Inspectoratul Școlar București a anunțat că va sesiza Parchetul în cazul învățătoarei de la școala 10 care lua la rost sărăcia părinților cu copii în clasa sa.  Adică, domnul inspector dă un zar de fugă, după ce vineri, împreună cu Liliana Ruse, aproape l-am adus în pragul demisiei. Răspunsurile sale la Ultima Oră au fost moi, șovăitoare, contradictorii sau eliptice, după caz.

Ne-am dat seama atunci că domnul inspector știa de ceva vreme de ceea ce se întâmplă, dar nu luase  măsuri. Ca și cum ar fi sperat ca lucrurile să treacă de la sine. Numai că totul a luat o turnură la care ei nu s-au așteptat, înregistrarea scandalizând pe toată lumea.

E drept, numai afirmația: “ și când aveam țigani, erau mai bune cadourile”, poate să înscrie acest caz în analele școlii românești. Așa că școala românească, văzând că se prăbușește casa pe ea, a dat bir cu fugiții. Vezi, Doamne, e atât de grav că nu e de noi, trebuie mers urgent la Parchet. Acolo unde, de fapt, tot fuge de ceva vreme.

Mai mult, dl.inspector Trăistariu dăduse de ceva vreme în presă un praf de ceață.  „Asta nu-i nimic, te îngrozeşti de ce poţi găsi în ţară, dar nu dispunem de pârghii legislative care să ne permită să-i concediem. S-ar considera că le refuzi dreptul la muncă”.

Iar dacă citești pe repede înainte știrile pe acest subiect, o să afli că doamna învățătoare bănuită nici măcar nu poate fi chemată la ordine pentru că, surpriză, e în concediu. [citat]Adică așa e legea la noi. Dacă omul a făcut o ilegalitate poate să plece departe, până mai trece valul. Și, deși chemată la București, doamna învățătoare a refuzat să se întoarcă din concediu. Asta-i viața s-ar putea spune, oamenii au drepturi.[/citat]

Nimeni din școală nu ne poate spune de fapt dacă doamna a greșit sau nu. Asta ar putea să o facă o comisie care are și ea niște proceduri. Spunem și noi, așa la bunul simț, că doamna parcă ar fi vinovată că cere. Că de dat, se dă cam peste tot după puteri. Și după bunul simț al oamenilor. Nu cred că e posibi ca acum cineva să oprească practicile astea. Nu pe loc, nu până la Paște, când doamna cerea deja tura a doua. Oamenii chiar fac parte dintr-un sistem balcanic, cum singuri spuneau. Ăsta e datul nației. Sărăcie multă, daruri invers proporționale. Așadar, ce-i de făcut?

Nu o să vă las foarte mult să vă spargeți capetele, pentru că probabil soluțiile sunt diverse și complicate.

[citat]Știu însă că rezolvările trebuie să plece de undeva. Adică de la singurul personaj care lipsește cu desăvârșire din peisaj: ministrul educației. L-au sunat colegii mei și probabil că l-au sunat și ]alți jurnaliști. Dar el nici nu a răspuns, nici nu a apărut.[/citat]

Probabil e într-un concediu din ăla din care nu te poți întoarce. Dacă tu, ca politician, ministru, nu simți că un astfel de moment e crucial pentru mandatul tău, atunci ai mai multe probleme. E o situație reală semnalată de zeci de părinți din România, e singurul subiect important de la televizor. Sindicatele nu au multe arme să ți se opună.

E genul de problemă care – rezolvată sau atacată – te face popular. E o chestiune pe care românii obișnuiți o simt mult mai dureros decât orice reformă curriculară sau de alt fel. Dar tu te faci că nu există. Dacă speri că o rezolvi din 6 ianuarie, atunci ori ești laș, ori nu știi ce ai de făcut. Nici măcar nu știi că ai secretari de stat la care să apelezi. Nimeni nu așteaptă miracole, dar așteaptă să vadă că îți pasă.

A! Domnule ministru, nu v-am dat numele. Uit mereu cum vă cheamă, dar nu e vina mea. Pe Funeriu, îl știa toată lumea. E ăla de a pus camere în clase. Bine, rău, dar a făcut ceva!