De vorbă cu antrenorul Barcelonei și al României

Xavi Pascal Fuertes, Pasqui pentru handdbal, nu are timp de pierdut. Asta e prima impresie și cea care o să mă țină cel mai mult în jumătatea de oră pe care o petrecem împreună. Are totul calculat, știe exact ce vrea, de la programul echipei, până la locul în care va sta presa la antrenamentul deschis.

Trece cu ușurință prin engleză, spaniolă, franceză și catalană. Răspunsurile la întrebări sunt clare și la obiect. Unde nu știe sau nu vrea să răspundă ți-o spune din capul locului. E rece? E calculat? Nu. Se deschide și zâmbește când vorbește de handbal, de viitorul său, de modul în care pui la un loc un vestiar. 31 de titluri în carieră, două Ligi ale Campionilor, cei mai mari jucători din lume la dispoziția sa.

”Sunt atâtea lucruri care nu se văd din afara echipei. Totul este să ai echilibru să gândești jocul în ansamblul său. Și să nu-ți închipui că poți câștiga tot timpul.” Pasqui își pune un espresso scurt cu lapte și e liber să răspundă la întrebări. Chiar așa? Ce face o legendă într-un handbal care a căzut și de abia își revine?

”Am crezut că Dedu mă sună să-mi spună toate cele bune. Și că face o glumă întâi. Dar când am văzut că e serios i-am cerut un singur lucru. Să vorbească cu clubul. Doar așa putem merge mai departe.”

Adevărul este că președintele FRH prinsese un fir pe undeva, un fir care spune că Pasqui ar vrea să antreneze o națională. Apoi a urmat firul și a văzut că spaniolul are o nebunie în cap. Să joci la Olimpiadă, dar nu în orice condiții. Ci cu un grup pe care să-l mânuiești tu de la cap la coadă.

Și ar mai fi ceva: ”Sunt aici să punem bazele unui sistem care să plece de la seniori, până la copii și juniori. E vorba de o schimbare profundă.” De fapt, sistemul Barcelonei unde juniorii au același playbook și sistem de pregătire cu echipa mare.

Pasqui strecoară un compliment: ”Am învățat handbal după cărțile antrenorilor români.”  ”Nu este un mit?” ” Nu, nu, chiar așa a fost.”  ”Și atunci unde crezi că am pierdut trenul?”  ”Nu e vorba de ce ați făcut voi, ci de modul în care s-au dezvoltat ceilalți.”

”E o provocare să fiu aici”. Nu e asta fraza pe care o spune toată lumea într-o astfel de situație? Pasqui vorbește însă de o diferență culturală. ”Cum ar fi succes să ai într-o altă cultură decât a ta?” Ce provocare mai mare să găsești? Poate aici e cheia acestei aventuri a unui superstar la București.

Să nu fie România chiar atât de jos pe cât o vedem noi? ”M-am uitat masiv la campionatul vostru în ultimele zile. Jucătorii sunt buni, nu la ei este problema. Problema este la jocul fără minge. Și la decizii. Jucătorii nu știu să ia decizii cu mingea în mână. Aici va apărea contrbuția mea.”

Păi la fete cum avem succes? ”Nu vreau să fac comparații, este altceva.” Cafeaua stă neatinsă de minute bune. Antrenorul Barcelonei e cu gândul doar la handbal.

”Ce fac eu aici este un vis. Dar ca să ți se îndeplinească visele, trebuie să muncești.  Eu, aici, trebuie să găsesc toți pașii potriviți.”

Pe la vara, meseria lui Pasqui se va schimba. Jocurile Olimpice vor  aduce o schimbare de regulament. Pasivul va veni mai repede, portarul poate fi schimbat și înlocuit cu un jucător de câmp, fără ca acesta să revină obligatoriu pe bancă. Oricine poate veni la schimbare. Jocul va fi mai rapid, mai aspru, spectacolul va crește. Unii antrenori spun că extremele vor fi vedete.

Pasqui nu pică în mica mea întrebare capcană. Toți antrenorii mari și-au făcut evaluările la povestea asta. ”Vreau întâi să văd cu ochii mei cum o să arate. Chiar nu știu.” Retragere strategică. ”Jocul are atâtea laturi pe care publicul nu le vede.”

Rămâne la Barcelona. ”Cum vede  clubul faptul că nu v-ați calificat în Final Four? Este un moment dificil sau un eșec?”, îl întreb. ”Nu”. Apoi îmi enumeră opt echipe care sunt la același nivel cu Barcelona. ”Trebuie să știi că nu le poți câștiga pe toate.”

Timpul a expirat. În spate, Sorin Toacsen îl așteaptă cu un cearceaf de hârtii. Mai bine de oră, cât mai stau eu acolo, cei doi se adâncesc în ele. Pasqui desenează, notează, coordonează. Nici nu observă forfota din jurul lor. Treaba a început, iar Pasqui nu are timp de pierdut.

 

 

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *