. Și s-a ajuns la concluzia că niciun un oraș din România nu îndeplinește măcar jumătate dintre criteriile care i-ar da un scor maxim. Iată scorul.

Iată și câteva date alarmante

  • Bucureștiul este cea mai aglomerată capitală europeană și pe locul 5 în rândul capitalelor cu cel mai aglomerat trafic din lume
  • Din cauza poluării aerului, în România se pierd mai mulți ani de viață sănătoasă decât în India
  • Poluarea aerului omoară în fiecare an peste 23 000 de români provocând boli precum cancer pulmonar, boală cardiacă ischemică, accident vascular cerebral infecții respiratorii inferioare și boală pulmonară obstructivă cronic
  • Maşinile diesel sunt responsabile pentru 70% din costurile poluării din trafic în România
  • În 2017, România a importat aproape 520.000 de autoturisme second-hand, peste 70% dintre acestea fiind maşini diesel poluante.
  • 8.430 decese premature se produc în România din cauza poluării cu NOx. Principala sursă de poluare cu NOx este traficul rutier. NOx produc decese premature prin boli respiratorii, boli hepatice și boli de sânge. Media anuală a României în privința concentrațiilor de NOx este apropiată de media UE.

Cam greu de crezut că în România nu se face nimic pentru a se preîntâmpina acest lucru. Un motiv e educația, altul e sărăcia, al treilea e lipsa de viziune și de curaj. Ca să oprești această dezvoltare ticăloasă trebuie să iei măsuri nepopulare. Și cine ar face asta?

De exemplu, la Iași, valorile limită pentru PM10, despre care v-am mai vorbit, sunt depășite în 83 de zile pe an. Dar asta ar trebui să ducă la o măsură ca limitarea intrării mașinilor Diesel în oraș. Or cine poate și vrea să facă așa ceva? La noi e tocmai pe dos. Opt din cele zece primării au cumpărat chiar ele autobuze Diesel. De altfel, e foarte greu să faci legătura între aerul mizerabil și bolile zilnice. E un ucigaș invizibil, nu afectează în grup, ci individual. Așa se explică faptul că nu avem o presiune publică.

România a devenit în 2017 cimitirul de mașini al Europei – jumătate din mașinile înmatriculate în 2017 sunt mai vechi de 15 ani, cel mai mare număr înregistrat vreodată în România.

București, Brașov și Cluj sunt orașele cu cele mai multe vehicule Diesel de transport în comun înmatriculate la o mie de locuitori în 2017. La nivel de județ, zonele urbane din Timiș, Bihor și Cluj sunt cele care au cel mai mare număr de mașini mai vechi de 20 de ani înmatriculate la o mie de locuitori.

Iată aici un articol mai vechi în care am explicat cât de periculos este PM10.

Observatorul Român de Sănătate a propus câteva soluții. Realistic, un politician din România nu va aplica decât două din cinci.

  • Încurajarea folosirii bicicletelor și a vehiculelor electrice
  • Taxe de congestie/aglomeraţie în trafic (introduse deja la Londra sau Stockholm)
  • Scutiri de taxe pentru mașinile care poluează puțin (existente în Belgia sau Franța)
  • Stabilirea unor zone cu emisii scăzute, unde au acces doar vehicule care respectă standarde ridicate de poluare
  • Interzicerea folosirii motoarelor Diesel. Orașe care vor implementa această măsură până în 2025: Hamburg, Copenhaga, Oslo, Madrid, Paris, Stuttgart, etc.

Pote sunteți curioși dacă cei pe care urmează să-i votați au vreo propunere pentru treaba asta. Iată tabelul făcut de ORS. E cam groaznic.

Aici este întregul raport

Eu cred că următoarele administrații din România trebuie să se ocupe și de așa ceva. Generațiile noi urbane se schimbă. Dacă vrei să faci un copil în România, trebuie să te uiți și la asta. Și, în curând, va exista un corp puternic de alegători care caută astfel de soluții. Dar mai e ceva.

Tot ce ni se întâmplă acum este o dovadă nouă despre incompetența și ticăloșia administrației noastre. Ajunsă într-o fază în care căpușarea a devenit esența existenței sale, pur și simplu nu reacționează la această problemă. Chiar dacă le sunt afectate propriile vieți. Asta e ceva de care nu poți să scapi. Indiferent de cât ai câștiga și ce afaceri ai face, oricâte tunuri ai da, tot aerul acesta ai să-l respiri. E și ăsta un lucru pe care trebuie să-l rezolvăm la alegeri.

Photo by Johannes Plenio from Pexels.

”Nu știm nimic. Așteptăm.” Acesta nu mai e un răspuns acceptabil.

Guvernul a publicat lista cu rata de infectare din toate localitățile țării. Astfel fiecare dintre noi știe în ce zonă și-n ce fel de scenariu se află copilul său. Dacă rata de infectare este de sub 1 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, atunci e scenariul verde. Dacă e mai mare de 1, dar mai mică de 3, atunci e scenariul galben. Iar dacă trece de 3, e roșu.

În scenariul verde se merge la școală. În cel galben, copiii mici și cei de clasa a VIII-a și cei de a XII-a merg la școală. Iar ceilalți vin prin rotație. Câte jumătate la două săptămâni. Evident, când sunt prezenți, sunt obligatorii o sumedenie de reguli sanitare. În scenariul roșu, școala e doar de acasă.

Tot documentul este aici și poți afla și tu cum e treaba la școala ta.

Asta e știrea, dar evident că nu e nicio garanție. Pentru că sunt școli și-n scenariul verde care nu pot chema copiii la școală. Asta pentru că nu pot respecta toate normele sanitare necesare. Este un astfel de caz la Galați.

Sunt mii de situații și toate trebuie descurcate altfel. În unele localități nu sunt autorizații, în altele nu sunt bani de măști, în altele nu sunt cadre medicale sau profesori.

De asta cred că transferul deciziei la nivelul școlii este corect. Și ca să fiu exact, vorbesc de transferul la nivelul comunității locale. Decizia despre cum se vor ține orele va trebui luată de directori cu consultarea Inspectoratelor a DSP-urilor, dar și a restului autorităților locale. Așa e firesc.

Orban, Anisie, Iohannis nu pot să-l pună pe fiu-meu în bancă. Nici să măsoare distanțele. Nici nu se pot asigură că elevii sunt păziți în pauze. Ce au ei de făcut este să dea bani, măști și un ghidaj. Dar de aici avem și noi treabă.

Mi s-a relatat că un părinte a sunat la o școală săptămâna trecută și i s-a spus: ”Nu știm nimic…Nu știm nimic… O să aflăm…”

Păi ce așteptare să ai la data de 1 septembrie? Deja îți poți imagina ce ai de făcut, să studiezi câteva scenarii și să vezi ce se potrivește mai bine la tine. Tu școală, părinții, primarul, consilierii locali. Cei care știu situația acolo. Avem cap, trebuie să ni-l folosim.

Aceasta este o situție greu de controlat de la centru. Și oricum am stat prea mult cu ochii la ”ce-or face ăștia.” Suntem părinți, avem un punct de vedere, putem să ne organizăm pentru ore. Așa cum le scoatem informatica să băgăm matematică în loc sau cum facem ședințe ”să vedem ce le luăm la doamne”, cred că ne trebuie o întâlnire în care să vedem cum arată clasa. Și să vedem ce și cum au nevoie cei care au grijă de copiii noștri.

E un moment complicat pentru toți și niciun guvern nu poate să vină rezolve mii de situații individuale. De data asta chiar e rolul nostru. Și al celor care sunt primii în comunitățile noastre. Cu o condiție. Guvernul să dea banii necesari. Or, după cum o să aflați din ediția de mai jos a României în Direct asta nu se întâmplă. În mod evident, guvernul a eșuqt și a înșelat așteptările a mii de oameni ne dând bani de măști, tablete sau dezinfectante. Dar nu ne ajută cu nimic să stăm cu mâna în sân.

România în Direct: Neliniște și haos la începerea școlii. Cum începe școala copilul tău?

Cum va începe școala copilului tău? Ce te-a anunțat școala până acum?Dacă ești profesor sau autoritate locală, care e obstacolul cel mai mare în calea începerii școlii în condiții sigure?Cătălin Striblea te așteaptă la România în Direct, la 0372 059 699.

Publicată de Radio Europa FM pe Marţi, 8 septembrie 2020

Clanurile păzite de Poliție sunt cea mai mică problemă. Alta e drama

M-am uitat de la distanță la povestea asta cu clanurile din București. Și am văzut că se trage de ea în fel și chip. De la politică la tot felul de reglări de conturi în Poliție.

Așadar, ce știm? Că un lider al unui clan a fost ucis într-o încăierare cu alt clan. Au urmat momente tensionate, un ritual de înmormântare foarte lung și o prezență masivă a Poliției în stradă. Și o posibilă vizită a șefilor Poliției la familia celui ucis. Apoi, rețineri ai unor membri ai clanului.

De aici avem o serie de declarații mai mult sau mai puțin populiste. Ba, că polițiștii sunt la dispoziția infractorilor, ba că Poliția nu trebuie să se roage de infractori, ba că perchezițiile sunt doar pentru a se găsi înregistrări cu șefii Poliției.

Și ca de fiecare dată când nu stăpânim datele foarte bine, când se lucrează cu surse și întâmplări misterioase, trebuie să ne întoarcem la interesul public. Să vedem ce funcționează sau nu pentru societate.

Din punctul meu de vedere prezența masivă în stradă a Poliției era necesară. Nu ca să-i apere pe membrii clanurilor. Sau nu pe ei în primul rând. Ci să apere liniștea și ordinea publică într-o situație cu potențial periculos. Era mai bine să lase nesupravegheată o situație care putea duce la moartea unor oameni sau stricăciuni fără număr în oraș?

Înțeleg dintr-o declarație de la un sindicat că unor polițiști le e rușine c-au făcut treaba asta. Să nu le fie, pentru că liniștea era scopul pe moment. După asta mai vedem.

De asta nu mă deranjează nici că unii șefi din Poliție s-au dus să vorbească cu infractorii. Cred că știu mai bine la ce s-ar fi putut ajunge. Câtă vreme Bucureștiul nu a fost trecut prin foc și sabie, e în regulă. Așa trebuie să socotim lucrurile. Și să ne îngrijorăm de lucrurile cu adevărat importante.

Ultimii ani au fost o demonstrație de forță a clanurilor care au reușit să impună modificări legislative și o atitudine față de lege. În culise se spune destul de clar că mulți dintre ei au politicieni locali drept interfață. Și sunt semne că în timpul guvernărilor Dragnea și-au negociat avantaje legislative. Nu uitați că liderul PSD a apărut la Înalta Curtea însoțit de niște personaje dubioase. Și acela a fost un semnal către societate. De altfel, întreaga atitudine a unor lideri PSD părea o negociere pentru clanuri.

Iar acum a apărut acest interviu cu șeful structurii de specialitate din Poliția Capitalei, care confirmă un tipar.

Întrucât am înțeles să continuăm aceste activități cu toate untitățile de parchet, din interior s-au declanșat anumite presiuni, cercetări prealabile, analize de climat organizațional, controale inopinate din partea conducerii, aspecte care au îngreunat activitatea. Mai mult decât atât, o treime din cadrul colectivului a părăsit structura căutând alte locuri de muncă. 

Reporter: S-au oprit unele anchete pentru că nu ați mai putut colabora cu DIICOT și ancheta fapte mai grave?

Comisar-șef Andrei Marius: Așa este, unele anchete au fost oprite de pe o zi pe alta.

Andrei Marius interviu Digi 24

Cred că acest interviu e un bun punct de plecare pentru ce avem de făcut mai departe și pentru a înțelege situația actuală. Există mesaje politice de la cel mai înalt nivel că s-a atins un punct critic. Iar pașii următori ar fi curățarea Poliției de cârtițele interlopilor. Dar mai ales a politicii. Restul sunt perdele de fum.

Administrația românească tocmai crapă, lovită de coronavirus. Poveste cu o familie izolată acasă

O familie de prieteni de-ai mei sunt infectați cu SARS-COV 2 și au simptome ușoare. Cred că ce li se întâmplă e și un simptom foarte bun pentru statul român.

Povestea arată cam așa. Părinții au luat copilul de la țară, după câteva zile de vacanță și l-au adus înapoi la București. Voiau să plece în vacanță. Doar că li s-a plâns fetița de ceva dureri de cap și stare de oboseală. Au zis să-i facă un test înainte de plecare.

Testul făcut la o clinică privată a fost pozitiv. A doua zi s-au testat și ei, dar rezultatul a fost negativ. Au înștiințat DSP-ul și au reușit să vorbească cu cineva de acolo după 24 de ore de așteptare. Li s-a pus în față varianta de de a merge cu copilul la spital sau, dacă nu are simptome, să se autoizoleze. Inițial li s-a recomandat să pună doar copilul în izolare, dar după ce cei de la DSP au aflat c-au petrecut deja timp împreună, li s-a spus să se izoleze toți trei.

De atunci, și prietenii mei au făcut boala. Simptome ușoare, moleșeală, pierderea gustului. Nu au ieșit din casă nicio secundă. Le aduc mâncare prietenii și o lasă pe preș sau cei de la Glovo. Fiind o familie de oameni responsabili și-au impus această perioadă de izolare și o respectă apăsat.

Le-au dat celor de la DSP toate datele lor și i-au întrebat dacă vor fi verificați. Răspunsul a fost negativ, dar li s-a mulțumit pentru responsabilitate. Deși au insistat nu s-a făcut anchetă epidemiologică. La fel a procedat și DSP-ul din localitatea în care s-a infectat fetița. Acolo, părinții știu clar că fata s-a întâlnit cu alți copii și c-a fost în câteva case. Au contactat DSP-ul județean și li s-a răspuns că „atâta vreme cât nu se raportează simptome, nu e o problemă.

În toată această perioadă nu au fost verificați la domiciliu niciodată. Nici din punct de vedere al securității sanitare, dar nici ca evoluție a bolii. Acum așteaptă cu toții împlinirea a 14 zile ca să repete testul. Legal, numai fetița ar fi trebuit verificată. Calitatea lor de contacți direcți a fost stabilită numai prin noua lege a carantinei.

Adăugați toată birocrația legată de locurile de muncă, acolo unde au nevoie de concedii medicale. DSP spune că ține de medicul de familie, medicul de familie i-a trimis la DSP.

Ce ar trebui să se întâmple potrivit legii într-o astfel de situație? Teoretic statul știe de fiecare pacient, exact din momentul în care s-a făcut testul, indiferent că e la stat sau la privat. Laboratoarele anunță DSP-ul.

Pacientul este invitat să meargă la spital unde i se va face o evaluare. Va rămâne internat, dar se poate face și internare de zi. Sau e trimis acasă, dacă doctorul consideră astfel. Teoretic, pacienții sunt verificați de poliție, uneori și de două ori pe zi. Iar DSP ar trebui să facă listă cu toți contacții direcți.

Familia prietenilor mei a picat în vid legislativ. De asta nu au avut parte de proceduri. E adevărat că nici după intrarea în vigoare a noii legi nu a ajuns nimeni la ei. Nici să-i verifice, nici să-i întrebe de sănătate. Nu e singurul caz, după cum ați auzit zilele astea.

Și pe mine nu mă miră deloc. De exemplu în ultima săptămână, DSP-urile au avut prioritate să-i recupereze pe cei câteva mii ieșiți din spitale în vidul legislativ. Asta înseamnă, tehnic, muncă de detectiv pentru că nu în toate cazurile existau date de contact. Tot pentru ei trebuiau emise decizii de izolare sau rechemare.

Cred că în aceste zile, armata logistică a statului român, adică DSP-urile, tocmai au atins limita puterilor lor. Și așa această instituție a fost minimalizată și politizată în ultimii ani. Nu are nici resursele necesare, nici toți specialiștii de care are nevoie. Și este lovită de un val de îmbolnăviri în fața cărora nu poate face față.

Valul va fi și mai mare și administrația românească va suferi intens. Nici dacă ar fi fost cea mai performantă, tot nu ar fi avut răspuns total. România culege rezultatele alegerilor sale din ultimii ani. Corupție, pilăraie politică, administrație slăbită intenționat, toate au dus la această cădere. Trebuie să facem față la această criză cu cea mai slabă versiune a statului nostru.

De ce nu sunt mai critic? Pentru că acum nu mai e cazul să ne certăm și să ne biciuim. Trebuie să identificăm găurile și să punem mâna să lucrăm ca să ne salvăm. Dacă țipăm unii la alții și încercăm să ne scoatem individual, o să pierim cu toții.

Așadar, ne trebuie resurse ca să verificăm cazurile noi și contacții lor. De asemenea, trebuie să mergem înaintea virusului. În plus, ne trebuie un sistem de verificare a celor care stau acasă. Va fi vital.

Destul de bogați pentru Grecia, prea săraci ca să facă test

Primăria Capitalei a extins programul de testare COVID a celor care vor să plece în vacanță în Grecia sau în alte zone unde este necesar acest certificat. Iar noi ne-am obișnuit atât de mult cu acest mod de-a face politică încât mai protestăm vag. Asta e, bugetul e sac fără fund, poți să faci orice cu el.


Primarul General, Gabriela Firea: „Asa cum am promis, am facut cat mai rapid toate demersurile astfel incat bucurestenii care călătoresc în scop turistic in Grecia sau in alta tara care solicita testul Covid, sa se poata inscrie in acest proiect al Primariei Capitalei si sa poata efectua, gratuit, testele RT-PCR.

Este un proiect care are un succes extraordinar, in doar doua zile s-au primit peste 2.500 e-mail-uri, in care s-au solicitat teste pentru aproximativ 8.000 de persoane, parinti, copii, bunici. Dupa completarea formularelor necesare, toate aceste persoane vor fi repartizate la cele 12 clinici partenere, in functie de perioada in care au programata vacanta”.

Astfel, cetățenii Municipiului București, care vor solicita în mod voluntar înscrierea în proiect și nu se află în categoriile definițiilor de caz, așa cum sunt stabilite prin Metodologia de supraveghere a COVID-19, elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică din România și care urmează să călătorească în străinătate în scop turistic, se pot înscrie pentru a fi testaţi gratuit de către Primăria Capitalei, prin ASSMB, la adresa de email [email protected] In proiectul „Testam pentru Vacanta” se pot inscrie, pentru inceput, 9.000 de bucuresteni.

pmb.ro

Nici nu știu să spun în câte moduri este greșită această abordare. O comunitatea nu poate funcționa de această manieră. Aici este vorba de banii noștri și cred că avem fiecare un cuvânt de spus.

Așadar, tehnic, PMB a creat o clasă specială de cetățeni. Unii care au destui bani să meargă în vacanță în Grecia, dar nu au bani ca să-și facă un test COVID.

Dreptul la vacanță există, dar nu e un drept la vacanță în afara țării și în niciun caz nu e un drept la vacanță pe banii comunității. Cetățenii au doar dreptul să-și oprească programul de muncă.

Nu e firesc și cred nici constituțional să ai un grup de cetățeni care sunt privilegiați și obțin aceste teste. Iar singura calitate care-i califică este aceea că pleacă într-o vacanță în străinătate.

Suma de 1,8 milioane de lei nu e mare pentru un oraș ca Bucureștiul, dar cu siguranță ar fi putut avea o destinație onestă, nu electorală. Și, da, ar trebui puse întrebări despre accesul la program. Cine și cum intră acolo? E făcut tot pentru angajații la companiile primăriei? În general, Curtea de Conturi verifică toate prostiile. Asta nu poate fi verificată pentru că e votată?

Și ce le spune doamna Firea patronilor din turismul românesc care văd cum colegii din Grecia primesc un ajutor de la statul român?

În fine. Nu am probleme cu alte testări de la primărie, deși ar fi trebuit să fie un ajutor social pentru cei care vor acest test și nu-l pot face la privat. Și pentru asta ar fi trebuit să vină cu o adeverință de venituri. Așa e doar o altă pomană electoral. Singurul program cu sens dintre toate cele în care doamna Firea a aruncat banii este cel pentru fertilizare în vitro. Acesta este un lucru greu, traumatizant și cheltuitor pentru familii. Și de asta trebuie sprijinite.

Acest program încalcă fundamental modul de funcționare corectă a unei comunități și cred că trebuie sancționat cât de des cu putință. Să aveți asta în minte și să nu acceptați pomana.

Photo by Pixabay from Pexels

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!