Dă-i cu biblioteca

O după amiază cu Sir Alex

Mare lucru nu ar fi de spus. Cartea e perfecta. Perfectă pentru ce și-a propus. A doua biografie a lui Ferguson, venită la câteva luni după emoțiile retragerii și menită să satisfacă un interes public și financiar imediat. Am așa o impresie că sir Alex avea demult contractul pentru cartea asta și banii probabil deja încasați.

Nu cred că e scrisă de el, dar pe varianta Kindle pe care am luat-o eu, nici nu apare un ghost writer.  Mai curând, cred că Ferguson a stat de vorbă cu un jurnalist (unul pe care să-l suporte) câteva ore, omul a notat și a încercat să-I facă un portret la persoana întâi, cât mai aproape de realitate. Aflu mai târziu că e scrisă de Paul Hayward, reputat jurnalist sportiv britanic.

Mai mult

Cartea despre un gras ticălos

Fețele, fețele sunt importante. Și ochii lor. Ochii le spun povestea. Le arată sufletul , îți spun încotro să te uiți și la ce să te aștepți. Adelin a văzut foarte bine fețele celor pe care i-a întâlnit în Coreea de Nord. Fețe sculptate de un regim cum nu cred să fi existat vreodată în istorie.  Cred că nimeni nua mai supus unui experiment o populație atât de mare și cu rezultate atât de apropiate de ceea ce și-a dorit.

Ochii nu l-au urmărit însă pe Adelin. Nu l-au căutat, nu au spus povești  nu au arătat drumul parcurs. Să fi reușit atât de bine regimul celor trei Kim să-și  îngenuncheze poporul sau nu i-a văzut Adelin? Mă înfioară că între atâtea chipuri și atâtea oameni nu e nicio sclipire, nu e o emoție, nu e o speranță. Mi-e greu să cred că ele nu există. Nu poți ucide sufletul până la nivelul ăsta.  Mă amăgesc spunând că autorul nu a avut timpul necesar să le caute.

Mai mult

Cum m-am apucat eu de recitit povești

La prima vedere Vlad Petreanu scrie frumos, ca un jurnalist bătrân. Ai zice că e un dinozaur (iartă-mă, Vlad, dar e de bine), din ăia bunii. De fapt, dacă te uiți cu atenție în jur, afli că în România încă nu se scrie în modul ăsta. Omul e înaintea vremurilor de pe aici. De abia se construiește o generație de tineri care învață să scrie de maniera asta. Am mai văzut câte ceva în textele de la Superscrieri. Vlad e mai vechi în breaslă, dar ca scriitură vine din generația asta mai tânără.

În plus, are și darul ăsta senzațional al marilor jurnaliști de a te păcăli. S-o fi dus el să vadă niște biblioteci și cum le schimbă ele viața oamenilor, dar de fapt îți pune în față niște povești de nici Andreea Marin cu Surprizele ei nu le dibuia pe vremuri.

Mai mult

Fricile lui Răsvan Popescu

Recunosc l-am citit pe Răsvan Popescu în interes profesional. Am făcut așa și cu cu Purtătorul de cuvânt, să văd mațele unei guvernări întinse foarte frumos pe sârmă. La fel am făcut și acum cu Cutia cu Maimuțe, fiind sfătuit de un fost director de televiziune: „Citește-o ,carte obligatorie pentru cei care lucrează în industrie.” A avut dreptate.

Fostul președinte al CNA își povestește mandatul într-o perioadă în care PDL acaparase tot, mai puțin câteva televiziuni. Cum n-au reușit să le facă să vorbească în folosul lor, s-au gândit că trebuie să le pună botniță cu ajutorul CNA. De aici presiuni constante , șicane și șmecherii cum doar în politica românească găsești. Dar și o privire asupra modului în care se văd de la CNA programele tv. Răsvan Popescu nu dă nume, dar recunosc că mi-am regăsit programul pe acolo. Nu mi-a plăcut cum se vedea. Important e însă că-i plăcea publicului, aș putea spune. Și aici am însă îndoieli, despre care o să mai vorbim.

Mai mult

Fotbal la costum

De astăzi Premier League revine la televizor, la Eurosport. Pentru mine e o bucurie nu numai pentru că e cel mai mare spectacol de fotbal din lume, dar și pentru că pot să o văd pe Arsenal, singura echipă în care mai investesc emoții. Mai jos sunt câteva fotografii și câteva rânduri despre aceast uimitor spectacol. Nu, nu e vorba de fotbal ci de respect și caracter.

 

[wptouch target=”mobile”]

[/wptouch][wptouch target=”non-mobile”] [/wptouch]

 

Luați-vă o secundă și priviți-i pe cetățenii de mai sus. Probabil pentru cei dintre voi care nu-i cunoașteți, senzația e și mai evidentă: niște tineri funcționari care merg la serviciu într-una din companiile din City-ul londonez. Tăietura la costum, pantofii, gențile nu se deosebesc  de ale acelora care merg dimineața la muncă  într-una din companiile care produc zeci de milioane zilnic.

Mai mult

Mihai Barbu: Vând kilometri

“Ce carte e aia albastră de acolo?”, mă întreabă tata.” E a unui băiat care s-a dus cu motocicleta până în Mongolia”.” Băiat isteț!, îmi spune, dar a avut oleacă de nebuneală la cap”. Îmi vine să râd. Că și Mihai Barbu spune asta printre rânduri  Am avut  așa un sentiment de bine citind cartea asta. Mihai Barbu călătorește pentru mine parcă, împlinind toate visele de aventură ale copilăriei.

Sunt 26 de mii de kilometri, 13 țări – mai toate fiind în felul lor un capăt de lume – și o mulțime de oameni, fiecare cu o poveste în traistă. A, și să nu uit, sute de fotografii extraordinare, dar absolut extraordinare, care transformă cartea asta într-o minune.

Mai mult

Mamă, ce curaj am să scriu despre asta

Despre cartea asta s-au scris alte cărți și s-au dat doctorate. Iar eu o citesc și scriu despre ea ca despre o poveste. O să mă ciufulească rău niște mari critici. Dar mă gândesc doar că de-a lungul timpului am pierdut o grămadă din cărțile mari. Din lipsă de timp, din ideea că a apărut ceva nou, că pe ăștia bătrâni poți să-i recuperezi, n-am citit-o la vremea ei… Argumente se pot găsi. Ce pot spune e că, odată ce ai început-o, nu te mai poți lăsa. Povestea e fabuloasă, personajele excelent gândite, iar fresca e detaliată. [citat nume=”Ion Popescu” descriere=”Cel mai tare orator”] E o poveste despre cum trăiau oamenii bogați acum 200 de ani. Și trăiau bine, fără rețele de comunicare și televizor.[/citat] Aveau o grămadă de timp pentru ei, pentru discuțiile lor și pentru a se uita mai atent la oameni.

Mai mult

Nu e bucătar. E om de televiziune

În Crud, Bourdain scrie la un moment dat despre televiziunea în care lucra, Food Network: La fiecare prostire a programelor, ratingurile au crescut direct proporțional. A urmat apoi epurarea tuturor chef-ilor care construiseră rețeaua. Aproape toți cei care săvârșiseră păcatul profesionalismului au fost fie alungați, fie exilați, ca vechii bolșevici, percepuți a fi întru-totul de prisos adevăratei afaceri (…)[citat nume=”Anthony Bourdain” descriere=”Crud”] Orice imitație evidentă și de prost-gust pe care au trântit-o pe micile ecrane înregistra o creștere fulminantă a ratingurilor dar și o audiență crescută.[/citat]

Bourdain nu e cel mai bun bucătar, după cum spune singur, dar la industria televiziunii și comunicării chiar se pricepe. Așa că remarcile sale sunt absolut interesante pentru cei care lucrează în media pentru a vedea cum le arată viitorul. Noi nu suntem acolo, dar am făcut pași sănătoși, ireversibil din punctul meu de vedere.

Mai mult

Naționala fără casă

Naționala Elveției are întreaga linie de mijloc formată din jucători kosovari, spune comentatorul partidei Albania- Elveția. Adică albanezi?, mă întreb. Recunosc că la așa frază am început să caut. În fapt, jocul a fost unul Kosovo contra Kosovo. Dintre cei 22 jucători care au intrat pe teren, 9 au fost kosovari. În fapt, au așteptat meciul asta câteva luni, iar în tribune crucea elvețiană s-a înfrățit de cele mai multe ori cu vulturul albanez.  La elvețieni îi găsești pe Inler (Napoli), Behrami(Napoli), Xhaqa(Borussia M), Shaqiri(Bayern). De partea cealaltă, doar un exemplu, căpitanul Loric Cana joacă la Lazio.

Puneți-l lângă ei pe tânărul star al lui Manchester, Adnan Januzaj,18 ani, cu două goluri la debutul său ca titular. Pe părinții săi, războiul i-a împins departe de casă. În Belgia, în cazul lui. Januzaj ar putea juca pentru nu mai puțin de 5 naționale. Opțiunea lui pare să fie Anglia, dar mai așteaptă. Ceilalți s-au stabilit cu prioritate în Elveția, dar şi-au găsit casă prin mai toată Europa.

Mai mult

Dă-i cu biblioteca!

Puține erau distracțiile copilăriei din Vasluiul meu natal, înainte de 1989. După cele 5 minute de desene animate și statul pe afară prin fața blocurilor, mare lucru nu-ți mai rămânea. Aveam însă fotbalul și biblioteca. La cea din urmă mă duceam des și citeam pe rupte tot ce-mi pica în mână. Nu eram singurul, era plin de copii și țin minte că luam foarte în serios avertismentul că trebuie să întorc cărțile în 2 săptămâni. Mi-am petrecut zile întregi pe acolo și am căpătat astfel obiceiul de a citi cam tot ce îmi pică în mână, nediscriminatoriu.

La fotbal mă ducea tata, săptămânal. A existat o perioadă în care Vasluiul avea două echipe în B: Mecanica, a muncitorilor și Interul, a Partidului. Stadionul gemea de lume la meciul oricăreia dintre ele. Era mai multă lume chiar decât acum, când jucăm în A. Aici am aflat eu primele înjurături și vorbe de duh adevărate. Eroul și clovnul tribunei era un anume Dudău care putea să înjure fără să se repete minute bune. Lua amendă de la Miliție la fiecare meci.[citat] Într-o zi Dudău a scos însă una care m-a mirat profund.  La o minge ridicată suuus-sus de un fundaș a început să strige, pe căderea ei: „Dă-i cu biblioteca!, Dă-i cu biblioteca!”[/citat]  „Cum adică?”, l-am întrebat pe tata. Mi-a făcut semn: „Cu capul, cu capul!”. Mai târziu mi-a explicat și ironia lui Dudău. Adică, vezi tu, fotbaliștii nu prea citesc.

Mai mult

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!