Ce le pute americanilor în România și de ce Godină nu are mereu dreptate

Doi cetățeni americani s-au rătăcit și-au provocat o oarecare vâlvă în ultimele ore în România. Cei doi sunt printre puținii străini care n-au căzut în fund la vederea lucrurilor minunate de la noi, așa cum ne place să credem despre fiecare care vine pe aici.

Dimpotrivă, cei doi au spus ce-au văzut, ce nu le-a plăcut și ce și-ar fi dorit să vadă, comparând cu ceea ce știu. Rezultatul a fost un film mai curând anost, nedocumentat, în care cei doi ratează cam tot ce poate fi mișto, umblă ca doi năuci fără o țintă clară și povestesc ce li se întâmplă pe drum. Îmi face impresia că nici ei nu știu de ce au ieșit în lume. Aveți filmul mai jos.

În fapt, Harry și cu Audrey sunt doi foști corporatiști care au renunțat la viața lor obișnuită din State și fac un tur al lumii care este programat să dureze doi ani. Cei doi au vândut tot ce au ca să trăiască experiența vieții lor și probabil că asta și fac. Poate visează în secret că vor da lovitura cu filmele lor, dar în mod evident nu au o poveste de spus. Așa că fac cele mai banale constatări cu putință în cele mai banale locuri cu putință.

Ziarul Adevărul i-a făcut celebri aici și i-a propulsat la aproape 80 de mii de view-uri pe episod, deși în mod obișnuit ei fac în jur de trei mii. Iar lucrurile rele pe care le-au spus despre România sunt următoarele: trenurile fac multe ore și nu au aer condiționat, oamenii transpiră și miros în tren, toaletele trenurilor nu sunt curate și se varsă direct pe linie. Au stat în microbuze cu oameni claie peste grămadă, oameni care mai și transpirau și de care te ferești. Camera de hotel avea patul și așternuturile murdare.

Adică mai toate lucrurile de care ne plângem noi în mod obișnuit. Toate de le povestim la prieteni după o excursie ratată. Toate despre care există seriale la televizor și rubrici speciale în cele mai importante jurnale ale României. Adică toată mizeria de care ne plânge în fiecare zi.

Aceste banale constatări s-au lovit de patriotismul nostru de mucava. Și am început să le spunem la comentarii de la ”să moară mă-ta și toată familia ta” până la ”suntem săraci pentru că America fură bogățiile lumii.” De proști n-a spus niciunul că suntem proști. Nu e de mirare că bieții oameni au spus că vor să plece mai repede. De unde să știe ei că mizeria românilor e o avuție națională.

Cap de listă la povestea asta  a fost polițistul Marian Godină. El se miră că nu sunt destui români care să-i beștelească pe cei doi. Și că nu și-ar dori să stea în America, încheind cu o înjurătură rafinată.

godina bloggeri

De altfel, cred că nesperata celebritate a celor doi i se datorează în mare măsură, Godină fiind urmărit de zeci de mii de oameni. Îl consider un om onest și care a făcut mult bine României. Abordarea asta nu-i face cinste însă, mai ales că a devenit un lider de opinie. Oamenii aceștia vorbesc chiar despre mizeria pe care el a scos-o la suprafață. Iar dacă un lider înjură în fața publicului și folosește idei deșucheate precum cea cu alungatul străinilor și publicul se va purta ca atare.

Și ar mai fi ceva. Nici Adevărul, nici Godină nu v-au spus ce altceva au mai făcut și spus oamenii aceștia în România. Că printre altele le-a plăcut Sibiul, că iubesc mâncarea de aici, că au fost la castelul Corvinilor și că e minunat, că în general camerele de hotel sunt bune și s-au bucurat sincer la fiecare lucru mișto pe care l-au întâlnit. Sunt doar doi oameni obișnuiți care își povestesc experiențele așa cum o face fiecare dintre noi cu bune și rele.

De unde știu asta? Păi mai sunt încă vreo șase episoade despre România despre care nimeni nu v-a spus nimic. N-ar fi rău să le vedeți înainte de-a ridica piatra.

 

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

4 comentarii la Ce le pute americanilor în România și de ce Godină nu are mereu dreptate

  1. catenaccio spune:

    adevarul trunchiat induce in eroare, iar presa noastra e artista in a trunchia adevarul

  2. Ale spune:

    Mie chiar nu.mi pare a camera de hotel aia 😉 daca chiar aveau bani si își permiteau sa stea in lux, își luau hotel de 5 stele, nu stăteau in apartament. Ca sa nu se mai plângă de lenjeria murdara. Nu sunt de acord cu asa ceva intr.o unitate de cazare, dar fiecare plătește pentru comfort !

  3. Cornel Crisu spune:

    Draga pacaliciule,daca e sa fim obiectivi 😉cred ca acesti americani vad doar cacatul din gradina altora! Ca propaganda americana v.a spalat creierele asta e bine stiu 😉dar va rog,nu ne mai jigniti inteligenta cu acesti americani basinosi care pretind ca America e raiul pe Pamant!

    1. Catalin Catalin spune:

      Dar unde au pretins asta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *