comunism

Radu Paraschivescu: ”Șora nu este un bolșevic”

Am ezitat până acum să mă pronunț în cazul lui Mihai Șora, prezent într-o reclamă Emag. Cred în libertatea de asociere a oamenilor, iar dacă o companie privată vrea să lucreze cu un un influencer, este dreptul ei. . Știu că în astfel de cazuri se lucrează metodic cu multe date la îndemână și lumea nu prea se aruncă înainte de a studia piața. Dar, în fine, cel mai tare mi-au lipsit reperele într-o astfel de situație. 

Și aici le-am găsit, ca și în cazul Lazăr, în cele două intrumente de măsură pe care societatea le are la îndemână. Mă refer la Raportul de Condamnare a Comunismului și la Proclamația de la Timișoara. Analiza mea la data respectivă a fost că domnul Lazăr trebuie să plece din funcție. Domnul Șora nu poate pleca, dar poate fi condamnat? Să aplicăm aceleași criterii, atunci. 

Iată întâi articolele Proclamației, punctele 7 și 8

7. Timișoara a pornit Revoluția împotriva întregului regim comunist și întregii sale nomenclaturi și nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politică a unui grup de dizidenți anticeaușiști din interiorul PCR-ului. Prezența acestora în fruntea țării face moartea eroilor din Timișoara zadarnică. I-am fi acceptat poate în urma cu zece ani, dacă la Congresul al XII-lea al partidului s-ar fi alăturat lui Constantin Pârvulescu și ar fi răsturnat clanul dictatorial. Dar n-au făcut-o, deși aveau și prilejul, și funcții importante, care le acordau prerogative. Dimpotrivă, unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l huli pe dizident. Lașitatea lor din 1979 ne-a costat încă zece ani de dictatura, cei mai grei din toata perioada, plus un genocid dureros.

8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la sta­bilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesa­ră. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in­terzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte.

A făcut parte Șora dintre foștii activiști comuniști sau din momenclatură? Din știința noastră, el a fost angajat al Ministerului de Externe, redactor-șef de editură, redactor de editură. Sunt acestea funcțiile care îl duc în nomenclatură? Dacă sunt, atunci sute de mii de comuniști au fost nomenclaturiști. Poate milioane.

I se impută revenirea în România din Franța și înscrierea la comuniști. E foarte clar că mare parte din itelectualitatea franceză era de stângă și că nu a priceput clar nici atunci, nici acum drama comunismului. Mie nu mi-e clar, însă, de ce-a a revenit și dacă a rămas aici cu plăcere. Vă întreb, însă, dacă un cetățean cu calitatea lui intelectuală ar  fi vrut să facă carieră în comunism, ar fi rămas la acest nivel?

Și înțeleg că i se reproșează lipsa de dizidență. Aici fiecare este liber să judece ce-ar fi făcut în locul lui. 

Să vedem și raportul de condamnare al comunismului, așa cum reiese din discursul lui Traian Băsescu. 

„Am găsit în acest document raţiunile pentru care pot condamna, în numele statului democratic, regimul comunist din România.”

„Pentru cetăţenii României, comunismul a fost un regim impus de un grup politic autodesemnat ca deţinător al adevărului, un regim totalitar născut prin violenţă şi încheiat tot prin violenţă.”

„A fost un regim de opresiune, care a expropriat poporul român de cinci decenii de istorie modernă, care a călcat în picioare legea şi a obligat cetăţenii să trăiască în minciună şi frică”

„Într-adevăr, a fost vorba de un regim ilegitim, întemeiat pe o ideologie fanatică, o ideologie a cultivării sistematice a urii, pentru care „lupta de clasă” şi „dictatura proletariatului” simbolizau esenţa progresului istoric.”

„Importată din URSS, ideologia comunistă a justificat atacul împotriva societăţii civile, a pluralismului politic şi economic, nimicirea partidelor democratice, distrugerea pieţei libere, exterminarea prin asasinat, deportări, muncă forţată, întemniţare a sute de mii de oameni.”

„În spatele măştii „umanismului socialist“ s-a ascuns cel mai profund dispreţ pentru om ca individ.” 

Aveți aici și discursul lui Traian Băsescu. Sunt acestea vinovății ale lui Mihai Șora? Pare că mai degrabă nu. Este el într-o funcție publică? A avut decizie asupra unor mase mari de oameni în anii aceia? Prin grila pe care am plicat-o. nu. Suntem într-o situație diferită de cazul Lazăr. 

Da, este posibil ca Șora să fi știut de dramele comunismului, să fi tăcut, să fi pactizat sau să fi profitat un pic de ce i s-a arătat. Sau să-i fie frică. E mai vinovat decât alte milioane de români? Atunci avem o problemă.  Majoritatea a fost astfel. În fine, asta e grila mea. Este firesc ca oamenii să ceară imaculați în jurul lor. Mi-e teamă, însă, că în viață nu e posibil.

Am stat de vorbă și cu Radu Paraschivescu pe această temă.

”Sunt foarte trist pentru ce i se întâmplă lui Mihai Șora, sunt foarte trist pentru ce i se întâmplă lui Robert Tiderle, autorul spotului. Îmi pare rău că un lucru care trebuia să vorbească despre 30 de ani de libertate a ajuns motiv de patimă, de ură reducționistă, de inflamări vinovate. Accentele nu se pun cum trebuie în toată povestea. Există, firește, un trecut, hai să zicem comunist, al lui Mihai Șora. Dar el nu a putut să se întoarcă în Franța, în 1948, și atunci soția și copiii au fost nevoiți să se întoarcă ei în România. El trebuia să lucreze ceva, așa că a lucrat ca referent de specialitate. Referent de specialitate înseamnă nimic. Un slujbaș oarecare.

Deci nu este cel care îi șoptea sfaturi la urechea Anei Pauker. Nici vorbă. Nu a fost directorul unei edituri, a fost redactor șef. Eu lucrez într-o editură, știu exact care e diferența între director și redactor-șef. E foarte mare. În această calitate de redactor-șef a continuat colecția Biblioteca pentru toți, ceea ce nu mi se pare un lucru imputabil.

Tot ca redactor șef a avizat publicarea unei antologii a poeziei interbelice. Erau oameni care n-ar fi trebuit să apară în condițiile comunismului, de tip Nichifor Crainic și Radu Gir, deținuți politici amândoi. Au fost publicați pe riscul lui Mihai Șora. Ca urmare, Mihai Șora a fost înlăturat de la editura de stat. Un comunist feroce nu și-ar fi riscat libertatea, în 1988, trimițând scrisori la Europa Liberă pentru susținerea lui Mircea Dinescu.

Un comunist feroce nu cred că ar fi demisionat din Guvern din funcția de ministru al educației imediat sau în timpul mineriadei. Mihai Șora nu este un albastros, un om impecabil, dar nici să îl transformăm în bolșevic ordinar, cum am văzut că este făcut. Mai ales că omul ăsta s-a reabilitat în ultimele decenii și mai ales în ultimii ani ieșind în ploaie, ieșind la proteste. Nu este monstrul bolșevic pe care îl acreditează unii.”

 

 

 

Comuniștii noi, cu față de pesedist

Mi-e din ce în ce mai clar că România se întoarce în comunism, după ce a avut câțiva ani de libertate, respirație și liberalism. Am numărat noi și noi exemple care îți dau gândul acesta în ultimele ore. Și realizez că cei 50 de ani de comunism sunt cea mai mare nenorocire care ni s-a întâmplat. Una care a venit și nici nu mai pleacă vreodată. Luați exemple de aici.

Managerul spitalului din Târgoviște le-a cerut medicilor din instituție să meargă la mitingul PSD din oraș. „Având în vedere creșterile salariale care s-au întâmplat în ultimul an, deci pe guvernarea actuală, dar fără să politizez lucrul acesta, creșteri care anii trecuți păreau științifico-fantastice, și faptul că s-a făcut o reparație morală privind retribuția doctorilor, aș considera prezența unui medic la un astfel de miting absolut normală.”

Întrebat de Libertatea despre inițiativa de a sprijini PSD, managerul răspunde: ”Eu nu am spus că sprijin, ci că părerea mea este că ar trebui să și mulțumim. (…) Să mulțumim și pentru normalitate! Ani de zile, aproape 30 de ani, am fost obișnuiți cu anormalitatea”.

Claudiu Dumitrescu este un om tânăr. Dar mi-aduce aminte de zilele în care maică-mea era chemată la ședințele de partid ca toată lumea să mulțumească tovarășilor. La un moment dat erau scoși la lopată, cât de ingineri erau, ca să sape fundația viitorului sediu în care vor lucra. Și Partidul le mai dădea un pic la salariu. Și asta era normalitatea. Și pentru asta trebuiau să mulțumească. Că Partidul le dă și are grijă de ei.

Nici atunci și nici acum, nimeni nu-și punea problema că oamenii aceia de asta au funcții sau sunt aleși: să găsească metode și soluții ca să rezolve probleme. Ei trăiesc în sloganuri și între oameni providențiali și pică în fund când fac ceva. Meșteșugul acesta de prostie vine de 50 de ani încoace. 

Dar nu e tot. Dacă nu-ți convine cum acționează partidul, vrei să protestezi sau să le arăți liderilor vreo nemulțumire, atunci statul se va organiza și te va face dispărut. Este cazul de la Topoloveni unde zece protestatari au fost ridicați și duși la Jandarmerie, nelegal, doar că să nu fie văzuți de mărimile zilei, respectiv Liviu Dragnea. Doar în comunism te mai ridica Miliția de pe stradă. 

Și tot acolo nu aveai voie să călătorești liber, cum s-a întâmplat duminică la Târgoviște. Epoch Times relatează dintr-o zonă de conflict, parcă. Echipaje de Poliție stau la intrarea în oraș și-i întreabă pe cetățeni ce treabă au, unde merg, iar pe străini nu-i lasă. Asta ca liderii Partidului să poată minți în pace. 

O altă tehnică de sorginte comunistă este discreditarea adversarului. Una dintre variante spunea că cineva care se opune regimului este nebun. Tehnica a sosit în România odată cu tancurile sovietice. În perioada lui Ceaușescu internările erau folosite des și azi sunt cunoscute cele ale lui Vasile Paraschiv sau Haralambie Ionescu. Patalamaua de nebun era folosită pentru totți cei care ieșeau din matcă.

Azi e mai  greu să faci asta, dar nu imposibil să spui despre cineva că e nebun. Iată-l pe Călin Popescu Tăriceanu despre Laura Codruța Kovesi: „Problemele psihice ale acestei doamne care a fost procuror şef la DNA şi procuror general al României… Când bagi oameni, îi anchetezi şi arestezi pentru că ai frustrări personale înseamnă că ai nişte probleme psihice, nu ai echilibru necesar pentru o judecată echilibrată, judecată corectă.”  Cum o fi ajuns la această concluzie, numai el știe. Dar în mod clar, cei care-l iubesc au o temă de gândire. 

Adăugați modul în care celebra secție de procurori, care anchetează magistrați, a făcut un dosar netemeinic, nelegal și neprobat despre aceeași LCK. Instanța judecătorească arată și că secția a adăugat la lege. Numai nu a spus că dosarul seamănă cu cele făcute liderilor politici din anii 50. 

Și luați și imaginea mare. Pe deasupra tuturor, Liviu Dragnea vorbește despre dușmanul din afară și unicitatea românilor. Toți sunt dușmanii unei nații minunate care este cea mai importantă din Europa. Atât de puternice sunt filoanele comunismului în România încât acest discurs găunos a putut fi resuscitat.

Singura diferență de comunism este că avem mașini și televizoare. Și că e o pătură semnificativă de oameni care își păstrează capacitatea de a vorbi liberi. Fiți convinși că gruparea de aparatcici lucrează la discreditarea lor. A, și ar mai fi ceva. De data asta nu o să fie atât de proști să renunțe la afacerile lor. Dar doar ale lor. Și musai cu statul. 

 

 

 

Visul PSD: partidul comunist

Trăiesc cu profunda impresie că partidul comunist a revenit printre noi. Nu o simțim cu adevărat pentru că magazinele sunt pline, avem televizoare mari, telefoane și o libertate de exprimare garantată de internet. Dar asta nu înseamnă că mugurii partidului, pilonii săi cei mai tari, nu sunt aici. 

