Mi-am făcut rost de un Dorel privat

Alături de blocul meu,.. mă rog, chiar lângă blocul meu, …de fapt în blocul meu, …hmmm. ca să fiu sincer, în balconul meu se construiesc două blocuri. Nu exagerez. Când vor fi gata cele două blocuri, eu și noii vecini vom fi o familie. Ne vom uita unii la alții și ne vom putea strânge în brațe de pe geam. Dar asta-i altă poveste despre ilegalități, o primărie dușmănoasă și funcționari năimiți care au hotărât că trebuie să intrăm în blocul nostru doar prin intrarea ingusta din spate, de la ghena. Și o să zic pe măsură ce ne judecăm.

Revenind însă, de ceva vreme o mulțime de muncitori se află lângă noi. Ridică blocurile cu o viteză uimitoare și îngrijorătoare, dacă aș fi locatar. Și blochează mereu aleea de intrare în parcarea dintre blocuri, singura pe care nu ne-au luat-o. Ba cu o mașină, ba cu o macara, ba cu ce au chef. Pentru că ei susțin că aleea de acces a devenit proprietatea lor și ne dau nouă voie să trecem pe acolo.

Azi am găsit un morman de pământ de patru metri. Și am început să înjur asiduu. Pentru că asta însemna un ocol de bunicel printre aleeile strâmbe și înghesuite din cartier. ”Da’ ce ai ce ești așa agitat? Unde vrei să te duci?” E un muncitor mic și uscat. Poartă regulamentar o cască galbenă și un maieu de ală de identificare. Blugii îi sunt clar din colecția Hornbach. Fața îi e căzută și nebărbierită de vreo trei zile. Ochii îi sunt ușor injectați și nu prea îmi dau seama ce face el în afara șantierului.

Nu știu dacă să mă cert sau nu cu el. Nu prea are rost, că mormanul nu-l poate muta. ”Acasă vreau să ajung”. „Dar unde stai?” ” Uite colo după pământul vostru.”  „Aaaa!! Stai că rezolv. Uite treci pe colo, faci dreapta, încă o dată dreapta și apoi îți dau eu drumul”.  În fapt îmi face loc prin parcarea privată a noului bloc .

Fac manevra și el apare în fața mea, ridică bariera, îmi face loc și semn că pot trece, Găsesc un loc de parcare și într-o secundă omul este în geamul meu. Deschid și damful suprem de Unirea îmi invadează mașina. ”De dimineață ai luat-o, frate” îi zic. Nici nu mă bagă în seamă. ”Auzi, dai și tu de o cafea?” Să înnebunesc, nu alta. Omul e serios. Nu a făcut decât să ridice o barieră improvizată. ”Băi, tu ej’ nebun? Dar ce ai făcut? ” ”Când ai nevoie de ceva să mă cauți aici, îți rezolv de toate. Vrei să-ți fac un grătar?” Mă uit la el ca la un extraterestru, ”Șefu’, un loc de parcare nu vrei?” Recunosc, asta mi-ar plăcea în parcarea blocului nou. ”Îți aranjez eu, nicio problemă. Poți să tragi uite acolo până când se vând apartamentele. Știu eu cu cine să vorbesc”. Mă uit mirat către acest dealer de influență. Cu parcarea mă liniștesc repede. ”Vezi unde o pui că ăștia din blocul vecin ne-au spart geamurile la mașinile șefilor de mai multe ori. Trag cu praștia cu bile de la etaj, numai mașini tari au rezolvat, futu-le muma în cur”. Pe locul blocului nou, locatarii din blocul de alături avuseseră o parcare uriașă. De când s-a ridicat acesta, peste 200 de mașini parchează pe străzi. Uneori lumea face câte o plimbare bună până acasă. Bilele în parbriz sunt răzbunarea pe investitorii care au luat terenul.

”Chiar nu vrei un grătar? Îți fac pe loc. Uite, orice îți fac. Eu sunt sudor, grupa a doua, frățioare. Fac și electrice și instalații, tot, tot ce are omul nevoie la o casă. Îți dau telefonul și mă suni oricând.”  Telefonul este scris cu cifre uriașe într-o agendă rufuită. Nu le bunghește foarte bine, mai curând i-l spun eu. ”Am 56 de ani și 39 de ani de cârcă. La grupa a doua, înțelegi? Și nicio zi de pârnaie. Niciuna!” ”Păi ce faci, te mândrești că n-ai furat?.”  ”Să nu furi în țara asta este o mândrie”.

Mă duce aproape de mână spre bloc. ”Chiar nu vrei un grătar?” Colegii îl strigă prin gard. ” Bre, nea…du-te și adu un pachet de țigări” . Mă uit să văd ce fac băieții și-mi pică fisa la insistențele pentru grătar. Oamenii fac fierul pentru structura de rezistență. La cât fier este acolo ies câteva milioane de grătare. Nici nu e nevoie să furi. Aici, dacă nu furi, pică.

foto shuttestock

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *