sanatate

Cum să ajuți părinții în țara care disprețuiește bătrânii

M-a sunat un cetățean astăzi la prânz, la România în Direct. Era din Slatina. O dată la cinci zile se duce acasă la mama sa să-i ducă cele necesare. Intră în curte și lasă cumpărăturile deoparte. În curte e scos de fiecare dată un scăunel care-l așteaptă. E la vreo zece metri de casă, îmi spune. La fereastră este mama lui. Mai stau de vorbă unul cu altul,așa de la distanță. 

Mama lui e bolnavă de cancer la sân. Este operată de două ori la Fundeni. Și în casă mai este o fată a ei, sora omului nostru. Are 41 de ani și are sindrom Down. Femeia trebuie să aibă grijă de ea, dar și de copil. Acum cu atât mai mult de vreme ce este și va rămâne singurul sprijin al fetei. La țară, probabil e o singură farmacie. Acolo nu e nici magazin mare de la care să te aprovizionezi. Mai e și curtea de care să te ocupi și probabil ceva animale. 

Într-un alt colț de țară, la Vaslui, o femeie de 80 de ani îngrijește de un copil cu probleme neurologice. Acesta are 51 de ani și este singurul sprijin. Și misiunea ei în viață. Celălalt fiu este la Focșani de unde trimite tot ce trebuie. ”Mă îngrozește gândul că atunci când mama nu va mai fi, nu știu ce să fac cu fratele meu.” Aveți mai jos poveștile de la România în direct.

Un milion de probleme diferite pentru un milion de oameni diferiți. Și un ceva care le leagă. Toate aceste cazuri ar fi trebuit să aibă parte de ajutorul unui sistem de asistență socială. Niște funcționari ai statului ar fi trebuit să știe exact de ele, să vină mereu acasă și să dea o mână de ajutor. O femeie de 80 de ani nu mai are puterea dea se îngriji corect de un adult care nu se poate deplasa. Amândoi au nevoie de un sistem de stat care să-i ajute. Din păcate asistența socială nu funcționează decât punctual și sincopat. E în funcție de oamenii care sunt aduși acolo, de profesionalismul celor din  primărie sau de la CJ, dar mai ales de banii dați acolo. 

Ani de zile ne-a plăcut însă mai mult să punem borduri și panseluțe decât să ne ocupăm de treburi din astea. Ne-a plăcut să aruncăm cu bani în cei care stăteau degeaba și să facem un sistem prin care să le luăm voturile. Pentru cei în situații dramatice am pregătit o pungă de ulei și un pachet de făină. Și din când în când i-am trecut în catastif. 

Cu greu și de abia după insistența încăpățânată a emisiunii România te iubesc s-a creat un sistem prin care statul a aflat de copiii care sunt lăsați în grija bunicilor. Până atunci nimeni n-a vrut să știe de asta. Iar acum avem o grămadă de bunici care cresc copii și care mai au pe cap și virusul acesta. Și în foarte multe locuri o slabă mână de ajutor. 

Multă lume se întreabă de ce pensionari umblă atât de mult prin oraș. Un motiv ar fi cel legat de prețuri. Pentru că mulți sunt săraci merg acolo unde se află o promoție. La fel caută medicamentele în farmacii. După promoțiii și mai ales acolo unde le găsesc. 

Adevărul este că în România e o dramă să fii bătrân. E o perspectivă îngrijorătoare. Și probabil și o neînțelegere. La fel cum este și cu ora la care li se dă voie să vină în magazin. De ce nu la prima oră când poate fi mai curat, ci la prânz când deja au trecut sute de oameni pe acolo? Sper să aflu în curând. 

Și mai e, sper ceva. Ca după nenorocirea asta să vedem lucrurile care cu adevărat contează. Să luăm panseluțe mai ieftine și borduri mai deloc, dar să facem un sistem de asistență socială care să onoreze bătrânețea. Știu că nu aduce voturi, dar aduce liniște. 

Ah și să nu uit. O veste bună la final. Vedeți cum șterge viața toate prostiile alea care ne-au împărțit în două, părinți și copii? Cum am trecut de ”ce ăla al tău e mai bun” sau ”votezi numai hoți.” Nenorocirea asta mai pune niște lucruri în zona lor firească. 

 

Ce face mai bine Croația decât România în criza coronavirusului

Prietena mea Mirela Rus și soțul său Ionuț Copoiu stau de ani de zile în Croația. Ei s-au mutat cu arme, bagaje și pisici într-o țară care deși atunci nu era membră UE ne dădea câteva lecții în materie de civillizație și organizare. Mi-a plăcut mult Croația de câte ori am fost acolo și am observat de fiecare dată ordine și disciplină. Mirela mi-a scris zilele astea despre cum au procedat croații în criza coronavirusului. Pe data de 24 martie în Croația erau 361 de cazuri, fără decese. Iată ce-mi scrie Mirela.  

 

Adunarile publice sunt interzise, ca si stationarea a mai mult de 5 persoane intr-un loc

Si pe strada suntem sfatuiti sa mergem cate unul, nici macar cate doi (ideal doar o persoana sa iasa din casa, daca e necesar).

Magazinele si restaurantele, mall-urile sunt inchise, iar farmaciile, posta, magazinele alimentare si-au redus programul. Cam toate inchid maximum la 6 seara.

Parcurile si plajele au fost inchise sambata, dupa ce apelurile autoritatilor ca lumea sa stea acasa au fost ignorate in buna masura (erau oameni alergand, bandu-si cafeaua.) Incepand de azi, nu mai sunt premise nici deplasarile intre localitati.

Transportul public a fost sistat (doar pentru doctori, asistente, farmacisti, politisti etc. mai este permis…si taxiurile transporta gratis personalul medical) 

Feryboat-urile pentru insule circula inca, dar numai pentru transportul de marfa si pentru cei care au resedinta pe insula. Alte persoane nu au acces la bord.

Scolile sunt inchise de doua saptamani, dar televiziunea publica organizeaza lectii video in fiecare zi, cate o ora pentru fiecare grupa de varsta, ceea ce – din cate am inteles de la prietenii cu copii – este extrem de util.

Statul subventioneaza o parte din costul gradinitei pentru cei care inca lucreaza (doctori etc).

Split este oras universitar, avem aici o facultate de medicina si, prin urmare, un spital destul de mare. De fapt, doua. Unul a fost pastrat pentru cazurile obisnuite, iar al doilea a fost amenajat cu ajutorul Torcidei- galeria formatiei de fotbal Hajduk Split – exclusiv pt cazuri de coronavirus.

S-a deschis si o clinica speciala, unde cei care cred ca au simptome sunt vazuti de un doctor si daca doctorul considera ca simptomele sunt specific coronavirus, ii testeaza. S-a amenajat si un spatiu suplimentar cu 200 de paturi, intr-o sala unde de obicei sunt spectacole, in caz ca spitalul se aglomereaza.

Comunicarea de criza este foarte buna. Ministrul sanatatii Vili Berosh, care a fost numit doar in urma cu 6-7 saptamani (dupa ce predecesorul lui a fost acuzat de coruptie) este fata calma, rationala, cu autoritate, pe care o vedem de doua ori pe zi cu informatii clare despre evolutia situatiei si masurile luate. Alaturi de el este mereu directoarea spitalului din Zagreb unde sunt tratati pacientii infectati. De altfel, intr-un sondaj de saptamana trecuta, cei doi au fost votati ca fiind cele mai populare figuri publice din Croatia. Sondajul a fost organizat de unul dintre cele mai urmarite portaluri de stiri de aici, Index.

S-a infiintat un numar de urgenta special, 113, dedicat intrebarilor si situatiilor legate de coronavirus, avem si un website official numai pentru asta. Ministrul a organizat chiar vinerea trecuta o sesiune live pe facebook unde a raspuns intrebarilor primite.

Si o chestie absolut inedita (as zice o lectie de comunicare de criza pentru multe alte state, inclusive pt Romania) – pentru a contracara informatiile false care continua sa circule, ca peste tot, si aici – guvernul Croatiei a anuntat ca trimite informatii oficiale prin Viber. In 12 ore a adunat 325 de mii de viber fans.

Nu o să trag multe concluzii. Calmul, organizarea și solidaritatea sunt soluțiile unei astfel de situații. Și cred că cele două țări, România și Croația, sunt în linie cu tot comportamentul lor din ultimii ani. Ei, mai organizați și mai calmi, noi haotici și hei-rupiști. Aici se face diferența.  

 

Aveți grijă de medici!

Uimitoare ediția din 19 martie a programului România în Direct pe care l-am realizat împreună cu Tudor Mușat. Am invitat în direct medici, asistente, oameni care de câteva zile se confruntă cu valul de coronavirus. Ce sentimente au, ce emoții, ce le lipsește și cum o să trecem peste asta? Că nu au de nici unele, probabil că vă așteptați. Statul român este, ca de obicei, nepregătit pentru astfel de situații. Se fac eforturi mari și pe ici-colo, pentru unii, se mai rezolvă câte ceva. ”Să vă spun întâi ce am”, a sunat una dintre introduceri. Adică douăsprezece măști și 12 costume pe care un medic ar trebui să le împartă cu o asistentă. Potrivit regulilor, acestea ar trebui schimbate la fiecare pacient. Dar asta este o glumă. 

Nu au cu cine să-și lase copiii este al doilea mesaj pe care l-am primit insistent din familii de medici. Amândoi nevoiți să meargă la spital, pe aceleași ture, dar și cu temerea că vor duce ceva și acasă. ”Nici nu știu cum să intru în casă”, ne spune unul dintre ei. ”Ne spălăm pantofii de fiecare dată la intrare, ne curățăm, nu mai purtăm niciun fel de accesorii.” 

Dar ce-i doare cel mai tare, dincolo de incapacitatea statului de a le da armele necesare, este lipsa de grijă a celor din jur. Mesajele au picat unul după altul. Ne-a sunat Etelka din Zalău. În farmacia ei trebuie să impună respectarea distanței cu forța. Deși are afișe nimeni nu respectă distanța. Dacă lucrează cu ei la celebra fereastră din ușă, atunci lumea se îmbulzește în spatele celui de la geam. Dar ce-a îngrozit-o cel mai tare ”sunt zecile de mașini cu număr de Italia și Spania” din curte de la supermarket. Proprietarii lor ar fi trebuit să fie în carantină sau în izolare, dar magazinele sunt pline de ei. 

Într-o altă parte de țară, la Timișoara, un cetățean tușește aprig pe holul de la cabinetul medicului de familie. Acesta iese afară și-l întreabă dacă vine din străinătate. Omul spun hotărât că ”nu” și lumea de pe hol se mai liniștește. Apoi, când îi vine rândul, intră în cabinet și recunoaște că vine din Italia. Medicul este surprins fără costum de protecție. Cu două zile înainte îi văzuse soția, răcită, care a uitat să-i spun că soțul i-a venit din nordul Italiei. Cheamă o ambulanță să-l ia. Aceasta sosește, dar încă nu i-a fost comunicat rezultatul testului. Fiind posibil contact, doctorul nostru nu s-a mai dus acasă și nici pacienți nu mai vede. Doar le trimite rețetele. 

La rându-i, Simona se simte fără apărare în fața valului de oameni care nu-i spun adevărul, dar și cu spatele la zid, neavând de mai niciunele când îi consultă. Are un nod în gât când vorbește la Europa FM. Și-mi dau seama exact unde ne aflăm. Prinși între două minciuni, acești oameni sunt primii care ar putea să cadă. Iar dacă doctorii o să cadă, cade și fragila linie de apărare pe care o avem. Astăzi este o atitudine civică, chiar patriotică, să-i apărăm pe acești puțini profesioniști care urmează să treacă prin încercarea vieții lor. Și a noastre. Iar primul lucru pe care trebuie să-l facem este să nu mai mințim. 

De ce tratamentul și vaccinul pentru COVID-19 sunt atât de îndepărate

Lucrul de care se vorbește cel mai puțin în aceste zile este posibilitatea de a avea un tratament la coronavirus. Un tratament, un vaccin sau o soluție de răspuns la ce ni se întâmplă. De fapt, ceea ce-și doresc guvernele lumii este să întârzie cât se poate de mult îmbolnăvirea masivă a populației în așteptarea unei soluții. 

De ce nu se vorbește mai mult de asta? Și de fapt există vreo veste bună pentru următoarea perioadă? Voi încerca să vă aduc câteva lucruri pe care să vă bazați. 

Săptămâna trecută Rachel Maddow de la MSNBC l-a intervievat pe David Ho. Acesta este unul dintre cei mai importanți cerecetători ai lumii în domeniul medicamentelor retrovirale. Contribuția lui majoră este legată de dezvoltarea unor medicamente împotriva HIV.  Este laureat al mai multor premii medicale excepționale și decorat de mai multe state ale lumii. 

Ho care lucrează de urgență la un tratament împotriva virusului ne-a dat vești  bune și vești proaste. Vestea bună este că intuiește un drum pentru un tratament eficient. Fără a intra în detalii, el țintește două enzime care determină înmulțirea virusului. Odată blocată măcar una dintre enzime, virusul este ca și mort. Veste foarte bună, potrivit lui Ho este că în această direcție există deja biblioteci de substanțe chimice care ar putea avea un efect.

Vestea proastă este că găsirea celei  mai potrivite va dura luni de zile. Odată ce este găsită țintirea, optimizarea medicamentului va dura alte luni. Și, în fine, producția este estimată la late luni. Termen de realizare? Peste un an măcar, spune David Ho. 

O veste cu adevărat bună este că una dintre cele mai mari companii din lume în domeniul medical, Roche, a primit autorizație de urgență de la FDA pentru un kit de testare a coronavirusului. Marii jucătorii de pe piață nu aveau până acum zona de testare autorizată de FDA. Roche are în acest moment 400 de mii de kituri de testare și poate produce până la 1,5 milioane pe lună. 

Asta înseamnă că și alte state ar putea beneficia de acest test. Până astăzi erau doar șase companii care făceau acest lucru. În toată lumea. Una dintre ele era în Turcia. Elyf Akyuz este proprietara acestei companii și vorbește pentru publicația Vice. ”Suntem o companie mică, una care nu se poate compara cu giganții farmaceutici.” Compania face în jur de 30 de mii de teste pe săptămână. La jumătatea lunii decembrie, experiența le-a spus că se întâmplă ceva. La data respectivă nu aveau testul pentru nCov, dar l-au făcut repede după ce-au avut genomul. După aceea au mutat producția în aceasă zonă. Pot face astăzi, la actuala capacitate, în jur de 1,5 milioane de teste. Dar încearcă și mai mult. Deja au scurtat lanțul de producție de la două săptămâni la trei zile. 

”În toate aceste săptămâni cu un ochi eram la linia de producție și cu celălalt la telefoanele pe care le primeam de la diverse guverne.” Unul pe care l-a reținut foarte clar este al premierului Poloniei care i-a spus că în virtutea bunelor relații pe care le-au avut de-a lungul anilor îi este datoare să-i trimită cu prioritate kituri. Rețineți, era jumătatea lui ianuarie când lumea pe aici nu se agita. După numeroase cereri, compania lui Elyf a îndreptat toată producția către acest test de coronavirus.

Ciudat este că mai toate speranțele specialiștilor se pun într-un medicament care s-a dovedit a fi un eșec în cazul Ebola. Remedesvir este gândit ca un anti-viral cu spectru larg și care a oprit multiplicarea unor virusuri în condiții de laborator atât la oameni cât și la animale. Doar că la oameni, în cazul Ebola, el nu a dat rezultatele așteptate. Cu toate acestea, potrivit OMS, ar putea funcționa în cazul COVID-19. De altfel, compania care-l produce a și expediat mai multe transporturi în China, chiar fără aprobarea agenției americane de specialitate. Rezultatele oficiale vor veni în aprilie. 

De fapt, la această dată nu mai puțin de 40 de companii mai mari sau mai mici sunt înscrise în cursa pentru tratament sau vaccin. Marea problemă a acestora este legată de finalul aceste curse. Pentru că numai una sau două vor face un produs în care să-și recupereze banii. Iar investiția este de milioane de dolari. Iar rezultatele pot apărea prea târziu sau să nu fie cele mai bune sau să nu fie aprobate. Sau pur și simplu,  o companie să stea mai bine pe distribuție, marketing, vânzări. Și mai e și factorul natural: ce faci cu medicamentul dacă e doar o treabă sezonieră? Dacă ajungi la final și boala nu mai e atât de răspândită? Dar dacă nu mai apare sezonul următor? E o afacere complicată și nu cu rezultate sigure. 

Doar  că de această dată potul este uriaș. Nu numai că banii pe care poți să-i faci sunt enormi, dar mai este și finanțarea guvernamentală. Guvernul Trump a pus un miliard de dolari pe masă pentru găsirea unui vaccin. Asta a generat și un scandal imens cu rezonanțe în Germania și America. Una dintre cele 50 de companii contactate de americani este CureVac din Germania. Autoritățile germane au aflat că administrația Trump a cerut exclusivitate pe rezultate. Lucrul acesta a fost interzis de germani, iar Trump a dat asigurări că lucrează pentru toată lumea. Principalul investitor al companiei spune că patentul unui posibil vaccin va fi dat tuturor, dar de aici lucrurile se complică. Pentru că nimeni nu știe când și în ce condiții. 

Deocamdată aici suntem. Câteva zeci de companii și minți trălucite ale lumii știu un drum. Deasupra lor, corporații și guverne încearcă să tranșeze afacerea. Când vor bate palma, probabil că drumul spre o rezolvare va fi mai rapid. 

Acest text are la bază relatări din NYT, Washington Post, Vice, NPR și MSNBC

 

Cum au ascuns comuniștii chinezi epidemia de Coronavirus

Am scris duminică seara pe Facebook următoarele lucruri:  

Nu o să obosesc să spun că ce trăiește planeta acum se datorează unui guvern iresponsabil care și-a mințit populația cu privire la virus.

Vreme de o lună și jumătate autoritățile chineze au ascuns informația, nu au luat măsurile necesare, au mințit chiar și personalul medical, care nu a fost instruit corect și-a fost expus la virus fără măsuri excepționale de protecție.

Mai mult, cei care au alarmat lumea au fost agresați, îndepărtați sau făcuți dispăruți de autoritățile chineze. Comentariile lor au fost îndepărtate de pe rețelele sociale și marea masă a populației a fost ținută în întuneric până a fost prea târziu. Adăugați aici și raportări false în interiorul partidului.

Asta înseamnă autoritarismul, lipsa democrației și controlul discreționar al puterii. Pe scurt, acesta este comunismul, cel mai mare rău politic al planetei.

Am văzut că multă lume are îndoieli. Poate nu am fost destul de clar cu se s-a întâmplat. Partidul Comunist a interzis comunicarea datelor despre virus,  a interzis anunțurile publice legate de acesta, nu a luat niciun fel de măsuri de pregătire, a făcut o prioritate din reuniunile partidului în fața bolii. Medicii nu au purtat măști, ba, mai mult, au fost autorizate serbări și mese populare la care au participat câte 40 de mii de oameni deodată. Detaliez imediat, așa cum sunt datele din Epoch Times și NTD, două mari instituții de presă care reflectă ce se întâmplă în China, dar sunt situate în America și au o atitudine critică la adresa Partidului Comunist.

Luați-vă ca punct de referință data de 20 ianuarie. Atunci Partidul Comunist a făcut public anunțul că ne aflăm în fața unei epidemii. Dar până atunci despre acest lucru nu s-a făcut vorbire public. 

Primul semn a apărut în luna noiembrie, la jumătate, susține un medic de la o clinică din Wuhan, doctor Wei, într-un interviu pentru NTD. El spune c-a observat la acea dată o afluență suspectă de oameni cu febră. Cea mai importantă publicație medicală din lume, Lancet, cuprinde un interviu în care expertul Daniel Lucey spune că noiembrie sau ceva mai devreme este data apariției primelor cazuri.

De atunci și până în ultimele zile ale lui decembrie, nu se întâmplă nimic oficial. Dar în spitalele din China au început să circule vești despre o epidemie care provoacă pneumonie. Se vorbește pe la colțuri de un virus SARS și, tot așa, apar primele sfaturi de la medici ca să fie evitată piața de pește Huanan. Unul dintre medicii din Wuhan postează într-o lucrare adresată unor studenți, pe data de 30 decembrie, că din piața cu pricina se află la spitalul lor 7 pacienți bolnavi cu SARS. Le spune clar  studenților să-și protejeze familiile. 

În același timp apar și cazuri de infectare ale medicilor, primul semn că se transmite de la om la om. Partidul comunist nu anunță acest lucru, însă. Ba, mai mult, în aceeași zi de 30 decembrie transmit o circulară prin care interzic să se vorbească public despre acest lucru. În aceeași noapte, medicul care și-a anunțat studenții despre epidemie este vizitat de poliție care-i transmite să-și țină gura. 

O zi mai târziu apare și primul anunț oficial. Se vorbește de 27 de cazuri și că nu există dovezi că se transmite de la om la om. Dar la data respectivă erau cel puțin 105 cazuri. În secret, un întreg etaj al unui spital din Wuhan a fost transformat în zonă de carantină. Deși aveau toate datele despre locul unde a pornit epidemia, pe 31 decembrie, piața de pește era încă deschisă și se puteau cumpăra lucruri de acolo. 

Au existat două tipuri de atitudini în Wuhan în această perioadă. Civilii fără surse de informații au circulat liber și nestingheriți. În mod obișnuit în trei zile sunt cam trei milioane de plecări cu trenul din localitate spre alte regiuni. Într-un campus militar, însă, există date certe care arată că s-a intrat în carantină de la data de 2 ianuarie. 

Pe 6 ianuarie a fost decodată secvența genetică a virusului. Dar după aceea s-a întâmplat ceva bizar. Toate știrile și anunțurile despre noile cazuri au dispărut vreme de 11 zile. Ca și cum nimic nu s-ar fi existat. Deși ceva se întâmpla. În aceste zile avea loc plenara partidului de la Wuhan. Era momentul raportărilor glorioase. La ședințe nu s-a făcut vorbire de virus. 

Doar că locul știrilor a fost luat de mesajele pe rețele sociale. Cel puțin două vorbesc despre faptul că la spitale erau atât de mulți pacienți, încât nu mai erau locuri. Aceștia stăteau pe culoare. Postările au fost șterse apoi. 

Mai mult, într-o încercare de a opri știrile negative, biroul de turism din Wuhan a lansat pe piața din China 200 de mii de bilete gratuite pentru vizitarea orașului. Și apoi a urmat un banchet grandios de anul nou chinezesc la care au luat parte 40 de mii de persoane. Câțiva funcționari au pus problema anulării acestuia, dar, ca decizie politică, a fost imposibil. A existat și o directivă locală pentru rezidenți. Ea spune că nu sunt medici infectați, că boala nu se transmite de la om la om și că epidemia este controlabilă. 

Trei zile mai târziu, un expert a apărut însă la televiziunea centrală. A confirmat că virusul se transmite între oameni. Concomitent, orașul a fost închis. Minciuna se terminase. 

Nu șiu dacă există măsuri reale de stăpânire a unui virus. Dar cred că o populație conștientă s-ar fi putut apăra mai bine. Or aici nu există nicio diferență față de Cernobîl. Și nu e întâmplător. Regimurile comuniste mint pentru că așa își păstrează putearea. Ea prevalează interesului public. Iar pentru asta se poate face și moarte de om. De oameni.

 

 

Q&A despre Coronavirus (2)

Revin la chestiunile esențiale legate de Coronavirus. Mai ales c-am văzut două mesaje virale, atribuite unor instituții de cercetare sau statului, dar care erau false. Acest Q&A este bazat pe cel făcut de BBC pentru cazul Italia și pe care l-am pus și în știrile internaționale. 

Dacă locuiesc în Italia ce măsuri de protecție trebuie să-mi iau?

Virusul se transmite prin contact direct sau prin stropii de lă strănut sau de la tușit. Așa că trebuie să te speli bine și frecvent pe mâini cu apă și săpun sau cu dezinfectant pe bază de alcool. Nu vă atingeți fața cu mâinile murdare. Evitați contactul cu oameni care tușesc, strănută sau care par răciți. 

Este Coronavirusul mai infecțios decât gripa?

Nu se știe acest lucru cu exactitate. Gripa are rata de transmitere de o persoană. În timp ce Coronavirusul se poate transmite la două sau trei. Cu toate acestea, gripa se transmite mai repede decât Co-Vid 19. Așa că sunt cam pe picior de egalitate. 

Poți să iei virusul de pe lucruri cum ar fi o clanță? Și câtă vreme rezistă pe suprafețe?

Dacă o persoană infectată atinge un obiect, atunci virusul poate rămâne pe acel obiect. Nu se știe însă pentru câtă vreme ar putea să rămână acolo. Unii experți cred că este vorba de ore, mai curând de zile. De aceea este indicat să te speli pe mâini după ce atingi diverse obiecte. 

Este virusul afectat de temperatura de afară?

Nu e clar. Încă suntem la început cu studierea acestui virus. Este cunoscut că unor virusuri le place temperatura mai scăzută și lunile de iarnă. Dar, în cazul lui Mers, care face parte din familia Coronavirus, se știe că acesta preferă lunile mai calde. 

Poți să iei virusul de la cineva care face mâncare?

Dacă persoana respectivă nu respectă regulile de igienă, cu siguranță. Este obligatoriu ca persoana respectivă trebuie să se spele pe mâini, înainte de a atinge mâncarea. 

Devii imun după ce faci boala?

Corpul are memoria unor astfel de situații. Ține minte câteva secvențe de virus și de aceea se poate apăra în multe cazuri. Nu știm însă dacă această imunitate durează. Și de fapt cât de mare și importantă e. 

Sunt măștile folositoare?

Există prea puține dovezi că aceastea îi ajută pe oamenii sănătoși. Dacă te speli, este mult mai bine.

Se poate transmite virusul pe cale sexuală?

Nu știm, dar picăturile de salivă cu siguranță transmit boala. 

Te poți recupera și deveni complet sănătos?

Da, sigur. Cei mai mulți dintre cei care fac boala au doar simptome ușoare și-și revin cam într-o săptămână. Boala îi afectează mai grav pe cei în vârstă sau care au și alte boli. 

Se poate transmite prin obiectele care vin la poștă din China?

Virusul supraviețuiește puțin pe suprafețele de metal sau plastic, deci este puțin probabil. 

 

 

 

Epidemia de Coronavirus. „Aici nu sunt medicamente, nu există personal medical, nu avem mâncare”

Epidemia de Coronavirus a făcut, în mod oficial, mai mulți morți decât epidemia precedentă, de SARS. Cele două virusuri fac parte din aceeași familie. Doar că acesta Coronavirus, care declanșează peneumonia, se răspândește mult mai repede. Bilanțul oficial al celor infectați se situează undeva la 37 de mii, dar adevărul ar putea să fie mult mai negru. De ce? Pentru că orice regim comunist, autoritar, sau care este dominat de un singur partid politic are darul minciunii și al lipsei de transparență.

Acest lucru trebuie explicat. Știu că lumea este căzută în admirația ridicării celor două spitale de campanie, șmecheria de marketing a partidului comunist, dar lucrurile stau rău și foarte rău, dacă le privești la firul ierbii. 

Autoritățile comuniste au știut mai bine de trei săptămâni că virusul se transmite de la om la om, dar nu au anunțat pe nimeni și nu au luat nicio măsură. Acest lucru este confirmat de surse multiple de pe rețelele de socializare din China. Partidul poate controla presa, dar nu poate controla Weibao, Twitter-ul local, decât după ce dovezile au fost publicate. 

Una dintre dovezi este o fotografie de la o întâlnire cu ușile închise a cadrelor medicale. De acolo a apărut un slide cu rata îmbolnăvirilor. Slide-ul arăta numărul de îmbolnăviri ale cadrelor medicale de la diverse spitale din Wuhan, data la care s-au produs, cu cine au intrat oamenii în contact și trăgea concluzia că îmbolnăvirile s-au făcut de la om la om. Întrunirea era de la începutul anului. Între timp, contul de Weibao care a publicat-o, nu mai există.

Pe 11 ianuarie autoritățile chineze încă refuzau să spună public că virusul este transmis de la om la om. De abia pe 20 ianuarie au spus acest lucru, anunțând că un singur pacient a îmbolnăvit 14 persoane. 

Între timp, rețelele sociale din China au explodat pur și simplu atunci când în țară a fost răspândit un raport din The New England Journal of Medicine. Raportul este realizat de medici și cercetători chinezi care lucrează în Wuhan și provincia Hubei. Raportul atestă că se știa de infectările de la om la om de la jumătatea lunii decembrie. Această informație a stârnit valuri de indignare căci anunțul oficial a fost făcut doar pe 20 ianuarie. 

Dincolo de aceste date mai este ceva la care trebuie să vă gândiți. Situația de pe teren care rată mult mai prost decât ne putem imagina. Statul chinez poate concentra resurse majore, dar nici el nu poate livra tot ce este nevoie în acest caz. 

În Wuhan sunt 14 spitale desemnate să se ocupe de cazurile de Coronavirus. Plus cele două spitale de campanie. Medicamentele, măștile, costumele de protecție nu sunt de ajuns. Cu atât mai puțin numărul de medici și asistente. Sute de oameni vin zilnic către aceste spitale. Ei nu mai sunt admiși și sunt trimiși acasă. Potrivit unei angajate „vor fi primiți înapoi când moare cineva.”

Personalul medical lucrează zile în șir, fără pauză și-n condiții proaste. Se lucrează zi lumină. În tot acest timp sunt expuși bolii. În spitalul în care lucrează această femeie, 70 de cadre medicale au contractat boala. Unii dintre ei au căzut pe jos de la epuizare. Chiar dacă au echipament, o mască pusă prost, o mănușă neajustată, duc la îmbolnăvire. Atenție, nu toate măștile funcționează, ci doar cele special concepute. Spitalele nu primesc mai multe de 200 de măști pe zi și aceasta este una dintre principalele probleme. 

Pentru că restaurantele din oraș nu sunt funcționale, nu există hrană care să fie livrată în toate spitalele. Tehnic, doctorii mănâncă din donațiile publicului. Dar aceasta este fața văzută. Cea despre care se vorbește mai puțin se află în zonele de carantină sau zonele de campanie, spitalele ad-hoc înființate de autorități. 

Atenție, nu vorbim despre cele două spitale de campanie care au fost ridicate în zece zile, ci de cu totul altceva. E vorba de spitale de campanie care sunt făcute pe stadioane, în săli de sport sau în școli și în care sunt aduși bolnavi care nu pot intra în spitalele obișnuite, cei care sunt puși în diverse forme de carantină, sau aflați în stadii ușoare ale bolii. 

Într-un video postat pe o rețea socială pe 6 februarie un pacient spune: „Aici nu sunt medicamente, nu există personal medical, nu avem apă caldă, nu se află mâncare, căldura lipsește și curentul electric se oprește din când în când. De fapt, este ca un lagăr de concentrare.” Un alt video, intens circulat îl arată pe directorul locului respectiv spunând în felul următor. „Acesta nu este un spital, este de fapt un loc de carantină. Nu-mi asum responsabilitatea pentru nimic rău din ce se poate întâmpla.” Omul este confruntat de pacienți și rude ale acestora. Îi îndeamnă să-și procure singuri medicamente și spune că nu știe ce se va întâmpla când rudele nu le vor mai aduce pastilele. „Ideea generală este că de aici nu mai puteți pleca, odată intrați. Trebuie să-i ferim pe cei sănătoși.”

Scenele dramatice din „carantina” de la stadionul local abundă. Nu există căldură, curentul se oprește, oamenii nu au medicamente, nu e nimeni să facă curățenie. Și cu atât mai puțin nu este personal medical. În câteva videouri vezi oameni care tușesc violent, dar și unii care nu se pot ține pe picioare. 

Autoritățile comuniste l-au demis între timp pe oficialul care coordona acțiunile medicale în provincia Hubei. Lumea crede că este, însă, prea puțin și prea târziu. Și nici perspectivele nu arată mai bine. De luni, majoritatea chinezilor vor trebui să se întoarcă la muncă, după vacanță și o pauză impusă de două săptămâni. Nimeni nu știe cum se poate întâmpla acest lucru. Dacă oamenii nu revin la treabă, economia riscă să se dărâme. Dacă revin, se poate petrece o tragedie. Deocamdată, povestea pare să aibă un sfârșit prea optimist.

Sursele acestui articol sunt în publicațiile NYT, The Washington Post, BBC, The Epoch Times și The New England Journal of Medicine.

Fotografia este publicată de Epoch Times și realizată de Getty.      

 

„Privatizarea sănătății.” Bătălia, actorii și spectatorii. Ce trebuie făcut ca să funcționeze.

Deunăzi am primit un mesaj pe FB de la o doamnă pensionară. În vârstă, cu o pensie de 780 de lei. Este bolnavă de cancer. Ea crede că noua reglementare propusă în sănătate, accesul privaților la banii publici, o va împinge în afara sistemului. Adică se teme că va fi nevoită să meargă la privat, unde nu are bani pentru coplată. 

Dialogul a fost lung și complicat. Și contradictoriu. Eu nu cred că e așa. Cred că lucrurile sunt mai nuanțate. Și mai complicate. I-am spus la un moment dat că nu pot face nimic ca să-și schimbe părerea. Iar ea mi-a răspuns: „E și firesc. Viața mea depinde de asta. Dumneavoastră nu ați face la fel?” Ba da. Echilibrul mă obligă să am, însă, o discuție mai largă. 

Eu nu cred în alb și negru. Nu cred că există soluții simple la probleme complicate. Și nici nu cred că toată lumea are dreptate până la capăt. Important este să trăim în comun. Așadar, câteva lucruri pe care le-am înțeles după ce-am stat de vorbă cu doi specialiști în administrarea sistemului sanitar. Și pregătiți-vă de o concluzie complicată care ține de modul în care este împărțită societatea, pe clase sociale. 

Întâi, problema pe care, cred,  o știe toată lumea. Ministrul Costache a pregătit un proiect de Ordonanță de Urgență prin care dă acces spitalelor private la banii din asigurările publice. Atenție, însă, ordonanța se referă doar la programele cu boli cronice. Între acestea vorbim de diabet, tuberculoză, scleroză, hemofilie, talasemie, afecțiuni articulare. Sunt mai multe. Las deoparte cancerul pentru că acest lucru deja se întâmplă în cazul lui. Radioterapia și programul de oncologie sunt deja decontate de stat și la privat. 

Ordonanța spune că pune pacientul în mijlocul sistemului și că procedurile și accesul la tratament se va face „în mod unitar atât prin furnizori publici, cât și prin furnizori privați, în mod similar cu reglementarea privind furnizorii privaţi de medicamente şi dispozitive medicale.” Asta înseamnă că statul îți poate deconta bani și la privat, dar în limita costului medical acceptat, tu plătind și o sumă de bani suplimentară. 

Firesc, acesta nu este un lucru rău. Să ai acces la mai multe spitale, unele chiar mai bune decât la stat, e chiar bine. E chiar dreptul tău. De ce se tem, însă, atunci, PSD, sindicatele și oamenii care nu vor avea bani de coplată? De ce crede atât de multă lume că va fi obligată să plătească în plus și că va fi trimisă la privat? Și de ce unii văd asta ca un mod firesc în care să dispună de dreptul lor de asigurat?

Pentru că până acum statul român a operat cu jumătăți de adevăr. O să încerc să simplific cât mai mult lucrurile. 

Bolnavii cronici din România sunt tratați prioritar în cadrul unor programe de sănătătate. Acesta este un mecanism sigur pentru ca statul să trimită banii exact acolo unde trebuie. E o plasă de siguranță că nu se cheltuiesc bani aiurea. Bugetul este însă limitat. Și numărul de locuri este limitat. Nu toată lumea care se îmbolnăvește poate intra în program.

Ca să primească cât mai multă lume, statul a făcut o șmecherie: a subevaluat indicatorii de intrare. Adică practică costuri pe hârtie care nu se întâlnesc cu realitatea, De asta se întâmplă să intri în program, dar să nu fie de toate cele. Și mai stabilit și niște criterii șubrede de acces, tot ca să bage lume acolo.  

Mai e ceva bizar. Pentru că locurile sunt limitate, trebuie să te îmbolnăvești mai grav ca să fii acceptat. De exemplu, nu ești preluat cu o ciroză incipientă și care ar putea fi tratată, ci trebuie să ajungi la stadiul trei ca să primești ajutor pe banii tăi, plătiți la stat. 

Banii pe fiecare program sunt contractați de spitale la începutul fiecărui an. Așadar se stabilește un număr de locuri și spitalele și le împart. Ce se întâmplă dacă la numărul actual de spitale se adaugă și cele private? Adică, dacă, în loc de 10 spitale, se bat 20 pe același număr de locuri și același buget? Fiind mai multe spitale, fiecare va avea mai puține locuri alocate, deși pacienții sunt aceiași. Asta înseamnă că în loc de 25 de locuri la Slobozia, ar putea rămâne 17, de exemplu. Și de aici temerea că cei opt rămași pe dinafară vor fi împinși la privat. 

Dar temerea aceasta este pur speculativă. Și aici este marea inginerie a adversarilor legii, dar și testul ministrului Costache. Căci această problemă se rezolvă simplu prin mărirea indicatorilor de intrarea în program sau prin alocarea unui buget mai mare întregului program. Sau prin realizarea unor criterii corecte, reale, de admitere în program.  

Mai e o chestiune. Este posibil ca o parte dintre cei aflați în program să plece în mod natural la privat. Pentru o coplată acceptabilă, ei vor vrea să stea mai puțin la cozi, să aibă parte de o atenție mai mare. Dacă bugetul nu este, însă, mărit, iar prețurile adaptate, presiunea pe spitalele publice va fi mare.

Care este însă răspunsul la întrebarea pe care mi-a adresat-o ascultătoarea mea „Cât de probabil este că eu voi fi dată afară de la stat și obligată să merg la privat?” Ambele răspunsuri pe care le-am primit s-au referit la calitatea umană a medicului. Este puțin probabil ca un medic să împingă pacienții în afara programului. Numărul acestora fluctuează în funcție de diverși factori și acum. Plus că au soluția de a rămâne împreună și-n afara programului, doar că aici vor apărea tot felul de lipsuri. 

Opoziția la ce dorește ministrul Costache va fi teribilă. Lupta e pe bani mulți pe care statul român i-a dijmuit ani buni prin diverse rețele, să nu ne mințim. De partea cealaltă, marile rețele de sănătate au și ele pârghiile lor. Nu e clar ce se va întâmpla, mai ales că este an electoral. Cert este că, politic, este o oportunitate unică și are o fereastră mică în care se poate face. Ori este acum, ori va mai dura ani buni. 

Și trebuie să recunoaștem un lucru. Legea asta este privită în mod diferit în funcție de locul tău în societate. Fără mărirea bugetului, modificarea indicatorilor sau stabilirea unor criterii clare, legea o să pună probleme celor care nu-și permit și privatul. Bătălia pentru locuri va fi mai dură.   

Pentru clasa mijlocie din România și pentru cei mai cu dare de mână, această lege este corectă și bună. Sau are principii care-i pot fi de folos. Oamenii aceștia muncesc mult, contribuie mult și primesc foarte puțin. Cei care sunt motorul României actuale își doresc o astfel de lege pentru că au mai multă încredere în sistemul privat. Și vor cere acest drept. Într-o formă sau alta, mai devreme sau ai târziu, îl vor obține. 

 

Tot ce trebuie să știți despre Coronavirus

Mă uit la ce se întâmplă în China și văd multe informații. M-am gândit să le sintetizez, mai ales că presa internațională are o grămadă de materiale. Așadar un Q&A

Ce este Coronavirusul?

Coronavirus este o familie de virusuri care cuprinde specimene ce ne pot da o răceală sau pot duce la boli mult mai serioase. Din familia aceasta, noi am mai cunoscut virusul numit SARS, care definește un sindrom respirator acut și cel denumit MERS care este cam același lucru, dar a cărui denumire se referă la poziționarea geografică, adică în Orientul Apropiat. Virusurile de tip Corona trec de la om la animal și invers. Pe SARS l-am căpătat de la zibetă, o felină asiatică. MERS a venit de la cămile și dromaderi. Noul virus nu are încă un nume. 

Când și cum a apărut acest nou virus. 

Și aici nu mă refer la existența sa pe planetă, ci la calitatea de a trece la om cu potențial dăunător. Acest virus circula de ceva vreme în rândul animalelor, cel mai probabil lilieci, înainte de a trece la om. Este posibil să fi existat și în alte animale. Când s-a produs mutația și a putut trece și la om? O să fiți surprinși, dar știința de azi poate calcula acest lucru. Mecanismul, prea complicat să vi-l explic eu, îl găsiți aici.

Cert este că virusul mutant are o dată de nașterere între 29 octombrie și 30 noiembrie anul trecut. Atunci s-a produs mutația, după care printr-un animal care a ajuns ca mâncare la piața din Wuhan a trecut la om. 

Ce fel de simptome are

Adevărul este că în prea puține cazuri, virusul este însoțit de simptomele clasice, adică curgerea nasului și strănut. Începe cu febră, continuă cu o tuse seacă, apoi după o săptămână duce la deficiențe respiratorii. Unul din patru cazuri sunt severe. Profesorul Mark Woolhouse de la Universitatea din Edinburgh spune că „simptomele sunt cele ale unei răceli, dar virusul nu este atât de periculos precum SARS.”

Este un virus mortal?

Nu știm în totalitate. Până la ora scrierii acestor rânduri au murit 81 de oameni, așadar proporția pare mică în raport cu îmbolnăvirile. Dar virusul acesta declanșează o boală lungă, așadar mai avem de așteptat. 

Cum se răspândește?

Virusul are acum capacitatea de a trece de la om la om. Fie prin respirație, fie prin mâini murdare. Problema este că virusul se transmite și când nu apar simptome. De fapt aceasta este marea diferență față de SARS și Ebola. Acestea se transmit mai departe doar după apariția simptomelor. De fapt, aceasta este particularitatea virusurilor care provoacă răceală. Ceea ce nu se știe acum este cât de infecțioși sunt oamenii care se află în perioada de incubație. Adică, dacă virusul se transmite cu ușurință. 

Cât de repede se răspândește?

Nu știm pentru că numărul real al cazurilor nu este cunoscut. Dar se consideră că un om bolnav transmite virusul măcar la 1,4 persoane, dacă nu la 2,5. Făcând calcule, cercetătorii de la Universitatea din Lancaster cred că acum sunt infectate în jur de 11 mii de persoane. Iar infecția este ajutată de faptul că virusul a izbucnit, firesc, într-o țară cu o mare densitate umană. 

Există tratament?

Nu. Nici tratament, nici vaccin, dar se lucrează la ele. Spitalele încearcă să folosească medicamente anti-virale ca să vadă care răspunde cel mai bine la ce se întâmplă. Există companii care lucrează la un vaccin pentru MERS. Se speră că ele știu deja pe ce drum să apuce.

Cum va fi oprit?

Cel mai simplu ar fi să limităm deplasările oamenilor și să ne spălăm pe mâini. Izolarea pacienților este obligatorie. Vom elimina virusul când rata de transmitere va scădea sub 1. 

Ce trebuie să faci dacă tu călătorești?

Poartă mască în zonele aglomerate. Fă-ți vaccinul împotriva gripei, dar și altele dacă sunt necesare în zone mai calde. Mănâncă doar lucruri gătite la temperaturi mari. De asemenea, trebuie să-ți speli mâinile viguros, vreme de 20 de secunde cu apă și săpun.  

Care este răspunsul chinezilor

China a făcut o mișcare fără precedent, închinzând mai multe orașe. Există însă mai multe persoane și publicații care spun că este prea puțin și prea târziu. Adversarii regimului de la Beijing chiar cred că unele date au fost falsificate. Și că numărul celor îmbolnăviți este mai mare decât cel comunicat. Multă lume așteaptă să vadă și ce vor fi cele două spitale anunțate ca soluție pentru carantină. Pe lângă interzicerea călătoriilor și a adunărilor publice, mai există și o interdicție pentru vânzarea de produse animale.  

De ce spun unii experți că nu va funcționa carantina?

Pentru că mai multe studii arată că, de-a lungul timpurilor, nicio formă de carantină nu a funcționat total. Nu a funcționat nici în cazul gripei aviare sau porcine, dar nici la virușii SARS sau MERS. Cu ocazia asta am aflat că unele țări au impus carantină în cazul virusului HIV, dar că aceasta chiar nu putea funcționa. Interdicția de circulație pentru HIV, introdusă de Reagan, a fost ridicată de Obama. Ca idee, în anul 2001, odată cu atacurile asupra Turnurilor, au fost impuse interdicții de călătorie în America. Interdicțiile nu au împiedicat răspândirea gripei care în acel an a avut valori mai mari decât în trecut. De cinci ori.

Ce ar trebui să facă guvernele lumii?

Să găsească rapid un set de măsuri de educație și instruire care să le arate oamenilor ce trebuie să facă în orice situație de posibilă contractare a virusului. Să-i facă conștienți de modul în care-l pot lua și da mai departe.

Ce însemnătate are tot ce se întâmplă asupra sistemului administrativ chinez

Acesta este un moment de cumpănă pentru președintele Xi Jinping. El a centralizat și mai mult puterea și a creat ceea ce se numește un autoritarism fragmentat. Istoric, însă, puterile liderilor din provincii sunt atât de mari încât ei pot ascunde guvernului central ceea ce fac. Și se află mereu în competiție unul cu altul pentru a le oferi rezultate liderilor de la Beijing. Chiar și unele false. Experții spun că acest sistem este bun la generarea de putere economică, dar că este o catastrofă în materie de crize umanitare. Deși Beijingul poate genera și pune la treabă resurse uriașe, faptul că nu se poate baza pe date corecte din teritoriu va face ca lucrurile să meargă greu.  

Pentru acest articol am folosit informații publicate de BBC, The Guardian, NYT, Washington Post, Vox.

   

 

 

 

Ambrozia este o nenorocire

Prima dată am crezut cu toții că Alina e răcită. Tușea de câteva zile bune și nu-i mai dădea de capăt. Cred că era în pragul de-a lua antibiotice. Uneori accesele de tuse deveneau convulsive. Se scutura cu totul. Avea pieptul, gâtul și nasul pline de secreții. Nu cred că mai dormea noaptea. Pur și simplu nu mai avea aer. 

Am găsit-o într-o noapte scuturându-se între tuse și plâns. M-a rugat să deschid geamurile cât mai largi că nu mai are aer.  Și asta era cea mai mare greșeală, dar noi nu știam. S-a mutat dintr-o cameră în alta. Ochii o usturau, gâtul îi era ars, tremura de nesomn. În orice fel ar fi dormit sau s-ar fi așezat, nu mai reușea să pună geană peste geană. 

Ochii i se umflau în fiecare dimineață. Chipul i se mărise cu totul. Era răvășită, dar mai grav era că nu știam ce are. Am ajuns într-una din seri să chemăm salvarea pentru că și inima i-o luase la vale. Toate senzațiile alea doboară un om de pe picioare. 

Am aflat apoi că e ambrozie. Auzisem de povestea asta, nu ne-am confruntat cu ea niciodată. Nu reușeam să identific planta, dar aveam să aflu mai târziu că avem una și în curte. De un verde crud, Alina chiar o stropea căci i se părea frumoasă. Când am învățat, am fost șocați. Sute, mii de plante, se află pe terenurile goale din jurul nostru. La marginea străzii, pe teren, în curți, România este pină de ambrozie. Toate pârloagele nelucrate, toată mizeria și toată lenea au dat posibilitatea ca această plantă să ne cucerească. 

Agresivitatea ei este incredibilă. Eliberează până la opt miliarde de grăunțe de polen și 30 de mii de seminte în fiecare an. Luate de vânt ajung la zeci de kilometri și sunt rezistente 40 de ani. Mai puțin de 30 de grăunțe de polen pe metru pătrat vor da o senzație alergică puternică. Se estimează că sunt expuși șase milioane de români, majoritatea din vestul țării. Pentru că nu luăm nicio măsură, planta se extinde. Ungaria, care o eradicase, o primește acum înapoi de la noi.  

Foarte multă lume întreabă de ce nu a auzit de acest fenomen până acum. Ce s-a schimbat de un an-doi încoace, încât vezi din ce în ce mai mulți alergici? Două lucruri, probabil. Primul este că boala a ajuns să afecteze enorm de multă lume: peste jumătate de milion de oameni în România, potrivit datelor de la Ministerul Sănătății. Al doilea lucru ține de răspândirea din ce în ce mai mare. Vremea caldă și secetoasă îi sporește aria de existență și astăzi se raportează 781 de focare active. Există o hartă a ambroziei la care și tu poți contribui.   

Partea cea mai proastă este că legea nu se aplică. Plus că mai are și câteva goluri. Astfel, dacă statul mai face ceva pe terenurile sale, este foarte greu să-i convingă pe proprietari să taie planta. Chiar și atunci când îi amendează. În Elveția, legea prevede că, dacă nu tai planta, primăria intră pe terenul tău, curăță și-ți trimite nota de plată. Aici nu se poate. Se dau doar amenzi, dar lumea nici nu taie, nici nu plătește.

De fapt, marea problemă este că nu suntem comunitate. Aceasta este o problemă pe care doar un efort masiv comun îl poate rezolva. Așadar, dacă vrei să dai o mână de ajutor, iată ce poți face:

1.Răspândește vorba despre această boală chiar și cu acest text

2.Dacă știi pe cineva care nu se mai oprește din răceală în vreme asta, trimite-l să-și facă un test.

3.Vezi o poză cu ambrozie și uită-te pe terenul tău. Smulge-o și arunc-o, dar nu pe un teren gol.

4. Spune-le altora care au ambrozie pe teren să o cosească

5.Reclamă la primărie tot ce vezi în materia asta și roagă-i să-și facă treaba

6. Nu fi indiferent. Sunt oameni care suferă și poți împiedica asta.