Iar cel mai puternic dintre aceștia este teribila minciună a egalității și a lucratului pentru popor când era taman invers. Gândiți-vă un pic! Partidul lucra numai în interesul său, al rețelei sale, îți spunea când să plângi și să te bucuri, îți stabilea standardele și așteptările. Iar dacă nu o făceai erai pedepsit. O să vă arăt trei fapte din România de azi care arată că visul PSD de întoarcere la partidul comunist e pe cale să se realizeze. Și apoi vă faceți singuri o imagine.

Ministrul Teodorovici spune că românul nu mai trebuie să muncească în afara țării. Poate doar cinci ani, dar în mintea sa bate către deloc. Este primul oficial care luptă împotriva a ceea ce-au făcut zeci de guverne: dreptul românilor de a fi egali cu restul Europei. Ca și partidul comunist, domnul Teodorovici vrea să ne închidă într-un țarc. Din care să se plece cu aprobare. Ca pe vremea când pașapoartele stăteau la Securitate. 

Odată puși în țarcul acesta, românii ar trebui să se bucure și să se aplaude ce văd în față. Nu au voie să protesteze, nici măcar cu spatele, nici să se întoarcă. Ne spune asta comunicatul Jandarmeriei care arată cine se va întoarce cu spatele, atunci când trec jandarmii la parada de 1 Decembrie, nu se descalifică doar ca cetățean, ci și ca om. Și că e posibil să fie amendat. Pentru că, Jandarmeria, doar ea, este capabilă să stabilească cine e om sau nu, cetățean sau nu, bun român sau nu. Nici măcar nu înțelege dreptul inalienabil al oricui de a protesta în fel și chip. Și confundă patria cu statul sau reprezentanții săi. Exact ca pe vremea comunismului. 

În fine, deasupra țarcului în care ești obligat să aplauzi pe mai marii zilei, se află turlele Bisericii celei mai mari. În fața ei se așază, unul câte unul, Merțanele ca simboluri ale puterinicilor de astăzi. Lumea face comparație și murmură. Dar un preot le strigă din înaltul turlelor: ”bă, sunteți invidioși că nu vă puteți da cu ele”. Un fel ”săracilor” strigat tare ca să audă toată lumea cine e drept bun și de vază în această țară.

Și acum spuneți voi, dacă această imagine a țarcului în care ești forțat să aplauzi bogăția și puterea unor care nu o merită, nu cumva tocmai e comunismul. Și la asta se lucrează din plin, dragi tovarăși. Visul partidului este aproape.  

PSD, nu te supăra! Și lumea a înghițit destule

Aproape de capătul funiei lui Ceușescu sau, mă scuzați, aproape de finalul Epocii de Aur, se umpluse Vasluiul de mesaje anti-PSD. Ăăăăăă, ăsta anti-PCR. Era cam 1988 și te miri unde mai apărea câte un Jos Ceaușescu scris cu smoală pe pereți. 

Orașul se împânzea de lozinci anti-comuniste și ăștia nu-i dădeau de cap. Pentru generațiile mai tinere, ca să înțelegeți exact, ăsta era caz de pușcărie pentru tine și tot neamul tău. Pușcărie și bătaie de la Securitate. Cel mai rău i-a durut când a apărut scrisul pe statuia lui Ștefan cel Mare, chiar în centru, la prima oră a dimineții. L-au văzut mii de oameni că nu apucau să-l șteargă.

Mai mult

Însemnătatea cașcavalului în Poliția Română

Știu pe cineva care ani de zile a fost director la o fabrică de lapte din România. A fost director și înainte și după 1989. Cred că era una dintre funcțiile cheie pe care un om putea să le aibă în perioada comunistă. Cheia și lăcata la mâncare. Visul întrupat al tuturor, căci putea face rost de la lapte până la brânză și mai ales de cașcaval. 

Cașcavalul, acest Graal al mâncărurilor din România. La un moment dat, omul meu a fost oprit de miliție într-o intersecție. Era un pic atins, ca după o seară complicată la muncă. Oamenii l-au întrebat unde muncește și în schimbul carnetului le-a promis cașcaval celor trei polițiști. A doua zi, pe rând, la poarta fabricii, fiecare s-a prezentat să-și ia roata de cașcaval. Firesc, actele reținute le-a primit doar când s-a achitat de datorie.

