comunism

Comuniștii noi, cu față de pesedist

Mi-e din ce în ce mai clar că România se întoarce în comunism, după ce a avut câțiva ani de libertate, respirație și liberalism. Am numărat noi și noi exemple care îți dau gândul acesta în ultimele ore. Și realizez că cei 50 de ani de comunism sunt cea mai mare nenorocire care ni s-a întâmplat. Una care a venit și nici nu mai pleacă vreodată. Luați exemple de aici.

Managerul spitalului din Târgoviște le-a cerut medicilor din instituție să meargă la mitingul PSD din oraș. „Având în vedere creșterile salariale care s-au întâmplat în ultimul an, deci pe guvernarea actuală, dar fără să politizez lucrul acesta, creșteri care anii trecuți păreau științifico-fantastice, și faptul că s-a făcut o reparație morală privind retribuția doctorilor, aș considera prezența unui medic la un astfel de miting absolut normală.”

Întrebat de Libertatea despre inițiativa de a sprijini PSD, managerul răspunde: ”Eu nu am spus că sprijin, ci că părerea mea este că ar trebui să și mulțumim. (…) Să mulțumim și pentru normalitate! Ani de zile, aproape 30 de ani, am fost obișnuiți cu anormalitatea”.

Claudiu Dumitrescu este un om tânăr. Dar mi-aduce aminte de zilele în care maică-mea era chemată la ședințele de partid ca toată lumea să mulțumească tovarășilor. La un moment dat erau scoși la lopată, cât de ingineri erau, ca să sape fundația viitorului sediu în care vor lucra. Și Partidul le mai dădea un pic la salariu. Și asta era normalitatea. Și pentru asta trebuiau să mulțumească. Că Partidul le dă și are grijă de ei.

Nici atunci și nici acum, nimeni nu-și punea problema că oamenii aceia de asta au funcții sau sunt aleși: să găsească metode și soluții ca să rezolve probleme. Ei trăiesc în sloganuri și între oameni providențiali și pică în fund când fac ceva. Meșteșugul acesta de prostie vine de 50 de ani încoace. 

Dar nu e tot. Dacă nu-ți convine cum acționează partidul, vrei să protestezi sau să le arăți liderilor vreo nemulțumire, atunci statul se va organiza și te va face dispărut. Este cazul de la Topoloveni unde zece protestatari au fost ridicați și duși la Jandarmerie, nelegal, doar că să nu fie văzuți de mărimile zilei, respectiv Liviu Dragnea. Doar în comunism te mai ridica Miliția de pe stradă. 

Și tot acolo nu aveai voie să călătorești liber, cum s-a întâmplat duminică la Târgoviște. Epoch Times relatează dintr-o zonă de conflict, parcă. Echipaje de Poliție stau la intrarea în oraș și-i întreabă pe cetățeni ce treabă au, unde merg, iar pe străini nu-i lasă. Asta ca liderii Partidului să poată minți în pace. 

O altă tehnică de sorginte comunistă este discreditarea adversarului. Una dintre variante spunea că cineva care se opune regimului este nebun. Tehnica a sosit în România odată cu tancurile sovietice. În perioada lui Ceaușescu internările erau folosite des și azi sunt cunoscute cele ale lui Vasile Paraschiv sau Haralambie Ionescu. Patalamaua de nebun era folosită pentru totți cei care ieșeau din matcă.

Azi e mai  greu să faci asta, dar nu imposibil să spui despre cineva că e nebun. Iată-l pe Călin Popescu Tăriceanu despre Laura Codruța Kovesi: „Problemele psihice ale acestei doamne care a fost procuror şef la DNA şi procuror general al României… Când bagi oameni, îi anchetezi şi arestezi pentru că ai frustrări personale înseamnă că ai nişte probleme psihice, nu ai echilibru necesar pentru o judecată echilibrată, judecată corectă.”  Cum o fi ajuns la această concluzie, numai el știe. Dar în mod clar, cei care-l iubesc au o temă de gândire. 

Adăugați modul în care celebra secție de procurori, care anchetează magistrați, a făcut un dosar netemeinic, nelegal și neprobat despre aceeași LCK. Instanța judecătorească arată și că secția a adăugat la lege. Numai nu a spus că dosarul seamănă cu cele făcute liderilor politici din anii 50. 

Și luați și imaginea mare. Pe deasupra tuturor, Liviu Dragnea vorbește despre dușmanul din afară și unicitatea românilor. Toți sunt dușmanii unei nații minunate care este cea mai importantă din Europa. Atât de puternice sunt filoanele comunismului în România încât acest discurs găunos a putut fi resuscitat.

Singura diferență de comunism este că avem mașini și televizoare. Și că e o pătură semnificativă de oameni care își păstrează capacitatea de a vorbi liberi. Fiți convinși că gruparea de aparatcici lucrează la discreditarea lor. A, și ar mai fi ceva. De data asta nu o să fie atât de proști să renunțe la afacerile lor. Dar doar ale lor. Și musai cu statul. 

 

 

 

Visul PSD: partidul comunist

Trăiesc cu profunda impresie că partidul comunist a revenit printre noi. Nu o simțim cu adevărat pentru că magazinele sunt pline, avem televizoare mari, telefoane și o libertate de exprimare garantată de internet. Dar asta nu înseamnă că mugurii partidului, pilonii săi cei mai tari, nu sunt aici. 

Iar cel mai puternic dintre aceștia este teribila minciună a egalității și a lucratului pentru popor când era taman invers. Gândiți-vă un pic! Partidul lucra numai în interesul său, al rețelei sale, îți spunea când să plângi și să te bucuri, îți stabilea standardele și așteptările. Iar dacă nu o făceai erai pedepsit. O să vă arăt trei fapte din România de azi care arată că visul PSD de întoarcere la partidul comunist e pe cale să se realizeze. Și apoi vă faceți singuri o imagine.

Ministrul Teodorovici spune că românul nu mai trebuie să muncească în afara țării. Poate doar cinci ani, dar în mintea sa bate către deloc. Este primul oficial care luptă împotriva a ceea ce-au făcut zeci de guverne: dreptul românilor de a fi egali cu restul Europei. Ca și partidul comunist, domnul Teodorovici vrea să ne închidă într-un țarc. Din care să se plece cu aprobare. Ca pe vremea când pașapoartele stăteau la Securitate. 

Odată puși în țarcul acesta, românii ar trebui să se bucure și să se aplaude ce văd în față. Nu au voie să protesteze, nici măcar cu spatele, nici să se întoarcă. Ne spune asta comunicatul Jandarmeriei care arată cine se va întoarce cu spatele, atunci când trec jandarmii la parada de 1 Decembrie, nu se descalifică doar ca cetățean, ci și ca om. Și că e posibil să fie amendat. Pentru că, Jandarmeria, doar ea, este capabilă să stabilească cine e om sau nu, cetățean sau nu, bun român sau nu. Nici măcar nu înțelege dreptul inalienabil al oricui de a protesta în fel și chip. Și confundă patria cu statul sau reprezentanții săi. Exact ca pe vremea comunismului. 

În fine, deasupra țarcului în care ești obligat să aplauzi pe mai marii zilei, se află turlele Bisericii celei mai mari. În fața ei se așază, unul câte unul, Merțanele ca simboluri ale puterinicilor de astăzi. Lumea face comparație și murmură. Dar un preot le strigă din înaltul turlelor: ”bă, sunteți invidioși că nu vă puteți da cu ele”. Un fel ”săracilor” strigat tare ca să audă toată lumea cine e drept bun și de vază în această țară.

Și acum spuneți voi, dacă această imagine a țarcului în care ești forțat să aplauzi bogăția și puterea unor care nu o merită, nu cumva tocmai e comunismul. Și la asta se lucrează din plin, dragi tovarăși. Visul partidului este aproape.  

PSD, nu te supăra! Și lumea a înghițit destule

Aproape de capătul funiei lui Ceușescu sau, mă scuzați, aproape de finalul Epocii de Aur, se umpluse Vasluiul de mesaje anti-PSD. Ăăăăăă, ăsta anti-PCR. Era cam 1988 și te miri unde mai apărea câte un Jos Ceaușescu scris cu smoală pe pereți. 

Orașul se împânzea de lozinci anti-comuniste și ăștia nu-i dădeau de cap. Pentru generațiile mai tinere, ca să înțelegeți exact, ăsta era caz de pușcărie pentru tine și tot neamul tău. Pușcărie și bătaie de la Securitate. Cel mai rău i-a durut când a apărut scrisul pe statuia lui Ștefan cel Mare, chiar în centru, la prima oră a dimineții. L-au văzut mii de oameni că nu apucau să-l șteargă.

Mai mult

Însemnătatea cașcavalului în Poliția Română

Știu pe cineva care ani de zile a fost director la o fabrică de lapte din România. A fost director și înainte și după 1989. Cred că era una dintre funcțiile cheie pe care un om putea să le aibă în perioada comunistă. Cheia și lăcata la mâncare. Visul întrupat al tuturor, căci putea face rost de la lapte până la brânză și mai ales de cașcaval. 

Cașcavalul, acest Graal al mâncărurilor din România. La un moment dat, omul meu a fost oprit de miliție într-o intersecție. Era un pic atins, ca după o seară complicată la muncă. Oamenii l-au întrebat unde muncește și în schimbul carnetului le-a promis cașcaval celor trei polițiști. A doua zi, pe rând, la poarta fabricii, fiecare s-a prezentat să-și ia roata de cașcaval. Firesc, actele reținute le-a primit doar când s-a achitat de datorie.

Mai mult

Ceaușescu nu fi trist, partidul este comunist. Încă

Nu mai este nicio îndoială astăzi că la conducerea României se află o elită conservatoare care dorește să-și conserve privilegiile. Pe ale sale și pe ale celor cărora le-a dat funcții temporare, cu condiția să nu iasă din rând. Unde aveam o îndoială, dar aceasta este spulberată în fiecare zi, era direcția pe care o alesese această elită.

Mă gândeam că nu poate să fie decât înainte, pe niște căi cunoscutea doar de ei, dar în fiecare zi mi se demonstraeză că e vorba doar de înapoi. Cred că Tovarășul, de s-ar întoarce astăzi, ar fi mulțumit de ceea ce pare a fi eșalonul trei sau chiar patru din partidul comunist. Că eu sunt convins că ce Ceaușescu pe aici le-ar fi dat funcții. Cel mult la județeana de partid.

Mai mult

Sunetele de la bloc

Îl mai știți pe ălă cu bormașina de la Mercador? Eu cred că era vecinul meu la bloc. Nu l-am văzut niciodată pe acolo, dar îl suspectez că se ascundea. Ideea e că în blocul nostru, periodic, dimineața sau la prânz, pornește o bormașină.  E sfredelitoare. Dacă stai în dormitor, pare că vine din bucătărie. De acolo însă sunetul se mută în sufragerie.

L-am urmărit de câteva ori și sfârșesc cu senzația că e lângă mine, că aș putea să-l pipăi, dar că el nu e real. Sunetul e însă atât de palpabil, încât nu te auzi cu cel de lângă tine. Îți trece prin creieri și uneori se încăpățânează să rămână acolo. Jur că l-am căutat. Am mers sus, jos și nu dau de el. De vecin, vreau să zic. Că sunetul e bine-mersi.

Mai mult

Scrisoare pentru un golănaș bătrân

Dragă domnule Juncker, am văzut imaginile în care încercai să-l îmbrobodești pe președintele nostru, domnul Iohannis. Am remarcat cum ți-ai întins buzele reci să-i umezești ambii obraji și l-ai lăsat cu mâna în aer, atunci când ți-a întins-o. Ai preferat să-l aburești, nu să te uiți în ochii lui, pentru că sunt sigur că știi exact ce golănie ai făcut în ultima săptămână.

Și, știi exact ce vrea și cum o să-ți spună președintele României. Dar, în loc să fii bărbat, ai procedat ca un șarlatan bătrân. Ai râs, te-ai bătut pe burtă cu Iohannis, ai dat-o pe glumă și nu ai vrut deloc să-ți asumi măgăria comisă față de câteva zeci de milioane de oameni, cărora le ești dator să le insufli speranță. Mai mult

”Mâncaţi, mâncaţi, că tot pentru porci am pus.”

Pe Dumitru Striblea l-au adus în lanțuri, pe scena Casei de Cultură din Săveni, Botoșani. Mama, o fetiță pe atunci, era în sală. Nu avea cum să știe că peste ani urma să se căsătorească cu nepotul ”dușmanului poporului” care tocmai era judecat pe scenă. Sala era plină. Lumea venise ca la balamuc și nu musai adusă cu forța. Pe scenă era un lot întreg, iar în față un prezidiu cum ar fi juriul unei emisiuni tv astăzi. Mama nu-și mai amintește ce s-a spus. Nici verdictul, nici reacția sălii. Și probabil nu ar mai fi evocat subiectul dacă nu îl cunoștea pe tata. Mai mult

Cum am fost eu dizident de 23 august 1989

23 August era cea mai nasoală chestie care ți se putea întâmpla în vacanță în urmă cu 25 de ani. Începeau telefoanele să sune, să te caute pe acasă. Hai la pregătire pentru paradă. Trebuia să fii nesimțit total sau să ai o mare artă a mințitului ca să te cotești. Cel puțin la Vaslui, oraș mic, unde te știa toată lumea. Ce să spui? Că nu ești? Sigur te dădea unul în gât.

Și nu voiam să merg nu din cine știe ce efluvii anti-comuniste ale mele sau alor mei, cât mai curând că imbecilii te făceau să pierzi zile întregi de joacă doar ca să te fâții în fața unor alți proști și a tot orașului scos din producție ca să ne vadă pe marginea străzii. Mai mult