sanatate

Prinși între clientelism și populism, de pe 15 iunie suntem pe cont propriu

E clar de acum. De pe 15 iunie vom avea o stare de alertă și mai ușoară decât acum. Sau nu vom mai avea restricții deloc. Președintele Iohannis a făcut marți un apel la Parlament să voteze încă 30 de zile de stare de alertă, dar hotărârea majorității pare luată deja. Așadar, ce urmează? 

După o ședință cu miniștrii implicați, președintele a anunțat că restricțiile vor fi și mai moi decât cele de acum, care oricum nu sunt respectate de o parte a populației. 

Așadar, se vor deschide mall-urile, dar nu și restaurantele. Se vor deschide piscinele și se va mări numărul de persoane care pot participa la diverse evenimente private. De asemenea, se vor deschide grădinițele și programele after-school, dar și sălile de sport. Se va putea circula înspre și dinspre țările care au mai puțin de 5 bolnavi la milionul de locuitori. Asta exclude însă țările cu care noi avem cele mai strânse legături: Italia, Spania, Franța. 

Anunțul vine într-o zi în care îmbolnăvirile rămân în aceeași zonă de 150 de zi și în care este evident că pericolul nu a trecut. De altfel, zilnic este raportat un focar, fie că vorbim de un spital, de un centru pentru bătrâni sau o firmă de curierat. Este clar că actualele măsuri de restricție funcționează și nu prea. De asta, președintele Iohannis a mers pe varianta tehnică oferită de ministrul Tătaru și de secretarul de stat Raed Arafat, ambii susținători ai stării de alertă. 

Și de aici începe problema politică. Majoritatea formată din PSD și prietenii a anunțat din timp că nu va vota o nouă prelungire a stării de alertă. Marcel Ciolacu spune că nu mai vrea să sufere nația de Klaustrofobie și a promis eliberarea de măști, termometre și alte măsuri de siguranță. Domnul Ciolacu joacă cartea drepturilor și libertăților cetățenești și cu ajutorul vocilor aliate încearcă să arate că Iohannis e un dictator. Cunoașteți modelul de la dictatorul Băsescu, care sprijinea justiția. Mă rog, în perioada în care sprijinea justiția. 

PSD-ALDE și Pro România s-au angajat pe o traiectorie populistă și încearcă să călărească o largă nemulțumire populară. Ei știu că o mare parte din votanții lor au o aversiune față de reguli și încearcă să contabilizeze asta. De fapt se adresează aceluiași public antrenat să creadă că procurorii iau ostatici. Este același discurs care consideră regulile și reglementările civilizate din Europa ca un dictat colonial. Profitori de ocazie, aliații de stânga predică iresponsabilitatea sanitară pentru că știu că orice situație rezultată le este favorabilă. Fie că se îmbolnăvește lumea, fie că regulile sunt prea aspre, va exista o nemulțumire la adresa PNL. 

Nu-i vorbă că în perioada asta PNL a ridicat sinecura la rang de artă, iar încredințările directe către prieteni, la nivel de capodoperă.

Klaus Iohannis știe că e într-o situație limită și de asta a avut un discurs moderat, mai curând un apel adresat parlamentarilor pentru colaborare. E prima dată când președintele înmoaie tonul pentru că știe că fără parlament nu va rezolva această situație.  Eu nu cred că Iohannis are veleități de dictator, cum îl zugrăvește PSD, dar nici nu are capacitatea de a înoda o colaborare transpartinică. Firesc, trebuie să se supună la ceea ce va hotărî Parlamentul, dar decizia pare luată. 

De asta cred că din 15 iunie, vom fi pe cont propriu. Fie că vom avea în vigoare un simulacru de măsuri de restricție sau nu vom avea deloc, suntem singurii care ne putem proteja familiile. Fără să vă mai constrângă cineva, respectați distanțarea fizică, purtați mască, spălați-vă pe mâini și nu mergeți inutil în locuri aglomerate. Educația individuală și cea în familie sunt vitale în lunile următoare. Clasa politică nu dă doi bani pe noi, deci noi trebuie să ne construim propria comunitate unită, puternică și corectă. 

În timp ce PSD și PNL își reîmpart sănătatea, pacienții bat la ușa spitalelor închise

O scurtă privire prin presa ultimelor 48 de ore vă va arăta numeroase acuzații de jaf, incompetență sau amândouă deodată la adresa a diverși manageri din sistemul sanitar. Acestea merg de la ministru până la șefi de spitale sau directori de companii din domeniu. Și sunt lansate deopotrivă de PSD, PNL și USR. Ce se întâmplă? Simplu: e bătaie pe cea mai mare afacere cu bani publici din România. 

Întâi de toate, o recapitulare a faptelor. Ministrul Tătaru a vorbit chiar la Europa FM, în această săptămână, despre cum va dezmembra caracatița de la Unifarm. De asemenea a anunțat că o să regleze mai multe direcții din minister. În replică, am aflat de neamurile și pilele pe care ministrul le-ar fi pus, deja, prin diverse consilii de administrație. 

Există și cereri în Parlament ca ministerul să oprească jaful din timpul pandemiei. Sunt acuzații din partea PSD de trucare de licitații, de atribuire directă către companii de casă și așa mai departe. La rându-le membri ai USR depun plângeri penale împotriva unor directori numiți și de PSD și de PNL, pe care-i acuză că sunt în cârdășie pentru spolierea banului public. 

Bătălia a avut și forme legale. La începutul pandemiei, după ce incompetența mai multor manageri numiți local a fost dovedită și s-a arătat a fi de-a dreptul criminală, guvernul a luat pentru sine decizia de a numi directori. Nu toate numirile au fost inspirate. Au ajuns în funcții temporare oameni care conduceau firme de pompe funebre sau foști șefi de sală. E adevărat, nu multă lume s-a înghesuit să conducă un spital în pandemie. PSD și-a luat numirile înapoi imediat după starea de urgență și și-a repus oamenii la butoane. Drept răspuns, ministrul Tătaru a început să mai taie de prin numirile pesediste din funcțiile centrale. 

Astfel, după criza sanitară, e o reașezare a sistemului, una care se face pe cel mai mare buget din România. De fapt, asistăm la re-împărțirea celei mai mari afaceri cu bani publici din istoria României, să nu aveți vreo îndoială. Bugetul central al sănătății numără peste 10 miliarde de euro. Dar trebuie să socotiți și banii care vin din zona locală. Practic, partidele vor să controleze unde merg acești bani. 

Fie că vorbim de construcții de spitale, de achiziții de bunuri, de medicamente, de aparatură, de angajări, de catering, toată firmele de partid vor o bucată. Mai ales că aceste bugete vor crește în perioada viitoare. În plus, orice achiziție, acum, este scuzabilă. Doar salvăm oameni, nu? De asta, de exemplu, Primăria Sectorului unu a luat 2700 de holtere cu aproape 4000 de euro bucata. Dar, știți, sunt sute astfel de exemple.

Ce va fi mai departe? Bătălia aceasta va continua și va fi vizibilă până când se așează noile culoare ale banilor. După care va fi pace. Ce putem face noi ca societate? O soluție vine de la Observatorul Român de sănătate, care alături de 20 de ONG-uri au înaintat autorităților un decalog pentru sănătate mai bună. Acesta prevede depolitizare funcțiilor de manager și concursuri reale la spitale, apoi stabilirea unui plan multianual de investiții, atât central cât și local, dar și un control independent al calității serviciilor din spitale.

Poți să te alături acestei inițiative semnând pe pagina decalogsănătate.ro

Iar cât timp eu vă povestesc asta, asociațiile bolnavilor cronici atrag atenția că pacienții încă nu sunt primiți în spitale. La fel, multe medicamente lipsesc în continuare din farmacii. Și, colac peste pupăză, cazurile de COVID sporesc din nou. 

 

Fiecare viață are un cost în economie. Totuși, cât face fiecare dintre noi în pandemie?

La finalul săptămânilor de izolare, am încercat cu Vlad Petreanu, la Avocatul Diavolului, să tragem o concluzie. România are peste o mie de de decese, 16 mii de îmbolnăviri, o boală care nu se oprește și pierderi economice uriașe. Iar economia care pornise anul spectaculos, s-a oprit având o creștere doar de 0,3 la sută. Ne-am întrebat dacă măsurile de carantină au fost exagerate? Și vă asigur că ceea ce o să auziți în continuare e cel mai cinic lucru cu putință. 

Pe parcursul documentării de la Avocatul Diavolului am regăsit un indicator pe care guvernele lumii și companiile îl folosesc atunci când calculează riscurile asociate unei meserii sau anumite măsuri care implică cheltuieli uriașe, dar au potențialul de a salva  vieți. Indicatorul se numește valoare statistică a unei vieți și arată, exact cum credeți, cât costă o viață omenească în diferite părți ale globului. 

Știu că ce spun aici este înfiorător pentru că fiecare viață este neprețuită și facem eforturi să le salvăm. Dar, din 1982, anumite măsuri se iau pe baza acestui indicator. Calculul se face urmărind zone cu meserii riscante, riscul de moarte la zece mii de muncitori, dar și valoarea muncii acestora, nu detaliez. 

Datele arată că în America o viață costă 10 milioane de dolari. Ea ajunge la 9,6 milioane în Canada, 7,4 milioane de dolari în Anglia și 1,6 milioane de dolari în România. Atât și nimic mai mult: 1,6 milioane de dolari pentru un român care ar putea deceda. Sunt țări care stau mai prost. Banii aceștia reprezintă, în fapt, pierderea pe care o generează dispariția unui om într-o economie. 

Fac o pauză ca să vă amintesc că ce fac eu aici e foarte cinic, dar sunt convins că, fără să o spună, sunt guverne care au folosit acest tip de calcule. Poate nu întâmplător, în America, l-ați auzit pe Trump spunând că, dacă vor fi sută sau două sute de mii de morți, acesta va fi un succes. Calculul arată că 200 de mii de persoane care pier în pandemie înseamnă două treimi din pachetul de ajutor economic aprobat de administrația americană, adică 3 trilioane de dolari. Mai mult ar fi o cheltuială prea mare, cum ar veni.

La noi, costurile din acest moment ar fi de 1,7 miliarde de dolari, iar la câți bani a alocat guvernul economiei, adică 100 de miliarde de lei, am putea avea nu mai mult de 12 mii de oameni pieriți. Îngrozitor.

Din fericire, omenirea civilizată și guvernele lumii, au trecut demult de acest tip de calcul. Deși grupuri de economiști îl pun la dispoziția mai marilor zilei, cred că în lumea noastră s-a schimbat ceva. Acest tip de retorică nu mai este acceptabil. Iată și de ce, și aveți în rândurile de mai jos, pledoaria mea în favoarea vieții de la Avocatul Diavolului.

Eu  voi susține astăzi de ce aceste măsuri, deși ne-au făcut viața praf, nu au nimic exagerat în ele. Ba, dimpotrivă, constituie o reacție firească, temporară, a guvernelor lumii. Și ne arată că gradul de dezvoltare a diverselor societăți de pe planetă este la cel mai înalt nivel pe care l-a cunoscut vreodată istoria noastră. 

Asta pentru că după sute de ani de eșecuri, am ajuns, aproape global, să prețuim viața nu numai la nivel individual, dar și la nivel colectiv. Nu numai că știm astăzi că fiecare om prețuiește foarte mult în societățile noastre, dar știm că el este important și pentru modul colectiv în care funcționăm noi. 

Este prima dovadă că am ajuns la acel nivel cultural în care știm să apreciem binele comun la fel de mult ca binele individual. Și că ni-l dorim. Știu că la noi această viziune este viciată de comunism, dar o societate puternică nu este construită din individualism. Ci din indivizi singuri, puternici, creativi, muncitori, dar care reușesc în comun. 

De asta este justificată și corectă reacția guvernelor lumii de a impune temporar aceste măsuri menite să preîntâmpine un mare număr de morți. Aceste măsuri au cântărit între economie și siguranță, iar cea din urmă a primat pentru că noi azi, ca societăți nu mai putem admite să avem un număr nejustificat de mare de morți. 

Apropo, dacă acceptăm moartea unui număr de concetățeni pentru că nu facem nimic să-i protejeze, pot să aflu care este numărul de cetățeni care pot muri fără să mă îngrijorez? Adică până unde ar putea să meargă acesta ca noi să avem o reacție, alta decât fuga așa cum se întâmpla acum cinci secole. Și știi foarte bine ce se întâmpla atunci. Bogații fugeau din orașe la moșiile lor de la țară și lăsau ciuma săracilor, după care se întorceau la finalul epidemiei. Moartea era acceptabilă, dar doar pentru cei mici. 

Astăzi, societatea civilizată a stabilit că moartea este inacceptabilă în aceeași măsură și pentru săraci cât este și pentru bogați. De aici aceste măsuri comune, care oricum sunt mai greu suportate de cei fără dare de mână. Dar măcar nu sunt lăsați să se descurce singuri. 

Un alt motiv pentru care am impus aceste măsuri bruște este faptul că am protejat spitalele care deservesc întreaga societate și nu numai pentru aceste boli. Dacă am fi tratat boala în libertate, ar fi existat riscul pe care l-am văzut în China, Italia și America să fim depășiți de numărul de cazuri și asta să ducă la epuizarea resurselor sanitare, fie ele umane sau materiale. Astfel chiar și cei care ar fi scăpat ar fi avut o problemă pentru viitor. 

În ce-l privește pe Harari pe care l-ai invocat mai devreme, el are dreptate: astăzi, moartea este un accident evitabil. Este poate cel mai bun semn c-am evoluat. Ne pasă de alții și credem sincer că avem dreptul să fim salvați de la moarte. Și că avem dreptul la toate resursele care pot împiedica moartea. Și cred că în viitor, vom vorbi și despre dreptul la nemurire.

Cine îmi dă mie dreptul acesta, o să te întrebi? Contribuția mea la bunul mers al societății sub formă de muncă, bani, taxe, impozite, respectarea legii. Faptul că în fiecare zi creez valoare adăugată care contribuie și la binele altor cetățeni. Mă aștept, când sunt în necaz, să fiu salvat, iar societate să-mi pună la dispoziție resurse cu care să fac acest lucru. 

Am dreptul să cer și legi care să-mi protejeze viața, chiar dacă asta face toate lucrurile din jurul meu mai scumpe. Ce prețuiești mai mult astăzi, viața și sănătatea ta sau capacitatea de a te bucura la preț redus de beneficiile pe care le dă societatea modernă. Sigur că acestea sunt plăcute, dar ele nu pot veni înaintea ideii de a trăi.

Și, da, le cerem guvernelor lumii să aibă grijă de noi. Pentru că le-am dat în schimb o putere uriașă, inegalabilă în istoria omenirii. Le-am dat în schimb mecanisme, stabilitate și oportunitatea de a rămâne la putere fără a fi răsturnați violent, vreme de generații, de vreme ce respectă mecanismele. Cred că e un schimb echitabil. 

Toate aceste lucruri sunt într-adevăr recente, nu au mai mult de 50-60 de ani. Istoria drepturilor și libertăților civile este tânără. Pentru drepturile individuale este epoca cea mai luminoasă din istorie. Toată lumea poate vota, avem drepturi care sunt respectate, avem organisme care funcționează pentru fiecare dintre noi, avem egalitate între femei și bărbați, am dat drepturi minorităților și ne-am câștigat un acces egal la sănătate, indiferent de cât câștigăm. Cel puțin teoretic suntem egali aici. 

Nu mai tratăm epidemiile ca acum 60 de ani când nu se plângea nimeni. Vreme de decenii am considerat molima drept o problemă individuală. La fel, considerăm boala astăzi. Specia noastră gândește așa: dacă tu, ești bolnav, atunci e problema ta. E suferința ta. De asta nu avem o rezonanță a molimelor în istoria noastră. De asta nu le percepem zeci de ani mai târziu și nu avem repere culturale. Și tocmai suntem pe cale să schimbăm asta. 

Și, da, ne permitem economic, într-o anumită măsură să o facem. Temporar avem mecanisme de finanțare, răspunsuri mai mult sau mai puțin nuanțate, și o bază materială care ne dă voie să ne oprim o vreme. 

Pentru toate aceste lucruri, cred că aceste măsuri nu au fost exagerate. 

Avocatul Diavolului, cu Vlad Petreanu și Cătălin Striblea: Au fost măsurile de carantină o exagerare sau nu?

Avocatul Diavolului, cu Vlad Petreanu și Cătălin Striblea: Au fost măsurile de carantină o exagerare sau nu?https://www.europafm.ro/avocatul-diavolului-cu-vlad-petreanu-si-catalin-striblea-au-fost-masurile-de-carantina-o-exagerare-sau-nu-video/

Publicată de Radio Europa FM pe Vineri, 15 mai 2020

 

 

Ce se întâmplă dacă ești purtător asimptomatic al coronavirusului

Acesta este un material medical de informare, apărut ca urmare a unor întrebări des puse în spațiul public, legate de cei care au coronavirus, dar nu dezvoltă boala. Materialul este realizat de medicul infecționist Bianca Borcoș, iar eu îi acord găzduire. 

Purtătorul asimptomatic al infecției cu Covid-19 reprezintă acea persoană confirmată pozitiv în laborator, dar care nu dezvoltă niciun simptom al bolii. În general aceștia au fost descoperiți în cursul anchetelor epidemiologice efectuate în rândul contactilor apropiați ai unor persoane infectate și internate în spital (care prezentau simptome). În urma studiilor efectuate în China, pe grupuri mici de persoane, s-a descoperit că purtătorii asimptomatici reprezintă aproximativ 40-50% din cazuri (poate chiar mai mult) și sunt în general reprezentați de persoane tinere, fară probleme de sănătate preexistente și mai ales de copii. Deși purtător asimptomatic înseamnă absenta simptomelor, mulți au raportat totuși pierderea gustului și mirosului.

De ce unele persoane nu dezvoltă simptome? Răspunsul este strâns legat de sistemul imunitar. Sistemul imunitar al fiecărei persoane joacă un rol foarte important în infecția cu Covid 19. Așa cum se cunoaște deja, cazurile severe și critice apar la persoanele cu diverse comorbiditați (diabet zaharat, afecțiuni cardiovasculare, pacienți oncologici, dializați), așadar la persoane la care sistemul imunitar este deja afectat.  Încă nu sunt efectuate suficiente studii în privința purtătorilor asimptomatici, fiind mai dificilă identificarea acestora odată ce nu prezintă simptome, dar se presupune că aceștia au un sistem imunitar integru, care are capacitatea de a „lupta” foarte bine cu boala, acesta fiind motivul pentru care nu dezvoltă simptome.

În medie virusul persistă în organism aproximativ 14 zile, de aceea se și impune izolarea pacienților pe durata de 14 zile. Totuși, un studiu recent efectuat în China pe pacienți vindecați de Covid 19 (cu două testări negative la interval de 24 ore), dar și pe persoane decedate după aproximativ 4-5 săptămâni de boală, demonstrează că virusul poate persista în organism până la 37 de zile.

În general virusul se transmite de la o persoană la alta prin intermediul secrețiilor respiratorii pe care o persoană bolnavă le răspândește atunci când strănută sau tușește. Așadar, în cazul unui pacient asimptomatic, șansele de răspândire a bolii ar trebui să fie mai scăzute, deoarece acesta nu prezintă nici tuse , nici strănut. Totuși, încă nu sunt studii suficente privind riscul de infecție al purtătorilor asimptomatici.

Din punct de vedere medical nu este necesară internarea unui pacient asimptomatic. Totuși, acesta trebuie monitorizat pe parcursul a 14 zile , sau până testul devine negativ, existând posibilitatea să dezvolte anumite simptome ușoare. Acesta este motivul ptr care in Romania sint internati toti pacientii pozitivi, inclusiv cei asimptomatici. In momentul in care spitalele de suprot vor fi umplute la 50% din capacitatea lor, purtatorii asimptomatici vor fi izolati la domiciliu sau in locuri special amenajate- acest lucru nu este inca reglementat.

Cât timp va sta în izolare un purtător asimptomatic?

Purtătorul asimptomatic se va izola la domiciliu timp de 14 zile, sau până când testul de laborator va fi negativ.

Informații oferite de Dr. Bianca Borcoș, medic infecționist clinica Intermedicas.

Ai și alte întrebări legate de infecția cu coronavirus? Suntem aici pentru tine.

Sună la 021 222 13 70 și un Concierge Doctor va sta de vorbă cu tine.

www.intermedicas.com

Trebuie să pregătim reînceperea școlii. Copiii vor merge la școală, mai devreme sau mai târziu.

Trebuie să începem să acceptăm ideea că la un moment dat copiii se vor întoarce la școală. Și să începem să pregătim acel moment și mental, dar și logistic. Căci se vor întoarce într-o școală complet diferită. Așadar, care sunt perspectivele?

Până la această oră nu este luată o decizie, dar ea va apărea în zilele următoare funcție de evoluția numărului de îmbolnăviri. Statul român analizează două scenarii în ce privește viitorul anului școlar. Primul dintre ele are în vedere închiderea anului școlar, doar cu ore online. Al doilea caută o modalitate de întoarcere fizică a copiilor în școli.

Ministrul Educației a anunțat că va hotărî doar după consultarea specialiștilor din Ministerul Sănătății. Secretarul de stat, Horațiu Moldovan spune că o decizie nu s-a luat până acum. Dar premierul Orban a declarat joi că după data de 15 mai copiii și cadrele didactice vor primi măști gratuit, dând de înțeles astfel că mai devreme sau mai târziu, o parte din copii vor ajunge școală. 

Măsurii i se opune deja primarul capitalei, Gabriela Firea, care spune că imaginea unor copii cu mască este sfâșietoare și că prin natura lor copiii nu pot respecta măsurile de distanțare socială. Alte mesaje emoționale circulă pe diverse forumuri de părinți și avertizează asupra lipsei de protecție pentru profesorii bolnavi sau asupra posibilității ca virusul să fie transportat de copii. 

În același timp, oficiali din ministerul educației spun sub anonimat că există și o presiune constantă pentru redeschiderea școlii, mai ales din partea părinților care, odată chemați la muncă, nu  vor mai avea cu cine lăsa copiii acasă. 

Ce știm clar în acest moment este că o decizie nu a fost luată, dar că ministrul educației le-a cerut celor de la interne și de la sănătate un plan de reintrare în școală pe care cei doi să și-l asume. Adică se așteaptă o decizie din partea Grupului de Comunicare strategică. Cel mai probabil, problema va ajunge pe masa președintelui, care a avut cel puțin o întâlnire cu ministrul educației pe această temă. Este clar, însă, că România va urmări și ce se întâmplă în alte state europene. De exemplu, Franța a anunțat că va redeschide școlile, dar cu clasele împărțite în două și cu măsuri stricte. La fel au procedat Germania și țările nordice. Italia și Spania se opun. 

Recunosc că ceea ce vă propun eu astăzi este extrem de dificil. Vlad Petreanu chiar mi-a spus la un moment dat că argumentația mea este inutilă. Este reflexul nostru de bază să ne apărăm copiii. Știți prea bine că senzația de grijă nu ne părăsește niciodată. 

Chiar dacă știm astăzi că ei, copiii, sunt cel mai puțin afectați de boală, nu ai vreau ca al tău să fie excepția. Știu că e greu pentru că ei nu pot respecta reguli. Și, dacă există un stat care este puțin spre deloc înclinat spre reguli și pregătire, atunci România este acela. 

Eu vă spun că trebuie să acceptăm ca elevii să se întoarcă treptat, gradual și cu măsuri stricte în școlile din România. Întâi elevii mai mari și mai responsabili, împărțiți în grupe, apoi pe măsură ce va trece timpul și ceilalți. Știu că e greu să găsești o soluție la miliardele de probleme începând de la distanțare socială, la măști, la băi murdare sau inexistente sau la navetă. 

Dar adevărul pe care-l știți în sufletele voastre este unul singur și trebuie doar să-l acceptați: această boală este aici cu noi pentru totdeauna. Ea nu va dispărea într-o zi și totul va reveni la normal. Acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată. Viața pe care ați avut-o până în ianuarie 2020 nu mai există. Iar dacă va reveni vreodată, va reveni cu obiceiuri noi. 

Toți cei care ne conduc astăzi, mințile luminate ale planetei spun un singur lucru: trebuie să învățăm să trăim cu virusul. Adică el va fi prezent în viața noastră până când ne vom imuniza  cu toții și atunci trebuie să știm să trăim cu el. Va fi ca gripa, doar că mai periculos. 

Știu că așteptați un vaccin. Acesta va veni sau nu, dar clar este că nu va veni acum. Chiar dacă resursele omenirii sunt îndreptate în această direcție și apare imediat, pe loc, producerea a miliarde de doze de vaccin și distribuirea lor va dura ani buni.  Să admitem acest lucru. 

Iar dacă acest vaccin nu va veni? Vedeți că încă bâjbăim după un tratament. Cât timp sunteți dispuși să-i mai ținem în casă și să ne oprim viețile? 

Trebuie să admiteți că mai devreme sau mai târziu, copiii vor trebui să revină la școală. Și că acest lucru se va întâmpla chiar când virusul este încă activ. 

Așadar, ceea ce avem de făcut este de fapt resetarea modului nostru de gândire. Cu atât mai mult să învățăm noua generație să trăiască cu acest pericol toată viața. Așa cum am învățat să trăim cu gripa sau că trebuie să ne spălăm pe dinți sau să ne uităm în stânga când trecem strada, așa va trebui să-i învățăm să se apere de boală.

Trebuie să le facem noi reflexe în care să se atingă mai puțin, să stea mai departe unul de altul, trebui să regândim programele școlare, trebuie să regândim spațiile, trebuie să afle care sunt noile norme sociale: de la spălat pe mâini insistent, la purtat mască. Și trebuie să ne determinăm guvernele să facă odată curat în școlile astea. 

Cred că suntem destul de creativi ca să facem treaba asta. Iată un model din Franța: jumătate  dintre copii la școală, jumătate studiu online acasă. Ore mai scurte și mai puține. Sau o parte la școală, o parte online și cealaltă  parte studiu individual. Știu că vă cer o schimbare, cea mai grea schimbare din viața noastră, dar, ce să vezi, viața noastră nu mai e cum a fost. 

Și, încă o dată, ca să fie cât se poate de clar. Școala nu poate începe acum. Poate nici în iunie, după ce spălăm și curățăm tot. Dar în septembrie, cel mai târziu, va trebui să ne întâlnim. Cu grupe mai mici, cu ore online, cu studiu individual. Așadar așteptăm, gândim, ne luăm măsuri și apoi ne facem curaj. 

Un scenariu bun și două proaste pentru „viața împreună cu virusul”

O idee începe să capete din ce în ce mai mult contur în toate statele cu care suntem aliați. ”Va trebui să învățăm să trăim cu virusul”, ni se spune din mai multe direcții. Ce înseamnă asta și ce consecințe majore va avea în viața noastră?

Mesaje similare vin dinspre diverse democrații occidentale. Premierul Franței, cancelarul Germaniei, președintele Iohannis vorbesc despre relaxarea restricțiilor, dar ne spun și despre faptul că virusul va rămâne în viața noastră. Sunt și zone mari ale populației care-și asumă acest lucru: vezi de exemplu protestele din America, acolo unde oamenii cer să muncească în ciuda bolii. 

Nu știm ce va urma în viața noastră, dar putem să bănuim ce se va întâmpla până la apariția unui vaccin sau a unui tratament universal care va transforma această boală într-o răceală mai puțin mortală. Până când imunizarea nu va fi realizată, toate aceste măsuri restrictive vor fi în vigoare, mai mult sau mai puțin, mai des sau mai rar, vor apărea și vor dispărea. 

Asta înseamnă că ne vom așeza viața în funcție de ele. De exemplu o să mergem mai rar la restaurant și nu ca să ne vedem cu prietenii, ci doar să mâncăm la distanță unii de alții. Vom căuta mereu măști și produse de curățat pe mâini. Vom evita aglomerația. Vom fi îngrijorați de cum și câți copii merg la școală. Vom călători mai greu. Iar moarte va fi vizibilă mai des. De asta ne vom drămui cu atenție banii.

Dar toate astea înseamnă o schimbare înceată și mult mai profundă în viața noastră. Un grup de analiză care de 60 de ani se ocupă de democrațiile occidentale și susține întâietatea acestora în fața altor sisteme politice, Atlantic Council, a făcut o analiză pe trei scenarii ale lumii viitoare. Ele sunt prezentate de publicația Politico.

Primul scenariu vorbește de obstacolele majore pentru revenirea economică a celor trei blocuri politice, Statele Unite, China și Uniunea Europeană. Efectele crizei se vor simți vreme de un deceniu, iar globalizarea nu va fi o opțiune. Adăugați aici o întârziere a vaccinului. Iar asta înseamnă o sărăcire a clasei mijlocii, dar și un impact uriaș asupra celor deja săraci. 

Al doilea scenariu presupune că statul chinez se mișcă mai repede decât noi toți, recuperează economic și că are metode de tratament mai bune. Metodele sale de lucru și politica sa vor fi acceptate de tot mai multe state ale lumii care vor avea nevoie de un furnizor de produse ieftine. 

În fine, al treilea scenariu și singurul favorabil modului nostru de viață este numit Noua Renaștere și are în vedere o revenire economică rapidă Statelor Unite. Completat cu găsirea unui vaccin și distribuirea sa în lume de către statele bogate, acesta ar asigura supremația modului nostru actual de viață. Și ar duce, în plus, la realizarea unei super-agenții mondiale de supraveghere a acestui tip de boli.  

Doar că fiecare variantă de aici ar putea merge prost. Inclusiv să nu avem vreodată vaccin. Iar asta înseamnă că boala va fi mereu cu noi, ca gripa. Doar că mai mortală. Ceea ce este, de fapt, și soluția românească după data de 15 mai. Așa că aveți grijă și respectați toate regulile.    

Pacientul Pimen și de ce sănătatea nu este echitabilă în România

Arhiepiscopul Sucevei, Pimen, bolnav de COVID-19 a fost mutat din spitalul de la Suceava în Institutul Matei Balș de la București. Spitalul de la Suceava funcționează la doar 60 la sută din capacitate după ce sute de cadre medicale s-au îmbolnăvit. Șeful militar al spitalului spune că ”nu puteam risca în cazul unui bolnav de 90 de ani,” cu simptome medii spre severe. De asemenea, au existat cereri pentru mutare din partea apropiaților arhiepiscopului, dar și a Mitropoliei Moldovei. 

Transportul s-a făcut cu un elicopter SMURD, alături de un bărbat de 47 de ani, aflat în stare gravă. Nu este primul astfel de transfer. Alți pacienți au fost duși la alte spitale din țară. 

Problema este că în același spital fără condiții au murit până acum 94 de oameni, iar 16 dintre ei aveau peste 75 de ani. Întrebarea care se pune este dacă ar fi putut fi salvați în cazul unui transfer către o unitate mai bună? Și dacă da, de ce nu s-a întâmplat? 

Statul român acordă un tratament special demnitarilor, prin lege, fiind pregătite paturi pentru miniștri, președinte, dar și parlamentari la Spitalul Militar. Nu este cazul lui Pimen, dar el este un înalt ierarh ortodox. Mai mult, instituția sa a donat 100 de mii de euro și două ventilatoare chiar spitalului din Suceava. El este văzut ca o personalitate locală. Un om cu acces și influență, în ciuda unui dosar de colaborator al securității. 

Sigur, medicii români nu au fost puși în situația de a alege pe cine să salveze. Încă rezistă spitalele. De asta decizia de a trata mai bine un pacient este greu atacabilă. Fiecare viață trebuie salvată. Și fiecare dintre noi își alege medicul, să nu fim ipocriți. 

Ea ne spune însă mai multe despre o tară a a sistemului public de sănătate. Deși accesul este egal, la contribuții egale procentual, fiecare are acces la resurse medicale pe baza influenței și puterii sale. Nu la actul medical, căci medicii, sunt convins, acordă aceleași șanse oamenilor. Resursele diferă. 

Noi avem un sistem solidar, dar am construit un acces capitalist la el în ultimii ani. Și nu pe baza muncii și a banilor, ci pe baza apartenenței la partid, la instituție  sau la elita conducătoare. E un sistem cu trepte diferite de influență, deși legal el ar trebui să fie egal. 

Iar asta se întâmplă pentru c-am interzis ca o parte din bani să meargă la privat. Dacă exista această alternativă, ca o parte din asigurarea noastră să meargă la un sistem privat, ba să și mai putem adăuga, raporturile ar fi fost schimbate. Accesul natural diferențiat la sănătate s-ar fi făcut firesc, potrivit puterii fiecăruia. Rămânând ca sistemul public să asigure egalitatea de acces și tratament pentru toată lumea care l-ar fi folosit  în limitele contribuțiilor noastre. 

Acum contribuim toți în egal procent și primim în funcție de scara socială. Iar cu puține luni în urmă, am avut iarăși o opoziție la această reformă. Dovada că lucrurile se pot așeza mai bine este chiar elicopterul care nu se ridică pentru toată lumea.    

Avem o șansă să ieșim din această nenorocire, cu două condiții: testați și certificați!

„Înainte de o pandemie, tot ce spui ar putea suna alarmist. Tot ce faci într-o pandemie este complet inadecvat.” Citatul îi parține lui Michael Levitt, cel mai înjurat, ironizat și umilit om din perioada guvernării Bush. Michael Levitt este cel care i-a propus în 2005 lui George Bush un plan de combatere a pandemiilor. Una dintre recomandări, propunea ca americanii să aibă în casă, în orice moment, o rezervă de conserve și de lapte praf. 

Nu a existat personaj care să sufere mai mult. Levitt a fost calul de bătaie al adversarilor politici ai lui Bush, dar și ciuca bătăilor de joc la show-urile de noapte. Deși președintele l-a luat în seamă și câteva rudimente de plan au fost puse în aplicare, mai nimeni după el nu a pregătit mare lucru. Administrațiile Obama și Trump nu au avut în vizor așa ceva și cred că mai nimeni de pe planetă. Pregătirea pentru o pandemie este un scenariu costisitor pe care lumea îl ignoră și-l dă deoparte în fața altor priorități. 

Și atunci ce faci când pandemia te lovește, când sute de mii de oameni mor, când economia se prăbușește? Care sunt măsurile de luat? Și ce este mai eficace? Răspunsul este complicat, dar trebuie căutat în rândurile statelor care au ceva experiență în domeniu: China, Singapore și Coreea de Sud. Știți părerea mea despe China. După ce-au mințit o țară întreagă și apoi o planetă, după ce sunt vinovați de tot acest dezastru, trebuie să le recunoaștem un lucru bun: ideea de a testa înaintea bolii. Este scenariul folosit și de celelalte două state asiatice. Și ideea preluată acum de o alianță a guvernatorilor din Statele Unite care au început să ignore guvernul federal, dezorganizat și incapabil. 

Testați!

Toate statele care au avut succes spun că primul lucru este să aplatizezi curba de îmbolnăvire, după care să ai destule respiratoare și să găsești tratamentul adecvat. Dar al doilea pas este de fapt cel mai important, atât din perspectiva sănătății, dar și din cea a repornirii economiei. Iar pasul acesta este: testați, testați, testați! Cu cât mai mare numărul de teste, cu atât răspunsul mai bun. Și aceasta treabuie să vină împreună cu o armată care să monitorizeze contacții. 

Fostul director al FDA, laolaltă cu o echipă de specialiști în epidemii a propus administrației americane un plan de răspuns rapid sanitar, dar și de redeschidere a economiei. Într-o analiză independentă, Universitatea Johns Hopkins a venit cu un set de măsuri similare, foarte asemănătoare. Ambele seamănă în proporții diferite cu ceea ce fac Singapore și Coreea de Sud, lucru care poate fi sintetizat într-o singură frază: „Nu este de ajuns să ai măsuri reactive, trebuie să fii cu un pas înaintea bolii.”

Asta înseamnă, însă că trebuie să faci cât mai multe teste la milionul de locuitori. Cum-necum, trebuie să faci cumva să ajungi într-o zonă relevantă. Cel mai bine stau Insulele Faroe și Islanda, apoi Emiratele Arabe, cu suta de mii la milion. Motivele sunt diferite, dar tot acolo duc. Democrațiile clasice, occidentale nu stau bine deloc. Italia testează cam 15 mii de oameni la milion, Germania tot pe acolo, Norvegia stă mai bine cu aproape 24 de mii. Noi suntem la coadă cu vreo 3200 de teste. 

Armata de urmărire

China a avut 9000 de lucrători specializați în Wuhan care a au urmărit toate contactele celor bolnavi. Munca acestor oameni a fost doar aceasta. Să facă o hartă de urmărire a mișcărilor și a persoanelor cu care fiecare om infectat s-a întâlnit. În America, există o situație în Vermont, într-o localitate mică, în care doi lucrători sanitari de la o agenție locală au reușit în câteva ore să depisteze toate cele 13 persoane cu care un bolnav s-a întâlnit. Oamenii au intrat în izolare și nu a mai apărut niciun caz. 

