deputati

Legea mâncării românești e atât de proastă, încât e genială

Dacă domnul Iohannis ar avea umor, fie el și ardelenesc, ceea ce suspectez că este adevărat, zilele astea din biroul său de la Cotroceni ar trebui să se audă câteva hohote de râs generoase. Pentru că nu este senzație mai mare de râs decât ce-au reușit să facă parlamentarii români dintr-o lege care avea aparent toate intențiile bune și patriotice pe care demagogia le poate strânge la un loc.

Legea mâncării românești sau a produselor jumătate românești în magazine este acum, aproape de promulgarea sa, un exemplu modern al poveștii lui Creangă ”Prostia omenească”. Îi putem spune de fapt  ”Prostia parlamentărească”, iar asta vine din nepregătire, neprofesionalism și pompierism.

Mai mult

Legea mâncării românești e profund socialistă

Îmi place să merg la supermarket, să mă plimb printre rafturi, să analizez, să mă uit la produse, să văd ce e nou, ce a mai apărut. Îmi place toată abundența și bogăția de acolo și-mi place să mă surprind cumpărând câte ceva nou.

Și mai ales, îmi place să fiu atent de fiecare dată: să bag seama la calitate și pe unde sunt făcute produsele alea. Cumpăr de la firme din Moldova, de pe lângă Vaslui, încerc să ajut oamenii care muncesc mult și dau calitate și, da, includ și componenta asta românească, locală, în decizia mea.

Dar e decizia mea, nu mi-e impusă, nu mi-o vântură careva pe la nas. Iar asta e  pe cale să se schimbe. Căci – iată – ni se va dicta de mâine înainte cum ar trebui să arate coșul fiecăruia de produse.

Mai mult

Darea în plată, prin declarațiile de avere ale deputaților

Să ne înțelegem: ani de zile băncile s-au purtat în România ca în vestul sălbatic. Fără un BNR cu adevărat supraveghetor, fără opinie publică hotărâtă care să le stea în cale și cu o foame mare a clienților să agonisească mult și repede, băncile au făcut tot ce au vrut în România.

Comisioane fără măsură, dobânzi scoase la suprafață cu forța, clauze la limita legii. Le-au pus pe toate alături de un profit uriaș până au reușit să scandalizeze pe toată lumea, mai ales după episodul cu criza CHF. Trebuie să fi fost naiv să nu fi văzut un răspuns venind. Dar cel care a venit, legea dării în plată,  nu este de natură să repare nimic în afară de situații punctuale. Clasa politică a răspuns cu un abuz la ani de zile de abuzuri. Iar lucrurile se vor duce într-o spirală nesfârșită. Efectele le vom vedea probabil în următorul an. Scriu mai bine decât mine alți autori: aici, aici și aici.   Mai mult

A sosit punctul de cotitură pentru Ponta

Ultima săptămână a schimbat ceva major în subteranele politicii de la București. Este o succesiune de evenimente care pot răsturna configurația politică actuală și-l poate doborî pe Victor Ponta aflat, probabil, în cel mai bun punct al carierei sale de premier. Economia îl ajută, măsurile de restabilire a unor drepturi salariale și sociale la fel, aparenta moliciune a președintelui Iohannis este de folos, iar partidul s-a predat după ce în jurul său a făcut curat DNA-ul.

Și atunci de ce s-ar putea îngrijora ”tânărul prim-ministru”, cum îl numește Iohannis? Ce semne ne arată că ar putea fi la începutul drumului de ieșire din ecuație? Mai mult

Ce rol au procurorii în decizia lui Crin

Au început să vorbească deputații care au împiedicat ca Vlad Cosma să ajungă în faţa unui judecător care să spună dacă poate fi arestat sau nu. Iată și explicațiile:

Marin Ghiveciu, deputat PSD : „Păi şi ce are Parlamentul? Procesul penal merge înainte. Aaaa! Ce, trebuie neapărat să fie arestat?!

Anghel Stanciu, deputat PSD: „Din punctul meu de vedere, eu am votat împotrivă şi voi vota împotrivă mereu.(…) A!! Dacă domnul procuror stă în arest cu inculpatul, atunci da!

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!