Nu cred că suspendarea lui Băsescu va avea loc

PSD nu s-a hotărât la vârf. Victor Ponta, Liviu Dragnea și Ilie Sârbu au trimis mai degrabă mesaje temperate. Desigur, toți sunt de acord, dar punerea în practică e ceva mai complicată. Toți înțeleg avantajele unei camapnii în care tema principală e Băsescu.

Un Băsescu viu, care să fie actorul negativ al campaniei, le surâde. Eventual în varianta în care și Elena Udrea crește atât de mult încât să intre în turul doi. Astfel, Victor Ponta va câștiga alegerile mai ușor. Iar Klaus Iohannis va pierde cel mai mult, pentru că nu se va vedea în tot războiul ăsta. Bonus, un Traian Băsescu lider al opoziției din 2015, iarăși îi surâde PSD pentru că va fi ușor de demonizat. Totuși…

PSD s-a fript grav la ultima suspendare. Mesajele internaționale au fost dintre cele mai dure. Vor să repete experiența? Victor Ponta se pregătește de o călătorie în America. Riscă să meargă pe acest fond? Vrei să fii liderul care creează instabilitate în acest moment, mai ales pe fundalul războiului din Ucraina?

Pe de altă parte, câți dintre români își mai doresc cu adevărat suspendarea asta? Nu cumva îi pui o armă în brațe candidatului liniștit, care propune teme legate de societate?

E un calcul pe care îl fac acum. Bănuiala mea este că PSD va trage de tema Băsescu în lunile următoare, dar că o suspendare se va hotărî doar în condiții extreme.

 

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!