copil

Sânge, praf roșu, plastic și o minune a lumii. Cambodgia

În praful de pe drumurile Cambodgiei e aproape o minune să găsești un espressor uriaș de la Saeco. Mașina argintie e pusă pe un bar, în mijlocul benzinăriei, drept afară. E acoperită cu praful roșu al locului, dar ferită de ploaie. Are un tub imens în care stă cafeaua boabe și o listă mare cu diverse băuturi, așa cum ar fi la orice cafenea europeană. 

Fata de la bar știe să facă latte, cappuccino, espresso, cafele lungi și scurte. ”Cu frișcă sau fără frișcă?”, te întreabă și te minunează în același timp. În afara barului, la noi, locul ar fi o șandrama care stă să cadă. Și nici peste drum de benzinărie nu arată mai bine. 

Cambodgienii stau în case de lemn, cu stâlpi înalți ca să fie pregătiți oricând de inundații. ”Și de venirea tigrului în vechime, doar că acum tigrii nu mai sunt,” mi se explică. Impresia de sărăcie este întrecută doar de cea de mizerie. Nu cred că e loc pe pământ care să fi lăsat mai multe pungi, plastic, resturi de hârtii pe marginea drumului și la intrarea în fiecare curte. 

E ca și cum toată țara s-ar afla la margine unei gropi de gunoi dinspre care bate vântul și totul se adună pe drum. E ca finalul unui concert sau miting în care totul este lăsat din urmă ca să vină cineva să strângă. Doar că nu vine nimeni.

Este exact locul cel mai potrivit unor minuni. Iar acestea chiar se întâmplă. 10 minute mai jos de benzinăria cu cafele, plasticul lasă loc unui praf roșu ca de zgură. Ți se pune pe ghete, pe picioare și pe suflet. Mergi 500 de metri pe el ca să ajungi la unul dintre locurile care te lasă cu gura căscată. 

Foto: Alinka

Banteay Srei e o minune arhitecturală de culoare roșie-gri făcută din piatră de gresie. E un amestec de basoreliefuri delicate cu sculpturi de filigran. Câteva turnuri mici, conuri și spații largi cu ferestre prin care să treacă soarele unei vremi perfecte. 

E ora apusului, mai sunt puțini turiști. Polițiștii vin să facă ultimul rond și să te salute zâmbitori. E liniște și-au dispărut hoardele de oameni care de obicei se află aici. Doar câțiva ruși se fotografiază cu o dronă stricând liniștea locului pentru câteva secunde. Pietrele sunt calde și te invită să le vezi și să le atingi. Șiruri întregi de dansatoare apsara și de legende ale lui Buddha plutesc sculptate pe holurile templului.  

Clădirile sunt mici și nu-și doresc nicio secundă să egaleze măreția Angkor Wat-ului. Firesc. Nu sunt făcute de un rege, ci de un slujitor al acestuia la jumătatea secolului al X-lea. Vishnukumara trăia la curtea Regelui. Era filantrop și învățat, iar menirea sa  era să-i ajute pe cei săraci, nedreptățiți sau bolnavi. Poate de asta Banteay Srei e templul cel mai aproape de oameni, cel pe care-l iubești cel mai mult. 

Pare ciudat, dar trăirea fondatorului său poate să vină un mileniu și jumătate mai târziu să ne spună că oamenii au fost mereu buni și frumoși și că-și doresc aceleași lucruri. 

Așa cum Angkor Wat vine să-ți spună că ești în inima unui imperiu care vreme de 500 de ani a fost uriaș. Că istoria khmerilor este mai mult decât războaiele civile ale ultimilor 40 de ani. Și că te afli într-un loc măreț. Mii de oameni stau la coadă să urce în templul principal. 37 de trepte abrupte și înguste sunt cea mai grea încercare. Nu e dat tuturor să ajungă sus, ci doar celor aleși. Regelui i-au făcut o scară mai ușoară, însă. 

O imensă masă de oameni vine cu autocare, microbuze sau tuk-tukuri să se minuneze. Templul uriaș se reflectă în cele două heleștee care îi stau în față, iar lumea se înghesuie la fotografii. Un pod plutitor leagă insula pe care se află de restul lumii. Gândit ca o fortăreață, Angkor Wat nu a fost niciodată locuit. Era doar un loc de rugăciune în care veneau regii. Imensul loc era cu totul aurit la mijlocul perioadei sale de glorie și un simbol că nu e un imperiu mai mare. Prin dimensiune și poveste, locul e comparabil doar cu piramidele egiptene sau cele mayașe. 

Și totul este gândit să te facă mic, să te supui, să înțelegi că sunt lucruri mai mari decât tine. Mai importante. Și apoi să te predai. Și să-ți pui câteva întrebări. Vii dintr-o țară care se mândrește cu o istorie de secole, cu o istorie creștină și cu construcția unor biserici desprer care crezi că sunt parte din minunile lumii. Iar aici descoperi că o civilizație despre care crezi că nu se compară cu tine, dar a reușit în trecutul ei ceva mult peste tine. Poate nu e rău să învățăm mai multe de la alții. Și să ne privim cu modestie.  

Singurele care îi știrbesc grandoare lui Angkor Wat sunt cele câteva cete de maimuțe care fură tot de la mâncare la sticle cu apă și apoi aruncă în jur.  

O să închei povestea tocmai la nord, la granița cu Thailanda. După un drum de patru ore, ești invitat să urci într-o camionetă 4×4, singura care poate ajunge pe culmea unui deal păzit strașnic de armată. Cazemate înconjoară locul, soldați în uniformă stau cu arma în mână și steaguri flutură patriotic peste tot. 

Acum zece ani, la Preah Vihear se trăgea cu arma și cu tunul. Thailanda și Cambodgia și-au disputat mult acest loc. A revenit prin decizia Curții Internaționale de Justiție Cambodgiei, iar acum este în patrimoniul UNESCO. Templul este un complex uriaș, axat pe o alee care urcă la nesfârșit. Un amestec de ruine și ziduri renovate, de sculpturi magnifice și povești păzite de militari, complexul se termină cu o capelă de rugăciune în care un preot împarte binecuvântări.  

Chiar de la marginea culmii, se vede fosta pădure tropicală, o junglă pe cale de dezmembrare. Sute de focuri ard ca să facă loc noilor culturi agricole. Pe o pătură, între ruine, câțiva militari beau bere și s-au cam luat. Râd cu veselie și strigă unii la alții. La marginea stâncii s-au adunat zeci de oameni care se uită la spațiul întins de mai jos. E o agitație plăcută, într-o vreme perfectă.

Fix acum 40 de ani, de pe acest vârf, 42 de mii de cambodgieni, refugiați de teama khmerilor roșii, erau alungați din Thailanda. Soldații îi păzeau cu armele. În jos nu era decât o cărăre abruptă pe care se călcau în picioare. Mulți și-au legat copiii de spinare și-au coborât pe liane. Pe măsură ce coborau, soldații thailandezi aruncau de sus cu bucăți de stâncă din templu. 

Cei care aveau să ajungă jos călcau pe minele lăsate de khmeri. Drumul curat era marcat de trupurile celor care călcaseră greșit. Mii de oameni aveau să moară în acea zi. La picioarele și departe de istoria glorioasă a strămoșilor lor de acum 1000 de ani.  

 

Nu fiți ipocriți când îl criticați pe Dragoș Bucur

Primul lucru care trebuie spus. Noi nu avem ce discuta despre viitorul pe care Dragoș Bucur și Dana Nălbaru îl asigură copilului lor. Este familia lor, este decizia lor . Ei știu cel mai bine ce îi trebuie copilului și cum vor să-l ajute să meargă în viață.

Câtă vreme această decizie nu implică violență, traume sau lucruri care pot afecta dezvoltarea emoțională a copilului, societatea nu trebuie și nu poate să intervină. Și nici statul. Dacă ei consideră că ea se va putea descurca pe viitor fără diplome, oriunde va merge pe lumea asta, iarăși este decizia lor. Una periculoasă, dar decizia lor. Au timp să revină.

Spun asta pentru că în mod evident, copilul lor va primi o formă de educație.  Se va întâlni cu profesori, va discuta obiectele, nu după o programă, dar va ști. Deci nu aici trebuie să ne uităm. Avem însă un lucru care ne leagă pe toți. Cu care toți ne confruntăm. De fapt, elefantul din sufragerie pe care nu vrea să-l vadă nimeni și de care ar trebui toți să vorbim.

Mai mult

Cum convingi copilul să mănânce verde

Se uită lung în farfurie, aproape pierdut. Plimbă lingura prin ea și mută de colo-colo conținutul. Fața îi descrie o groază simulată. Se strâmbă până și din urechi. Se ține de nas, deși mâncarea nu prea are miros. Împinge farfuria cu cealaltă mână

”Nu, nu mânănc asta!”

”Mănâncă, e bună. Nu are ce să-ți facă rău și e sănătoasă.”

”Ehhh. Nu vreau, arată ca voma mea.” Și își întoarce în mod voit stomacul pe dos, într-un sunet de vomă năvălitoare.  Mai mult

Dacă ești părinte, întâi ești responsabil și apoi te vaiți

La sfârșitul săptămânii trecute a izbucnit un nou scandal la o grădiniță din zona centrală a Bucureștiului. O directoare snopea în bătaie copiii de la grădiniță și acest lucru a fost înregistrat video. Grădinița funcționa ilegal.

”Nu este acreditată și autorizată de ARACIS și funcționează în afara legii, nu este și nu intră în evidenţa ISMB, a spus, la Digi24, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean al Municipiului București, Marian Banu.

Mai mult

De ce la noi bătaia copiilor e firească iar la norvegieni, nu


Am făcut un mic experiment pe Facebook. Un apel la sinceritate. I-am întrebat pe cei din lista dacă au fost bătuți în copilărie și dacă la rândul lor și-au bătut copiii, dacă au dat câte o palmă/pălmuță.

Acum, sincer vă spun că rezultatul m-a speriat un pic. Pentru că majoritatea, marea majoritate și a luat și a dat. Există diverse argumente și ce e cel mai tare este că mai toată lumea spune că i-a folosit în viață. Iată câteva. Mai mult

Pentru părinții cu copii scufundați în Minecraft

Cred că ați avut fix aceleași senzații ca și mine. Întâi de neînțelegere și acceptare și apoi de îngrijorare în momentul în care l-ați văzut că se uită cu minutele pe youtube la filme din Minecraft. Și ascultând și râzând ce povestesc niște tipi, în engleză, ca și cum s-ar uita la un desen animat. ”La ce te uiți, Vladimir?” ”La ce au făcut ăștia în lumea lor.” Apoi, pasul următor: ”vrei să-ți arăt lumea mea?

”Aici este un habitat aerian. L-am făcut să semene cu un satelit. Aici este și un air-lock.  Țin presiunea constantă”. ”Și acesta roșu pe jos ce este? Sânge?”. ”Aaaaaa, nu! Acesta este red stone dust. Se folosește la conectarea dispozitivelor electrice.” Câțiva pași mai încolo sunt ”un reactor nuclear și un switcher cu care îl închizi și deschizi.” Mai mult

Cazul ”fusta cu floricele”

Povestea este aici.  Sunt câteva lucruri de spus care ar trebui să fie teribil de simple. Lucruri care trebuie respectate și de o parte și de alta. Vorbim de respect, echilibru și cumpătare.

1. Nu dai copii afară din clasă și din școală, nici dacă sar la tine la bătaie. Și asta pentru că te expui singur la urmări. Un copil nesupravegheat poate ajunge într-o situație pe care să o regreți toată viața. Mai mult

Preotul ne-a oprit copilul la școală

După episodul în care ne-a chemat la școală și noi nu ne-am dus, preotul a oprit copilul la școală. Am înțeles că are și o tactică specială. Vine la clasă chiar din pauză, ca împricinații, adică neînscrișii la ora de religie, să nu poată pleca. Și începe munca de convingere. Mai mult

Ne-a chemat preotul la școală

Asta a venit totuși ca o surpriză, ținând cont că suntem în 2015, nu în anul școlii lui Creangă. Dar așa am aflat că anul acesta ora de religie este ținută de un preot, nu de profesoara din trecut. Și acum, ca și în primăvară, ni s-a cerut să facem cerere să scoatem copilul de la religie. ”Pardon, e invers. Cine vrea ora, trebuie să facă cerere de înscriere.”

Deocamdată nu ne-am dus la întâlnire, dar am zis să ne pregătim. Manual de religie avem, pentru că vrem să știm ce noțiuni sunt predate și, dacă e cazul, să citim împreună lucrurile interesante. Așa că, înainte de a fi trași la răspundere,  avem noi  câteva întrebări pentru preot. Așadar, ce zice cartea de religie la clasa a IV-a. Mai mult

Cum convingi un puști de nouă ani să se uite la sport

Recunosc că mă roade un pic chestia asta. Sunt tatăl unui băiețel de aproape nouă ani, care nu se uită la niciun fel de sport. Nici la marile evenimente. Și la noi în casă televizorul este mereu deschis la sport: fotbal, handbal, tenis, baschet, ciclism. Eu, unul, încerc să nu ratez nimic. Iar serile în care mă suprapun la emisiune cu Liga Campionilor sunt dureroase. Al meu este însă zen. Știe marii jucători, pe canale nevăzute, dar nu cred că a stat vreodată să vadă un Barça-Real.

La vârsta lui nu vedeam meciuri la tv, pentru că nu prea erau. Dar aveam o planșă din pal pe care desenasem un teren de fotbal cu rezerva unei carioce. Și făcusem jucători din piese de rummy pe care le vopsisem. Un vecin mi-a făcut la Mecanica două porți dintr-o plasă fină, metalică. Și acela era televizorul meu. Când am avut antene destul de puternice să prindem Moscova 1 si 2, am văzut aproape integral Mondialul din Mexic 86 și Europeanul din Germania 88. Așa că știu ce vrea să zică, naționalnaia zbornâia și nașa comanda . Ba, pot să vă spun că l-am văzut jucând și pe basarabeanul Raț la Dinamo Kiev. Și acum cred că este basarabean… Asta era o paranteză. I-am văzut pe toți marii, iar din 90 nu m-am mai despărțit de televizor.

Mai mult