O întâmplare posibilă doar într-un hotel din România. La mare, în România

Un prieten a fost zilele trecute la mare. A fost la scump, cum ar veni. Mamaia Nord-Năvodari, într-un loc mișto cu super-prezentare, enșpe stele și pretenții. A dat mult, că a vrut liniște și respect.

A ajuns vineri după-masa. Camera mișto, poate nu tocmai acolo unde și-ar fi închipuit, dar bine. Doar că vasul wc-ului pica din perete. „Nu înțelegeți dumneavoastră”, îi spune recepționera. „Nu ați mai văzut model din ăsta”.

Al meu începe să se îngălbenească. Nu s-ar fi gândit că e la un seminar de wc-uri. ”Doamnă, vă asigur că oricât de necunoscut mi-ar fi, tot pică din perete.” Cu chiu cu vai doamna acceptă să cheme niște instalatori.

Instalatorii vin 24 de ore mai târziu. Ceva mai mult de 24 de ore. Adică sâmbăta seara pe la 10. Omul se întoarcea acasă, să culce copilul mic de un an și jumătate.

„Doamnă, dar o zi întreagă, cât nu am fost în apartament, nu au putut veni?” „Doar acum au avut timp.” Instalatorii pleacă în ceva vreme. Doar că apa nu se mai strânge în vasul cu pricina, ci curge în disperare. Cheamă-i înapoi, reîncepe reparația la zece și jumătate noaptea.

Omul se duce din nou la recepție și-i spune doamnei că este inacceptabil ce se întâmplă. Și atunci femeia îi prezintă chintesența credinței hotelierului român despre turistul pe care îl are oaspete: „Sunteți foarte pretențios. Și eu, dacă aș veni la dumneavoastră acasă, aș găsi o grămadă de probleme.”

Ani de turism și de țepe i s-au scurs amicului meu prin fața ochilor. A înțeles exact de ce lucrurile funcționează superb pe litoral. Pentru că oamenii care vin acolo îi deranjează pe localnici. Aici nu este  un parteneriat, este doar un sens în care unii îi tapează de bani pe ceilalți. Așa se explică aglomerația, mâncarea stricată, indolența față de  tot ce se întâmplă pe plajă. De la faptul că nimeni nu vrea să facă din turism o afacere durabilă.

În rest,  prietenul meu a fost mulțumit. „Bine că nu au stat cu mine în baie. Să fi spus: faceți dvs ce aveți de făcut, că noi lucrăm aici, nu vă deranjăm.”

Altfel, a doua zi l-a prins pe patron. Isteț, acesta și-a dat seama că nu are rost să-și bată capul cu un nervos. I-a făcut cadou o noapte de cazare din partea casei. Și așa încasase cât două în altă parte. Oricum mai vine unul numai bun de pârlit.

Foto

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

15 comentarii la O întâmplare posibilă doar într-un hotel din România. La mare, în România

  1. gigi spune:

    Dar un nume de hotel de ce nu? Ca sa continue traditia tzepelor?

  2. Hacker, politist texan spune:

    Singurul vinovat este prietenul dvs. care, din motive care mie imi scapa, inca merge pe litoralul romanesc!

  3. Clara spune:

    Spuneti-ne numele hotelului, ne-ar fi tuturor de mare ajutor. Altfel, este doar o alta poveste ca mii de altele din hatisul serviciilor romanesti. Multumesc.

  4. Unul spune:

    Cea mai mare vinovatie o ai tu – ca nu comunici FIX unde s-a intamplat asta – cat timp locatiile unde se fac tepe vor fi anonime (sa nu strice reputatia, cred) – aceste tepe vor exista, si totul va fi „ok”…

  5. M.C. spune:

    Cata prostie si ipocrizie. Sa fi „politicaly correct” sa nu spui numele hotelului…. unsubscribe si unfollow pe fb draga Striblea.

    1. Catalin spune:

      No problem. Sper ca la prima ta greseala profesionala sa fii tratat cu echilibru, nu sa fii pus spre judecata permanenta in fata a o suta de mii de oameni. Purismele astea ma dau pe spate.

  6. Catalin spune:

    1. Nu trag cu tunul dupa muste. Nu urmaresc sa pun pe cineva pe o tinta publica, doar pentru ca a gresit. 2. Vreau sa corectez un tip de gandire, nu sa-l pun la stalpul infamiei. 3. Prietenul meu a facut rezervarea prin booking.com. Considera ca sesizarea acestuia este suficienta. 4. Aceeasi atitudine am avut-o si pe FB, cand am vorbit de intamplari in Arges. Nu-i numesc nici pe cei laudati, nici pe cei criticati. 5. Aceasta atitudine nu se aplica autoritatilor sau marilor companii care au caiete intregi de proceduri. Prea v-ati obisnuit cu sange. Textul acesta o sa stea aici o vesnicie. Nu e o pedeapsa cam mare ca la fiecare cautare sa dai de el? Dar daca e greseala unui angajat pe care-l dai afara? E ca si cum ai condamna pe viata la prima abatere.

  7. Și ne mai mirăm de ce se duce lumea la bulgari, greci, ba chiar turci?
    Bătaie din asta de joc am pățit și eu, și nu o dată sau de 2 ori. Pot spune că o dată sau de 2 ori a fost toul OK. În rest, vai și amar.
    Îi vezi pe hotelieri că se plâng că au locuri libere. Dar nu lasă deloc la preț și nici nu acceptă publicitate în locul unei camere pentru câteva zile.
    – Păi ce, dacă tu m-ai găsit, mă găsesc și alții!
    Și uite așa, vecinul Gospodin Grădinarov are parte de 100 de euro pe sejur, în timp ce idiotul Ionescu Ne-domn cerea 200 pentru servicii mult mai slabe. Și stă și se miră de ce nu-i calcă nimeni pragul.

  8. Francescoli spune:

    O povestioara frumoasa atât timp cât nu se indica locația !

  9. Dan spune:

    ” Textul acesta o sa stea aici o vesnicie. Nu e o pedeapsa cam mare ca la fiecare cautare sa dai de el?”

    Si care a fost scopul acestei glume de articol? Sa ne arați cat de cacat sunt hotelierii romani? Stie toată lumea si fara sa-ti citească ție globul. Pardon, blogul.
    Ai scris un text inutil care o sa rămână pe vesnicie un nimic necunoscut.
    Ce gândire vrei sa schimbi? A cui? A hotelierilor? Ii doare in cur de textul tău. Mai mult ca probabil ăla unde s-a întâmplat treaba nici n-a aflat si nici n-o sa afle vreodată ca s-a scris acest text care transmite nimic.
    Pe restul hotelierilor tot in cur o sa-i doară atâta timp cat textul nu-i vizează direct.

    1. Catalin spune:

      Robespierre mă lasă rece. Omul a reclamat la partenerii hotelului. A făcut ceea ce trebuie. patronul și-a plătit greșeala. Istoria merită spusă. Asta e/

  10. Minodora spune:

    Am patit-o si noi iar raplica pe care am primit-o a fost naucitoare :
    – Pai ce vreti la banii astia ?
    Va asigur ca era vorba de bani multi.
    Aceeasi doamna voia sa-mi explice ce inseamna all-inclusive. Era extrem de nedumerita ca sunt nemultumita ca in 5-10 minute se termina toata mancarea, si nu pentru ca turistii si-ar fi umplut cu nesimtire farfuriile.

  11. ion spune:

    si numele hotelului? nema oua

  12. Monstrul Vasile - frate cu Marin spune:

    Hotelul se numeste…..haaaaa, atentie mareeeeeeee, se numesteeeeee…..aaaaaaa……
    HOTEL Litoraaaaalul Romaneeeeesc :). #DEEVITAT macar un an, poate se mai potolesc hotomanii. Si de scris mult despre nesimtirea lor. Altfel, suparatilor care cauta pe blogul asta informatii utilitare le doresc multa…Baie pe acest litoral :)).

  13. benone spune:

    Mai,oameni buni,habar nu aveti cum se face turismul…,nu mai da-ti vina pe hotelieri…asigurati voi continuitate tot anul si atunci sa vedeti servicii.Asa pula ,voi veniti dou luni pe an si vreti…”luna de pa cer”Asa, nu se poate! De unde, personal calificat pt doua luni,cine plateste? Statul e de vina? Treziti`va!

Dă-i un răspuns lui Catalin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!