O metodă similară folosesc Coreea și Singapore. Cu ajutorul mărturiilor și tehnologiei, epidemiologii fac harta exactă a fiecărei persoane care are COVID. Planul universității Johns Hoplins spune că America are nevoie de 100 de mii de lucrători care să facă asta. Ar costa 3,6 miliarde de dolari. Statul Massachussets este primul care adoptă o astfel de politică de urmărire. Cu ajutorul unei organizații non-profit, 1000 de persoane reușesc să urmărească până la 20 de mii de contacte în fiecare zi. Utah și San Francisco se mișcă în aceeași direcție.

De ce este important? Pentru că poți fi chiar cu un pas doi înaintea bolii. Poți afla de la un bolnav care a fost traseul său și să pui în gardă oameni care nu au nici cea mai vagă idee că sunt în pericol sau sunt un pericol pentru alții. 

Tehnologia

Aceasta este dilema societății occidentale. China nu a avut nicio emoție să folosească un aparat de supraveghere pe care-l are deja. Recunoaștere facială, trasabilitate cu ajutorul unor aplicații, conturi bancare, convorbiri telefonice, totul a fost pus la dispoziția autorităților. Singapore folosește tactici similare. Statele Unite încă tremură la folosirea unor astfel de metode. De fapt, oamenii din Asia fac muncă de detectiv criminalist când vine vorba de boală. Știu și află tot despre un bolnav. Societățile noastre democratice trebuie să se hotărască asupra acestui lucru. 

În Israel, Singapore și Coreea de Sud sunt chiar aplicații care-i urmăresc pe cei infectați. Taiwanul a instituit un gard virtual în jurul celor care sunt suspecți. Dacă depășesc o limită și telefonul lor nu se mai află în raza de supraveghere sau dacă-l închid, atunci autoritățile sunt avertizate.

De ce este important să ne purtăm așa 

Pentru că din acest pas al identificării bolii cu rapiditate, putem să mergem mai departe cu partea economică. Atât planul propus de fostul șef al FDA cât și cel de la Johns Hopkins avertizează că această situație în care toată lumea este în carantină nu poate dura la nesfârșit. Dar pentru asta trebuie să îndeplinim mai multe condiții. Întâi de toate, trebuie să știm cine sunt bolnavii, suspecții, apoi trebuie să-i urmărim. După care trebuie să le dăm certificate de sănătate celor care nu sunt un pericol și pot să vină la muncă. Și apoi să-i izolăm mai mult timp pe cei vulnerabili. Probabil ce vă spun eu aici sună ca o utopie, dar dacă nu ai măsuri cât mai apropiate de acestea, riscăm să nu scăpăm niciodată de boală și să ucidem foarte mulți oameni. 

Potrivit datelor existente la această oră, suntem departe, la luni distanță, de posibilitatea unor teste generalizate, dar ele vor trebui să existe și să fie făcute, pentru că, altfel, nu știm cine se poate întoarce la muncă. De fapt, lucrurile încep să se cristalizeze în câțiva pași de întoarcere la normalitate care sunt clari, deși greu de îndeplinit. 

Testare, urmărire și certificare. Adică aflarea cu cât mai mare precizie care sunt persoanele bolnave. Și a celor care prezintă riscuri.

Reîntoarcearea la muncă, cu păstrarea unor distanțe sociale care să fie reduse treptat. De exemplu, nu pot veni la muncă grupuri mai mari de 50 de persoane. Telemunca se menține pentru toți cei care pot munci de acasă. 

Izolarea grupurilor vulnerabile pentru o perioadă mai lungă care poate merge de la 10 la 14 săptămâni. Majoritatea școlilor încep să se deschidă gradual, dar cu un sistem de rotație a elevilor. Se păstrează regulile care interzic interacțiune fizică. Bătrânii sunt izolați pentru o perioadă mai mare.

Pregătirea liniilor de apărare pentru valul doi. Asta înseamnă totul de la regulamente până la accelerarea măsurilor sanitare care ne pot ajuta: materiale, tratament vaccin. Instituirea de grupuri speciale guvernamentale pentru aplicarea acestor măsuri.  

Există și câteva întrebări pe care diverși oficiali americani le-au pus pe o listă pentru perioada următoare. 

De câți lucrători am nevoie în perioada următoare?

Ce fel de teste trebuie să folosesc?

Am destule teste la îndemână?

Când și unde voi face testările?

De câte ori trebuie să repet testările?

Cum voi certifica pe cei testați și care nu au probleme?

Ce tehnologie am la dispoziție să-i urmăresc pe cei suspecți de infectare?

Cine va decreta carantina?

Oameni buni, acesta este un efort imens pe care nimeni din societatea modernă nu l-a prevăzut, dar până când nu vom avea un tratament și un vaccin la această nenorocită de boală, astea sunt lucrurile pe care trebuie să le facem. Altfel, ne vom învârti într-o bulă ani buni și multă lume va muri. Iar cealaltă va sărăci. Testarea masivă este singurul noastră armă serioasă acum. 

România

Suntem jos, în coada listei de țări care testează. Printre ultimii din Uniunea Europeană cam cu 3200 de teste la milionul de oameni. Motivul ține și de sărăcie și de incapacitate. Nu avem destule teste, nu avem destule laboratoare, nu avem personal destul. Toți angajații noștri de la DSP-uri sunt 3900 de oameni. Ei ar trebui să fie armata de urmărire. Nu avem foarte multe șanse. Dar măcar putem să importăm resursele de gândire ale lumii occidentale și să încercăm să facem ceva similar. Altfel, vom suferi cumplit. 

 

 

 

Bebelușii de la Timișoara nu sunt un accident

Este timpul să vorbim de responsabilitate și despre minciună, după ce la Timișoara familiile a zece copii nou-născuți au fost anunțate că bebelușii au fost infectați de coronavirus. Cea mai probabil ipoteză fiind că infecția vine de la cadre medicale. Noile teste arată că cinci au avut rezultatele greșite. Lucrurile sunt mult mai profunde.

Puneți-vă un pic în locul părinților ai căror copii au astăzi doar o săptămână, dar sunt infectați cu coronavirus. Și așa primele zile sunt grele și nu știi ce să faci mai bine și  mai repede. Gândește-te, mai mult, că un copil atât de mic începe să facă febră și că vei afla că are o boală pe care planeta nu știe să o stăpânească. Și că te poți infecta și tu ca părinte, dar și bunicii. Și apoi să afli că ai trecut prin chinul ăsta pentru că cineva a întârziat testele.

Astăzi Parchetul caută vinovății între doctori, asistente și alți responsabili politici. Adevărul este însă că putregaiul e mai extins. Cu câteva zile în urmă, conducerea maternității a hotărât să închidă unitatea pentru că erau mai multe suspiciuni de coronavirus. A reușit doar 24 de ore pentru că DSP-ul local a decis că o carantină după doar cinci suspiciuni este prea mult. Așa că, în ciuda evidenței, maternitate s-a redeschis la doar 24 de ore.  Testele au întârziat și de aici a apărut nenorocirea. Șefa DSP a fost și ea schimbată după această decizie. Fusese numită de o lună și era juristă. Ea înlocuise la rându-i pe doamna aceea care nu a putut vorbi în public, dacă mai țineți minte. 

Dar aceste episoade au început să fie dese. La Suceava, la Neamț, la București. Spitalele au devenit poartă de intrare a virusului în România. Federațiile sindicale spun că o cincime din cei infectați sunt medici. Medicii acuză lipsa de materiale și protocoale, dar și corupția și politrucii. 

Iar ministerul sănătății a decis să preia controlul tuturor spitalelor sau să trimită armata în unele locuri. Asta vine să vă arate de fapt dimensiunea reală a problemei. 

Cu ani în urmă, politicienii au văzut spitalele ca o vacă de muls și au trecut o parte din ele  în subordinea administrației. Construcții, contracte de utilare, numiri medicale, control de materiale, totul a fost mașinărie de făcut bani din politică. Obedienți, neprofesioniști, pile de partid au fost puși în funcție ca să facă bani. Medicii au fost îndepărtați și s-a inventat managerul cu trei luni de școală care trebuia să facă politici de sănătate. 

La rândul lor aceștia au atras în spitale oameni asemănători lor. Ca dezastrul să fie complet, politrucii locali și-au dat seama că DSP e o sinecură bună și-au numit acolo oameni a căror calitate era că știu pe cineva la partid. Iar așa au desăvârșit dezastrul.Nu-mi fac iluzii că oamenii își vor lua mâinile de pe sistem la finalul acestei drame, dar știu că noi trebuie să-i obligăm să o facă. 

 

Cum să ajuți părinții în țara care disprețuiește bătrânii

M-a sunat un cetățean astăzi la prânz, la România în Direct. Era din Slatina. O dată la cinci zile se duce acasă la mama sa să-i ducă cele necesare. Intră în curte și lasă cumpărăturile deoparte. În curte e scos de fiecare dată un scăunel care-l așteaptă. E la vreo zece metri de casă, îmi spune. La fereastră este mama lui. Mai stau de vorbă unul cu altul,așa de la distanță. 

Mama lui e bolnavă de cancer la sân. Este operată de două ori la Fundeni. Și în casă mai este o fată a ei, sora omului nostru. Are 41 de ani și are sindrom Down. Femeia trebuie să aibă grijă de ea, dar și de copil. Acum cu atât mai mult de vreme ce este și va rămâne singurul sprijin al fetei. La țară, probabil e o singură farmacie. Acolo nu e nici magazin mare de la care să te aprovizionezi. Mai e și curtea de care să te ocupi și probabil ceva animale. 

Într-un alt colț de țară, la Vaslui, o femeie de 80 de ani îngrijește de un copil cu probleme neurologice. Acesta are 51 de ani și este singurul sprijin. Și misiunea ei în viață. Celălalt fiu este la Focșani de unde trimite tot ce trebuie. ”Mă îngrozește gândul că atunci când mama nu va mai fi, nu știu ce să fac cu fratele meu.” Aveți mai jos poveștile de la România în direct.

Un milion de probleme diferite pentru un milion de oameni diferiți. Și un ceva care le leagă. Toate aceste cazuri ar fi trebuit să aibă parte de ajutorul unui sistem de asistență socială. Niște funcționari ai statului ar fi trebuit să știe exact de ele, să vină mereu acasă și să dea o mână de ajutor. O femeie de 80 de ani nu mai are puterea dea se îngriji corect de un adult care nu se poate deplasa. Amândoi au nevoie de un sistem de stat care să-i ajute. Din păcate asistența socială nu funcționează decât punctual și sincopat. E în funcție de oamenii care sunt aduși acolo, de profesionalismul celor din  primărie sau de la CJ, dar mai ales de banii dați acolo. 

Ani de zile ne-a plăcut însă mai mult să punem borduri și panseluțe decât să ne ocupăm de treburi din astea. Ne-a plăcut să aruncăm cu bani în cei care stăteau degeaba și să facem un sistem prin care să le luăm voturile. Pentru cei în situații dramatice am pregătit o pungă de ulei și un pachet de făină. Și din când în când i-am trecut în catastif. 

Cu greu și de abia după insistența încăpățânată a emisiunii România te iubesc s-a creat un sistem prin care statul a aflat de copiii care sunt lăsați în grija bunicilor. Până atunci nimeni n-a vrut să știe de asta. Iar acum avem o grămadă de bunici care cresc copii și care mai au pe cap și virusul acesta. Și în foarte multe locuri o slabă mână de ajutor. 

Multă lume se întreabă de ce pensionari umblă atât de mult prin oraș. Un motiv ar fi cel legat de prețuri. Pentru că mulți sunt săraci merg acolo unde se află o promoție. La fel caută medicamentele în farmacii. După promoțiii și mai ales acolo unde le găsesc. 

Adevărul este că în România e o dramă să fii bătrân. E o perspectivă îngrijorătoare. Și probabil și o neînțelegere. La fel cum este și cu ora la care li se dă voie să vină în magazin. De ce nu la prima oră când poate fi mai curat, ci la prânz când deja au trecut sute de oameni pe acolo? Sper să aflu în curând. 

Și mai e, sper ceva. Ca după nenorocirea asta să vedem lucrurile care cu adevărat contează. Să luăm panseluțe mai ieftine și borduri mai deloc, dar să facem un sistem de asistență socială care să onoreze bătrânețea. Știu că nu aduce voturi, dar aduce liniște. 

Ah și să nu uit. O veste bună la final. Vedeți cum șterge viața toate prostiile alea care ne-au împărțit în două, părinți și copii? Cum am trecut de ”ce ăla al tău e mai bun” sau ”votezi numai hoți.” Nenorocirea asta mai pune niște lucruri în zona lor firească.