Mai mult

Ceaușescu nu fi trist, partidul este comunist. Încă

Nu mai este nicio îndoială astăzi că la conducerea României se află o elită conservatoare care dorește să-și conserve privilegiile. Pe ale sale și pe ale celor cărora le-a dat funcții temporare, cu condiția să nu iasă din rând. Unde aveam o îndoială, dar aceasta este spulberată în fiecare zi, era direcția pe care o alesese această elită.

Mă gândeam că nu poate să fie decât înainte, pe niște căi cunoscutea doar de ei, dar în fiecare zi mi se demonstraeză că e vorba doar de înapoi. Cred că Tovarășul, de s-ar întoarce astăzi, ar fi mulțumit de ceea ce pare a fi eșalonul trei sau chiar patru din partidul comunist. Că eu sunt convins că ce Ceaușescu pe aici le-ar fi dat funcții. Cel mult la județeana de partid.

Mai mult

Sunetele de la bloc

Îl mai știți pe ălă cu bormașina de la Mercador? Eu cred că era vecinul meu la bloc. Nu l-am văzut niciodată pe acolo, dar îl suspectez că se ascundea. Ideea e că în blocul nostru, periodic, dimineața sau la prânz, pornește o bormașină.  E sfredelitoare. Dacă stai în dormitor, pare că vine din bucătărie. De acolo însă sunetul se mută în sufragerie.

L-am urmărit de câteva ori și sfârșesc cu senzația că e lângă mine, că aș putea să-l pipăi, dar că el nu e real. Sunetul e însă atât de palpabil, încât nu te auzi cu cel de lângă tine. Îți trece prin creieri și uneori se încăpățânează să rămână acolo. Jur că l-am căutat. Am mers sus, jos și nu dau de el. De vecin, vreau să zic. Că sunetul e bine-mersi.

Mai mult

Scrisoare pentru un golănaș bătrân

Dragă domnule Juncker, am văzut imaginile în care încercai să-l îmbrobodești pe președintele nostru, domnul Iohannis. Am remarcat cum ți-ai întins buzele reci să-i umezești ambii obraji și l-ai lăsat cu mâna în aer, atunci când ți-a întins-o. Ai preferat să-l aburești, nu să te uiți în ochii lui, pentru că sunt sigur că știi exact ce golănie ai făcut în ultima săptămână.

Și, știi exact ce vrea și cum o să-ți spună președintele României. Dar, în loc să fii bărbat, ai procedat ca un șarlatan bătrân. Ai râs, te-ai bătut pe burtă cu Iohannis, ai dat-o pe glumă și nu ai vrut deloc să-ți asumi măgăria comisă față de câteva zeci de milioane de oameni, cărora le ești dator să le insufli speranță. Mai mult

”Mâncaţi, mâncaţi, că tot pentru porci am pus.”

Pe Dumitru Striblea l-au adus în lanțuri, pe scena Casei de Cultură din Săveni, Botoșani. Mama, o fetiță pe atunci, era în sală. Nu avea cum să știe că peste ani urma să se căsătorească cu nepotul ”dușmanului poporului” care tocmai era judecat pe scenă. Sala era plină. Lumea venise ca la balamuc și nu musai adusă cu forța. Pe scenă era un lot întreg, iar în față un prezidiu cum ar fi juriul unei emisiuni tv astăzi. Mama nu-și mai amintește ce s-a spus. Nici verdictul, nici reacția sălii. Și probabil nu ar mai fi evocat subiectul dacă nu îl cunoștea pe tata. Mai mult

Cum am fost eu dizident de 23 august 1989

23 August era cea mai nasoală chestie care ți se putea întâmpla în vacanță în urmă cu 25 de ani. Începeau telefoanele să sune, să te caute pe acasă. Hai la pregătire pentru paradă. Trebuia să fii nesimțit total sau să ai o mare artă a mințitului ca să te cotești. Cel puțin la Vaslui, oraș mic, unde te știa toată lumea. Ce să spui? Că nu ești? Sigur te dădea unul în gât.

Și nu voiam să merg nu din cine știe ce efluvii anti-comuniste ale mele sau alor mei, cât mai curând că imbecilii te făceau să pierzi zile întregi de joacă doar ca să te fâții în fața unor alți proști și a tot orașului scos din producție ca să ne vadă pe marginea străzii. Mai mult