Partidul Socialist al Dezastrului

Este uluitor cum reușește PSD să arunce în aer orice discuție rațională despre orice subiect. Au venit și au aruncat în spațiul public un nou program de guvernare care pur și simplu a blocat economia. Și o spun cu toată tăria (că tot veni vorba la guvern) când mă gândesc că Bursa s-a prăbușit. Nu e cea mai mare bursă din zona asta, dar cu siguranță este un indicator precis pentru ce gândesc oamenii.

PSD s-a transformat rapid ieri și peste noapte într-un partid socialist de-a dreptul. Dar nu socialist în sensul de catifea de la Bruxelles, ci socialistul ălă al tovarășilor care vor să ia de la cei bogați să dea la săraci. Dar nu e nici măcar asta. Oamenii vor să ia de la cei care aleargă și produc la cei care au funcții, bani și poziții sigure în societatea de stat.

Hei-rupismul socialist de rit nou al PSD este explicabil doar prin nevoia de a plăti imensele datorii pe care le-a acumulat prin măririle de la bugetari. Căci PSD nu propune o mărire în zone cheie cum ar fi educația și sănătatea, ci pentru toată lumea. Ceea ce este de negândit. De altfel, bugetul are un deficit mult mai mare decât în aceeași perioadă a anilor trecuți.

În plus, PSD și aparatul să nu este capabil să strângă banii de care are nevoie. Pentru că sistemul său de pile și relații întreține evaziunea ca nimeni altul. Și vrea să inventeze cea mai tare scamatorie fiscală din lume. Să lase furatul în pace, că se supără rețeaua, să plătească sistemul politic care îl susține și grupul de alegători țintă. Acest Hopa-Mitică bugetar este imposibil. Sau posibil doar dacă-i belești pe ăia puțini care muncesc cu randament. Iată ce propune.

Agresarea companiilor printr-un impozit în trepte. De ce trebuie să plătească firmele diferențiat dacă prestează aceeași activitate? De ce pentru unii mumă și alții ciumă? De ce nu este eficientă actuala măsură cu impozit mic la dividende care ar trebui să-i determine pe oameni să țină banii aici. De ce să-l obligi să plătească pensie integrală pentru cineva care nu muncește integral?

Impozitarea cifrei de afaceri este mai curând o măsură levier prin care firmele care externalizează profitul să fie speriate. Iar asta ar fi o dezbatere sănătoasă: cum facem ca aceste corporații să nu mai scoată bani din România. De abia aici ne întâlnim cu realitatea și cu o problemă reală. Fă-i să țină banii aici. 

O să vedem în curând că PSD va numi companiile chiaburilor. Astea vor fi cele cu cifră mare de afaceri și în special din străinătate. La fel se poartă și cu românii care câștigă ceva mai mult și-i mai și spun asta statului. Căci s-ar vrea o taxă de solidaritate pentru cei cu peste trei mii de euro.

Nu mai bine vă plafonați voi salariile la stat la suma asta? Sau pensiile multe peste suma asta decât să-i radeți pe românii care muncesc în privat pe banii aceștia? Ei vor fi noii chiaburi ai României și o să vedeți de ce campanie se vor izbi. PSD are rădăcini adânci în statul comunist. Și așa cum Partidul i-a scos de pe câmp pe țăranii mai muncitori, așa vrea să facă și cu cei care câștigă azi mai bine.

Tot lor vrea să le ia pilonul doi. În loc să genereze o dezbatere din care lumea să vadă randamentul real al pilonului la această dată, PSD reușește să amenințe cu naționalizarea. Și ce măgărie sinistră în condițiile în care au luat dreptul la muncă al unei femei care își înștiințase clienții asupra acestui pericol. Vorbesc de șefa de la ING. În loc să discutăm real despre ce se întâmplă cu acești bani, tocmai am terminat o dezbatere pentru că cineva are pusee socialiste.

Și pentru ca socialismul să fie complet au hotărât să mărească salariul minim la 2000 de lei, din pix, că așa e la partidul socialist. Ei cred că tot ce se scrie pe hârtie se și poate aplica. Așa îi învață rădăcinile istorice.

PSD a dovedit astăzi din nou că este cel mai revizionist partid din România, cu apucături comuniste profunde și care ar vrea ca societatea să fie la cheremul său atât în ce privește economia dar și justiția. De fapt asistăm la un moment de refacere a marelui partid comunist, care a stabilit că doar ei și ai săi trebuie să traiască bine. Să fie apărați de furt, dar și de probleme economice, iar puterea de decizie să le fie veșnică. Mai lipsesc să aibă și magazine doar pentru ei. Că pe Europa oricum ne-o arată ca sursa răului. 

Iar asta nu se mai poate.  

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

3 comentarii la Partidul Socialist al Dezastrului

  1. Doru spune:

    Tu habar n-ai ce e aia taxa progresista si de ce e necesara ca multinationalele sa nu mai sifoneze bani afara, in timp ce raporteaza profituri mici (de unde si treaba cu cifrele de afaceri).

    Cred ca daca romanii ar lucra pentru multinationalele straine pe gratis, ca ilotii, ai spune ca e un indiciu bun pentru ”cresterea economiei”. Halal!

    1. Catalin Catalin spune:

      Email anonim pentru ca nu aicuraj sa-ti asumi

  2. Sandro spune:

    Diferenta fata de perioada comunista este ca, spre necazul lor, putem iesi in strada. Si o vom face, pe acorduri de BUG Mafia – Romaneste! >:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *