Cred că l-am omorât pe Tom Sawyer

Am vrut să-i fac o surpriză  lui Vladimir și i-am luat unul dintre filmele care mi-au plăcut mie când eram de vârsta lui: ”Moartea lui Joe Indianul”. Mi-aduc aminte când l-am văzut în cinemtograf la Vaslui, cu sufletul la gură. Are tot ce-și poate dori un copil: aventură, comori, împușcături, cai și călăreți și, evident, un happy-end.

L-am pregătit pe Vladimir vreo două zile. Fii atent, fă-ți temele că vedem un super film împreună. Dacă mănânci tot, mâine seară ne uităm la film. ”Moartea lui Indiana Joe?”, mă tot întreba. ”Nu, Joe Indianul , nu-ți spusei? ” Speranța mea secretă era că va fi atât de încântat, încât se și va apuca de citit ”Aventurile lui Tom Sawyer”.

Doar că filmul e făcut în 1967 și arată fix ca atunci. Și nu e deloc strălucitor așa cum l-am văzut eu în urmă cu 30 de ani. Ba e chiar închis la culoare, greu de urmărit, cu un montaj lent și, în plus, se vedea doar pe jumătate de televizor, într-un format mic.

Lângă mine începe recitalul: ”Mă plictisesc”. Își trage genunchii la piept. Se întinde. ”Cât durează filmul?” ”Hai, uită-te, e cu împușcături, o să vezi că dau peste o comoară!

Ce voci au!” Într-adevăr, vocile înregistrate acum 50 de ani sună funny. Iar filmul e greu de urmărit. Mă întreb cum l-oi fi văzut atunci.

Brusc, i se face foame. Lui, care nu mănâncă niciodată! Își aduce lapte, musli, de care nu mănâncă chiar niciodată, niciodată. Se învârte în bucătărie, își cară tot felul de lucruri. ”Hai, te rog frumos: uite, vor să-l ajute pe omul ăla să evadeze.

Își scoate propriile pistoale, împușcă pe toată lumea, are propriul război. Se oprește brusc: ”Dă-mi telecomanda. Cât mai are? Își verifică singur. ”29 minute? Pentru mine, o să fie cât trei ore! ” Cade lat pe pat în amorțire, demonstrativ. E cu capul în jos și picioarele în sus.

O să-ți pun o întrebare”, spune. „Cum crezi că mă simt eu acum? Uite, îți dau variante de răspuns: mă plictisesc, îmi place, îmi place și mă prefac plictisit și, ultima, sunt plictisit, dar mă prefac că îmi place

Cedez. ”Bine, fă ce vrei tu! ” ”Nu, nu , e important pentru tine. Plus că o să mă certe mama”. Filmul nu mai are rost. Îmi iau calculatorul să scriu acest text. Mă gândesc cât de departe e lumea mea de cea a lui. Cum mi-a trecut prin cap că poate să-l atragă un film care e făcut, practic, fără tehnologie. Nu are nimic strălucitor. Culorile nu strigă la tine, sunetul nu te lovește în stomac, urmăririle sunt pe jos, iar glumele nu sunt căznite. Și nu are niciun fel de efect special.  Poate doar acela de a pune o imagine peste niște personaje pe care deja le citisei. Așa că Tom Sawyer al meu e tocilarul clasei față de Omul păianjen sau Captain America, ultimele filme văzute de Vladimir. Nu cred că mai e vreo șansă să se apuce de carte.

A încercat să mă consoleze, totuși.”Hai să-ți arăt eu ceva mișto, ce-am făcut la școală. Un super- mop!” ”Ce???!! ” ”Super-mopul cu jetpack și mp3!

super mopul

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *