Mulțumesc!

”M-am întâlnit cu domnul doctor la trei noaptea. Sau trei dimineața. Nu știu cum să spun, înțelegeți voi! El era de gardă și avea atâta energie, ca după cafeaua de dimineață! M-a consultat îngrijorat. Chiar dacă mă durea rău abdomenul, el a făcut o mie de glume cu mine, de am uitat de crampe.

Vizita de noapte la Spitalul Grigore Alexandrescu s-a lăsat cu mai multe zile de internare și perfuzii din partea casei.  Nu am avut voie să mănânc câteva zile, dar nu m-am supărat: și așa nu-mi prea place să stau la masă. Mi-am închipuit că în perfuzii sunt esențe de cheeseburger, ba chiar pizza, un mega-smoothie de fructe, crenvurști și înghețată delicioasă. Yammy!

Domnul doctor împărțea poante cu toată lumea, parcă am fi fost la un concurs de bancuri, nu bolnavi de la chirurgie. Mdaaaaa… e adevărat că nu mi-a dat voie la Ipad, dar îl iert pentru asta, că m-a făcut sănătos. Orice ar fi fost, el trecea mereu prin salon și ne întreba pe toți cum ne simțim. Venea și mai pe seară, când nu era de serviciu, mai ales dacă operase peste zi alți pacienți. Știți că pacienții lui erau și bebeluși mici și drăgălași? Eu am scăpat de operație, dar să fi fost nevoie, n-aș fi avut emoții, deși mă tem de spitale. Toți copiii îl plăceau pentru că era foarte simpatic. Mi-a spus că are și el un băiețel ochelarist cum sunt și eu. Care și el strică sau pierde ochelarii, ca și mine.

Eu sunt mai curios: mi-a răspuns la toate întrebările mele despre frica de ace și alte ciudățenii: de ce se stinge lumina când se face ecografia? ce înseamnă umbrele acelea de pe monitor? ce înseamnă amilaza? cum se scoate branula (cică se scoate cu dinții – hahahaha!)? ce fac globulele albe?  Mi-am închipuit ce bombardamente au fost la mine în corp și cum soldații globule albe au luptat cu boala, ca în Brother in Arms – Frontal Globe. Să știți că am învins, era de așteptat.

Bizar, dar e cel mai cool medic pe care l-am întâlnit, pe lângă Georgiana Țane, pediatra mea. Dacă ajungeți la Grigore Alexandrescu și este el de gardă, să nu vă speriați, o să vă facă bine! Îl cheamă Cătălin Chiriac Babei și vine de câte ori e nevoie, vă spun eu, Vladimir.”

Nota noastră: Doctorul Chiriac era de gardă la sosirea lui Vladimir. Printr-un concurs de împrejurări, Vladimir a rămas internat în secția sa, așa că au avut timp să se împrietenească.

Doctorul său curant este și doamna Gabriela Leșanu, căreia i-a mai fost client cu ani în urmă. ”Cât ai crescut!”, i-a zâmbit doamna doctor. ”Mai știi de ce ai ajuns prima dată la noi?” Vladimir a ridicat din umeri, dar ea și-a amintit cu precizie. Și mă gândesc că între timp a văzut mii de copii.

Iar pe Vladimir l-a lăsat cu gura căscată când i-a spus ce regim trebuie să urmeze. Dar cumva, în felul ăsta și-a dat seama că și legumele sunt bune. ”E simpatică doamna doctor!”, a conchis el după ce a mâncat prima dată o roșie și o foaie de salată, fără scandal.

Și mai avem un motiv pentru care să le mulțumim celor de la spitalul Grigore Alexandrescu, dincolo de faptul că l-au pus pe Vladimir pe picioare în timp record. E o mare artă să transformi spitalul într-un loc în care copilul nu este speriat, nu-i este frică să vină, ba chiar are puterea să râdă. Ăsta e lucru mare chiar și pentru părinți.

Un comentariu la “Mulțumesc!

  1. Florentina Popa spune:

    Confirmam si profitam sa-i transmitem gandurile noastre.

    „A avea sentimente de recunostinta si a nu le exprima este ca si cum ai impacheta cu grija un cadou si nu l-ai da: – Wiliam Arthur Ward

    Multumim domnule doctor pentru relatia care o construiti cu micii pacienti, pentru glumele si zambetele cu care le alugati teama si nu in ultimul rand pentru profesionalism.

    Florentina Popa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *