Cum manevrează Ponta și Iohannis scandalul demisiei

Am lăsat câteva zile să curgă ca să-mi dau seama de modul în care cei doi poli de putere au jucat în această chestiune. Ce tactică au avut, cum și-au pregătit pașii și ce au urmărit. Am adunat informații, am stat de vorbă cu mai mulți oameni și am avut și un pic de noroc. Nu-i judec pentru ce au făcut, e pur și simplu politică și mult marketing. Așadar, să pornim de la singurul punct comun: ambii au știut din timp că urmează ceva important și s-au pregătit.

1. Victor Ponta a fost chemat întâia dată la Parchet, cel mai probabil luni. Codruța Koveși a declarat acest lucru și nu cred că a mințit. Doar că aici intervine jocul avocaților cu citația telefonică. E o practică pe care orice avocat ți-o poate confirma. Când nu e vorba de un flagrant sau o aducere cu mandat, data prezenței la DNA se negociază. Avocații și procurorii discută mereu pe telefon și sms când și cum pot veni cu clienții la sediul instituției. Vorba unuia dintre cei care merg acolo des ,”altfel nu am mai ajunge niciodată, ținând cont că trebuie să ne împărțim între instanță, parchete și întâlniri cu clienții”.

De asta cred că la prima chemare Victor Ponta sau avocatul au cerut o amânare de câteva zile, timp în care și-au pregătit strategia. Echipa a hotărât că avantajos ar fi să joace politic și să ajungă la DNA vineri.  Undeva pe miercuri, Victor Ponta introducea în spațiul public ideea unei înțelegeri între PNL și procurori: ”Dacă nu sunt probe, înseamnă că a fost o înțelegere între procurori și PNL-iști să facă circ”, spunea în cazul Șova. Nu știu dacă joi procurorul a sunat din nou la Guvern sau dacă oamenii lui Ponta l-au anunțat că vine a doua zi. Procurorul a emis citația după convorbire, cel mai probabil, având confirmarea că premierul vine a doua zi. Nu știu dacă i-a trecut prin cap procurorului că a doua zi se depune moțiunea, dar nu mai avea ce face. Era deja plasat într-o zonă încărcată politic.

De aici încolo e istorie. Victor Ponta s-a întâlnit cu consilierii săi joi seară și au pregătit strategia de imagine. Au trimis mesaje că dosarul e manipulat politic, au scris spre presa străină și ambasade. Și-au făcut temele aproape perfect și au legat dosarul de moțiune.

2. Iohannis a știut de la bun început că Ponta se îndreaptă spre Parchet. Cel mai probabil calcul pe care și l-a făcut este că poate încerca înlăturarea lui Victor Ponta, deși  știa că nu are cum să pună o majoritate în loc. Dar a fost dipus să forțeze pentru că e într-o situație dublu câștigătoare: ori își dă Ponta demisia, ori îl erodează atât de mult că pică în timp.

Iohannis și-a pregătit intervenția cu câteva zile înainte. A stabilit pașii de urmat și așteptat ca Ponta să se hotărăscă să vină la Parchet. Joi seara a știut la rându-i că Ponta face pasul. Nu a pregătit un discurs, ci un interviu. Interviul la TVR a fost solicitat de președinte cu o zi înainte de prezența lui Ponta la DNA, adică joi. Nu vă faceți griji, oficial nu dă comenzi în TVR, a răspuns la o solicitare mai veche.

Inițial m-am gândit că a făcut o greșeală când a cerut demisia întregului guvern, plecarea coaliției și a amintit numele lui Predoiu ca posibil premier. De fapt, președintele a dat semnale propriului partid și și-a păstrat și imaginea sa de om care plutește pe deasupra lucrurilor. Au încercat să umble la Gabi Oprea, ba chiar l-au plimbat prin fața camerelor ca în coaliție să apară ceva tensiuni. Întâlnirea a fost una de sondare, dar Oprea i-a refuzat câtă vreme Ponta este în funcție. Așa se face că imediat Ludovic Orban a deschis ușile fugarilor spunând că poate rămâne coaliția, dar fără Ponta. Asta a deschis câteva cărări, căci  PSD a hotărât să nu-și mai trimită oamenii la vot. Legăturile slabe au cedat pe undeva, dar nu vor avea curaj să iasă în față.

De aici încolo mi-e neclar. Cred însă că Victor Ponta nu are cum să-și ducă mandatul la capăt. Oamenii lui Iohannis așteaptă cu răbdare ca ”PSD să se autodistrugă”, cum spunea un înalt oficial român. Apropo, Ioan Rus a mai dat azi o mână de ajutor la imaginea dezastruoasă a guvernului. Ciudată coincidență declarația sa cu ”golani și curve”. Ori mută atenția de la scandal, ori e veriga slabă. Cei din PSD nu au uitat nicio secundă ce a făcut Rus la referendum în 2012. Se întâmplă oare din nou?

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Cum manevrează Ponta și Iohannis scandalul demisiei

  1. Avatar adrian spune:

    Prietene,cu toata dragostea lasa te de politică,de Ponta,de guvern ca esti de mult plecat cu sorcova!!!Poate iti încerci norocul in sport,ca in politica ca si in viata ai capitulat,de unde verb ,interes cand nu ti se mai scoala???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!