Darea în plată, prin declarațiile de avere ale deputaților

Să ne înțelegem: ani de zile băncile s-au purtat în România ca în vestul sălbatic. Fără un BNR cu adevărat supraveghetor, fără opinie publică hotărâtă care să le stea în cale și cu o foame mare a clienților să agonisească mult și repede, băncile au făcut tot ce au vrut în România.

Comisioane fără măsură, dobânzi scoase la suprafață cu forța, clauze la limita legii. Le-au pus pe toate alături de un profit uriaș până au reușit să scandalizeze pe toată lumea, mai ales după episodul cu criza CHF. Trebuie să fi fost naiv să nu fi văzut un răspuns venind. Dar cel care a venit, legea dării în plată,  nu este de natură să repare nimic în afară de situații punctuale. Clasa politică a răspuns cu un abuz la ani de zile de abuzuri. Iar lucrurile se vor duce într-o spirală nesfârșită. Efectele le vom vedea probabil în următorul an. Scriu mai bine decât mine alți autori: aici, aici și aici.  

Ce mă interesează acum sunt mecanismele care au dus la trecerea legii prin Parlament.

O dată cred că s-a răspuns la o nevoie socială, existentă. A doua oară, cred că băncile s-au mișcat prost la lobby. Greu să scoți din corporate o grămadă de atenții pentru politic. Nici acum, nici mai târziu. Și poate nu în ultimul rând trebuie să vă uitați la declarațiile de avere ale împricinaților.

Inițiatorul Daniel Zamfir pare să fi lucrat în imobiliare. Cel puțin 7 suprafețe mari de teren în Ilfov. Una dintre ele este de 35 de mii de metri pătrați. Unele dintre ele sunt împărțite în loturi, pregătite pentru vânzare. Și două credite la scadență chiar în acest an. O să fie domnul Zamfir și primul benficiar, pe lângă primul semnatar al acestei legi? Sunt convins că și pentru asta o să aibă o explicație.

Dar cum de-a convins un Parlament întreg? Și mai ales pe membrii Comisiei de Buget, Finanțe și Bănci care au dat aviz favorabil acestei chestiuni. Spun asta pentru că oamenii aceștia se învârt în medii financiare înalte, care nu aprobă această inițiativă. Adică au avut semnalele de la bun început.

Jumătate dintre membrii Comisiei au credite importante la bănci. 16 deputați care au luat cam 1,2 milioane de euro de la bănci, pe termen mai lung și mai scurt.

Primul este chiar președintele comisiei care a luat un credit din Elveția. Sunt curios dacă acolo ar putea să restituie casa. Altul este chiar domnul Chițoiu cu 100 de mii de euro scadenți cam peste 20 de ani.

Doamna Camelia Negruț are niște credite foarte mișto de 100 de mii de euro. Termenul de scadență se prelungește automat cu doi ani dacă nu a fost plătit până la data limită. La așa subtilități bancare sunt convins că știe și ce părere au băncile de lege.

Domnul Gheorghe Roman a luat 65  de mii de euro de la CEC în 2012 și a ipotecat un imobil, probabil unul dintre cele două apartamente pe care le are. Pentru că nu are nicio cumpărătură mare de banii aceștia, primul gând e că și-a plătit campania electorală, ceea ce e chiar lăudabil.

Domnul Mircea Dobre a luat doar 20 de mii de euro de la bancă și alte zeci de mii de lei de la câteva persoane fizice. La fel, a împrumutat cu sute de mii de lei alte persoane. Omul este o instituție financiară în sine, cu rulaj destul de mare pentru o persoană fizică.

Nu are rost să vă bat la cap cu toată lista. Am citit fiecare declarație de avere. Oamenii nu sunt niște neinițiați. Și mă aștept să primească, să folosească și să accepte mai multe decât argumentele publicului. Până astăzi, nimeni din comisie și nici aceasta în ansmablul ei nu a luat o măsură majoră care să oprească abuzurile băncilor. Și au existat multe.  Niciunul dintre ei nu s-a transformat într-o voce a rațiunii.

Căci aici vorbim de un principiu care se numește echilibru. Într-un astfel de contract trebuie să se meargă împreună și la pierdere și la câștig. Când băncile au apăsat prea tare le-am luat apărarea clienților de bună credință. Dar dacă azi răstorni iarăși balanța, o să plătească toată lumea.

 

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Darea în plată, prin declarațiile de avere ale deputaților

Lasă un răspuns la Rvl Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!