Cum am fost eu dizident de 23 august 1989

23 August era cea mai nasoală chestie care ți se putea întâmpla în vacanță în urmă cu 25 de ani. Începeau telefoanele să sune, să te caute pe acasă. Hai la pregătire pentru paradă. Trebuia să fii nesimțit total sau să ai o mare artă a mințitului ca să te cotești. Cel puțin la Vaslui, oraș mic, unde te știa toată lumea. Ce să spui? Că nu ești? Sigur te dădea unul în gât.

Și nu voiam să merg nu din cine știe ce efluvii anti-comuniste ale mele sau alor mei, cât mai curând că imbecilii te făceau să pierzi zile întregi de joacă doar ca să te fâții în fața unor alți proști și a tot orașului scos din producție ca să ne vadă pe marginea străzii.

Dacă în anii trecuți mă mai scosesem cu handbalul, că meciuri, antrenamente, turnee, chiar în 89, nu mi-a mai ieșit figura. Nici ai mei nu m-au acoperit, cine știe ce probleme aveau și ei, așa că am fost trimis la școală să mă joc de-a parada. Scârbos. Te țineau ore, te frecau, te întorceau, nici apă nu-și dădeau, darămite un sendviș.

Așa că a avenit și 23 august. Ne-am pus uniforma cu galoane, pionieri și hai la defilare. Noi aveam plecarea, în coloana uriașă de muncitori, militari, gărzi patriotice,  din față de la școala 5 și eram însoțiți de câțiva profesori. Ne-au strâns evident cu vreo trei ore înainte și o frecam pe acolo, până când a apărut activista de la pionieri. Tânără, tunsă scurt, un pic frumușică, cu o fustă lungă în pământ și niște pantofi cu tocuri groase. Nu am s-o uit toată viața.

Femeia ne-a luat la refec:  Hai că să ne aliniem. Hai sus cu pancartele. Ia dați din steaguri! Mai cu viață, mai cu talent. Doar că gașca de puștani, măricei de acum, era într-o  hlizeală și o lipsă de chef totală. Știți sentimentul ălă de jenă între copii, care se lasă unul pe altul să facă lucruri, ca să nu râdă ceilalți de ei.

Și pe fondul ăsta s-a petrecut una dintre cele mai neașteptate fapte pentru orașul și lumea aceea. Deși activista striga și se înroșise toată, coloana de copii nu scotea niciun sunet. Nu tu Ceaușescu, nu tu să traiască partidul sau măcar pace.

Femeia a înnebunit: Ce aveți măi? Strigați! De ce nu strigați! Strigaaați! Și am dat să strig. Doar că atunci când am deschis gura, strigătul i-a lăsat loc unui hohot de râs pe care nu puteam să-l opresc pentru că activista începea să semene cu o maimuțică agitată fără rost.  Râsul s-a dus mai departe.

Femeia s-a repezit înspre mine și colegul cel mai apropiat.  M-a privit în ochi cu ură: Ce ai? Îți bați joc? Și mi-a dat cele mai cumplite două palme pe care le-am primit întreaga copilărie. A fost un șoc.  Mi-am simțit obrajii arzând ore în șir. Dar nu asta m-a durut cel mai tare. La doi metri distanță erau cei trei-patru profesori care ne însoțeau. Niciunul nu a clipit, nu a protestat,  ba s-au făcut că nu văd. Am realizat pe loc că oamenilor le era pur și simplu frică.

Coloana a luat-o din loc, am strigat în fața tribunei. Ne-am făcut treaba. Acasă nu am avut curaj să le spun. Le-am povestit întâmplarea, dar nu și faptul că eu eram eroul principal. După lașitatea profesorilor mei mi-a fost frică de alte repercusiuni.

Pe femeia aceea am revăzut-o  la câteva zile după revoluție, la coadă la pâine. Am vrut să o spun oamenilor, să o demasc cum ar veni. Și n-am avut curaj. Dar știu că am urât-o sincer.

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Cum am fost eu dizident de 23 august 1989

  1. yxz spune:

    femeia aia a avut mare noroc ca n-a dat peste unul ca mine. 🙂
    si atunci ar fi avut probleme insa dupa revolutie o calcam in picioare si as fi stiut sa instig lumea impotriva ei la coada. in mod clar nu scapa! toti astia trebuiau sa-si ia lectia ca sa nu mai faca vreodata. eu n-am participat la nimic: nici un fel de sedinta indiferent de genul ei, m-am scos singur de le utc dupa ce m-au facut automat si mi-am depus si actele de emigrare in anii 80. toti erau tarani proveniti din tot felul de comune asa ca mi-a fost usor sa-mi bat joc de ei de asa maniera ca dupa asta ma evitau si se comportau de ca si cum nu existam. 🙂
    o singura data au spus sa vin la nu stiu ce vizita a lui ceausescu si este clar ca nu m-am deranjat. m-au intrebat si am spus c-am fost si daca au alta parere sa-mi arate poza grupului prezent din care lipsesc eu. dupa asta s-au lipsit total de a ma chema undeva pt ceva. cotizatia utc o plateau profesorii pt mine. n-am vrut sa le dau nimic si pt ca le-a fost frica de un scandalagiu s-au ferit cum au stiut. desigur ca rideam de ei. recunosc c-am avut ura pe tarani datorita comportarii lor mizerabile. erau lipsiti de caracter, lasi, perversi, mitocani, delatori inascuti, mincinosi etc. asa i-am cunoscut iar altii nici n-am intilnit vreodata. ei erau membri de partid, securistii, militienii si toti erau interesati numai sa parvina indiferent de metode. tot ei au fost gardienii si batausii din inchisorile comuniste dar tot ei se plingeau de comunism. pe vremuri veneau la scoali si servicii cersind mereu cite ceva pt ei sau rude adaugind c-au luptat impotriva capitalistilor si au avut ilegalisti in familie. in 90 toti s-au luptat cu comunistii si au cerut diploma de revolutionar ca sa ceara ceva tot pe gratis. bucurestiul era sufocat de tot felul de tarani prosti dar prosti rau de tot si de un primitivism incredibil! ceausescu a gresit ca i-a scos din sate. trebuiau lasati acolo. asa au distrus toata tara!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *